Calendarul zilei

Calendarul zilei

image_printPrinteaza

rose-perl-bilboolDr. Rose Bilbool (Perl Rózsika) s-a născut la Sighet la 9 decembrie 1909 într-o familie de evrei pioşi (tatăl este descendent a rabinului Itzhak Taub de Kalever) cu opt copii: patru fete, printre care şi celebrul ginecolog Gisella Perl, şi patru băieţi. Cu toată stricteţea ortodoxismului iudaic, părinţii şi-au încurajat copiii să continue studiile astfel că trei dintre băieţi şi toate fetele au urmat studii superioare dintre care Rózsika, în anul 1933 se înscrie la Facultatea de Farmacie de la Bucureşti. Datorită intensificării activităţilor antisemite ale Gărzii de Fier, după terminarea studiilor, în 1939 emigrează în Palestina unde se alătură mişcării Haganah („Apărarea”, mişcare paramilitară sub Mandatul Britanic) şi se înscrie la Universitatea Ebraică din Ierusalim. O întâmplare din vara anului 1940 îi va schimba viaţa: cu ocazia unei excursii efectuate cu un grup de prieteni la Jericho, zăreşte pe taraba unui negustor arab un fruct – papaya – pe care nu-l mai văzuse înainte. Rose cumpără un exemplar pentru a-l duce profesorului ei de botanică dar, pe drumul de întoarcere, grupul întâlneşte un ofiţer britanic rănit care pierdea sânge. Cum grupul nu avea medicamente sau altceva cu care să oprească hemoragia care risca să fie fatală, Rose taie papaya în două şi aplică jumătatea pe rană. Spre surpriza tuturor, pe drumul spre spitalul militar, sângerarea încetează. Miraculosul efect al fructului de papaya trezeşte interesul Rosei care-l supune unei serii de cercetări şi analize care au ca rezultat un unguent hemostatic („Normacream”) folosit de atunci în multe dintre clinicile lumii precum şi o serie de preparate cosmetice. Rose Perl s-a căsătorit cu cu un om de afaceri evreu din Irak cu care se mută la Beirut în Liban unde dă naştere la doi copii, un fiu Francis şi o fiică Norma. Datorită situaţiei politice din Orientul Mijlociu din anii ’60, familia pleacă în SUA de unde ulterior se întoarce, stabilindu-se definitiv în Israel. Fire aventuroasă şi luptătoare neobosită pentru pace, Rose Bilbool a cucerit inimile şi încrederea atât a israelienilor cât şi a palestinenilor care o alintă cu numele de Rose of Jericho (Trandafirul din Jericho) sau Papaya Lady (Doamna Papaya). A publicat un volumul autobiografic intitulat „Personally Speaking: Deeds Recounted from Siget to Jerusalem” („Puncte de vedere: Fapte narate din Sighet la Ierusalim”).

Autor, Ioan J. Popescu

oferta-wise
oferta-wise