Actualitate • Cultură

„Cântec cu miros de țară” în Grădina culturală… din Breb!

image_printPrinteaza

A IV-a ediție a evenimentului „Cântec cu miros de ţarã”, de la Casa din Vale Breb va avea loc în perioada 15-16 august 2021, pe tãrâmul magic de la Breb, Maramureș.

Și anul acesta, banii adunați în urma târgului și a concertelor vor fi donați Centrului de zi „Micul Prinţ”, din Sighetu Marmaţiei, pentru activitățile educative și de formare a 45 de copii din sistemul de protecție socială. Anul trecul, în urma evenimentului-concert de la Casa din Vale Breb, Centrul „Micul Prinț”, aflat în administarea Asociației SOS Bambini România, a beneficiat de o donație de 6000 de lei, valorificată în consumabile și aparatură necesare funcționării cercurilor de creație la care copiii învață diferite meșteșuguri.

Evenimentul de la Breb începe dumincã, 15 august, cu un târg cu componenta caritabilă, la care vor expune meșteri populari și mici producători din zonă. Târgul se desfășoară ĩntre orele 10:00-18:00, nu se percepe o taxă de participare, iar 10% din vânzări vor fi donate cauzei evenimentului.

Luni, 16 august, a doua zi a evenimentului găzduit de Casa din Vale Breb, în centrul de cultură în aer liber vor concerta Irina Sârbu, alături de Puiu Pascu, Ceterașii din Breb, Grupul de copii „Coconii din Breb” și Radu Nechifor alături de Marius Tuță și Fazakas Csaba.

Pentru ca atmosfera sã fie și mai deosebită, Bogdan Bob Rãdulescu se va alãtura, şi ĩn acest an, evenimentului, ĩn calitate de gazdã.

„Cântec cu miros de țară”, este o invitație perfectă, atât pentru turiștii aflați în zonă, cât și pentru localnicii dornici de evenimente cu iz special.

Accesul la concert este gratuit, dar cei prezenţi vor trebui sã facã dovada vaccinãrii sau să prezinte un test negativ pentru a li se permite accesul ĩn grãdina culturalã.

Oaspeţii se vor bucura de un cadru de poveste, vor sta pe baloţi de fân şi vor gusta magia unui loc de vis!
Vă așteptăm!

(Comunicat de presă)

Pentru detalii:
Roxana Vale 0747- 812 409, Casa din Vale Breb

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salut Sighet
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.