Mai mult sau mai puțin vizibilă, în data de 20 iulie 2021, ora 24:00, s-a încheiat perioada de depunere a proiectelor pentru „bugetarea participativă” asumată – unanim – și la Sighet. Inițiativa alocăriii sumei de 200.000 lei a fost aplaudată de toate partidele, toți reprezentanții administrației publice, primar, viceprimar, cu „mic” cu „mare”, au zâmbit cu subînțelesuri sectorului neguvernamental! Totul părea sustenabil, în grafic, până la ședința Consiliului Local Sighet, din data de 28 iulie 2021, când trebuia să fim părtașii unui succes, de fapt trebuia să ni se comunice bifarea implementării unei hotărâri anterioare a Consiliului Local, care stabilise niște pași preciși, o agendă, agreată de toți cei cu rol de decizie în bunul mers al Sighetului. Surpriză! La ședința CL de săptămâna trecută am auzit doar acuzații și s-au practicat contrele neamicale. Nu înțeleg (nu doar eu, dar nici alți sigheteni), până când va continua „colaborarea” dintre primar și viceprimar pe aceleași coordonate?…

Am aflat la ședința CL că au fost depuse 11 proiecte, un număr chiar mare ținând cont de neîncrederea ONG-urilor vizavi de „parteneriatul” cu administrația publică. La nedumeririle noastre și la întrebarea precisă dacă se vor derula pașii următori ai procedurii, am primit răspunsuri… absurd – evazive. Prima observație fără echivoc: calendarul depunerii proiectelor trebuia respectat și, făcând abstracție de pseudo-oficializarea aplicației/ platformei utilizate pentru depunerea proiectelor, lucrul acesta s-a întâmplat. Repet: 11 ONG-uri au depus proiecte, fără ca Primăria să anunțe – oficial – că platforma este „nelegală” sau prea…. gratuită! Concluzia noastră: depunerea proiectelor a fost validă! Cum spuneam, am plecat totuși nelămuriți de la ședința de consiliu (unde s-au vehiculat mai mult acuze!) fără să primim răspunsuri…. oficiale.

Pentru a finaliza la termen procedura (deadline – 31 iulie 2021), în următoarea zi, ultima zi de „lucru” (Vineri, 30 iulie 2021) trebuia să-și facă datoria Comisia de evaluare (formată din consilieri locali și reprezentanți ai compartimentelor de specialitate din cadrul Primăriei Sighet), care avea menirea să se pronunțe asupra îndepliniriii criteriilor de eligibilitate ale proiectelor, conform regulamentului adoptat pentru bugetarea participativă. În 31 iulie 2021 TREBUIAU afișate proiectele validate, care urmau să acceadă în runda finală – votul sighetenilor. Ce s-a întâmplat în 30 iulie 2021 la întrunirea Comisiei? Nimic! Proiectele – conform informațiilor primite – n-au fost „livrate” din „cutia de valori” a deținătorului principal, iar Comisia n-a avut ce analiza. De ce?… Sunt convins că nu vom primi un răspuns „politically correct”. Poate la următoarele alegeri?!…

Azi, 03 august n-am văzut/ primit nicio informație, proiectele eligibile după etapa depunerii n-au fost publicate (conform agendei). Oare nu se mai ține cont de niște deadline-uri stabilite prin Hotărârea Consiliului Local? Oare nu mai contează așteptările ONG-iștilor? Oare în Sighet nu se poate trece peste nepăsarea… funcțională? Prin această situație Primăria, Consiliul Local Sighet și-au ocupat poziția de… neeligibilitate în respectarea unor decizii obligatorii, impuse de propriile instituții. 11 ONG-uri au avut încredere în administrația sigheteană, au depus proiecte, n-au fost împiedicate/ avertizate să n-o facă și s-au ales cu o tăcere…. absurdă (ca să nu zic… neprofesionistă!).

Oare și pe această direcție administrația locală/ primăria va bifa un… fiasco? Încă mai este (nu foarte mult) timp pentru așezarea lucrurilor/ procedurilor pe un drum normal, încă se mai pot face ajustări conciliabile din mers pentru ca societatea civilă să nu se „îndepărteze” definitiv de aleșii noștri iar proiectele depuse să nu intre în categoria… munca în zadar (ca la… stat!).

Se mai pot întâmpla minuni pe canicula asta neofertantă?… Clar, nu! În schimb, ONG – urile, în percepția unora, au timp pentru a aștepta vremuri mai… răcoroase!…

Foto & text: Ion Mariș

În intervalul octombrie 2019 – iulie 2021, s-a desfășurat proiectul „Să învățăm din trecut, ca să construim viitorul” – „Learning from Our Past to Build the Future”, proiect care a marcat împlinirea a 30 de ani de la căderea comunismului. Organizația Freedom House România, ințiatoarea proiectului, a oferit un număr de 150 de burse unSettled pentru tineri cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, interesați să participe la taberele de studiu de la Sighet ale Festivalului de Idei unSettled de la Memorialul Sighet.

Zilele trecute, s-a încheiat ultima dintre cele trei serii ale Școlii de Vară de la Sighet – Bursele unSettled (ediția a II – a), serii desfășurate în perioada 19 – 28 iulie 2021, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Școala de Vară a fost organizată în parteneriat cu Academia Civică. În cadrul Școlii de Vară elevii/ studenții au participat la ateliere artistice și de dezvoltare personală, proiecții de filme, conferințe și seminarii despre istoria comunismului, cursuri de educație civică, tur ghidat al muzeului din Sighet etc.

Pentru a obține detalii suplimentare despre acest proiect am avut o discuție interesantă cu doamna Cristina Guseth, directoarea Freedom House România.

         Cum a demarat proiectul?…

Am început proiectul în 2019 și mulți profesori universitari m-au descurajat cumva spunându-mi că va fi foarte greu să aduc studenți aici, la Sighet, când ei pot să se ducă oriunde în Europa și să-și petreacă timpul într-o școală de vară pe acolo. Și-aunci, am pornit o campanie împreună cu Cristian Mungiu, cu festivalul său de film, în 2019. Cristian avea o secțiune destinată celor 30 de ani de la căderea comunismului, ne-am înscris și noi în această campanie a lui și ne-am dus în universități cu filmele pe care le-a avut în secțiunea dedicată căderii comunismului. Am fost la Cluj, am fost la Timișoara, am fost la București, iar aici, la Sighet, sunt studenți din aceste centre universitare. Cum i-am selectat? Noi le-am cerut să ne scrie un eseu, o motivație, încadrată într-un număr de semne și o mică poveste pe care o au din familie despre comunism. I-am selectat în funcție de valoarea acestor texte. Mie mi se pare foarte important să faci o selecție și să-i aduci aici pe cei care sunt cu adevărat motivați, sunt interesați de subiect. Adică, până la urmă, noi dorim să investim într-o elită și, dacă vreți, așa, peste timp, să refacem elita care a fost distrusă aici. Deci să contribuim să refacem o elită în România. Și, nu în ultimul rând, dorim să facem educație tinerilor în ceea ce privește drepturile și libertățile lor, pentru a și le apăra, din perspectiva regimurilor totalitare și autoritare.
Am început și o serie de interviuri și de reportaje pe această temă. Am avut de exemplu interviu cu Andrea Dobeș despre Sighet, am avut o audiență foarte bună. Asta și pentru că suntem într-o rețea de publicații locale și paginile lor de facebook ne preiau interviurile. Asta ar fi o linie pe care ne dezvoltăm deja și pe care avem și posibilitatea financiară să o ducem.

         Cum ați depășit dificilul an 2020 și efectele pandemiei?

În 2020, când a intervenit pandemia, se înscriseseră 200 de studenți, noi trebuia să aducem aici 150 de studenți în câte două tabere și ne-am oprit din cauza incertitudinii care se instalase subit, deși aveam mai mulți înscriși decât aveam nevoie. Am reușit totuși să facem selecție, cum vă spuneam, am făcut-o în toamna anului 2020, în septembrie. Am venit împreună cu doamna Ana Blandiana și-am făcut un prim seminar, o primă întâlnire, pentru 20 de studenți. A fost prima experiență, iar anul acesta, în perioada 19 – 28 iulie, am organizat la Sighet trei serii a câte 30 de studenți, serii care sunt conectate, sunt legate temporal, ca să putem să atingem numărul de studenți pe care ni l-am propus în proiect.
Ceea ce vreau să subliniez este că pe perioada pandemiei am luat în calcul să facem acest proiect on-line, dar, ne-am dat seama că experiența vizitării Memorialului este extrem de importantă. Anul acesta am adăugat vizitarea Casei Elie Wiesel și de-acum încolo o vom avea pe agenda noastră totdeauna când vom veni aici, cu tabere de vară cu studenți la Sighet, pentru că, de fapt, noi vrem să ne raportăm la sistemul totalitar și la toxicitatea sistemului totalitar, să înțeleagă tinerii de ce valorile democratice nu sunt date pentru totdeauna și merită apărate, zi de zi.

          Care sunt sursele de finanțare pentru activitățile Freedom House, dar ale proiectului?

În acest proiect „Learning from Our Past to Build the Future” suntem sprijiniți financiar de către Departamentul de Stat, de Ambasada Statelor Unite ale Americii. Noi suntem într-un parteneriat cu Academia Civică pentru acest proiect. Adică am organizat Școala de Vară împreună cu Academia Civică, iar Academia Civică ne-a ajutat enorm pentru că ei au o tradiție de aproape 20 de ani, știu pe cine să invite, oamenii care sunt relevanți și care cunosc bine subiectul, cei mai buni lectori/ traineri. Pentru noi a fost, pe de o parte o onoare și un mare ajutor de a colabora cu Academia Civică în a face o agendă cât mai relevantă pentru participanții la acest seminar.

        De ce unSettled?

„Learning from Our Past to Build the Future” – învățând din trecut să ne construim viitorul, noi i-am spus bursele „UnSettled”, ne-am gândit că această titulatură o să atragă tinerii. UnSettled înseamnă „neliniștit”. Ne dorim ca neliniștea tinerilor să constituie mereu un „instrument” pentru apărarea democrației.

          Succes, doamnă Cristina Guseth și la cât mai multe proiecte interesante în portofoliul organizației dumneavoastre!

Mulțumesc! În mod sigur vom continua colaborarea cu Academia Civică și vom organiza și în anii următori Școli de vară la Sighet!

Brîndușa Oanță

Foto: Preluare de pe site-ul Memorialului Sighet.

– Ești acasă de 3 zile și refuzi continuu să mănânci ceva, arăți de parcă ai fi o umbră .
– Nu îmi este foame. Nu faceți o tragedie din asta. Voi mânca eu.
– Eliza, știi că noi îți suntem alături și, deși ultimii 10 ani din viața ta nu mai există, tu ești aceeași, eu sunt aceeași, totul este neschimbat.

Se lasă o tăcere înfricoșătoare peste odaia în care Eliza și Virginia savurau un ceai la ceas de seară. Erau prietene încă de la grădiniță, se cunoșteau atât de bine precum își cunoaște câinele stăpânul și nu ar fi schimbat nimic una la cealaltă, deoarece se completau perfect, un fel de Bibi și Tina.

– Matei? A venit?
– Dormeai când a plecat, dar m-a rugat să îți spun că nu ajunge la cină.
– Ceva normal..
– Eliza, are și el treburile lui, o fi având ceva ședințe, doar îl știi, e nebun după jobul lui.
– Și atunci de ce nu s-a însurat cu el? Putea foarte bine în locul meu să își cumpere un bibelou, al cărui praf l-ar fi putut șterge mai ușor decât să….

Apoi nu mai spuse nimic. Știa că toate astea și le făcuse singură și nu avea decât să le scoată la bun sfârșit, doar e fată puternică, sau doar a fost învățată să fie așa?

– Nu mai bine ai vrea să ne uităm la câteva fotografii? Poate așa îți mai trece supărarea și îți mai aduci aminte una alta?
– Fie. dar oftatul de la capătul răspunsului era chiar el însuși răspunsul.

Printre miile de albume de vacanță, nuntă, lună de miere și drumeții, Eliza găsise și o scrisoare pe care, fără să i-o arate Virginiei care era deja fascinată de albumul de la nuntă, o frunzărise rapid: ,,Și cerul iubește miile de stele la infinit, dar tot luna este cea care îi luminează viața, tot așa și tu ești luna mea. Rămâi strălucitoare, căci mi-e frică de întuneric. Al tău, G. ”

– Virginia. acum vreau să știu adevărul. Cum s-a întâmplat acel accident? De ce am uitat aproape tot , dar pe el îl țin minte ca și traseul pe care alergam la bunici, l-aș putea face și acum cu ochii închiși, iar pe el nu l-aș uita nici dacă aș avea Alzheimer. Apoi, îi întinse scrisoarea.
– Păi, ți-a povestit Matei tot ceea ce s-a întâmplat nu cred că a omis ceva.
– Și eu nu cred că sunt chiar așa proastă încât să nu îmi dau seama că Matei minte.
– Matei te iubește și nu te-ar răni niciodată, e soțul perfect.
– În momentul de față își iubește mai mult angajații decât pe mine. Dar nu despre iubire vorbim acum, ci despre adevăr. Ascult.
– Poate că ar trebui să ai o discuție cu Matei, eu sunt prietena ta, dar …
– Astăzi nu ne fofilăm ca la primul sărut, Virginia. Sunt numai ochi și urechi.

Imposibilă din fire, Eliza nu renunță cu una cu două atunci când își dorește să obțină ceva, are putere de convingere atât de mare încât nici ea nu și-ar putea rezista, așa că nu apucă să mai ia o gură de ceai că Virginia și începu firul poveștii:

– Ai vrut să fugi cu G. în Germania sau cel puțin biletul găsit în buzunarul paltonului tău era spre acel loc, erai pe punctul de a renunța la tot în noaptea aceea, dar taxiul în care te aflai a fost izbit de un tramvai și așa s-a ajuns aici.
– Și el ?
– Nu știe nimeni nimic. Nu a mai fost văzut de mai bine de un an de când s-a întâmplat accidentul, dar probabil, văzând că nu mai apari a plecat crezând că te-ai răzgândit .

Se ridică de pe comoda de lângă șemineu și se duse la fereastră unde rămăsese privind visător la fulgii de zăpadă care repetau o nouă coregrafie în stricta atenție a vântului.

– Îl voi găsi !
– Eliza, ești măritată, ba mai mult decât atât, ai viața perfectă, poate că ai uitat ce s-a întâmplat în ultimii 10 ani, dar eu nu, și îți spun că ești de invidiat. De la vacanțe balneare la petreceri fastuoase și serate, unde mai pui că ai un soț frumos, care te divinizează de-a dreptul. De ce vrei să dai cu piciorul la toate astea?
– Știi, Virginia? Și fotbaliștii au mingea în posesie, însă vine vremea când trebuie să o paseze mai departe.

Intrând pe ușă, Matei rosti:
– Bună seara, doamnelor! Vorbeați cumva despre fotbal?
– Eliza filozofa puțin, răspunse Virginia cu un zâmbet ștrengar.
– Draga mea, ești bine ?
– Matei, m-ai mințit în legătură cu accidentul și asta e picătura care a umplut paharul. Virginia mi-a spus ce s-a întâmplat.

Matei îi aruncă câteva priviri fulgerătoare Virginiei apoi, ca un urs în cușcă, care din răsputeri încearcă să își păstreze calmul, dând dovadă de „domn respectat”, rostise cu un zâmbet plin de aroganță:
– În loc să îi bagi în cap soției mele tot felul de aberații, mai bine ți-ai vedea de viață, nu crezi că ar fi mai util să îți cauți și tu un partener, nu de alta, dar nu vreau să rămâi fată bătrână .
– Matei, de data asta vorbesc eu. Vreau să te menajez. Și așa ai ținut astăzi ședințe cât pentru 4 luni, i-o tăie Eliza scurt.
– Spune, draga mea.
– Eu plec.
– Hai că ești amuzantă, râse zeflemitor Matei.
– Eu vorbesc serios.
– Ia uimește-mă! Și unde ai să pleci ?

Pe Eliza o fulgeră prin minte o revelație care îi explică de ce rămase atâția ani lângă Matei. Acel „unde ai să pleci” îi reaminti Elizei cât este de singură: mama ei murise atât de tânără încât nici măcar la serbarea de 8 martie din clasa a 3-a nu avusese cui să dea florile primite de la educatoare, tatăl ei se recăsătorise, iar ea nu voia să fie o piedică în calea fericirii lui, bunica din ale cărei mâini a mâncat cele mai bune plăcinte cu mărar e și ea de-a îngerilor și de restul oamenilor s-a ascuns din frica de a nu mai suferi, ajungând să devină actrița unui film ale cărui replici nu le știe.

Cufundată în gândurile deșarte a și uitat că Matei îi adresă o întrebare, dar își veni în fire și-i spuse doar atât:
– Pierzându-mi memoria, mi-am câștigat încrederea în mine, tu tot câștigi mereu, dar e atât de trist că te-ai pierdut pe tine.

Matei se făcu că nu aude ce spune Eliza și își focaliză atenția pe Virginia:
– Auzi ce baliverne vorbește prietena ta? Cică vrea să plece, și eu, care o iubesc atât de mult! Nu i-a lipsit nimic.
– Matei, nu țin partea nimănui, dar știi destul de bine că între ea și G. a fost ceva special, nu am mai spus asta nimănui, însă e momentul să o mărturisesc: acest om a iubit-o cum puțini știu să o facă, i-a respectat decizia de a te însoți la drum, nu i-a purtat pică pentru asta, ba mai mult decât atât, în ziua nunții voastre a fost prezent, deghizat bineînțeles, l-am ajutat să fie martor legământului vostru, deoarece mi-a spus: „promit că nici nu îmi vei simți prezența, nimeni nu o va face, dar nu mi-aș ierta-o niciodată dacă nu aș vedea-o mireasă și, deși e de mână cu altcineva, inimile noastre rămân legate prin veșnicie.” Tocmai de aceea, Matei, nu poți ține pe nimeni lângă tine forțat, oamenii nu sunt obiecte, să le iei în proprietatea ta și să le păstrezi după bunul tău plac, oamenii sunt sentimente, sunt iubire și ură într-o singură celulă, sunt puternici și slabi într-un singur corp, sunt departe sau aproape de a fi fericiți, sunt pe drumul spre eșec sau reușită, dar, mai presus de orice, călătoresc mult prea puțin în viața aceasta pentru a fi condamnați la tristețe.
– Socrate, unde ai fost până acum, o luă Matei peste picior, apoi continuă: vorbești de iubire, sentimente și fericire, de parcă ai știi tu ce sunt alea.

Pe Virginia o podidiră lacrimile instantaneu, iar Eliza înțelesese despre ce este vorba, știuse de multă vreme, dar astăzi serbează ziua adevărului, precum americanii Ziua Recunoștinței, așa că nu are nimic de pierdut dacă clarifică situația:
– Matei, Virginia știe ce e iubirea mai bine decât tine de o mie de ori și la faza asta ești nemernic, deoarece i-ai tot dat speranțe false bietei mele prietene încă din liceu, ai amăgit-o și acuma, însurat fără pic de scrupule, dar să nu care cumva să crezi nici măcar o clipă că eu nu am văzut cum vă aruncați priviri frivole la masă, pe la cinema și, mai rău de atât, cum vă aruncați haine prin birou, încât mi-e mie rușine de broasca ușii care e martoră a atâtor plăceri nevinovate.

– Mamă, nu mai înțeleg nimic. Cum ai putut să fii cea mai bună prietenă cu amanta soțului tău ?
– Nu se poate numi amantă, deoarece, săraca fată, îl iubea precum îl iubeam și eu pe G., tocmai de aceea nu s-a căsătorit, a așteptat, a răbdat și ce nu era de răbdat, a plâns oceane întregi, dar nu a fost vina ei nici măcar o secundă. Dragostea nu are vină, nu are nici măcar greșeli, ci momente și oameni nepotriviți, atâta tot .
– Deci atunci când ai plecat de lângă Matei ai fost convinsă că G. e omul potrivit? Da chiar, cum l-ai reîntâlnit?
– Dacă te tot fâstâcești atât uit firul amintirilor, care și așa e unul plin de ambiguitate și atât de subțire, încât nu știu cât îl voi mai întinde fără să îl rup.

Virginia plângea, Matei se uita la mine ca la o psihopată, iar eu mă gândeam încotro să o iau.

– Eliza, poate ar fi mai bine să mergem la control, deoarece sigur nu ți-ai luat pastilele la timp și asta te agită puțin.
– Eu nu sunt agitată, Matei. Vreau doar să știu unde este?
– Cine?
– Nu face pe prostul.
– A murit.
– Nu are cum.
– Nici Făt Frumos nu a fost nemuritor, el cu ce e mai presus?
– Nu am spus că e mai presus cu nimic, bine? Însă, dacă ar fi murit aș fi simțit și probabil că la scurt timp după el aș fi luat același drum, dar sunt încă aici și undeva pe această lume el încă mă mai așteaptă, sunt sigură de asta.
– E frumos să fii visător .

La drept vorbind, nu știam dacă mă mai așteaptă, putea foarte bine să fie fericit lângă altcineva, până la urmă, eu nu am mai venit, iar el a plecat fără ca măcar să știe ce m-a împiedicat să îl urmez, mai mult ca sigur s-a simțit trădat, la fel m-aș fi simțit și eu dacă aș fi fost în locul lui, dar de murit, eram sigură că nu a făcut-o, cel puțin, nu înainte de a-l mai lua o dată în brațe.

A doua zi mi-am schimbat identitatea cel puțin din acte, deoarece nu mai voiam să fiu găsită și știam că Matei îmi va căuta numele pe la toate aeroporturile, dar, ghici ce, de data asta am fost cu un pas înaintea lui. Nici Virginiei nu i-am spus că plec, la ce bun, probabil ne vom mai vedea în viața asta și îi voi explica tot, până atunci fără explicații nimănui, am doar o explicație de dat, dar, până atunci, trebuie găsită persoana căreia urmează să îi explic totul.

Ajunsă în Germania, nu știam ce ar trebui să fac și am început prin a pune poze cu el pe unde apucam, cu siguranță că era o poză din tinerețe, eram conștientă că după 20 de ani s-a schimbat, dar era tot ce puteam să fac și acea poză era tot ce aveam legat de el, o purtasem în portofel zi și noapte atâția ani, ca și pe cea mai scumpă amintire, negândindu-mă niciodată că o voi multiplica în sute de exemplare și o voi lipi pe străzile Berlinului .

Trecuseră numai două săptămâni de când pusesem pozele, însă mie îmi părea că trecuseră milenii de când hoinăream pe străzile acelea pustii în speranța că la următorul colț îl voi zări pe undeva, așa că m-am așezat pe o bancă în apropierea unei berării de unde de auzea un zumzet de oameni lipsiți de orice grijă lumească. Era o zi de „ia-mă-n brațe”, nu ploua, dar bătea vântul,  nu era cald, dar nici frig, era o combinați de „iarnă- vară” acea vreme pe care lumea o numește „vreme de făcut nimic”, era chiar genul de vreme pe care toată lumea dă vina când ceva nu merge bine, tipic nouă să dăm mereu vina pe cineva, e mult mai simplu să spui: „vremea e de vină” sau „e de la vreme” decât să te întrebi: „oare am făcut tot ce ține de mine?” sau „Unde mai am de muncit ca data viitoare să fie și mai bine?”

– Ce urmează? Să îmi văd poza la știri?

Știam că vocea aceea caldă din spatele meu este el, știam că în acea întrebare ridicolă se ascunde atâta drăgălășenie, iar când m-am întors, știam că el este omul potrivit. Cum știi asta? E simplu: în ochii lui te vezi pe tine în miile și complicatele feluri. Te vezi fericită, te vezi arogantă, te vezi tristă și supărată, te vezi imperfectă  dar frumoasă, te vezi jucăușă, dar totuși matură, te vezi nervoasă, dar liniștită, te vezi copil, dar totuși femeie și, mai presus de orice, te vezi iubindu-l chiar și în fața unei cruci pe a cărei marmură s-au așternut atâtea lacrimi de dor.

Nu știam cum să reacționez, însă știu cu precizie că am încercat să caut un semn, să mă leg de ceva, așa că m-am uitat dacă nu care cumva are verighetă și, observând acest gest al meu de „doar vreau să știu dacă… ” mi-a spus doar atât:
– N-am uitat ce ne-am promis !

„Plouă ca și în ziua nunții noastre și eu cred că acea ploaie a fost un semn încă de la început. El doarme, eu îmi beau cafeaua și îmi las gândurile să se joace puțin prin stropii de ploaie ai toamnei târzii. Nu vreau să îți reproșez nimic, nici măcar să mă gândesc cum ar fi fost dacă, ci doar vreau să îți mulțumesc pentru grija și admirația purtată în acești ani. Nu te-am urât nici măcar atunci când cinam singură, nu te-am urât nici atunci când ai plecat de la petrecerea dată de ziua mea la una din ședințele tale, nu te-am urât nici măcar atunci când am aflat că m-ai mințit, însă, cu toate că nu te-am urât niciodată nu te-am putut iubi la fel de mult ca și pe el. Am încercat, dar la fel cum ploaia nu poate fi controlată, nici sentimentele nu au un stăpân. Nu aștept un răspuns, nici flori sau compătimiri, ci vreau să te rog un singur lucru: fii fericit, și aici nu mă refer pe plan profesional, ci pe plan personal. Ești un om bun, meriți să zbori pe cele mai înalte culmi ale euforiei, dar lasă-ți aripile să crească, nu le tot tăia, deoarece s-ar putea ca rănile tăieturilor să nu se mai vindece vreodată, și îți vor infecta până și sufletul, iar asta e păcat … Te port în inimă și-n gând, dar nu mă mai întorc nicicând. Cu respect, recunoștință și sinceritate,

Imperfecțiunea Întruchipată ” .

– Ce faci acolo? Iar îmi scrii poezii?
– Îți voi scrie poezii toată viața de acum înainte, astăzi am ales să scriu o ultimă scrisoare și nimic mai mult.

Ioana TRIFOI
Facultatea de Educație Fizică și Sport, Cluj-Napoca

foto: pixabay.com

DIN ROST ÎN ROST….

Adina CURTA

Nimic nu rămâne fără rost. Când nu mai are unul, apare altul…

Cine a citit Nouă vieți, prima carte a Crinei Voinaghi (2017), va regăsi în Schimbarea și alte povestiri (2020) confortul lecturii gratifiante, plăcerea incursiunii într-un obișnuit nebătător la ochi, dar cu potențial neprevăzut și  frisonul   contactului cu dimensiuni mai puțin accesibile.

Tonul, dat încă din titlu, pare să fie cel al schimbării care merge de la deplasare la întorsătură și transformare. Depinde de căutătura ochiului cititor…

Personaje naratoare în tot felul de ipostaze, persoane întâi masculine și feminine, mai tinere sau nu prea, cu sau fără soț/ie, persoane mai îndepărtate de vorbitor – de rangul trei al gramaticii – cu priviri băgărețe, toate puse pe povestit, adică pe descărcat. Că materia primă, respectiv viața cu ale ei, nu lipsește. Nici nu începe, nici nu se sfârșește, indiferent ce-ar spune sau ce-ar păți unul sau altul. Ea doar este. A nu se confunda cu realitatea care, în doză prea mare, poate deveni stresantă. Vezi 6.40. Caz în care,  reguli menite să țină haosul în frâu, pot fi temporar abandonate sau, culmea!, ca să nu dispară de tot, preluate pe nesimțite tocmai de inițial oponenți. Pentru că nimic nu trece fără a lăsa urme, și nici măcar nu ai putea spune că sunt cele mai importante.  

Bine zicea Shakespeare: Mult zgomot pentru nimic. Dar una este să fii de acord cu o zicere celebră despre care auzi la cursul de literatură universală, și alta este s-o întorci pe dos în favoarea ta, cu larma de rigoare. La cursul de literatură universală unde proful tău preferat intră, într-o anumită dimineață, îmbrăcat cu o salopetă de zugrav albastră, pătată din loc în loc cu alb. Pentru că se consideră important, cel mai important, pentru că își permite să facă ce-i place (să zugrăvească, în cazul de față) și își apreciază într-atât viața personală încât nu lasă pe absolut nimeni să-l calce în picioare. (Proful meu preferat)

Atunci când te cheamă Adela, dar tu ești, de fapt, Melania și n-ai știut până la un moment dat…Atunci viața ta capătă, în răspăr, un sens pe care n-aveai cum să-l bănuiești. Porți numele Adela, da, dar asta nu înseamnă că exiști. Cel puțin, nu pentru mama ta. Pentru ea n-ai prea existat ca Adelă, atâta timp cât viața a ținut-o ocupată cu una, alta. Cât a distras-o. Când și-a retras distractorii – ca la testele cu alegere multiplă – mama s-a întors în punctul inițial. În preajma nașterii tale. Iar tu, care acum o îngrijești, ai impresia că ani de zile ai fost victima unei farse. O farsă în care ai început să joci în momentul în care, în loc să intri în lume cu numele pregătit și dorit de mama ta,  Melania, te alegi cu Adela,  nume  pus de Mișu, soțul mamei. N-am zis tata, am zis soțul mamei. Ești sau nu ești numele pe care îl porți. Putem spune și altfel: îți porți sau nu îți porți numele destinat. (Despre Adela)

Bunicii. Așa bătrâni cum sunt, au puteri miraculoase. O poți spune acum, retrospectiv, fără nicio ezitare, încredințat că totul avea o culoare, un miros, o muzică interioară, iar universul era suficient de mare. Cât să găzduiască și bunici, și copii laolaltă. Și, cel mai important, telefoane care nu dau niciodată vești proaste. Veștile proaste există, de ce să nu recunoaștem, dar ele vin doar prin telefoane de adulți. Indiferent de brand. Și, evident, în case fără bunici. (Trei la masă)

Plăcerea de a savura, liniștit și cu multă poftă, un pahar cu apă, nu este de ici de acolo. Ea pare să vină în viața cuiva abia când începe să aibă timp… să viseze. Noaptea, de bună seamă. Nu pentru că ziua ar fi foarte ocupat, dimpotrivă. Are tot timpul posibil din momentul în care nu mai are nevoie de el, de timp adică, pentru nimic. Decât, eventual, pentru a face diferența dintre orez și cușcuș. Meniu tenace de…spital? (Schimbarea)

Uneori visezi că visezi. Vis în vis. Se întâmplă mai ales atunci când trecutul se ține scai de tine și se încăpățânează  să te rezolve. Vei fi sărit peste ceva fără să rumegi suficient amplitudinea contextului, crezând că poți pur și simplu să te rupi și să ignori ce-o fi fost. Nu funcționează. Mai devreme sau mai târziu, într-un fel sau altul, vei veni la întâlnirea esențială, de neevitat. (Decizii)

Când te joci, câștigi sau pierzi. Dacă jocul este unul de competiție, vorba lui Caillois. Că dacă-i de vertij, amețești. Dacă-i simulacru, intri în vreo piele străină, iar dacă-i de hazard, te abandonezi, nu prea știm exact cui. Când ajungi la 1,55 cu tocuri cu tot (pe care, oricum, nu le porți!), ești tunsă periuță și porți ochelari cu ramă violet, ascendentul tău asupra unei semene cățărate veșnic pe tocuri cui, cu părul lung  aranjat tot timpul ș.a.m.d. ar putea fi inteligența. Doar că IQ-ul nu prea are sex-appeal…(Jocul)

Ar fi de dorit să te ai bine cu tine. Nu de alta, dar nu întotdeauna ai șansa să dai peste cineva care să te salveze de tine însuți. Sau să vă salveze de voi înșivă, dacă sunteți doi. Că te poți plictisi de moarte și unul cu celălalt. Chiar dacă îți pasezi responsabilitățile și nefericirile mărunte. Ciudat cum te atrage viața (sau karma) în locuri în care nu-ți este bine. Unde pățești câte ceva, sau te întâlnești (uf!) cu câte cineva. Nu-i musai s-o pui pe seama karmei, poate fi doar un moment prost.  Sau mai multe momente proaste. Oare chiar contează?  (Ce noroc!)

Unele sate au biserica în centru, eventual pe lângă școală, primărie etc. Altele, în mijloc. Pentru că sunt atât de mici încât n-au centru. Circulație restrânsă, limitată, dar zvonurile nu au nevoie de mijloace de transport. Tehnologia cu reprezentantul ei cel mai popular, internetul, îi ademenește pe copii, exploratori din fire. Dar laptopul cu filme porno – ce-or mai fi și alea? –  al lui moș Costel, este bine păzit de câini ciobănești. Nicio problemă! La toamnă mergem la liceu. (Satul)

Nici chiar așa! Doar n-ai vrea să-ți vezi iubita dansând pe Chop Suey! Nu, n-ai vrea. Nici ea nu vrea. Se ferește să vrea ceva. Îi place Nichita Stănescu, depozitează multe tristeți, absențele tatălui, furiile mamei. Nu-i plac gândurile, o sperie, le alungă cu ce poate: o relație, o pisică, niște tequila etc. Inerția este mare, învinge de fiecare dată. Schimbarea n-are nicio șansă, că bine zice tanti Dumitrița.  (Chop Suey)

De ce să nu-ți faci timp de o cafea cu o fostă colegă întâlnită după…..ani? Care te pune la curent cu actualitatea etichetelor. Cam nasoală, eticheta – curvă, dar asta-i viața! Nu, nu ea. Mădă! Ce bine că există câte-o Mădă care să servească drept ecran de proiecție. Este și acesta un mod în care viața îți oferă oglinda ajutătoare. Te poți vedea în ea, te pot vedea alții, te poate și se poate înțelege cititorul. Cam așa funcționează etichetele. (Revedere)

Revederea este una cu iz de rutină când se petrece programat, din 10 în 10 ani. O tradiție rutinată sau o rutină tradițională. Din care nu te scoate nici măcar spontaneitatea ultimului moment. Nostalgiile la ele acasă. V-ar plăcea să mai fiți în liceu? Variante posibile: cu sau fără mintea de acum. Variațiuni pe tema în chestiune. Până în momentul în care, ce să vezi?, back in time, pe bune.  Vrei în trecut? Hai în trecut! Un scurt cutremur și terasa zdruncinată te conectează. Din fericire, nu sunt victime. Nici ale cutremurului și nici (de acum înainte) ale trecutului. Lăsăm trecutul să rămână trecut. (După 20 de ani)

Proști și deștepți sau, în loc de proști, să zicem fraieri. Fraieri pentru că pierd vremea cu regrete. Ce rost are ? Niciunul. Atunci hai să fim deștepți, să bem niște beri bune și să ne bucurăm că viața este frumoasă. Chiar dacă afară este foarte cald și-am rămas fără bani de smântână. Supa de păstăi congelate pe care am plănuit-o nu mai are nevoie nici de smântână, nici de sare. S-a evaporat până la fum, în timp ce, manevrând telecomanda de pe canapea, probabil că am ațipit.  (Fără regrete)

Nu suntem singuri în univers. Nici măcar în cartier. Avem vecini. Atât de bine informați încât reușesc să ne-o ia înainte în propria noastră viață. Unii sunt chiar bine intenționați și ne susțin în planuri de viitor. Pe care, dacă nu le-am făcut încă, las’ că le fac ei! Și ce-i dacă timpul nu le dă dreptate? Noi să fim sănătoși! (Vecinul)

Se poate dormi și în pensiuni ieftine, cu servicii ok. Atâta cât te țin banii. Mai ales atunci când îți dorești să rămâi puțin singură. Nu, nu cu tine însăți, pentru că nu prea știi cine ești. Știi doar că ai 32 de ani și ești speriată de o poveste de iubire care consumase tot ce putea fi consumat. Te gândești la cum ar reacționa mama ta când i-ai spune că ești, probabil, blocată în timpul altcuiva. La fel ca individul care s-a așezat într-o zi lângă tine, pe banca de pe peronul gării. Nu chiar frumos, dar interesant sau, mai degrabă ciudat, poate chiar periculos? Mama l-ar fi detestat din prima, asta-i sigur. Madame Bovary, interesantă și instructivă carte, ce bine că am citit-o! (Tristețea ochilor albaștri)

15 povestiri vrednice de citit, cu miez, la sfârșitul cărora zăbovești admirativ preț de-un înțeles, de-o nedumerire, de-o descoperire…

Sursă articol: Revista Discobolul nr. 280-281-282

N. r. Schimbarea și alte povestiri, de Crina Voinaghi, poate fi achiziționată de aici: carturesti.ro

O parte din echipa de redacție a săptămânalului „Jurnalul de Sighet”, publicație ce a apărut la Sighet în perioada 1993 – 2000 (fotografie din anul 1995).

În fotografie, rândul de jos (de la stânga la dreapta): Marin Slujeru, Nicolae Iuga (redactor – șef), Ștefan Mariș (redactor șef – adjunct).
Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Ion Creța, Toader Șuștic, Ion Ardeleanu, Gheorghe Mihai Bârlea, Ioan Mihnea.

Salut, Sighet!

N.R.: Fotografie din arhiva personală Ion Mariș.

Numărul deținuților politici din România, supraviețuitori ai temnițelor comuniste a scăzut constant, de la 150.000 în 1990, la mai puțin de 1.000 astăzi (dintre care foarte puțini mai au o prezență publică activă) prin efectul biologic al vârstei. În Maramureș mai sunt doar câteva persoane, iar în Sighet, în urma recentei plecări la Domnul al lui Ioan Ilban, a mai rămas unul singur, Petru Codrea, cunoscut multor concitadini ca vecin, rudenie, prieten sau coleg de muncă dar și prin articolele de pe „Salut, Sighet!” (cel mai recent putând fi citit aici). Domnia-sa a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări.

Rep.: Stimate domnule Petru Codrea, ați rămas ultimul deținut politic din Sighet și unul dintre ultimii din Maramureș. Cititorii vă cunosc din mai multe articole în care ați relatat suferința din temnițele comuniste și alte aspecte ale rezistenței anticomuniste din Maramureș și din țară.
P.C.: Da, așa este. Din „lotul Vișovan” (primii 18 deținuti politici, arestați în august 1948) mai suntem în viață 3 – Nistor Man, Nelu Dunca și cu mine, dar numai eu domiciliez actualmente la Sighet. Și mai sunt alți câțiva camarazi arestați mai târziu și stabiliți în alte orașe din țară sau în străinătate. Asta este, suntem deja foarte puțini, numărul nostru scade, dar noi privim cu seninătate ultima parte a vieții și mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ținut până acum …

Rep.: Sănătatea vă permite să vă mai deplasați prin țară la diverse acțiuni de comemorare a martirilor și eroilor luptei anticomuniste?
P.C.: Mai rar ca în trecut, dar nu mă las. Chiar acum în august sper să ajung la Târgșor (lângă Ploiești) la comemorarea elevilor deținuți politici din această închisoare, unde am executat și noi maramureșenii detenția în perioada 1949-1950. Am fost acolo aproape anual, aș dori să ajung și anul acesta, nu doar pentru a mai întâlni colegi de suferință din alte zone ale țării ( și aceștia deja foarte puțini …) dar mai ales pentru bucuria și respectul cu care mă întâmpină tineri dornici de a cunoaște rezistența anticomunistă, valorile și eroii ei despre care eu pot da mărturie.

Rep.: Sănătatea și longevitatea sunt o caracteristică a familiei Codrea! Toți frații sunteți în viață, la vârste venerabile!
P.C.: Da, mulțumim lui Dumnezeu! Fratele mai mare Gheorghe și cu mine am depășit 90 de ani, fratele Eugen se apropie iar sora Georgeta, cea mai mică, vine și ea după noi…de altfel și tatăl nostru, învățătorul Petru Codrea, a trecut de 90, așa că probabil îl moștenim pe dânsul. Bătrânețea vine desigur și cu alte probleme, dar mulțumim lui Dumnezeu pentru tot! Toți 4 avem copii și nepoți, ne bucurăm de studiile și realizările lor și…sperăm să vedem și următoarea generație!

Rep.: Sunteți un creștin practicant al Bisericii Greco-Catolice…
P.C.: Da, și sunt prezent la liturghie constant în duminici și sărbători. Credința a fost pentru mine foarte importantă întotdeauna – și în familie, și în școală și în educația din „Frăția de Cruce” credința creștină, aprofundată și trăită, a fost esența concepției noastre de viață.

Rep.: Ce părere aveți despre situația politică actuală din țară?
P.C.: Partidele actuale și politicienii care le conduc sunt departe de idealul căruia noi ne-am dăruit tinerețea, dar asta nu înseamnă că nu urmărim scena politică și nu ne informăm prin televiziune, radio, presă…și că nu avem și noi opiniile noastre! Eu personal am fost la vot de fiecare dată și am votat pentru îndepărtarea de comunism, pentru mai multă cinste și seriozitate în conducerea și administrarea țării. Categoric nu susțin PSD – ul, dar și răfuiala actuală internă din PNL mă dezamăgește. Le-aș cere tuturor să fie mai sobri și mai responsabili…

Rep.: Ce ziar sau revistă citiți regulat ?
P.C.: Sunt abonat la revista lunară „Permanențe” de la București, editată de Fundația „Profesor George Manu”, organizatoare a numeroase evenimente de cinstire a memoriei naționale. Acolo sunt subiecte de natură istorică ce dezvăluie multe adevăruri ascunse sau falsificate de propaganda comunistă. Pentru știrile la zi prefer televizorul.

Rep.: O altă temă actuală este…vaccinarea. Unii au impresia că dacă ești naționalist, român iubitor de țară, istorie, tradiții și valori trebuie să te opui vaccinării, ca făcând parte din conspirația globalistă ( nu pun ghilimele fiindcă unele semne de întrebare avem cu toții…). Unele site-uri pe internet abundă de asemenea atitudini. Ce părere aveți ?
P.C.: Ce părere să am? Eu m-am vaccinat din luna martie!

Rep.: În fine, marea pasiune a dvs. în timpul liber a fost pescuitul. Vă plăcea să vă retrageți în natură, pe văile râurilor din Maramureș, nu doar pentru sănătate sau atracții turistice, dar și pentru a evita ( în perioada comunistă) momentele de socializare posibil periculoase, mai ales pentru un fost deținut politic. În timp ați devenit un pescar sportiv performant. Aveți numeroase participări și premii la concursuri județene, naționale și internaționale. Mai mergeți la pescuit ?
P.C.: Acum la 90 de ani e greu…am mai încercat acum câțiva ani dar condiția fizică nu-mi mai permite. Am însă multe amintiri frumoase, culminând cu cele două concursuri din Italia, în 1994 și 1996. Și mă bucur că fiul meu și nepotul meu continuă această tradiție.

Rep.: Domnule Petru Codrea, vă mulțumim și vă dorim multă sănătate, bucurii și împliniri!

A consemnat Marius VIȘOVAN

Marți, 27 iulie 2021 ora 12:00 a avut loc în Sala Transist a Primăriei Sighetu Marmației „conferința de presă” despre lansarea proiectulu ,,Cercetarea și păstrarea moștenirii culturale evreiești în zona de frontieră”- JCulture, finanțat prin ENI Cross-border Cooperation Programme 2014-2020 HUSKROUA.

La prezentarea proiectului, făcută de Alina Marincean, muzeograf la Muzeul Maramureșului Sighet, a participat Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighet, David Lieberman, președintele Comunității Evreiești din Sighet, Mirela Barz, managerul Muzeului Maramureșean, Peninah Zilberman, președinta Fundației Tarbut, reprezentanții presei locale, membrii ai comunității evreiești locale, invitați din Elveția, angajați ai Muzeului etc.

Prezentarea proiectului a surprins câteva informații generale. Am aflat astfel că obiectivul general al proiectului, care se va desfăşura pe o perioadă de 12 de luni, îl reprezintă creșterea competitivității în zona de frontieră a Uniunii Europene în apropierea orașelor Ivano-Frankivsk și Sighetu Marmației, pe principiile cooperării și bunei vecinătăți prin identificarea capitalizării comune a turismului, păstrării și promovării moștenirii culturale evreiești ca parte importantă din istoria locală, adică – în termeni specifici – obiectivul tematic al programului de finanțare fiind păstrarea și promovarea patrimoniului cultural local.

Rolul activităților proiectului este de-a crește gradul de conștientizare a locuitorilor, vizitatorilor și turiștilor cu privire la patrimoniul multicultural din zonă și a toleranței reciproce prin descoperirea, conservarea și promovarea patrimoniului evreiesc ca parte semnificativă a istoriei locale.

În cadrul proiectului două noi produse turistice – Casa Memorială Elie Wiesel – Muzeul culturii evreiești din Maramureș și Sinagoga din Ivano-Frankivsk vor fi renovate și îmbunătățite prin utilizarea tehnologiilor moderne. Promovarea culturii comune tangibile și intangibile, a patrimoniului prin crearea de festivaluri transfrontaliere, workshop-uri, schimburi de tururi, vizite locale etc, vor contribui la creșterea semnificativă a numărului de turiști care vizitează regiunea transfrontalieră.

Se dorește ca întreaga comunitatea transfrontalieră (autorități locale, instituții, ONG-uri care activează în domeniul culturiiși minorităților, minoritate evreiască, massmedia, agenți economici în domeniul ospitalității etc) să beneficieze de pe urma creării unui obiectiv turistic modern, atractiv și a unei oferte turistice îmbogățite printr-un tur evreiesc al orașului Sighetu Marmației și Ivano-Frankivsk semnalizat prin panouri stradale și printr-o aplicație online.

Suma totală investită este de 287,745.20 Euro din care grantul (contribuția europeană) este de 258,970.67 Euro.

Liderul de proiect este Departamentul de Investiții, Proiecte, Relații Internaționale Turism și Promovare a Consiliului Local Ivano-Frankivsk (Ucraina) iar partener este Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației (România).

Mult succes în implementarea proiectului și așteptăm să ne bucurăm – comunitatea sigheteană – de rezultatele previzionate!

Salut, Sighet!

Video: dr. Sorin Markus

Foto: Ion Mariș

Totoina este singura pasăre mitică al cărui nume îl ştim şi care apare în mitologia maramureşeană sub forma unei păsări mari, din pădurile neumblate ale satului Cuhea (azi, Bogdan Vodă).

Iată care este, pe scurt, legenda acesteia (apud Titus Bilțiu-Dăncuș):

”Într-o zi tare demult, nişte cuheni au găsit în fundul pădurii satului un ou mare cât un car cu boi (realizaţi dimensiunile păsării!, n.aut.) şi s-au gândit să-l mănânce. Au făcut un foc sub ou, dar para n-a avut nici un efect, oul a rămas ca de piatră…

Oamenii s-au dus după ajutoare, şi în zilele următoare, tot satul, rând pe rând, au tot tăiat lemne pe care le-au ars cu oul împreună, în speranţa că vor mânca un ou prăjit cum nu s-a mai văzut, până ce au defrişat toate pădurile Cuhei. Ba unii au mai şi încercat să muşte din ou, de au rămas fără dinţi…

Într-un târziu, Mutu lui Vlad din Dragomireşti, chemat să aducă un car de lemne (deja pădurile Cuhei fuseseră decimate în totalitate, ajungându-se să se apeleze la vecini, n.aut.) le-a destupat ochii: „Voi nu vedeţi că oul e o piatră?! E ou de totoină!”

Şi atunci, Dragoş Vodă, conducătorul Cuhei, de ruşine, s-o dus în Moldova şi aşe s-o întemeiat ţara Moldovei.

Iară satul o rămas fără păduri până în ziua de azi, iar cuhenii s-o ales cu porecla de totoinari” (fiecare așezare maramureșeană are porecla sa, cel mai adesea crud satiric-ironică, comunitățile sătești adorând să încerce să-și ia peste picior, astfel, nevinovații vecini, n.aut.).

Recent, a fost lansată ipoteza conform căreia totoina – reprezentând un alt ornament zoomorf mitic maramureșean, nesemnalat anterior – , apare incizată pe portalul Casei Buftea de Cuhea (datată 1799), strămutată azi la Muzeul Satului din Sighet.

Orătania este reprezentată sub forma unei păsări gigantice, de mărimea unui cavaler cu tot cu cal, care pare să lupte cu un şarpe prelung; apoi, în urma unui al doilea călăreţ, apare o altă pasăre, mai mică, care pare să mănânce un alt şarpe; iar o a treia pasăre (probabil și ouăle acesteia – de piatră?!) apare în partea dreaptă a ancadramentului, plasată îndărătul unui alt călăreț și sub un balaur cu două capete…

În fine, pe portalul interior al casei sunt gravate o acvilă bicefală, respectiv un cuplu de păsări afrontate, posibil un cuplu de totoine: mascul – recognoscibil prin creasta sa, respectiv femelă.

”Pare greu de crezut dacă nu imposibil, ca o mândră, renumită şi străveche familie de luptători nobili maramureşeni, Buftea, să fi acceptat să-şi împodobească ambele portaluri ale casei cu acvile imperiale alături de găini (după cum au propus alți cercetători, n.aut.).

Sigur, Buftea Vasile a ştiut foarte bine ce vrea să transmită misteriosul său desen, probabil vreo legendă ori poveste istorică cu totoine care nu ne-a parvenit, nouă nerămânându-ne decât presupunerile.

Propunem aşadar, totoinele, ca cel mai plauzibil element al bestiarului mitic pe care Buftenii  le-au transmis posterităţii.”

(Teofil Ivanciuc, ”Motive decorative rar întâlnite în arta lemnului din Țara Maramureșului”, Memoria Ethnologica, nr. 78-79, 2021)

(https://www.academia.edu/49450891/Motive_decorative_rar_%C3%AEnt%C3%A2lnite_%C3%AEn_arta_lemnului_din_%C5%A2ara_Maramure%C5%9Fului_Rare_decorative_motifs_in_the_art_of_wood_of_the_Land_of_Maramures)

În cadrul ședinței ordinare de Consiliu Local din data de 28 iulie 2021 vor fi premiați sportivii legitimați la Clubul Sportiv Municipal, care au participat la Campionatele Naționale pe echipe de copii, juniori și tineret la șah clasic, șah rapid și blitz ce s-au desfășurat la Iași în perioada 12 -20 iulie 2021. Competiția a fost una extrem de strânsă și a văzut aliniate la start cele mai bune echipe de șah din țară.

Clubul Sportiv Municipal Sighetu Marmației, structură sportivă de interes local aflată în subordinea Consiliului local Sighet, a fost prezent la această competiție cu echipa antrenată de maestrul Ioan Costiuc, având în componență sportivele: Trifoi Mihaela Ioana, Bătăgan Ilinca Petra și Hejja Irisz Hanna. Tinerele șahiste au reușit performanța extraordinară de a cuceri la fiecare probă, medalia de aur, urcând asfel pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Rezultatele obținute de fetele de aur ale șahului sighetean, sunt rodul unei munci susținute, combinată bineînțeles cu multă pasiune și genială sclipire. Echipa de șah care a adus medaliile de aur în orașul nostru reprezintă Clubul Sportiv Municipal Sighetu Marmației și în Superliga Națională de Șah feminin seniori.

Felicitări șahistelor de aur, felicitări domnului antrenor Ioan Costiuc pentru imaginea frumoasă adusă municipiului Sighetu Marmației.

Comunicat de Presă
Primăria Sighet

5 organizaţii preocupate de mediu şi educaţie din Baia Mare vor fi finanțate cu 246.000 lei prin intermediul programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”!

Printre inițiativele din Baia Mare finanțate prin programul „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” de către Fundația Comunitară Oradea și Lidl România, se numără un proiect pilot care implică activități specifice de compostare și educație ecologică, o campanie de conștientizare privind decongestionarea traficului matinal în zonele centrale de lângă școli, ateliere de grădinărit și de creație pentru copiii și tinerii cu tulburări de dezvoltare, cât și acțiuni de creștere a nivelului de educație în domeniul artei și a voluntariatului în rândul populației băimărene.

Astfel, Fundația Comunitară Oradea și Lidl România anunță câștigătorii de micro-granturi nerambursabile oferite prin programul național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” care anul acesta se află la cea de-a doua ediție. Inițiativa, activă pentru ediția în curs în 5 orașe din țară, este coordonată de Federația Fundațiilor Comunitare din România și finanțată de Lidl România cu peste 1.230.000 de lei. La Baia Mare, programul dispune în total de 246.000 lei și va fi implementat prin Fundația Comunitară Oradea pe 2 direcții: oferirea de sprijin financiar și mentorat pentru inițiative comunitare locale și amenajarea unui loc de joacă și fitness adaptat persoanelor cu dizabilități.

Inițiativele comunitare care vor fi finanţate și care au fost alese prin concurs, au beneficiat atât de sesiuni online de informare deschise tuturor celor interesați să aplice, cât și de întâlniri individuale pentru rafinarea cererii de finanțare, oferite de echipa Fundației Comunitare Oradea. Concursul de proiecte a fost lansat pe data de 19 mai 2021, la care au concurat 11 aplicanți cu idei dintre cele mai diverse care au vizat îmbunătățirea educației și/sau a mediului. Dintre acestea, 4 proiecte urmează să fie susţinute, cu granturi în valoare totală de 73.800 lei după cum urmează:

Asociaţia Autism Baia Mare, prin proiectul „Laboratorul de creație și grădinărit” va dezvolta un program de terapie alternativă printr-o serie de activități de grădinărit și ateliere de creație pentru 40 de copii și tineri cu tulburări de dezvoltare. Proiectul „Artă-mă” propus de Asociaţia Yellow Shirts, în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, doreşte să conecteze oamenii din oraș cu patrimoniul local din perspectivă artistică prin organizarea unor evenimente și ateliere care îmbină noile tehnologii cu moștenirea culturală artistică. Prin proiectul „School-bike”, American International School of Transylvania va organiza o serie de acțiuni educaționale și demonstrative care să încurajeze utilizarea mijloacele de transport alternative, cu scopul de a trage un semnal de alarmă legat de necesitatea decongestionării traficului matinal din perimetrul școlilor, dar și de reducere a poluării și de adoptare a unui stil de viață sănătos. Asociația Banca pentru alimente Maramureș, prin proiectul „Băimărenii compostează”, va crea zone de compostare în patru locații din oraș și va desfășura un program educațional privind importanța colectării și reciclării deșeului alimentar compostabil. Acestea, dar şi multe alte activităţi incluse în proiecte, se vor desfășura în perioada 19 iulie 2021 – 31 decembrie 2021, pe raza municipiului Baia Mare, toate având ca scop îmbunătăţirea calităţii vieții locuitorilor oraşului.
Proiectele au fost selectate de un juriu format din specialişti în domenii relevante pentru direcţiile de finanţare ale programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”. A fost un proces valoros de dezbateri în care au fost evaluate aspecte precum îndeplinirea criteriilor din Ghidul Aplicantului, dar și impactul comunitar, coerența și claritatea activităților propuse, realismul și relevanța proiectelor, etc.

„A fost o oportunitate și o onoare pentru mine să fac parte din juriu, mai ales prin faptul că proiectele înscrise, pentru a primi finanțare, vor aduce mult beneficiu comunității din care și eu fac parte. Îi felicit pe toți cei care au avut curajul, având idei inovative, să scrie proiecte valoroase pentru Baia Mare”, a spus Tatiana Cauni, profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” și membru în comitetul de jurizare.

Tot ca parte din programul „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” și în urma dialogului cu administrația locală, 172.200 lei vor fi alocați Asociației Rotaract Club Baia Mare care va implementa proiectul „Joaca este pentru toți”, ce are în vedere amenajarea primului spațiu public de joacă și fitness adaptat persoanelor cu dizabilități din Baia Mare.

O cronică a programului, noutăți din proiecte, precum și fotografii de la activități le veți găsi pe pagina web a programului https://fondulpentruunviitormaibun.ro/ sau pe pagina de Facebook Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi Baia Mare.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 11.200 de magazine și peste 200 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial. Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preț. În spatele operațiunilor din magazine, din centrele logistice și din sediile centrale stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central de la Neckarsulm. În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.

Federația Fundațiile Comunitare din România are rolul de a reprezenta la nivel naţional interesele fundaţiilor comunitare din țară și contribuie la construirea unor comunități conștiente, generoase, incluzive și durabile, capabile să evolueze împreună, prin implicarea diferiților actori locali. Federația susține 19 fundații comunitare însumând peste 7000 de proiecte și 30 de milioanede lei în investiții comunitare.

Fundația Comunitară Oradea este o organizație non-guvernamentală, apolitică și non-profit, care își propune îmbunătăţirea vieţii locuitorilor din judeţul Bihor prin mobilizarea şi distribuirea de resurse pentru iniţiative locale. Facem posibil acest lucru prin încurajarea spiritului filantropic și de responsabilitate socială al organizaţiilor non-guvernamentale, companiilor și persoanelor fizice/grupurilor de iniţiativă, cu scopul de a acoperi nevoile mereu în schimbare ale comunității.

Teodora Albiter – Manager Proiecte
[email protected]

Sighetul la începutul sec. XX, o fotografie în care se poate observa că în zona actualului parc central se executau lucrări incipiente de amenajare.

În fundalul imaginii se poate observa Statuia Fecioarei Maria care – pentru „diversificarea” frumuseții orașului nostru – ar tebui repoziționată pe vechiul amplasament.

Completările cititorilor la această fotografie sunt binevenite.

     Salut, Sighet!

NR: Imaginea a fost preluată cu acordul scriitorului sighetean Gabriel Boros (Germania), de pe pagina sa de facebook.

Proiectul național Educație la înălțime, cea mai mare clasă virtuală în direct din România, revine din toamnă. Noul sezon va avea minimum 10 lecții și se vor desfășura din septembrie până în decembrie 2021.

Echipa de organizare invită profesorii din România să se înscrie în procesul de selecție pentru a fi co-creatori și gazde pentru lecțiile transmise în direct cu drona. Selecția va fi făcută în funcție de creativitatea profesorului din prezentarea lecției în video, relaxarea de a vorbi în fața unei camere video și motivația de a fi parte din proiect.

Profesorii sunt îndemnați să completeze formularul de pe site-ul Aspire Teachers în care să includă:
– un video de 3 minute cu prezentarea unei părți dintr-o lecție, așa cum ei ar face dacă ar fi în direct. Subiectul este alegerea profesorului și e necesar să fie prezentat din altă perspectivă decât cea clasică. Clipul poate fi filmat cu telefonul, în format landscape;
– link către un proiect în care au fost implicați sau link-ul portofoliului cu activitățile profesionale;
– un text de 150 de cuvinte care să răspundă la întrebarea: Ce vă motivează să fiți gazdă pentru o lecție Educație la înălțime?

Data limită de înscriere este 15 august, ora 24:00. Profesorii selectați vor fi contactați în maximum două săptămâni și vor fi invitați la finalul lunii august la un training cu echipa de organizare a proiectului Educație la înălțime.

„Invit profesorii din toată România să formăm o comunitate de profesori Educație la Înălțime care aduc în clasele elevilor învățarea conectată la viață reală. Vă îndemn să-i motivăm și provocăm pe elevi prin noi experiențe de învățare și reflecție asupra celor învățate. Experiența de lucru cu echipa Educație la Înălțime, de realizare și prezentare a lecțiilor este fabuloasă: aduce provocări legate de lucru în echipă, noi abordări educaționale, tehnice și de public speaking”, transmite Irina Constantinescu, profesoară de geografie la Eco-școala din Cândești Vale, județul Dâmbovița, coordonatoarea profesorilor-creatori din proiectul Educație la Înălțime.

Educație la înălțime este un proiect de învățare autentică ce include lecții cu drona transmise live din diferite regiuni ale României, disponibile gratuit oricărei școli din România.

Proiectul național este dezvoltat de inițiatorii Marius Toader și Adrian Robe, producători TV cu o experiență de peste 25 de ani, în parteneriat cu Aspire Teachers. Primul sezon a fost susținut de Departamentul de Dezvoltare Durabilă din cadrul guvernului României și derulat de Asociația Cartierul Creativ Carolina. Proiectul are la bază un program pilot realizat în trei școli din județul Hunedoara, finanțat în urma concursului RoSmart organizat de OMV Petrom.

Mai multe detalii despre proiect: https://www.aspireteachers.ro/educatie-la-inaltime.
Lecțiile transmise în direct în primul sezon sunt pe canalul de YouTube Aspire Teachers: .

Pentru detalii, luați legătura cu Roxana Tănăsachi, Coordonator de proiect, mail: [email protected], telefon: 0747.082.853.

***
Viziunea Aspire Teachers este Un profesor excelent în fața fiecărui copil din România. Din 2016, susținem formarea de calitate a profesorilor din România prin activități aplicate de pregătire cu o curriculă multidisciplinară, cu practici pedagogice de impact adaptate la realitățile secolului 21. Împreună cu ei, dezvoltăm comunități de bune practici și validăm resurse educaționale concentrate pe competențele viitorului din anul 2030, pentru o generație de copii și tineri adaptați economiei globale.

Comunicat de presă

Știm cu toții că Sighetul – din păcate! – suferă la toate capitolele vieții socio – economice. Ne consolăm – de mult prea mulți ani – cu ideea că performanțele „localizate” la Sighet sunt rarisime și țin de eforturile individuale făcute de familii, sponsori privați, cetățeni pasionați, manageri pe… cont propriu. Instituțiile publice s-au cam  dezobișnuit să se ridice, cu entuziasmul specific profesioniștilor adevărați, la nivelurile pe care orice activitate/ proiect/ competiție o presupune, atunci când simțul datoriei și implicării o cere. Sunt oare prea… pesimist?…
Când putem semnala câte o mare performanță „asociată” Sighetului, simțim că se mai ridică vălul „degradării” de pe imaginea unui oraș care mai continuă să existe datorită unor obiective „izolate”: Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Muzeul Satului, Casa – muzeu Elie Wiesel și… vă las să completați dacă am uitat ceva!
Performanțele Sighetului sunt – în general – conectate cu generația tânără, cea care zăbovește destul de puțin în municipiul nostru, înainte de a-și lua definitiv zborul, plecând în căutarea oportunităților firești din alte orașe din țară și din lumea largă.

Azi vom vorbi despre aur, medalii de aur, locuri I, cupe ale învingătorilor, adică despre muncă intensă, antrenament continuu, seriozitate și, din nou, despre tineri, mai precis despre tinere strălucitoare care, cu sclipirea minții, „povestesc” prin/ cu inteligență despre un oraș în care mai există… performanță!
Cele trei grații ale inteligenței, componente ale echipei CSM Sighet, tinerele Bătăgan Ilinca Petra, Hejja Irisz Hanna și CNDV-ista Trifoi Mihaela Ioana (antrenate de „veteranul” Ioan Costiuc) au reușit să câștige trei medalii de aur (și implicit locul I) puse în joc, la categoria 16 ani, de la Campionatul Național de Șah (Clasic, Rapid, Blitz), desfășurat la Iași, în perioada 13 – 20 iulie 2021. Din păcate, din motive obiective, o altă jucătoare talentată din echipa sigheteană, Larisa Covrig, nu a putut participa la acest campionat.

Toate informațiile le-am primit într-o discuție degajată, fără presiune și constrângeri, pe care am avut-o împreună cu dl. Ioan Costiuc și domnișoara Mihaela Trifoi. Am admirat cupele, diplomele, am primit informațiile direct de la sursă, am ascultat și-am identificat… combinația de succes!
Echipa sigheteană a luptat – pentru a urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului – cu puternice echipe din țară (Dinamo București, CSS Târgu Mureș, CS SMART Galați) și le-a învins! La toate categoriile (de la 8 ani la 20 de ani) au participat în total 130 echipe din întreaga țară. Fetele noastre – participante la categoria 16 ani – și-au mai adăugat în palmares și câte 10 puncte ELO. În jocul de echipă, Mihaela Trifoi a avut emoții, explicându-mi că „nu este ușor să joci în echipă, e mai puțin confortabil, presiunea este mult mai mare având în vedere că fiecare dintre noi își dorește să nu-și dezamăgească co-echipierele, joc cu o oarecare frică, pentru a obține un rezultat cât mai bun, ca să ajut echipa”.

Cu încrederea că vor urma și alte premii valoroase am „punctat” și eu cu o întrebare despre programul pentru perioada imediat următoare.
Da, e clar, cei care-și doresc performanță nu au timp de vacanță iar pentru Mihaela urmează Concursul Internațional Individual de la Arad (30 iulie – 06 august) și apoi, o provocare mai importantă, Campionatul European Individual Feminin de Senioare ce va avea loc tot la Iași (08 august – 20 august), unde va fi prezentă și Ilinca Petra Bătăgan. Și nu-i doar atât, spre finalul anului, în intervalul 01 – 10 octombrie 2021, va avea loc Superliga Feminină de Senioare.

Mihaela va participa la puternicele competiții internaționale din perioada imediat următoare cu dorința de-a juca cât mai bine, pentru a obține rezultate cât mai bune. „Sunt campionate de pregătire, voi juca în compania unor jucătoare foarte bune, mult mai experimentate și superioare mie, de la care consider că am doar de învățat; acesta este scopul meu principal: să învăț!”
Dl. Costiuc, antrenorul tinerelor, mulțumit de performanțele elevelor sale, mi-a promis că ne vom auzi cât mai curând cu vești și rezultate bune. Nu am de ce să nu-l cred, se pricepe la strategii (șahiste!) așa că aștept următorul „episod” de… aur!

Felicitări tinerei echipe sighetene, succese cât mai strălucitoare în toate „jocurile” pe care le va aborda!

Ion Mariș