Cântase toată noaptea la pian. Bine, nu avea el pian și nici nu știa să cânte, dar cum nu ne credem noi stăpâni peste ce nu stăpânim și proprietari peste toate? Așa că improviza. Și sala se tot umplea să îl asculte, să îl felicite și iar să îl asculte, dar dintr-odată ceva nu mai suna bine. Între atâția bemoli, diezi, chiar și lui i se părea că un continuu Tzzzzzz- Tzzzzzzzzz nu își avea locul. Alarma, iar suna alarma. Și iar își promitea că de mâine nu o să o mai amâne. Azi… mai 5 minute. Și chiar atâtea s-au și făcut. Se ridică încet ca să nu facă vreo mișcare greșită, deschide fereastra, nu admiră priveliștea și își verifică telefonul. Avea mulți prieteni, deși suferea de singurătate. Dar o singurătate acută, schimbătoare ca vremea de septembrie cu momente de hai și mai bine nu veneai. Și totuși, telefonul nu îi sunase de două zile. Bine, exceptând alarma, cererile de prietenie și notificările acelea cu coduri promoționale menite să…. nu-și cumpere nimic. Totuși azi merită un mic răsfăț și, dintr-odată, trei comenzi plasate că poate ne-o trebui. Nu acum, dar să fie acolo.

Merge direct la bucătărie și își aduce aminte de momentele în care toată casa mirosea a dulceață de prune, mămăligă și cartofi pe plită. Parcă o vedea pe mama lui agitată că nu a reușit să termine nimic și el, cu mintea lui de copil, avea impresia că vreo zână făcea casa să fie casă atunci când mama obosea (nu e ca și cum ar fi văzut-o vreodată obosită). Acum s-au dus toate acestea: miros de dulceață nu mai simți la bloc, mama nici ea nu mai e (deși acum atât de mult și-ar dori măcar mustrat să fie), dar a rămas…. cu cel mai performant Thermomix. O avea și el rostul lui, dar simte din ce în ce mai tare că tot timpul pe care l-a câștigat, l-a aruncat pe fereastră împreună cu visurile. Poate le-o fi găsit cineva și schimbă lumea cu ele.

Bucătăria…. o vezi și ai impresia că nu a intrat nimeni în ea vreodată. Totul lucește, prea lucește și strălucește. E totul în ordine, însă parcă nu are suflet. Și așa e și restul casei. De departe se vede că a găsit un echilibru între ascunsa latură de artist și pragmatismul de zi cu zi, însă nici el nu se simte acasă acolo. De asta se îmbracă în grabă, iese, deschide ușa bătrânului Fiat și pornește. Zi lungă, timp scurt, oameni… Gândurile îi fug în toate direcțiile. De ce unii oameni făceau să pară totul atât de simplu, în vreme ce alții erau niște capete pătrate? Pregătit să ofere un răspuns demn de un cugetător, dă de roșu. Și în momentul acela Platon se transformă în Nicușor de la Caracal: cine l-a învățat și pe ăsta să conducă, măi?? Și uite așa, s-a dus încă o zi începută perfect, terminată defect. Și totul de la o culoare. Pornește radioul sperând că îl va înveseli. Muzica- la, la, la (măcar de era Fa La La La La ca în Deck the Halls) și bum-bum-bum de îl enervează mai tare decât era. Se gândește să scoată și el o melodie; talent o avea undeva ascuns, la vorbit fără sens se pricepe când e obosit, deci și de cântat se poate. Măcar așa o să își schimbe vechiul Fiat care ce să vezi… huruie. Dar huruie rău….Însă n-ai ce să comentezi. L-a dus la destinație și azi. Mai mult nu poate, însă nu or fi așa și oamenii? Îi rogi să facă ceva, turuie și pe când să facă, realizează că nu pot fără măcar să fi încercat..

Ora 9:00. Începe munca. Se simte din nou singur. 5 în birou și el tot singur. Și-a dorit într-o zi să înlocuiască plăcuța de la intrare BIROUL 1 cu INDIVIDUALISM. CONCURENȚĂ. MUNCĂ FĂRĂ ECHIPĂ, dar ceva l-a oprit. Încă mai speră că o se schimbe. Ei, nu el. El e bine, uneori țâfnos și neatent la detalii, dar își face datoria. Datoria de angajat, nu neapărat și cea de om.
Ora 17:00. C’est fini. Înapoi la Fiatul vechi, înapoi în trafic, înapoi acasă. Și-a propus ca de luni să citească zilnic măcar 10 pagini. Noroc că azi e miercuri și mai are până luni. Nu e nevoie să înceapă mai repede când se poate uita la televizor. Se învârte de două ori prin casă, pregătește toate pe mâine, face curățenie și i-a mai zburat o zi.
Ora 23:00. Încep cele 7 ore de somn.
Ora 03:00. Abia acum încep cele 7, vai, fir-ar, cele 3 ore de somn.
Ora 06:00. Alarma sună, și sună, și mai sună, și nu se oprește și nu stiu cum dar nici nu obosește și al nostru tot nu se trezește. Și totuși, nu știu cum face, dar ajunge mereu chiar înainte de timp. Avea mereu la el două ceasuri. Unul pentru el și unul pe care să îl dea persoanei care întârzia. Bine, mai întârzia și el, dar nu când vede lumea. Întârzia când era vorba de el… Întârzia în a-și face prieteni, în a ieși chiar și singur, în a face lucruri noi, în a se dezvolta. Dacă l-ai vedea, nu ai zice asta. Însă avea o problemă și problema era el. Își dorea prea multe și de la toată lumea. Iar lumea îi oferea prea multe, dar rele și parcă din ce în ce mai rele. Și asta îl durea, enorm. Nu o arăta niciodată, dar să fi avut o putere magică ar fi împrăștiat cinste, onoare, dreptate și iubire peste tot. Și chiar și așa ar fi rămas o inimă neatinsă și ne-am fi întors, din nou, la ce e acum. De ce? Pentru că ne place și….. Și discuția-i lungă, dar s-a făcut iar 09:00 și o luăm de la capăt. Mai mâine și gata; două zile liber.

Același program, aceeași oră de ajuns à la maison. Pentru asta ne-om fi născut? Să ajungem la timp, să plecăm la fix și să ne depărtăm din ce în ce mai mult de oameni? Să nu ajutăm decât dacă e vreo cameră în jur să ne vadă? Să mergem doar pe drumul nostru și, claxonându-i, să-i lăsăm pe alții în stație? Însă ia încearcă să te opui acestui trend și să faci altfel. Încearcă numai și o să vezi că nimic nu mai e la fel. De multe ori frustrant pentru tine și ciudat pentru alții, însă de cele mai multe ori benefic pentru tine și… ciudat pentru alții. Ne-om obișnui cândva cu binele ăsta că ni se pare tare ciudat. Își termină meditația și își scoase laptopul. Spre deosebire de ieri, azi avea de lucru și acasă. O primă schimbare, deci. Parcă nu mai e așa monotonă toată viața. Și cum ziua bună se termină cu un serial sau o bârfă, se decide să le facă pe amândouă și până le termină e deja vineri. Însă simte că ceva s-a schimbat azi și nu e vorba doar de programul de muncă. Poate nici că vine weekendul, nici că nu l-au sunat foarte mulți zilele acestea, simțea că o să se întâmple ceva diferit și, îmbrăcat cu cea mai colorată cămașă a sa, coboară zâmbind scările blocului și o mai și salută pe vecina de la 2. Ea- îi răspunde atât de grăbită de teamă ca nu cumva zâmbetul să se piardă în aer și să îl vadă din nou, ca în fiecare dimineață, pe vecinul ăla bogat în orice numai în bucurie nu. Hmm, poate nu e așa rea cum crede tot blocul, însă nici nu își încheie bine gândul că își și amintește de Râde ciob de oală spartă. Zâmbetul…… îi piere din nou la primul semafor de zici că împiedică bunăstarea, nu circulația. Însă întâmplarea de la una dintre intersecții l-a făcut să ajungă la muncă atât de nervos, încât abia aștepta să se lege de ceva. Dar cum totul a decurs perfect azi, ocazia perfectă o avea la cumpărături. Intră în primul magazin-nimic. În al doilea-la fel și ajunge în al cincilea cu încă patru sacoșe în mână și căutând, cumva, o greșeală care să îl scoată pe el mai bun decât alții. Oamenii mai fac asta, nu? Ideea de a fi înconjurat de idioți parcă îți dă satisfacție uneori. Și tocmai azi s-au ascuns toți idioții. Ori o fi el singurul? Se simțea agitat, secat de puteri după o săptămână, neîmplinit. Trecu pe lângă o vitrină și nici lui nu îi plăcu ce vede. Parcă prea comun când înaintea oferea tot. Și în gândurile acelea de profundă cercetare, aude fix ce căuta:
– Rochiț, vroiau, aragazuri.
Aranjează gulerul cămășii și începe:
-ROCHIȚĂ, NU ROCHIȚ. Voiau și nu vroiau, iar aragazuri la niciun magazin din țară n-au. Să vorbim și noi corect, zic și își încheie fraza cu un gest dispețuitor.
Însă ceva se schimbă. În loc să provoace nervi, stârnise milă. Și ura lui nu se potolise, dar parcă era înlocuită de altceva. Cu cel mai mare calm, i se cere numele.
-Antoine, sau mai bine Toine. Sau chiar Tont dacă vă e mai ușor
Și uite-l tremurând, cu ochii înlăcrimați, devenind fix omul ce era înainte să fie ce i se impunea să fie: adept al stângăciilor, însă și acelea făcute cu suflet, implicat, atent, încărcat cu binele oamenlor nu cu laude; omul ce stă în banca lui, și nu pe jos în iarba murdară.Nu știa cum, dar parcă o cunoștea de o viață. Ea îl ascultă bâlbâindu-se și când reușise în sfârșit să ia cuvântul,nici nu se justifica, nici nu se scuza, nici nu se enerva, ci doar mulțumise pentru remarca făcută. Îi părea chiar bine când cineva o ajuta să devină o versiune mai bună a sa. Versiune mai bună – Antoine mai că nu exploda auzind expresia asta. Însă azi nu era așa; azi l-a pus pe gânduri. Parcă Antoine devenea …. om. Și cineva doar a avut curajul să se uite în ochii lui și să vadă dincolo de o mutră nervoasă și o privire de neînțeles.
De ce?
Pentru că… pe oameni îi descoperi cel mai bine privindu-i.

Gabriela MICH
studentă, Facultatea de Matematică,
Universitatea de Vest din Timișoara

Clubul Rotary Sighet și Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice Sighet vă invită la un Recital extraordinar, Vineri, 21 octombrie 2022, ora 19:00, susținut de violonistul Răzvan Stoica şi pianista Andreea Stoica în cadrul Turneului Internațional OPERA STRADIVARIUS.
Recitalul va avea loc la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice Sighet, sala „Monica Chifor”.

Biletele se găsesc la Școala de Muzică (preț bilet adulți – 20 lei, preț bilet elevi – 10 lei).

* * *

Răzvan Stoica – unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați violoniști români – a câştigat în 2013 premiul New Talent la Bratislava, cea mai importantă competiţie dedicată tinerilor muzicieni, fiind primul muzician român cu o asemenea performanţă în istoria acestui concurs iniţiat de Sir Yehudi Menuhin. Are în palmares peste 30 de premii naţionale şi internaţionale, iar din 2009 cântă pe vioara Stradivarius ex – Ernst (fabricată în anul 1729), câştigată în urma concursului Strad Prize, de la Salzburg, unde a avut 170 de contracandidaţi. Din 1996 cântă alături de sora sa, pianista Andreea Stoica, în DUO STOICA, o formulă de succes care i-a adus în concerte şi recitaluri nu doar pe mari scene din Europa, dar şi în Statele Unite şi Asia.
Cei doi artiști au studiat în România, continuându-și ulterior studiile în Olanda, unde s-au și stabilit, dar revin – când programul le permite – în România pentru concerte și alte proiecte artistice.
În Recitalul de la Sighet DUO STOICA ne va oferi un atractiv dialog musical clasic care va cuprinde multe piese celebre din repertoriul violonistic național și internațional.

Salut, Sighet!

În perioada 13-15 octombrie 2022 orașul nostru (și nu numai) a răsunat din nou din temelii datorită sustenabilului Festival Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației, anul acesta avându-și aniversarea a 50 de ani: iată, așa cum s-a tot auzit în zilele festivalului „o jumătate de veac de poezie la Sighet”.

Și totuși, ce face poezia să nu moară? Să dăinuie zeci, sute de ani fără să aibă fire albe? Fără să îmbătrânească? Un răspuns ar fi total absurd.
Dar cel mai bine haideți să vedem ce ține în viață poezia la Sighet: anul acesta pentru prima dată, în calitate de debutantă „nonconformistă” și „obraznică” am avut ocazia să iau parte la festivalul „conformist” și „elevat” de poezie, fiind primită cu brațele deschise și cu multă, multă mirare.
Și pentru că nimic nu merge bine fără un ajutor de mai sus, ediția a debutat cu o slujbă de pomenire a poeților care nu mai sunt printre noi, într-adevăr, un număr impresionant care îți rămâne pe retină.
Un număr impresionant a fost îndeosebi și al poeților (și a „insinuatelor” poete, pe ici-pe colo) care au fost prezenți și care au citit, fie în calitate de invitați, fie de participanți ai concursului, câte-o poezie-două-nouă, totul desfășurându-se după regulile bine „prescrise” care trebuiau urmate. O diferență de vârstă, experiențe și teancuri de poezii între mine și domnii prezenți este clară, de asta o să renunț categoric (deocamdată) la comentariile despre „jovialitatea” sau „diversitatea” mulțimii. Ce este cert și sigur este numărul infim de tineri și femei prezenți în sală sau la festival în sine, care m-a lovit inevitabil de dureros încă din primele secunde.

A doua zi a avut loc, în primă „instanță”, întâlnirea poeților cu elevii diferitelor licee ale orașului, eu având ocazia să particip la întâlnirea „foștilor” dragoșiști cu „cei noi”, adică o reuniune „fastuoasă” într-un cadru, într-adevăr, de vis, între „cei mari” și „cei mici”, păstrându-se rigoarea din ziua precedentă: „monologându-se, citindu-se poezii din toate colțurile țării, fără întrebări, fără obiecții, deci se poate spune că totul a decurs perfect.

După-masă au avut loc „Serile de poezie Nichita Stănescu” de la Desești unde ne-am putut „înfrupta” din spațiul bucolic de poveste, unde am putut trage aer în piept și-am putut striga (în gând bineînțeles) „trăiască poezia!!” Am fost primiți cu căldură în curtea părintească a poetului Gheorghe Pârja, unde am putut „fura” mere, struguri și alte preparate secrete, unde ne-am putut bucura unii de prezența celorlalți, asta până a devenit totul oficial din nou, seriozitatea fiind la ea acasă pe tâmplele noastre.

„Hai măi da’ nimic n-ai de zis mai bun despre festivalul ăsta??… Zi și tu ce se cuvine!”
Și fără ironii sau alte „acrituri”, prin intermediul acestui „grupaj” de bărbați importanți și consacrați am înțeles că indiferent de stil, rimă, teancuri de diplome, versuri sau experiențe, poezia leagă oamenii cum nimic nu ar putea-o face: poezia face din om „neom” și invers.

Pe această cale vreau să încurajez toți tinerii pasionați (sau nu) de poezie să „devoreze” fiecare ocazie pe care o are orașul nostru de a se întâlni cu poezia, și mai cu seamă Festivalul Internațional de Poezie de la Sighet, pentru că, mi s-a adeverit și mie: poeții există în carne și oase, și nici măcar nu mușcă. Poate mai strănută câteodată cerneală, dar ceea ce e sigur că putem face e să le zicem de fiecare dată „sănătate!”: trăiască poeții și poezia de orice vârstă! Trăiască poezia care nu lasă oamenii să moară!

Nicoleta GIURGI
clasa a XII – a B
Colegiul Național „Dragoș – Vodă” Sighet

Colegiul Național Pedagogic ,,Regele Ferdinand” Sighet și Editura Valea Verde vă invită la lansarea celui de-al treilea volum al profesoarei Viorica Șuteu: ,,FEȚELE TIMPULUI. AMINTIRI. ÎNTÂMPLĂRI. OAMENI ȘI LOCURI” (Editura Valea Verde, editor & copertă – Ion Mariș, lector de carte – Odarca Bout & Ion Mariș, tipar: Aska Grafika, 2022).

Lansarea va avea loc la Colegiul Național Pedagogic ,,Regele Ferdinand” în data de 20 octombrie 2022, ora 13:00, în Sala Multimedia.

Ne-am bucura să participe, în mod special, foști și actuali elevi, foști și actuali profesori de la Colegiul Național Pedagogic ,,Regele Ferdinand”, profesori de limba și literatura română din Sighet.
Vă așteptăm cu mare drag!

Organizatorii

Mereu visăm să zburăm pe cele mai înalte culmi ale vieții, însă niciodată nu ne gândim că de acolo putem să cădem cel mai rău.

Adolescența ne oferă de cele mai multe ori posibilitatea de a ateriza pe aceste culmi, fără a ne avertiza în legătură cu riscurile de avalanșă la care suntem expuși. Una dintre aceste culmi ale adolescenței este DRAGOSTEA, ea fiind ca și un război ușor de provocat dar foarte greu de oprit. Deseori aceasta plutește în aer, iar noi, ca pe un fum de țigară, o tragem în piept lejer, până în momentul în care simțim că ne face rău iar apoi, cu aceeași lejeritate, o dăm afară, rămânând mai mereu cu răni interioare.

Dragostea reprezintă un război între sentimente și libertate. Odată ce acest sentiment reușește să pună stăpânire, noi devenim niște adolescenți inconștienți și naivi, fără a cunoaște și realiza riscurile la care ne putem expune, care ne pot provoca o diversitate de stări negative, ne pot limita fericirea și, în cel mai rău caz, libertatea.

Acest dar îl primim de la viață iar noi suntem cei care hotărâm cât timp poate avea domiciliu în viața noastră. Doar în momentul în care ajungem să cădem în întuneric realizăm adevărata valoare a luminii, până atunci nu reușim să o prețuim și, cel mai important lucru, să o păstrăm, ci ne aventurăm de pe o culme pe alta, fără a avea acea frică de a aluneca și de a cădea în gaura neagră a nefericirii, de unde puțini dintre noi reușim să ieșim teferi. Însă, un lucru este cert: orice început are și un sfârșit și, oricât de întuneric ar fi, mereu o să existe o rază de lumină care să ne ducă la ieșire din această gaură neagră a întunericului.

De îndată ce zarurile au fost aruncate iar cărțile au fost împărțite, nu ne rămâne decât să ne așezăm la masă și să jucăm în partida în care am fost meniți să intrăm sau poate pe care noi, naivi și iresponsabili, am ales-o.

Bogdan GODJA

Stimate domnule ing. David Lieberman,

Am primit cu deosebită bucurie intervenția dumneavoastră responsabilă și curajoasă (vezi AICI comentariul la articol) prin care ați restabilit adevărul în privința persoanei mele și a grupului Vișovan, grupul de tineri din Sighet, elevi și studenți, persecutați politic în perioada dictaturii comuniste.
Consider că este un act de normalitate, care confirmă atmosfera de pace interetnică, o constantă a orașului nostru în ciuda vremurilor tragice pe care le-am trăit.
Vă asigur de profundul meu respect. Dumnezeu să vă răsplătească și să vă binecuvânteze, împreună cu comunitatea pe care o conduceți!

Petru Codrea
Cetățean de Onoare al municipiului Sighetu Marmației

Sigheteanca Aurelia Vișovan a ajuns în Japonia unde va susține un concert în orașul Takamatsu, prefectura/ districtul Kagawa, situat pe Insula Shikohu. Concertul va avea loc la data de 15 octombrie 2022, alături de un grup de copii japonezi foarte talentați, urmat de alte câteva concerte educative în câteva școli primare.

Această invitație pe care o onorează pianista Aurelia Vișovan este urmarea participării și obținerii unui premiu la Takamatsu International Piano Competition din anul 2018.

* * *

Aurelia VIȘOVAN este sigheteancă, a fost elevă a prof. Monica Chifor (la Școala de Muzică din Sighet), absolventă a Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj, specializarea pian. În luna ianuarie 2017 și-a finalizat studiile și la Conservatorul de Stat din Viena (Austria), fiind cooptată în anul următor (2018) asistent universitar la Academia de Muzică din Viena și Nürenberg.
La sfârșitul lunii octombrie 2021 Aurelia Vișovan și-a susținut teza de doctorat, la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj – Napoca, obținând calificativul Summa Cum Laude.
Menționăm că dr. Aurelia Vișovan este în prezent profesor universitar la Academia de Muzică din Nürenberg – Germania.
Aurelia Vișovan a câștigat până acum aproape 30 de premii la diverse concursuri naționale și internaționale.

Salut, Sighet!

Festivalul Internațional de Poezie de la Sighet a debutat Joi, 13 octombrie 2022, cu festivitatea de premiere și cu un recital de excepție al cunoscutului interpret de muzică tradițională românească din Țara Lăpușului, profesorul univ. dr. Grigore Leșe.

Mai jos aveți înregistrarea video cu recitalul maestrului Grigore Leșe.

Foto & video: dr. Sorin Markus

Am lăsat în mod intenționat să se estompeze puțin agitația iscată de Alexandru Florian (de la Institutul „Elie Wiesel” și, nota bene!, nu institutul în sine) pe tema Plăcii comemorative de la Colegiul Național „Dragoș -Vodă” și a atribuirii titlului de Cetățean de Onoare al Sighetului domnului Petru Codrea, temă viu discutată/ comentată/ dezbătută în mediul online (vezi AICI – primul articol pe acest subiect care a trecut de 2500 de vizionări și 30 de comentarii) și nu numai, și fiindcă ambele motive de iritare pentru Alexandru Florian sunt de fapt două activități inițiate și înfăptuite de Asociația „Firul Vieții” Sighet (al cărei președinte fondator sunt), mă consider obligat să fac, acum și aici, câteva precizări și să dau câteva explicații.

Asociația „Firul Vieții” a luat ființă în 25 februarie 2020 prin Hotărârea civilă nr. 386, emisă de Judecătoria Sighet și are ca obiectiv realizarea unor acțiuni social-umanitare și culturale, vizând cinstirea memoriei unor personalități marcante ale Maramureșului prin diverse manifestări specifice, dar și evidențierea unor personalități încă în viață. În timpul destul de scurt de la înființare și în condițiile unei comunicări drastic restricționate de pandemie, Asociația a izbutit să realizeze câteva activități remarcabile. Două dintre acestea l-au iritat nejustificat, consider eu, pe Alexandru Florian. Le iau pe rând: În 24 februarie (a.c.), cu acordul autorităților locale și al conducerii instituției, a fost montată în incinta Colegiului „Dragoș Vodă” o placă comemorativă cuprinzând numele a 3 profesori și 44 de elevi arestați și unii dintre ei uciși, trecuți prin anchetele securității și prin cele mai cumplite închisori (Sighet, Gherla, Aiud, Pitești, minele de plumb de la Baia Sprie și Canalul Dunăre-Marea Neagră) în timpul regimului comunist. Și unde în altă parte, putea și trebuia să fie pusă placa respectivă, dacă nu în incinta acestei prestigioase instituții de cultură, din care au fost înlăturați cu brutalitate, ca dușmani periculoși ai regimului comunist de esență bolșevică pretins democratică, ce tocmai se instalase prin forță și teroare în țara noastră?! Deoarece ultimul supraviețuitor sighetean al grupului de elevi arestați în acel August 1948, Domnul Petru Codrea, Membru de Onoare al Asociației noastre, a fost prezent la activitatea respectivă ca unic reprezentant al celor trecuți pe placă, am considerat oportun să înaintăm Consiliului local solicitarea să-i fie atribuit titlul de Cetățean de Onoare al orașului nostru. Și toți cei implicați în acest demers au considerat că cel propus de noi merită pe deplin acest titlu. Scăpat din temnițele prin care a trecut, tânărul Petru Codrea a reușit să-și completeze studiile liceale (fusese arestat în clasa a X-a), apoi a reușit de două ori la două admiteri în facultate, dar a fost exmatriculat de fiecare dată, s-a angajat ca muncitor tipograf la Sighet, a urmat un curs post-liceal în acest domeniu, s-a întors acasă și, până la pensionare, în 1990 a muncit la tipografia de aici, în ultimele peste trei decenii fiind și conducătorul acesteia, fără să fie membru al partidului comunist! Pentru că a fost și este perceput ca un exemplu de demnitate și moralitate, de modestie și cinste de către toți cei (foarte mulți) care l-au cunoscut de-a lungul anilor. În 29 septembrie (a.c.) cu unanimitate de voturi și într-o atmosferă plină de emoție și de căldură sufletească, domnul Petru Codrea, la cei aproape 92 de ani!, a fost declarat Cetățean de Onoare al orașului Sighet.

Pentru aceste două „grave” fapte ale noastre, Alexandru Florian si-a permis întâi să ceară unor reprezentanți ai Guvernului să dispună înlăturarea grabnică a plăcii de la „Dragoș Vodă” și, la scurt timp după aceea, să vină personal, să ne tragă la răspundere, în sala de ședințe a Primăriei, de față cu o numeroasă asistență și cu factori de conducere (primar, consilieri etc) pentru faptele noastre. Iar câteva zile mai târziu, am fost atacați din nou, pe motiv că „în (Sighet) orașul unde s-a născut Elie Wiesel, a fost făcut cetățean de onoare Petru Codrea, care a făcut parte din organizația tineretului legionar „Frățiile de Cruce” și își amintește cu nostalgie de jurământul depus…”.

În legătură cu aceste acuzații, vreau să-i spun clar și răspicat domnului Florian câteva lucruri! În orașul în care s-a născut, Elie Wiesel beneficiază de toată atenția cuvenită unui laureat al Premiului Nobel pentru Pace: are o Casă memorială – muzeu, în care se organizează frecvent manifestări culturale specifice culturii evreiești, interesante și de bună calitate și la care participă concetățenii noștri de toate etniile și religiile, și că, în curtea casei are un bust frumos și reprezentativ și mai are unul asemănător și în holul Primăriei noastre, chiar la intrare. Cred că ar fi interesant de știut, dacă în Israel există vreo primărie în care bustul lui Elie Wiesel te întâmpină de cum ai intrat în instituția respectivă. Și, nu pot să nu pun și următoarea întrebare: Ce autoritate morală îi dă dreptul domnului Florian, să-l culpabilizeze pe domnul Codrea, pentru că își amintește „cu nostalgie” de jurământul depus la intrarea în organizația „Frățiorilor de Cruce” (și imediat după aceea a fost arestat!) și îl scutește pe el, Alexandru Florian, să-și aducă aminte de legământul rostit când i s-a pus la gât cravata roșie de pionier, sau cînd a primit carnetul de membru al Uniunii Tineretului Comunist din România, sau, de ce nu!, când a fost tipărită prima sa carte, „Cunoașterea științifică și apusul zeilor”, publicată în 1975, o avântată pledoarie pentru ateism, în care s-a chinuit să pună în antiteză știința și religia, citând copios din „Operele Tovarășului Nicolae Ceaușescu…”, sau a doua a sa carte, „Procesul integrării sociale”, tipărită în 1983, mult mai voluminoasă și, deci, cu mai multe și mai cuprinzătoare citate din aceleași opere ceaușiste???

Și mai vreau să-l asigur pe domnul Florian că, în ceea ce mă privește, nu poate fi găsită nici o urmă de antisemitism, că unul dintre prietenii mei din liceu s-a numit Arthur Berkovics, că în anul 1994, în calitate de consilier local și vicepreședinte al comisiei de cultură am făcut toate demersurile necesare pentru a i se atribui titlul de Cetățean de Onoare regretatului mare compozitor Hary Herman Maiorovici, născut la Sighet, în 1918, și care mi-a rămas un bun și drag prieten, un evreu de o mare frumusețe sufletească și un sincer iubitor al Maramureșului. Pot să dovedesc acest lucru cu scrisorile sale, pe care le păstrez cu drag. Și că, în cărțile mele (Pagini din istoria culturii Maramureșului, vol. I, 2006, vol. II, 2018) am fost primul care am scris zeci și zeci de pagini despre rolul și locul evreilor (muzicieni, scriitori, ziariști) în viața culturală și artistică a Maramureșului. De asemenea, subliniez, am cele mai bune relații cu fostul dar și cu actualul conducător al Comunității evreiești din Sighet, pe care îl cunosc de foarte mulți ani și care, chiar în zilele acestea și în legătură cu ceea ce discutăm, a luat atitudine și a dovedit că a rămas acelaș om corect și obiectiv.

În final, îmi permit să-i recomand domnului Florian, să citească cu atenție (conform fișei postului) legile acestei țări și, dacă o va face, va costata că Legea nr. 127 din 30 mai 2017 prevede clar: „Se instituie ziua de 14 mai ca Ziua Națională de Cinstire a Martirilor din temnițele comuniste” (articolul 1), în a cărei expunerea de motive sunt menționați ca exemple Mircea Vulcănescu, Radu Gyr și alții.

Așadar, faptele noastre, pe care Alexandru Florian le incriminează cu atâta mânie proletară, sunt conforme cu legile țării și, pe cale de consecință, rog respectuos Guvernul României (în a cărui subordonare directă se află), să-l înlăture pe acest fost și actual tovarăș de la conducerea Institutului „Elie Wiesel”, pentru că subordonează instituția propriilor judecăți de valoare, prea adeseori strâmbe și subiective, acuză fără agumente și nu cunoaște legislația în vigoare. Cei 80 de ani ai mei, de viață și de muncă cinstită în slujba acestui oraș și a concetățenilor mei, de toate etniile trăitoare aici, îmi dau dreptul să cer acest lucru, cu atât mai mult cu cât și din pensia mea modestă vreo câțiva bani se duc în fiecare lună în salariul lui Alexandru Florian.

Ioan Ardeleanu-Pruncu (președintele Asociației „Firul Vieții”)

Muzeul Maramureșean Sighetu Marmației și Editura Valea Verde vă invită Joi, 13 octombrie 2022, ora 13:00, la Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” (str. Bogdan Vodă, nr. 1) unde va avea loc un dublu eveniment: Expoziție foto și Lansare de carte! Dublul eveniment are un singur autor: Mariana SCUBLI.

Nu ezitați! Sunteți așteptați cu… mult drag!

Parteneri media: TV Sighet, Salut, Sighet!, Maramedia, Sighet FM, Radio România Sighet, Sighet-online, Sighet 247.

Salut, Sighet! 

10 Octombrie 2022. O zi mare pentru Colegiul Național „Dragoș – Vodă”, acesta împlinind 103 ani, dar totodată o zi importantă pentru cenedevista Nicoleta GIURGI care și-a lansat volumul de versuri „Să taci atunci când scriu” (Editura Valea Verde; Sighetu Marmației).

Printre persoanele care au venit să susțină și să asculte poeta în devenire se remarcau elevi, profesori și alte personalități ale orașului nostru. Dar mai ales, în al patrulea rând al sălii festive erau prezenți și emoționați părinții Nicoletei, alături de învățătoarea ei. Chiar dacă aceștia nu au vorbit, în ochii lor se putea citi mândria pe care o aveau datorită reușitei fiicei lor care, la abia 18 ani lansează prima ei carte (prima din multe altele care vor urma, cu siguranță). Cu toate acestea, fosta ei învățătoare nu a ezitat să își exprime respectul față de eleva ei, cât și satisfacția că și dumneaei a luat parte la formarea poetei. Un moment special al lansării de carte l-au oferit cele trei eleve (Nicola Colopelnic, Mihaela Ioana Trifoi și Anastasia Herbil) care au recitat fiecare câte o poeziei a Nicoletei, versurile acesteia reușind să producă fiori spectatorilor. Pe mine una cel puțin m-a atins la suflet poezia „Promisiuni pompoase”. Poeziile acesteia sunt scrise într-un mod revoluționar, feminist și sunt sigură că, într-o mică sau mare măsură, cei care vor citi versurile acesteia se vor regăsi în ele.

Chiar dacă era emoționată până la lacrimi, Nicoleta a reușit să țină un mic discurs mulțumindu-le persoanelor care au susținut-o, părinților ei, profesorilor și bineînțeles celor care au fost prezenți în acea zi importantă din viața ei.

Din fericire, după eveniment și după mini sesiunea de autografe, am reușit să îi cer Nicoletei o părere generală legată de desfășurarea lansării: „Cuvântul care ar descrie perfect evenimentul este „emoție”. Într-o lume atât de complicată și concentrată pe propria persoană, să vezi atât de multe ființe că râd, plâng, trăiesc cu sufletul aceleași sentimente ca și tine în același moment ar putea fi unul dintre cele mai minunate momente pe care le poate trăi o persoană. Mulțumesc tuturor că ați făcut „fetița de la țară” să strălucească!”.

Presupun că toți cunoaștem proverbul: „esențele tari se țin în sticluțe mici.”. Ei bine, Nicoleta este întruchiparea zicalei, iar versurile ei vă pot garanta că sunt „esențele” din sufletul unei adolescente care abia a atins vârsta majoratului, dar versurile căreia sunt scrise parcă de o persoană matură și trecută prin viață.

Spre norocul meu, am avut ocazia să o cunosc pe Nicoleta acum patru ani când am început liceul și am ajuns colege de clasă. La prima vedere, pare o fire introvertită care cu greu se deschide în fața oamenilor. Acum că am avut ocazia să o cunosc mai bine, pot spune că „poetesa” așa cum îi place ei să i se spună este una dintre cele mai extraordinare ființe pe care am avut ocazia să o întâlnesc. Este genul de persoană care este mereu acolo pentru tine fie că ai nevoie de o glumă ca să-ți crească dispoziția, un sfat într-o situație mai complicată sau ai chef de o discuție care abordează subiecte abstracte sau subiective.

Ce îi doresc Nicoletei?… Nico… ține-o tot așa și continuă să ne faci mândri că am avut ocazia să cunoaștem una dintre viitoarele mari poete ale țării.

Ștețiu Antonia
Clasa a XII-a B 
C.N. „Dragoș – Vodă”

Fundația „Profesor George Manu” (înființată în anul 1994), fidelă misiunii sale fundamentale de promovare a istoriei naționale autentice și în special a memoriei luptei anticomuniste salută cu bucurie recentele evenimente de suflet ale Maramureșului – amplasarea la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” din Sighetu Marmației a unei plăci memoriale în cinstea luptătorilor anticomuniști, profesori și elevi ai liceului în perioada 1948-1964 și acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” al municipiului Sighetu Marmației domnului Petru Codrea, ultimul supraviețuitor al temnițelor comuniste domiciliat la Sighetu Marmației și unul dintre ultimii deținuți politici anticomuniști maramureșeni.

Felicitări Asociației „Firul Vieții” din Sighetul Marmației pentru aceste binevenite inițiative și mulțumiri autorităților locale pentru deschiderea arătată, prin care rezonează cu istoria și cu dorința legitimă a societății civile sighetene.

În deplină solidaritate cu Sighetul, ne exprimăm indignarea față de declarațiile și demersurile domnului Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel” , care are deja un sinistru palmares prin acțiuni similare în mai multe orașe ale țării, lovind în valori simbol ale conștiinței și culturii noastre naționale ca Radu Gyr, Mircea Vulcanescu, Valeriu Gafencu, Vintilă Horia, Petre Țuțea, părintele Iustin Pârvu și alții. Asemenea absurdități vor tot apărea atâta timp cât este în vigoare legea antiromânească 217 /2015 care, pornind de la premize istorice false generează mereu confuzie și interpretări abuzive în detrimentul respectării și cinstirii normale a martirilor și eroilor neamului românesc. Să dea Dumnezeu ca viguroasa reacție a opiniei publice sighetene să fie încă un semnal de alarmă la nivel național pentru îndreptarea situației!
Dumnezeu să binecuvânteze Sighetul și Maramureșul!

Cezarina Condurache –  Președinte
Fundația „Profesor George Manu”

* * *

Fundaţia Culturală „Profesor George Manu” a fost înfiinţată la Bucureşti, în anul 1994. Numele Fundaţiei reprezintă un omagiu adus fizicianului creştin, de renume mondial, George Manu, fost deţinut politic plecat la Domnul din temniţa Aiudului, în anul 1961.

După căderea regimului comunist, o parte a foştilor deţinuţi politici, supravieţuitori ai temniţelor (arhitect Nicolae Goga – 15 ani de detenţie comunistă; filosof Mircea Nicolau – 20 de ani de detenţie antonesciană şi comunistă; medic Aristide Lefa – 16 ani de detenţie comunistă; Nicolae Mazăre – 23 de ani de detenţie carlistă, antonesciană şi comunistă, etc.), împreună cu o serie de intelectuali români (Preot Vasile Gordon – profesor universitar, doctor al Facultăţii de Teologie Bucureşti; tenor Ionel Voineag – profesor universitar, doctor al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti; Silvia Marinescu Bîlcu – profesor universitar, doctor în arheologie al Institutului de Memorie Culturală a României; Şerban Basarab – profesor universitar, doctor al Institutului de Matematică al Academiei Române; Lucia Hossu-Longin – jurnalist de televiziune, realizatoare TV şi scriitoare, etc.), au înfiinţat această Fundaţie, cu scopul de a oferi tinerelor generaţii informaţii despre lupta, biruinţa şi suferinţa neamului românesc încătuşat de regimurile de dictatură carlistă, antonesciană şi comunistă.
De 20 de ani – neîntrerupt – Fundația publică lunar revista „Permanențe”.

Luni, 10 octombrie 2022, la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” din Sighet a fost lansat volumul de debut (poezie) al elevei Nicoleta Giurgi. Volumul „Să taci atunci când scriu” (Editura „Valea Verde” din Sighet, editor și prefața – Ion Mariș, lector de carte – prof. Brîndușa Oanță) a fost lansat într-o zi festivă: C. N. „Dragoș – Vodă” a sărbătorit 103 ani de existență.

Nicoleta Giurgi este elevă la CNDV, clasa a XII – a, iar primul volum de autor a fost „analizat” și receptat de un public avizat, format din profesori, elevi, foști directori ai Colegiului dar și părinții și fosta învățătoare a tinerei poete.

Salut, Sighet!

Foto 2: Andreea Mârza