Actualitate Social

Bugetul Sighetului pentru 2024, slide cu slide – partea a doua (autor, Horia Picu)

image_printPrinteaza

După  apariţia articolului meu „Bugetul Sighetului pentru 2024, slide cu slide”, am fost sfătuit (prin facebook) să văd înregistrarea video a şedinţei cu prezentarea bugetului municipiului Sighetu Marmaţiei, ca să aflu răspunsuri la întrebările pe care mi le-am pus. Am făcut-o. Într-adevăr, la unele întrebări am aflat răspunsurile. La altele însă, nu…

Prin urmare, mai am câte ceva de întrebat.

Slide 4: Analiză parţială a cheltuielilor
Întrebam de lista de proiecte. Unde e ?
În înregistrarea video cu prezentarea bugetului, la momentul (1:12:01) se spune că „departamentul tehnic şi strategie funcţionează în continuare cu deficienţe, sunt prea puţine proiecte”. Deci întrebarea mea: O listă de proiecte cu care ne va bucura Primăria putem vedea de pe-acum?… e pe deplin justificată.

Slide 22: Alte servicii în domeniul Culturii. Sprijin culte religioase: 250 mii lei.
Întrebam: câte culte religioase sunt cunoscute la noi, dacă banii s-au dat după numărul de credincioşi ai fiecărui cult sau s-au împărţit egal la câte culte sunt?
În video, la (32:20) nu se răspunde la întrebarea mea.

Slide 28: Finanțări unități de învățământ din bugetul local
La  Școala gimnazială „Dr. I. M. de Apșa” se vor aloca 30,89 mii lei pentru reparaţie acoperiş sala de sport.
Din video, la (34:25) am înţeles. Cheltuiala e (mai mult) pentru clădirea lipită de sala de sport. Oare la întocmirea proiectului nu s-a putut observa că acolo – între cele două clădiri – poate fi o problemă?

Slide 37: Obiective de investiţii pentru 2024
Construire insule ecologice digitalizate. Se va realiza acest obiectiv cu 5,52 mil lei prin FEN, PNRR, iar 830 mii lei prin bugetul local. Poate ne spune – ­ în sfârsit! – Primăria ce se face cu gunoiul sortat, unde se duce, unde se prelucrează?
Din video nu reiese unde se duce gunoiul uscat, dacă se duce… Unde se prelucrează şi ce se obţine din el? Are Maramureşul astfel de fabrici de prelucrare? Dar Sighetul? (Aici pot să-mi dau răspunsul, dar îl ţin doar pentru mine!)

Slide 38: Obiective de investiţii pentru 2024
Am scris: „Denumire obiectiv”: DALI pentru  Şcoala cu 16 clase va fi finanţat cu 317,73 mii lei. Primăria întâi a construit şcoala, acum vreo 30 de ani, şi abia acum îsi pune problema ce va face acolo? Cine răspunde pentru anii când şcoala a fost liberă… jafului?
Din video, la (45:31) am înteles că doamna Dinu de la Spital se va ocupa de şcoala cu 16 clase, să-i găsească o utilizare adecvată. Presupun că e vorba de un serviciu de consultanţă. De ce n-o angajează Primăria pe doamna Dinu? Dacă ar face-o, poate am vedea şi noi Sighetul aşa cum ni-l dorim!… Dar rămâne întrebarea: primăria n-are angajaţi care să-şi bată capul cu Şcoala cu 16 clase?

Slide 39: Obiective de investiţii pentru 2024
Se face Actualizare DALI pentru Sala de spectacole „Viorel Costin” şi se scot din bugetul Primăriei 120 mii lei. Din când în când se face câte un DALI şi apoi… NIMIC!!! Parcă a fost făcut și un SF (precizare necesară: SF de data aceasta înseamnă Studiu de Fezabilitate)?! Serios, mai mult nu puteţi?
Din video, la (45:52), am înţeles că  din 2 în 2 ani se face şi se depune un proiect pentru finanţare. Primăria s-a încadrat în termen, dar proiectul a fost respins de fiecare dată. Întreb: oare e bine întocmit proiectul? Ghinion?

Tot la slide-ul 39: Obiective de investiţii pentru 2024
Scrie: Îmbunătăţirea eficienţei energetice în mun. Sighet: 41,65 mii lei de la bugetul local.
Acum am înţeles că e vorba doar de un proiect, adică nişte desene. Dar,… când vedem pe slide: „Obiective de investiţii pentru 2024”, mai că ne vine să credem că se materializează ceva, nu că se investeşte într-un proiect!

Slide 41: Studiul de fezabilitate pentru Piaţa agro-alimentară costă 122,57 mii lei.
Acum înţeleg că e acelaşi studiu de la conceptul de piaţă nouă cu 11 milioane de euro. Nu s-a renunţat la proiect? Altul mai ieftin nu s-a găsit? Încă nu ştiu SĂ-MI răspund, dar poate cineva ştie…

Slide 43: Obiective de investiţii pentru 2024
Regenerare urbană – securitatea spaţiilor publice. Spuneam: Dacă prin securitatea spaţiilor publice se înţelege doar instalarea de camere de supraveghere video, asta nu împiedică infracţiunile. Singurul avantaj e că se pot prinde răufăcătorii mai uşor cu ajutorul înregistrărilor video.
Din video, la (55:57) e clar. E vorba doar de camere video. Adică: se întâmplă, ne uităm pe camere şi prindem infractorul după câteva ore sau câteva zile, dar asta nu înseamnă securitatea spaţiului public! Trebuie mai multă poliţie pe stradă! Guvernul să dea bani mai mulţi poliţiştilor, pentru că sunt momente când munca lor e periculoasă!

Slide 54: Lucrări de reparaţii şi întreţinere
Din video, la (1:02:31) reiese că din buget se vor acorda 400 de mii de lei pentru asfaltarea a 4 străzi??? Repet întrebarea: pe str. Ignişului cum se poate pune strat nou de asfalt, când acea stradă n-a văzut niciodată asfalt? Mai am una: sigur ajung 400 mii de lei?…

Slide 55: Lucrări de reparaţii şi întreţinere
Reiau ce-am scris în articolul trecut, pentru că are valabilitate şi în noul articol: Reparații cu asfalt str. Gh. Doja, Gh. Șincai, Șt. cel Mare cu 500 mii lei.
Dacă nu se rezolvă problema cu fundaţia, tot timpul aceste străzi vor fi „vălurite”! În afară de asta, ajung oare banii? La slide-ul 41 se propune dărâmarea unei case cu 100 mii lei. Adică ori dărâmi 5 case, ori refaci 3 străzi care-s destul de lungi (scriu asta pentru cei din alte localităţi ale patriei), tot atâta costă!
Din video (n-am mai notat timpul) reiese că strada Şincai, dată ca exemplu, e musai să fie refăcută. De data asta nu mă mai întreb. Îmi spun: se va reface anual strada Şincai atâta vreme cât nu e bună fundaţia. Trec camioane pe-acolo!

Şi acum ceva ce nu a apărut la prezentarea în Power Point a bugetului.
Din video, la (1:31:36) aflu că administraţia Scubli a fost un dezastru complet.
Foarte interesant, dar ne poate spune cineva ce-au făcut consilierii din 2016 până în 2020 ? De ce n-am văzut o indignare publică a lor ? Sau cel puţin a unuia singur?
A fost bine la „căldurică”??

Horia PICU

 

Foto: I. Mariș

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • In lumina acestui articol si a inregistrarii video a sedintei cu prezentarea bugetului municipiului Sighetu Marmatiei, mi se pare ca exista inca multe intrebari fara raspuns clar din partea Primariei. Este importanta transparenta in ceea ce priveste fondurile publice si proiectele care se deruleaza in beneficiul comunitatii. Sper ca Primaria sa raspunda la intrebari si sa actioneze cu responsabilitate si eficienta pentru dezvoltarea orasului.

oferta-wise