Actualitate Cultură Interviuri

Activități muzicale la Sighet, acum 60 de ani… – INTERVIU cu doamna prof. Aurelia Vișovan

image_printPrinteaza

Stimată doamnă profesoară Aurelia Vișovan, în afară de activitatea dumneavoastră culturală în cadrul trupelor de teatru din Sighetul anilor ’50-’60 (descrisă pe larg în interviul de pe “Salut Sighet” din 24 noiembrie, rubrica Actualitate – Cultură – Interviuri) v-ați mai implicat și în manifestările cu caracter muzical. Despre ce este vorba?
A.V.: Da, este vorba despre concertele orchestrei semi-simfonice a profesorilor de la Casa de Cultură (unde se implicau și alți intelectuali sigheteni), în cadrul cărora eu aveam rolul de prezentator, oferind publicului informații despre compozitori și lucrările interpretate, pe care le sintetizam după consultarea unei bibliografii destul de bogate.

Red: În ce perioadă au avut loc aceste concerte și unde se țineau ?
A.V.: Implicarea mea a fost aproximativ în perioada 1955-1965, dar ele au continuat și mai târziu. Ele se desfășurau la Palatul Cultural.

Red: Ne puteți da câteva nume de profesori care cântau (vocal sau instrumental) în aceste concerte ?
A.V.: Da, îmi amintesc de doamnele Răcuciu Maria, Mihali Adriana, Darvai Noemi, Stupar Elisabeta, Botoș Lidia, domnii Hunyady Bela, Calogherato Constantin, Moiș Mihai și alții.

Red: Ce scop aveau aceste concerte ?
A.V.: Scopul a fost educația muzicală a publicului sighetean, cultivarea gustului pentru muzica clasică, (inclusiv arii din opere) sensibilitate nu tocmai ușor de format. Dacă muzica populară sau ușoară te antrenează oarecum instinctiv, pentru muzica clasică e nevoie de educație. Prin informațiile oferite despre viața compozitorului și mesajul piesei, publicul (cu studii și vârste diferite) era ajutat să intre în atmosferă și să recepteze frumusețea profundă a muzicii. Deși era o activitate benevolă, care-mi lua din puținul timp liber, m-am simțit foarte împlinită și bucuroasă să pot participa la aceste concerte.

Red: Vă mulțumim.

Autor, „Salut, Sighet!”
Grafică (foto), Pal Robert Zolopcsuk – din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Este vorba de profesorii de la Școală de Muzica, dar sunt convins că v ați dat seama. Scuzați mica eroare

oferta-wise