Sâmbătă, 17 octombrie 2026, de la ora 15:00, la Pensiunea Potcovaru din Vișeu de Sus va avea loc vernisajul expoziției „Miniaturi reprezentative din lumea satului tradițional”, organizată de către Ilie Vlad Lazu. Expoziția reuneşte miniaturi tradiționale funcționale, pictură şi sculptură din colecția personală.
Punctul central al expoziției il reprezintă miniaturile tradiționale funcționale, care readuc în atenția publicului elemente reprezentative ale satului și ale meșteșugurilor de odinioară. Printre acestea se numără: războiul de țesut, batoza, piua, instalația de tăiat lemne (banzicul sau gaterul), case în miniatură, troița, poarta maramureşeană, pluta, cuptoare tradiționale de interior şi de exterior, precum și o reproducere în miniatură a unei biserici cu tot cu interior ş.a..
Dincolo de fidelitatea detaliilor, elementul definitoriu al acestor miniaturi îl reprezintă faptul că sunt funcționale, mecanismele fiind concepute pentru a reproduce, la scară mai mică, modul de funcționare al instalațiilor originale.
Complexitatea realizării miniaturilor este evidențiată de exemplul batozei, a cărei construcție a durat aproape doi ani, timp în care meşterul a studiat mecanismul de funcționare a unei batoze reale pentru a-l reconstrui într-o manieră fidelă în miniatură.
Astfel, vizitatorii au ocazia să descopere nu doar reprezentări în miniatură ale unor obiecte tradiționale, ci și mecanisme funcționale, care reflectă ingeniozitatea tehnică și priceperea meșterilor din universul satului arhaic.
Expoziția este completată de lucrări de pictură și de sculptură.
Aceasta include sculpturi semnate de Ioan Taube, artist a cărui poveste se leagă de mediul artistic maramureșea și Grigore Țulean.
Colecția cuprinde și sculpturi realizate de către Lucian Perța, celebrul şi indrăgitul parodist, care exploatează expresivitatea formelor naturale prin lucrări inspirate de rădăcini. Aceste creații adaugă expoziției o dimensiune artistică aparte, valorificând formele și texturile oferite de natură.
Componenta de pictură completează universul expozițional printr-o selecție de lucrări semnate de artiști precum Traian Bilțiu-Dăncuş, Liviu Bordeaux, Alexandru Popp, Grigore Negoşanu, Nicu Enea, Anuța Tite, Daniel Balog, Vasile Pop Negreşteanu, Viorel Nimigeanu, Dora Scridonesi, Eva Malintz, Vasile Şuşca, Ioan Hatos, Constantin Conghilete, Mihai Chiseliță și Constantin Lazu. Colecția include și o lucrare semnată de Ilie Vlad Lazu, organizatorul expoziției. Prezența tablourilor realizate de Constantin Lazu, regretatul său tată, medic de profesie și pasionat de pictură, adaugă expoziției o dimensiune personală.
Prin această expoziție, Ilie Vlad Lazu își propune să transmită către generațiile viitoare memoria satului tradițional maramureșean, a meșteșugurilor și a îndeletnicirilor de odinioară. Memoria acelor vremuri apuse trebuie să dăinuie.
Expoziția va rămâne deschisă publicului în perioada 17 – 31 octombrie 2026, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi o colecție diversă de miniaturi tradiționale funcționale, pictură și sculptură, reunite într-un demers dedicat păstrării și valorificării patrimoniului cultural și a tradițiilor maramureșene.
Comunicat de presă







Adaugă comentariu