Sunt adolescent pentru că nu ştiu care-i faza cu adolescenţii, nu ştiu care-i faza şi cam atât. Nu-mi prea pasă, de altfel, de nimic din jur. Sau îmi pasă, uneori, mai ales când spun că nu-mi pasă. Ştiu, e complicat, chiar e, dar puţini adulţi din jurul meu îşi dau seama de asta. Poate niciunul. Iau în calcul moartea, însa îmi place prea mult să trăiesc şi uit repede de ea. Azi am părul albastru, mâine-l am portocaliu. Azi îmi place de Radu, mâine-mi place de Alexa.
Care-i faza cu adolescenţii? Depinde cât de norocos eşti. Mie-mi place să fiu optimistă, să-mi hrănesc de cele mai multe ori entuziasmul până când prind un foarteeee mare avânt şi mă lovesc, în încercarea de a intra pe balcon, de primul geam de sticlă pe care nu-l observ. Nimic şi nimeni nu are mai mult sens decât acum, momentul prezent. Acum mi-e cel mai bine şi-mi dau seama că nimic în afară de somn nu mai are rost. Aaa, si ăla pe care-l iubesc de vreo câţiva ani. Iubire? Ce-o fi iubirea? Cam patetic. Ce patetic! Oare ce-avem în frigider? Dacă mi-ar scrie, aş fi tare fericită. Stai, stai, vibrează. Telefonul, telefonul vibrează. Mesaj, aoleo. Mami: dc nu dormi?!?.
Ce simt eu acum? Sincer, că pot să fac orice. Dar sunt un caz fericit. Eu nu prea am simptome de „Materialism acut” sau „Doamne, fată, ai văzut-o pe aia?”, în schimb mă gândesc uneori la sensul vieţii si probabil că e destul de grav având în vedere că răspunsu-i aşa simplu.
Sunt cine vreau eu să fiu. Dacă vreau, dar numai dacă vreau, am ziua de mâine de partea mea, am caţi ani vreau eu. Am înţeles că totul e despre mine , iar când eu spun stop, e gata, ca la teatru. Oamenii aplaudă, zâmbesc, momentul le-a plăcut, însa odată ce se trage cortina, spectacolul s-a terminat. Cel mai important acum e să mă cunosc. Ciudat că-mi pare azi mai trist decât ieri, ciudat că-mi pare azi ca şi cum aş vrea sa fiu mai bun şi mâine-mi pare că politica e calea mea. Partea amuzantă vine când îţi dai seama că în politică sunt şi oameni buni, eu cunosc vreo doi , dar nimeni nu mă ia în serios.
Uneori, adolescenţa înseamnă refugiu în solitudine. Alteori, mă simt ca şi cum aş avea de împărţit mii de inimioare pe stradă. În fond, cred că sunt un copil ceva mai mărişor. Ce vreau eu să-ţi spun e să ai grijă , orice vârstă ai avea, să nu devii un trist. După cum spuneam, eu sunt un caz fericit, cu toate că poate te aşteptai să mă plâng de cât de grea e viaţa, dar oamenii-s diferiţi şi tot recent am înţeles şi asta. Am mai înţeles că adolescenţa e despre experienţă, despre cunoaşterea de sine, ca mai apoi să poţi alege corect cam în ce direcţie vrei să mergi. Oricum, noi suntem prieteni oricine ai fi, aşa că vreau să-ţi mai spun ce-am învăţat, poate-ţi iese şi ţie şi-mi mulţumeşti într-o zi. Cum zice prietena mea Alexandra : « Nu te opri niciodată din a vrea să fii mai mult, o să dai mereu de oameni care o să-ţi spună că nu poţi, că ai ţeluri prea mari, că eşti copilăros, naiv, patetic la anii tăi. De ignorat, nu poţi să-i ignori, dar nu le răspunde cu aceeaşi monedă. Îndepărtează-te doi paşi, aminteşte-ţi cine eşti şi apoi zâmbeşte-le ca unor oameni care nu ştiu nimic. Căci ei chiar nu ştiu nimic.»
Autor, Daiana Opriș
(elevă, clasa a XII-a B, C.N. Dragoș-Vodă)
Adaugă comentariu