Actualitate Cultură

Aspecte din viața nobilimii maghiare sighetene. Rochia de mireasă. (autor, Ioan Ardeleanu – Pruncu)

image_printPrinteaza

Nu poate fi decât interesant și benefic în același timp, pentru cultura noastră generală, să aflăm câte ceva din viața mondenă a nobilimii maghiare din secolele trecute, reprezentată în orașul nostru multietnic și multicultural de familiile nobile Várady, Perényi, Szilágyi, Báthory etc.

Capitală străveche a unuia dintre comitatele cele mai importante ale Ungariei, cu vechi biserici și școli confesionale, cu societăți culturale vivace, cu una dintre cele mai importante facultăți de drept și filosofie din țară, Sighetul, așezat la o distanță de două ori mai mică față de Budapesta decât față de București și format de-a lungul secolelor ca oraș al Coroanei ungare și, deci, sub administrație maghiară, a fost conectat permanent la viața și la pulsul capitalei, în primul rînd prin nobilimea maghiară de aici. Și doar faptul că, dintru început a fost înconjurat de o comunitate aproape curat românească de țărani neștiutori de carte dar iubitori de glie și de limbă pînă la sacrificiul suprem, a făcut ca în sânul acestui oraș să crească, încet și șovăielnic dar sigur, și o elită culturală românească.

Dovezile acelei vieți, pulsul acesteia, s-au păstrat doar în arhive și muzee, în documente scrise și în dovezi materiale precum cele care urmează.

O distinsă doamnă din orașul nostru, descendentă a unei astfel de familii nobile maghiare, a găsit într-o revistă care apare la Budapesta (Nök Lapja, nr. 9, 28 febr. 2024) un interesant articol, semnat: Koronczay Lilla, despre un și mai interesant obiect aflat în Muzeul Național al Ungariei, și a cărui „poveste” ne amintește de timpurile evocate de noi în primele rânduri.

Esta vorba de o fotografie cu o rochie de mireasă, însoțită de o scurtă poveste, a cărei traducere o redăm în continuare.

„Nunta este până în zilele noastre cea mai solemnă zi din viața femeilor. Cum va fi rochia de mireasă?, cum va fi buchetul și diadema? Ce o așteaptă pe tânăra mireasă în căsnicia ei?… Pe lângă factorii de natură umană, în epoca respectivă situația socială și moda timpului erau factori la fel de importanți și, uneori, chiar decisivi. Prin această atmosferă a unor secole trecute, ne călăuzește  Simonovics Ildiko, curatorul expoziției „Mireasa maghiară”, de la Muzeul Național al Ungariei.

Anul 1867. O mireasă de neam nobil, bine educată. Deși căsătoriile, de-a lungul secolelor, nu erau întemeiate pe dragoste, ci pe considerente dependente de valoarea averilor celor doi, iată și o nuntă mai… romantică: cazul tinerei Várady Gabriella, fiica renumitului avocat (sighetean) Várady Gabor, participant activ la lupta pentru libertate din 1848.
După ce revoluționarul a fost grațiat și s-a întors acasă, (la Sighet) tânăra Gabriella a fos dată în grija renumitei pioniere a învățământului feminin maghiar, Leöwey Klára. Peste un timp, de frumoasa și bineeducata Gabriella, care avea acum 17 ani, s-a îndrăgostit inginerul-șef al comitatului Maramureș, Hieronimy Károly, și a cerut-o tatălui ei de soție. Nefiind dintr-o familie bogată, se pare că tatăl fetei n-a prea fost încântat de cerere, dar tânărul inginer de 31 de ani dovedea calități care-i prevedeau o carieră strălucită și până la urmă a obținut mâna fetei. „Vezi dumneata, dragă Gabriella, Dumnezeu este într-adevăr bun, și dacă noi ne vom iubi cu putere, vei vedea că o să fim binecuvântați și material”, i-a scris el tinerei sale soții. Și într-adevăr Károly a avut un traseu politic de succes, până la rangul de ministru, iar soția sa i-a fost mereu alături, netezindu-i calea prin organizarea unor activități sociale, după cum era moda timpului.
Cei doi au avut împreună 7 copii. Fiind o ființă foarte ordonată, Gabriela a păstrat cu multă atenție rochia sa de mireasă, iar urmașii ei, când au predat-o muzeului, era încă în ambalajul original. Rochia este din mătase organică (naturală) și are la piept broderie cu fir metalic (aurit), iar conform inscripției de pe ambalaj a fost executată în Salonul Alter și Kiss, cel mai elegant salon de modă din Pesta”. (Traducerea în limba română, Mihai Kökenyesdi)

Dar povestea este interesantă și prin ceea ce a urmat, și completăm noi: una dintre fetele noii familii, pe nume Karola, probabil cea mai mare, venind pe la bunicii din Sighet, s-a cunoscut cu Florentin,  fiul cel mare al lui Petru Mihalyi, fratele mai mare al lui Ioan Mihalyi de Apșa. De data aceasta Hieronimy Károly, deja minstru al Ungariei, a fost cel greu de convins, să-și dea fiica unui tânăr avocat de la Sighet, chiar dacă era fiul cunoscutului deputat român, cu moșie la Sarasău. După câțiva ani însă a cedat și Karola și-a urmat soțul la Sighet și a rămas aici pentru totdeauna, lângă soțul Florent și cele două fete ale lor.

Și povestea rochiei de mireasă de la muzeul budapestan ar putea continua pe încă multe pagini, cu detalii despre activitatea plină de dăruire a lui Florent Mihalyi, decanul Baroului avocaților timp de 25 de ani și un devotat sprjinitor al școlii și al Bisericii Greco-Catolice, căreia i-a lăsat prin testament propria casă. Și tot el a fost cel mai important susținător al publicației religioase „Dumineca” și președinte al Asociațiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureș, din anul 1919 până în 1948, la desființarea acesteia.

Dar ar putea continua și cu detalii bogate despre cei cu care a început povestea:

Várady Gabor, o ilustră figură a nobilimii maghiare din Maramureș, unul din capii revoluției de la 1848, fost comandant al armatei comitatului, Unitatea militară nr. 105, (de sub comanda generalului Bem), condamnat la moarte de către tribunalul militar de la Arad, nevoit să se ascundă sub numele Gábor Borbely, în Bavaria, până în 1860, apoi grațiat, a fost judecător și procuror în Sighet și deputat în parlamentul de la Pesta în câteva legislaturi, dar și ziarist, întemeietor al primelor publicații maghiare din Maramureș și autorul  volumului de poezii „Frunze căzătoare”, de oarecare succes în vreme, care își doarme somnul de veci în cimitirul reformat al orașului, arareori mai amintindu-și cineva de el.

La rândul său, ginerele Hieronimy Károly, care își revendica rădăcini strămoșești italiene, după ce și-a luat tânăra soție sigheteancă și s-a stabilit la Budapesta, a fos unul din politicienii de marcă ai Ungariei și ministru în câteva guverne, dar a fost ministrul internelor care a emis ordinul prin care Partidul Național Român a fost interzis, și a rămas cu această anatemă, deși hotărârea respectivă a aparținut guvernului, iar Teodor Mihali a mărturisit că, după aplicarea respectivului ordin, Hieronimy a venit la el la Dej și a încercat să ducă tratative pentru ameliorarea situației.

Și iată cum istoria, chiar și respectând adevărul documentelor, poate deveni o poveste interesantă, din care putem învăța mereu despre toleranță și bună înțelegere, bazate pe respect și încredere.

PS.: Ne dorim, ca cei interesați de astfel de subiecte, să vină cu observații și completări, discuțiile pe teme istorice devenind astfel și mai de folos cititorului.

Ioan Ardeleanu-Pruncu

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise