Actualitate Cultură

Artă-mă (autor, Sebastiana Joicaliuc)

image_printPrinteaza

Azi nu o să-mi aleg, ca să mă îmbrac, cele mai frumoase haine din dulap
Și nici nu o să mă chinui să-mi potrivesc culorile sau gândurile
Nu o să-mi schimb pielea, precum un șarpe, cu fiecare anotimp care se naște-n mine
Si nici n-o să-mi pun în ochi ploi de vară sau curcubee
Sau zâmbetul din dimineața aia albă cu flori de cireș

Azi nu o să transform tot ce ating în aur
Și nu o să-mi ling rănile ca și cum
Sângele meu ar fi zahăr
Azi o să-mi scot pumnii din buzunare
Și unghiile din carne
Și o să răspund la fiecare întrebare cu „nu”

Azi o să-mi imprim lăcomia pe piele ca un tatuaj
Și-o să-mi port defectele ca pe o coroană
Azi nu o să-mi șterg oboseala de sub ochi
Și nici furia nu o s-o mai țin în piept

Ei ne-au învățat că o fată
Trebuie
Să aibă –
Potențialul de a fi o capodoperă – pictată în cuvinte frumoase și îmbrăcată în metafore
O operă de artă, fără greșeli de tipar sau de compoziție
Capabilă să supraviețuiască doar prin ochii celorlalți
Și dependentă de unghiul din care cade lumina
O fată
Trebuie
Să fie
Artă – dar arta nu e artă
Decât dacă are potențialul de a disturba
Arta nu e artă
Decât dacă se naște din haos

Ceea ce vreau să spun e că
Stelele se nasc din spațiu vid și praf și explozii
Stelele mor
În același fel

Realitatea e că
Am rămas fără prea multe metafore pentru noi
Realitatea e că
Suntem doar oameni
Curajoși și tragici
Nevinovați și monstruoși
Dar, totuși, oameni.

Ceea ce vreau să spun e că
Azi am obosit să mai fiu frumoasă
Dar dacă vrei, mă poți face tu să fiu.

Autor, Sebastiana JOICALIUC

oferta-wise

3 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Talent si tinerete!
    Citesti si recitesti, te-ntrebi ,de unde atata talent? Raspunsul vine imediat: tineretea nu are limite, viata scoate la iveala tot ce-i mai frumos in oameni, viata impleteste frumosul cu natura ireala, gandul te poarta calator prin joaca cuvintelor, pictezi cu mintea, arati lumii ce-i mai frumos in simturi! Tinerete, iubire, puritate, ganduri frumoase, talent si dragoste de viata! Felicitari!

  • Azi, citind-o, am avut o subită surpriză: am văzut curcubee rebele, tatuaje insinuate, cuvinte – lacome, compoziția trăirilor din stările imperceptibile (pentru trecători!) ale metaforelor latente, născute pentru a creiona poezia disimulată într-o adolescentă curajoasă, îndrăgostită și de… artă.
    Adevărul este că nu-i suficient să fii om, trebuie să te transformi în lumină pentru a înfrunta haosul. Când stelele strălucesc murind, prozo – poezia Sebastianei vibrează antigravitațional.

  • Surprinzator poem al unei autoare (poate fi numita chiar poeta) care isi asuma cu o acuitate anxioasa o stare „dependentă de unghiul din care cade lumina” si care pune un „gram” de suavitate in „şarja violenta” a metaforei. Fortand o spusa a lui Platon (cu aproximatie) cum ca saracia nu consta in micsorarea avutiei, ci in cresterea aviditatii (fac referire exclusiv la „numarul” de poeme oferit spre lectura), autoarea poemului vadeste har si o deprindere virtuoasa a nasterii „din haos”. Daca vrei, te pot face sa fii! A nu se uita ca „Talentul dispare cand cineva e bantuit de placerea ce dulce” (Euripide). Pe cel rapit de cele trecatoare muza il paraseste! Sa ne mai dai de stire.

oferta-wise