Bomba atomică, pilula de Iod şi „drobul de sare″ (autor, Horia Picu)

Printeaza

Sunt neînţelegeri evidente între ministrul Sănătăţii şi medicii de familie pe tema distribuirii pastilelor de Iod către populaţia care ar avea nevoie de aşa ceva. Consider că pe tema unui pericol nuclear câteva informaţii suplimentare sunt necesare dar, precizez de pe acum, nu sunt nicidecum suficiente pentru cine doreşte să se lămurească mai bine despre acest subiect care dă fiori oricui, mai puţin unei singure persoane de pe Pământ.

1986. Cernobyl. BUM! URSS a „uitat″ să informeze lumea despre explozia reactorului 4. S-a aflat după mai multe zile, în urma măsurătorilor făcute în alte ţări, vecine cu „Lăcaşul Păcii Mondiale″. Deasupra Europei peste 100 de elemente radioactive s-au plimbat neraportate la timp. Printre aceste elemente, au fost şi 90Sr, 137Cs, adică Stronţiu şi Cesiu, la care mai trebuie pus Iodul, împotriva căruia se încearcă măsuri de protecţie din nou azi, pe principiul binecunoscut românilor, al „drobului de sare″.

Iodul poate declanşa cancerul de tiroidă; Stronţiul-leucemia, Cesiul cancerul de ficat şi de splină.

Din peste 100 de elemente extrem de periculoase pentru om, International Atomic Energy Agency (https://www.iaea.org/newscenter/focus/chernobyl/faqs) scrie despre trei dintre ele.

Noi ne cramponăm la Iodul radioactiv şi la măsurile de protecţie obţinute prin înghiţirea unor pastiluţe tot de Iod, distribuite de medicii de familie, de farmacii, sau mai ştiu eu ce se mai hotărăşte până la următoarea coafare ministerială. Într-adevăr, pastilele de Iod împiedică fixarea Iodului radioactiv în organism. Dar cu restul radioactivelor ce facem?

Merg mai departe şi reamintesc că în Fizica Atomică sau în Chimie (le scriu la fel ca pe numele proprii pentru că am şi voi avea un profund respect pentru cele două ştiinţe) prin „ion″ se înţelege un atom (neutru din punct de vedere electric) care prin surplus de electroni devine „ion negativ″, sau, pierzând din electroni, devine „ion pozitiv″. De la „ion″ la „ionizare″ , lingvistic se ajunge uşor.

Există pe lumea asta două tipuri diferite de radiaţii: cele neionizante (n-au energie suficientă pentru a scoate electronii atomici; pot produce vibraţii ale moleculelor, rezultând în final creşterea căldurii), şi cele ionizante (au suficientă energie să scoată electronii – atomici).

Radiaţiile ionizante sunt cele care fac ravagii ireparabile în organismul uman. Aceste radiaţii se pot împărţi astfel:
– Radiaţii Alpha. Nu pot pătrunde prin piele. Pot pătrunde în organism prin respiraţie, băut sau mâncat, şi atunci se produc deranjamente ireparabile ale sănătăţii.
– Radiaţii Beta. Sunt mult mai penetrante, deci mai periculoase.
– Radiaţii Gamma. Sunt şi mai periculoase.

Altă categorie de radiaţii e cea neutronică. Neutronii, parte componentă a nucleului atomic, sunt neutri din punct de vedere electric. Dar, interacţionând cu atomii, pot duce la apariţia radiaţiilor menţionate, sau a binecunoscutelor raze X.

Tot ceea ce am scris până acum este un rezumat adaptat preluat de pe www.iaea.org. Mai departe, câteva rânduri despre o eventuală explozie nucleară, eveniment care bagă în sperieţi (şi pe bună dreptate) pe toată lumea, mai puţin pe unul. Preiau, în continuare, ideile expuse pe https://ro.wikipedia.org/wiki/Armă_nucleară.
Explozia nucleară are trei componente: unda de şoc, radiaţia termică şi radiaţia ionizantă, care se produc oarecum în această ordine.
Modificarea bruscă a presiunii aerului prin încălzirea sa ultrarapidă formează unda de şoc. Rezultatul: vieţi distruse, vegetaţia distrusă. Dacă explozia are loc la sol sau în apropiere, se formează un crater, pământul dislocat este ridicat în atmosferă. Când cade din nou pe sol, este deja „îmbogăţit″ cu substanţe radioactive, iar efectele radioactivităţii se pot vedea şi resimţi pe perioade de ani, ore, sau mii de ani!

Bomba atomică explodează în urma unei reacţii de fisiune. Apare reacţia în lanţ a fisiunii nucleare, o divizare a nucleelor unor elemente chimice ca Uraniul sau Plutoniul, în mai multe nuclee mai uşoare, în urma interacţiunii cu un neutron liber.

De exemplu, din reacţia Uraniului-235 cu un neutron, pot apărea mai mult de 40 de produse de fisiune.
Dau două exemple, preluate, cum am mai scris, de pe https://ro.wikipedia.org/wiki/Armă_nucleară

235U+n→236U→137Te +97Zr +2n+degajare de energie
(U=Uraniu; n=neutron; Te=Teluriu; Zr=Zirconiu), sau:

235U+n→236U→93Sr+140Xe+3n +degajare de energie
(Sr=Stronţiu; Xe=Xenon)

Elementele chimice care apar în urma reacţiei nucleare, sunt izotopi instabili, deci sunt radioactivi. „Unele dintre acestea sunt extrem de periculoase pentru mediu și sănătatea umană (cesiul -137, stronțiul -90 și iodul -131 sunt frecvente) dată fiind ușurința cu care tind să se acumuleze în țesuturile ființelor vii″.

La toate elementele chimice radioactive periculozitatea depinde şi de „Timpul de înjumătăţire″. De exemplu, la 90Sr acest timp este de 29 de ani, la 137Cs (Cesiu) este de 30 de ani.
Desigur că variantele izotopice (sunt vreo 30!) ale Iodului sunt deosebit de periculoase pentru organismul uman.131I (Iod) de exemplu, are timpul de înjumătăţire de 8 zile şi emite radiaţii Beta, 129I are nevoie de 15.700.000 ani pentru înjumătăţire, iar 235U de 704.000.000 ani!

Concluzia mea este că antidotul cu pastile de Iod nu ne scapă de consecinţele incalculabile şi imprevizibile ale unei explozii nucleare. La recomandarea medicilor e obligatoriu să fie luate acele pastile, dacă va fi să vină necazul mondial pentru a ne salva tiroida. Dar cu restul organismului ce facem?

Am convingerea că nu trebuie să ne alarmăm prea mult pe tema „dă, sau nu dă cu bomba atomică″?. O vorbă românească spune că „nu ştii încotro bate vântul″.

Şi nici unde poate ajunge norul radioactiv…

Horia Picu