Era prin 1956… mama mea, învățătoarea Ana Chindriș, preda în vremea aceea la școala de la Câmpu Negru. Era o perioadă grea pentru familia noastră, cu multe dificultăți financiare și multă suferință din cauza autorităților comuniste. Tatăl meu, după detenția politică din ’48-’49 (executată în închisoarea Timișoara) nu a mai avut voie să lucreze în învățământ, a mers pe șantier, apoi s-a îmbolnăvit grav (avea să moară în 1958 la 50 de ani încă neîmpliniți…). Eu eram deja profesoară, contribuiam cu cât puteam la efortul familiei, dar aveam trei frați mai mici, încă elevi.
În fiecare dimineață, pe drum spre școală, mama participa la liturghie la biserica romano – catolică (se celebra încă în limba latină) și de aceea avea în poșetă o carte de rugăciuni. Nu și-ar fi închipuit niciodată că acea carte va deveni „corp delict” și-i va crea probleme mari.
Într-una din zile, mama ajunge la Câmpu Negru, intră în clasă și începe ora când, dintr-odată, intră o echipă de inspectori care i se adresează agresiv : „Tovarășa Chindriș, avem informații că faceți propagandă religioasă în școală!” (ceea ce contrazicea doctrina ateistă oficială a statului comunist) . Mama s-a speriat, a negat acuzația, au fost întrebați copiii, li s-au verificat caietele… nimic nu părea să confirme bănuielile. Dar… i s-a luat la percheziție poșeta și au găsit cartea de rugăciuni! Dovada era clară, de vreme ce luase cu ea cartea la școală înseamnă că avea intenția să-i „îndoctrineze” pe copii ! Cartea a fost evident confiscată, constituia o „probă”.
Nu s-au luat măsuri pe moment împotriva ei, dar ancheta a continuat. Au fost întrebați elevii dacă mama le citise din cartea respectivă, răspunsurile au fost unanim negative, alte dovezi n-au apărut. Cam o lună au ținut-o pe mama în tensiune amenințând-o cu sancțiuni disciplinare. Totul pornise de la o reclamație „binevoitoare”, iar autoritățile erau „vigilente”.
După ce lucrurile s-au mai liniștit, mama s-a dus la inspectoratul școlar raional (Sighetul era atunci capitală de raion) și a cerut înapoi cartea. Au purtat-o de mai multe ori până i-au dat-o, dar tot cu priviri piezișe și amenințări… Elevii de atunci ar avea acum 65-70 de ani; poate unii își mai amintesc momentul.
Presiunea ateismului oficial a continuat în învățământ în toată perioada comunistă – profesorii și învățătorii erau în mod special supravegheați dacă merg la biserică (unii au avut chiar necazuri mari din cauza asta), iar pentru elevi erau înființate așa-numitele „cercuri de ateism”. Și la noi, la „Dragoș Vodă” a funcționat un asemenea cerc, se pare, însă, că elevii n-au fost prea entuziaști…
prof. Aurelia Vișovan
Bunica mea s-a nascut la Dragomiresti ( nume de fata -Iusco) unde a si predat in primii ani de activitate ca invatatoare. A frecventat biserica romano -catolica din Sighet dupa interzicerea cultului greco-catolic in 1948 de catre regimul comunist. A fost membra in ordinul franciscan tertiar. A trecut la cele vesnice in 1991.