(Motto: „…voi fi aici, …așteptându-mi rândul la reflexie” – N. Ș.)

Grădina Morii, Iza Solovană cu digul, Solovanul… Zi de zi același peisaj – nou-nouț, unic și totodată vechi, de album.
*
Plec și observ (cu privirea periferică) niște alergători color, în vis, în tandem, cum iau în primire digul.
*
Un fel de ghețuș zgrunțuros în parc și pe dig. Nu se poate rula, nici alerga. Un biciclist grijuliu pe lângă bicicletă, 3 feciori alergând ca pe sticlă, cormoranii, tot mai mulți, văietându-se….
*
Martie în plin Februar. Ne răsfățăm între lumini și păsări. În parc, pe o bancă, un băiat și o fată își fac confidențe informatice. La râu, o bucălată cu glugă face poze (peisaj) cu un aparat foto adevărat. Pe pod, un bătrân, pe o bancă un altul, picior peste picior. Amândoi își frământă ușor mâinile, mătasea lor. Pe maluri, coanțe de nailon full, pentru cine ști’ ce steag…
*
1 Martie. „Spal-o, îi murdară, tu nu vezi cum arată?” „Amu am și eu o cursă de Baia Mare! Alții numa’ curse bune o căpătat – eu tăt Valea Mare, Valea Confundabilă… ‘Oi spăla-o după…!”
*
Cu cât ies mai de dimineață, sunt șanse mai mari de a simți acea invincibilitate de tinerețe…
*
Cerul este atât de albastru-curat, încât trebuie să mă opresc din mers, să stau smirnă.
*
Întorcându-se de la cumpărături, unii responsabili de plasă fac obligat un ocol, să vadă „cum e apa”. De fapt, ei dau onor Izei, ca niște sigheteni onorabili ce sunt.
*
Un „ABC”, sfârșit de program. Aștept…
– Atâteaa-s!… Nu înving! – apare într-un târziu vânzătoarea și în fața mea.
*
Martie, dimineață. Dealul, râul stând. O domniță într-o fereastră scutură tot felul de bruma nopții, dispare.
Pe dig, doi băieți rulează alene cu bicicleta:
– Ce pustietate! – zice unul.
– 308 metri altitudine…- citește celălalt, de pe i-phone.
„- 308. mă…?” – încearcă să se mire primul, ci renunță rapid.
*
Rece, dar nu contează, totu-i perfect. Începe înghesuiala verdelui pe deal. Noul arboret de pe Solovan crește încâlcit, greu, de-a valma.
*
Pe râu, rățuștele înaintează lin, rapid. Masculii micilor familii se mușcă sistematic, când se apropie – nu încap unul de altul, își încalcă teritoriul…
*
Incredibil ce minusculă-i păsăruica de cântă cel mai tare și mai melodios – și are repertoriul cel mai bogat!
*
1 Martie. Mi se spune că echipa Don Quijote a trecut, spre amiază, prin zona Revai, în sus. Trioletul cuprindea: în față un băiet mic și gras, făcând talente cu bicicleta, la urmă un găligan cocârjat, epuizat, la mijloc, gardată, ea – absentă, toată visare, toată înmugurire… Sigur că nu erau Sancho, Don Quijote, Dulcineea. Erau mult mai puternici. (&MV)
*
Martie, înainte de amiază. O mare dispută pentru prezența-n lumină între păsări, între copaci, în fel și chip… Câte un pensionar, câte două pensionare trec stânjeniți în tăcerea și precaritatea lor… Crește indicele de taciturnitate în oraș (nr. de taciturni la 1000 de plimbăreți). Terenul de fotbal puternic luminat, gol.
*
Zăpada asta târzie pare o ultimă reverență a iernii în fața coniferelor risipite prin oraș.
*
Privind arinii și ascultând păsărelele de pe malul Izei, realizez că au același design în unghiuri ascuțite. Ca să nu mai vorbim de cânticele.
*
După câteva zile cu ploi și mânie, astazi este deja cu cine vorbi, Iza e mult mai limpede…. Frig și lumini și umbre. Pământul îngreunează pașii, ci peste tot oglindiri…
*
Nişte copii de la o casă familială, aduşi la Iza, aplaudă cu tot corpul lor, când le apar în față spațiile mari de la Grădina Morii.
*
Grădină unde, o domnișoară își tot scutură de aur părul. Are un aparat foto, caută unghiuri potrivite.. Nu departe de bustul lui Eminescu. Da, singură.

Folbal TV ș.a.
*Înaintașul „pândește ca rechinul…, în ape adânci…, să țâșnească și să înșface prada.”
* Un șut în plin, dar jucătorul rămâne în picioare. „Cred că adversarului care l-a nimerit nu prea îi convine că nu a căzut.”
* „Jucătorul a renunțat definitiv la acel nume, ați văzut că și pe tricou are decât prenumele.”
* „Echipa concretizează o dominație teritorială categorică.”
* „O minge care plâânge până în fața porții iese în out…”
* „…aleargă spre careul advers, întoarce capul să fie informat de unde vine mingea…”
* „…merge după fentă!”
* „Un break acum ar redinamita un pic jocul.”
* „Gol la colțul scurt! R. își anunță încă o dată calitatea.”
* „…Iată, jucătorul se dovedește a fi eficient, dar nu și foarte inteligent.”
* Din ziare: „Cei nevaccinați sunt mai susceptibili la boală.” Sau: „Coșmarul Simonei Halep și-a rupt un deget.”
* Meteo RRA: „..se anunță ninsori, cele mai multe fiind preconizate în județele:…” Preconizate de cine? Să știm și noi odată!

Addenda
Am observat că nu-i jucător să nu-și așeze el însuși mingea pentru corner – o pun, o depun, o aștern, cu toată delicatețea de care sunt în stare. La loviturile libere, tandrețea este completată de un calcul amenințător. * Prim-plan cu H. K. faultat, căzut pe gazon. Cineva îi trimite mingea pentru lovitura liberă. Ea vine ca o jucărie multicoloră, rostogolindu-se, până în mâinile jucătorului – care, negrăbit, o aștepta curios.

Marin SLUJERU
(din notațiile postate pe facebook)

foto: Marin Slujeru

Conducerea Centrului Cultural Sighetu Marmației a decis prelungirea înscrierii la concursul de creație literară „Talente Sighetene”, în urma solicitării a două cadre didactice și a unui grup  de elevi.

Având în vedere contextual, perioada de trimitere a lucrărilor s-a prelungit până în 31.03.2021. Desemnarea câștigătorilor se va face de către juriul ales, iar festivitatea de premiere va avea loc în luna aprilie a acestui an.

Manager, Ioan Tivadar

Azi nu am să vorbesc despre mine ci despre tine, străine. Stai de câteva minute bune în fața unei oglinzi. Mare, gri, rece, îți arată realitatea fizică, însă ceea ce vezi tu depășește acest hotar, e ceva mult mai adânc.

Ciudat, nu? La prima vedere, același om de ieri, totuși, nu te recunoști. Ți-ai pierdut demult acea abilitate, ori poate chiar ești altcineva de fiecare dată.

Când renunți în totalitate la măștile pe care le expui mereu, acum din pură obișnuință, ajungi în fața celui mai aspru judecător, propria ta persoană, ființa aceea care încă stă cu ochii ațintiți în imaginea oglinzii.

Frica ta, pe care o credeai a fi cauza oamenilor, a timpului, sau a obstacolelor întâlnite în goana ta spre fericire, a crescut în fiecare zi. Acum ești înconjurat de un scut, în a cărei protecție îți pierzi încrederea încet. Ți-ai descoperit sursa fricii dar nu o accepți. Încă speri să nu fii tu cel de care ai încercat de atâta amar de timp să te ferești.

Minutele trec, ești încă blocat în același loc. Începi să vezi imagini din trecut, imagini în care te regăsești de fiecare dată sub aceeași formă dar totuși cu spiritele unor străini trecători, aflați în continuă schimbare, în orice caz, nu reușești să îți găsești propria definiție, oricât ai incerca. Nu știi încă dacă mintea e cea care încearcă să-ți demonstreze ceva sau oglinda asta ciudată chiar are puteri magice. Ai pleca dar ești mult prea captivat de ce se întâmplă, deși nu înțelegi exact ce.

Te deștepți spontan atunci când cineva bate la ușă, deschizi încet. E viața. Te-a luat de mână, m-ai salutat scurt și ai plecat. Speranța mea este că va veni un moment în care nu vei mai trăi pentru alții , renunțând astfel mai des la măștile sociale. Te rog să accepți în egală măsură binele și răul, să strângi tare în brațe prezentul și să nu mă uiți. Dacă vreodată vei vrea să te întorci, voi fi tot aici… așteptându-mi în liniște rândul la reflexie.

Drum bun, străine!

Diana Nadir ȘTEFĂNESCU
Liceul de Muzică „Sigismund Toduța”
Cluj-Napoca

foto: Diana Nadir Ștefănescu

COMUNICAT DE PRESĂ

București – Sighetu Marmației, Maramureș, 15 martie 2021

 Asociația La blouse roumaine IA susține propunerea comunității patrimoniale Maramureș de înscriere a Țării Maramureșului ca Peisaj Cultural Tradițional pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. 

Redăm mai jos conținutul integral al scrisorii deschise, redactată de publicistul Teofil Ivanciuc și semnată de peste 50 de membri ai comunității și iubitori ai Maramureșului. 

Scrisoare deschisă
Țara Maramureșului – Peisaj Cultural Tradițional UNESCO

În atenția Ministerului Culturii, Institutului Național al Patrimoniului, Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, 

Noi, semnatarii acestor rânduri, propunem demararea procedurilor necesare în vederea includerii în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a Peisajului Cultural Tradițional Țara Maramureșului.

Teritoriul celei mai mici provincii istorice românești, întins pe 3.218 kmp (dintre care o treime o reprezintă habitatul uman) și locuit azi de cca 200 mii persoane, reprezintă unul dintre cele mai bine păstrate colțuri de Uniune Europeană, privind din punctul de vedere al modului de viaţă tradiţional și autentic – nu prezervat ori recreat din considerente de ordin economic.

Locuitorii regiunii practică azi cele mai numeroase meserii populare de pe continent, recent aici fiind recenzate 221 de ocupații și meșteșuguri, implicând mii de persoane, unele foarte tinere (cea mai tânără brodeuză având vârsta de 12 ani, iar confecționer de șindrile – 15 ani), însă majoritatea au o vârstă destul de înaintată și nici un ucenic. 

Sute de femei utilizează războiul de ţesut, produsele lor fiind în principal covoarele (printre care peretarele din Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO), pânza necesară celor peste 20 de variante de costum popular utilizate în prezent ș.a. 

Maramureşul este, probabil, și ultimul loc unde mai persistă în uz ambele tipuri de straie tradiţionale: de iarnă şi de vară. 

”Cămeșile” țărănești sunt atât de elaborate, lucrate manual (necesitând luni de muncă) și la scară largă (sute de cusătorese practică meșteșugul), folosind modele și tehnici străvechi, încât practica confecționării acestora și-ar putea avea locul, firesc, în Patrimoniul mondial Imaterial. 

Dinamica piață locală internă asigură comenzi pentru o lungă serie de dulgheri, tâmplari și sculptori tradiționali. 

În acest moment, în Maramureșul istoric sunt 90 biserici de lemn, dintre care 35 ridicate între secolele XVI-XVIII (5 fiind pe Lista UNESCO) și 50 înălțate după 1990 (inclusiv primele 4 cele mai înalte biserici de lemn din lume). Din punctul de vedere al amplorii fenomenului, regiunea este unică, fiind totodată singura unde tipologia bisericilor de Patrimoniu Mondial este în continuare reprodusă și încă la o scară atât de vastă. 

Celor câteva sute de porţi monumentale de lemn existente, li se adaugă în fiecare an noi exemplare laborios sculptate. 

Se păstrează şi un rarisim grup de instalaţii hidraulice ţărăneşti aflate în uz pentru nevoile comunității: vâltorile folosite la spălatul covoarelor, morile de cereale (în pericol iminent de abandon), pivele pentru postav (ultimele rămase în funcțiune pe Glob), daracele și leagănele pentru scărmănat lâna ş.a., fără a mai socoti sutele de distilerii de alcool. Această varietate a instalațiilor acționate de apă pare a fi, de asemenea, unică și nemaiîntâlnită altundeva.

În Maramureș înțelegem ca nicăieri altundeva, fie că Revoluția Industrială nu a avut loc acolo niciodată, sărindu-se din perioada premodernă direct în cea contemporană, fie – mai plauzibil – că aceasta a fost parţială, neajungând să cunoască etapa fierului și aburului – precum în restul Europei, ci doar lemnul și forței apei, precum în Evul Mediu.  

De-a lungul timpului, terenurile sale agricole au fost modelate complex, codrii fără sfârşit de odinioară devenind un amestec de parcele arabile, livezi, fânaţe, păşuni și arbori izolaţi, delimitate de garduri vii, de lemn sau de piatră, de ape traversate de punți și vaduri, de şanţuri, poteci şi drumuri, în aşa fel încât locurile să poată fi exploatate cât mai judicios. Agroterasele, construite cu trudă în urmă cu câteva secole, îmblânzesc cu folos coastele dealurilor. 

Acest tip de teritoriu este cât se poate de reprezentativ pentru conceptul „High Nature Value Farmlands”, care defineşte spaţiile rurale unde agricultura tradiţională este ocupaţia principală, locuri caracterizate printr-o vegetaţie naturală sau semi-naturală foarte variată, arealele respective aflându-se de obicei în afara ariilor protejate. 

Gospodăria tradițională de subzistență își asigură necesarul de legume, fructe, carne, lactate, și furaje, ocupanții săi practicând și străvechiul cules din natură (se cunosc toate fructele de pădure, zeci de tipuri de ciuperci comestibile, nenumărate specii de plante medicinale).

 Structura celor cca 100 de stâne de oi a rămas aproape neschimbată din evul mediu, dacă nu mai de devreme. Cele mai reprezentative animale de fermă sunt vitele din rasa locală Bruna de Maramureș. 

Gospodăria reprezintă un sistem închis foarte cuprinzător, o resursă străveche și imensă de informații, deprinderi, tehnici, zgomote, mirosuri etc. Dacă, în România, mai nimeni nu pare a fi interesat de patrimoniul senzorial, în Franța s-a decis protejarea prin lege a cântecului cocoșului, țârâitului lăcustelor și cosașilor, sunetului clopotelor vitelor dar și a bălegarului acestora… 

Peisajul cvasi-medieval de fânațe maramureșean (aidoma celui surprins în miniaturile de acum o jumătate de mileniu), încă viguros și bazat pe 9 structuri diferite de depozitare a fânului, este punctat de zeci de mii de clăi și mii de „șopruri” (hambare) cu acoperiș glisant, fiind, pare-se, cel mai complex și bine prezervat, nu numai din Europa, ci chiar de pe mapamond. Dacă în alte țări există muzee de profil, iar un tip de adăpost pentru fân din Slovenia a fost recent propus pentru înscrierea în UNESCO, în Maramureș nu se cunoaște măcar numărul acestor structuri, nici un singur ”șopru” in situ și nici un fânaț tradițional nefiind protejate în mod expres.  

Prăbușirea pieței țărănești a cărnii, laptelui, animalelor vii și a fânului, precum și modernizarea /mecanizarea inevitabilă, pun în pericol sever de abandon întregul sistem agro-zootehnic și de asigurare a furajelor, menționat mai sus.

Mai există încă un mare aspect negativ: numărul de case şi de acareturi vechi de lemn, înlocuite cu construcții masive și colorate de zid, care au deteriorat grav echilibrul arhitectonic, este într-o scădere accelerată și foarte îngrijorătoare (chiar dacă se înregistrează ușoare reveniri pe alocuri), drept pentru care sunt necesare măsuri concrete și urgente.  

Locuitorii Țării Maramureșului păstrează conștiința apartenenței la un spațiu și la o cultură speciale. 

Ei aparțin atât ”neamului mic” cât și ”neamului mare” (în care intră toți cei conectați prin legături consanguine și care poartă același nume sau supranume dobândit de la strămoși), în cadrul căruia se ajută reciproc, participă la evenimente familiale comune, au locul lor bine stabilit în ierarhia satului, dar și în biserică și cimitir. 

În regiune trăiesc cele mai vechi familii românești, menționate în aceleași sate începând cu anul 1317. 

Comunitatea este închegată și prin posesia în comun a unor păduri și pășuni (în composesorat), instituție izvorâtă din milenarul sistem de obști. 

Gospodăriile sunt legate spațial prin intermediul potecilor de multe ori discrete, cărări moștenite încă din vremurile medievale şi care, cu generozitate, continuă să fie deschise tuturor.

Spiritualitatea laică şi religioasă a locului este bine conservată, fie că vorbim despre ritualurile legate de naştere, nuntă şi moarte, de obiceiurile de Paşti, Rusalii, Sf. Maria, Crăciun, ori din alte momente cu dată fixă ori variabilă.

Sunt prezente şi rituri cu iz arhaic, precum „Tânjaua” (încheiat cu o rugăciune adresată Soarelui), decorarea acareturilor cu ramuri de copaci ori aprinderea de focuri de ziua anumitor sfinți, variatele pomeniri ale morților, „măsurișul oilor”, ori o viziune altfel asupra lumii de dincolo – la Cimitirul Vesel din Săpânţa. 

Folclorul – foarte vast – și muzica, ambele categorii fiind îmbogățite încontinuu cu noi piese (prin activitatea a sute de instrumentiști și cântăreți vocali), alături de dansul tradițional și de graiul maramureșean (unic, dar care însă se stinge treptat), constituie alte fațete ale bogatului tezaur spiritual regional.

Într-un alt registru, acolo se cunoaște una dintre cele mai ridicate biodiversităţi, cu cca 11.000 mii de specii cuantificate până-n prezent (familii întregi nefiind încă studiate), dintre care 1.600 specii de plante (13 endemice) sau 170 specii de fluturi, număr net superior celui din întreaga Mare Britanie (doar 59 specii) ori din Polonia (90 specii). Un număr de 15 specii faunistice noi pentru știință au fost descoperite în Maramureș doar în ultimele decenii, altele rămânând încă neștiute. Mai există și mii de hectare de codri seculari și cvasi-virgini, apoi sute de izvoare minerale, habitate rare și prioritare, ori specii aflate pe Listele Roșii de profil. 

Toate acestea dovedesc felul judicios în care maramureșenii au știut să exploateze mediul înconjurător, dar și faptul că asaltul omului asupra naturii, în pofida poluării și a masivelor defrișări recente, întâmpină, deocamdată, rezistență. 

Deși nedeclarat oficial, peisajul cultural maramureşean este larg recunoscut ca atare, atât de către mass-media de pretutindeni, ori de tot mai numeroșii turiști care vin să descopere ”locul unde tradițiile sunt păstrate ca nicăieri altundeva”, cât și de cercetătorii care efectuează acolo felurite studii științifice, ca într-un laborator deschis.

Concluzionând (memoriul atașat conține date suplimentare), omniprezența confecționării costumelor populare, a prelucrării lemnului și a altor grupe de meșteșuguri, varietatea instalațiilor hidraulice țărănești, înfloritoarea cultură a fânului cu clăile și „șoprurile” sale, cuplată cu ancestralul sistem zootehnic, efervescența fără corespondent a arhitecturii eclesiastice în lemn, precum și virilitatea cu care sunt prezervate genuin obiceiurile religioase ori familiale, muzica și dansul, toate acestea beneficiind de un fundal asigurat de o natură atât de variată, constituie valori excepționale, însă deosebit de fragile și care se sting treptat.

Atât pentru valoarea sa intrinsecă, cât și în calitatea de ultim bastion al păstrării vechii culturi ţărăneşti, un adevărat martor viu, deja fragmentat și pe cale de dispariție, care certifică cum arăta Europa rurală înainte de industrializarea agriculturii, ar trebui ca Peisajul Cultural Tradițional Ţara Maramureşului să fie propus urgent pentru includerea sa în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Martie 2021

• Teofil Ivanciuc, publicist, Sighetu Marmației, Maramureș
  
• Andreea Tănăsescu, inițiatoarea Zilei Universale a Iei, președintă a Asociației La blouse roumaine IA, București 
  
• Irina Apan, antropolog, coordonator cultural Asociația La blouse roumaine IA
  
• István Aranyosi, profesor asistent, Facultatea de Științe Umaniste și Litere, Universitatea Bilkent, Ankara, Turcia 
• Alexandru Baboș, arhitect, expert patrimoniu, Linköping, Suedia
• Mirela Ana Barz, manager, Muzeul Maramureșan, Sighetu Marmației, Maramureș
• Teodor Bârsan, artist popular, Bârsana, Maramureș
• Ducu Bertzi, muzician, București 
• Maria și Petre Botiș, interpreți de muzică populară, Valea Stejarului, Maramureș
• Ioana Brîndău, coordonator Clubul Impact – „Pe aripi de vânt”, Ieud, Maramureș
• James Christian Brown, profesor asociat, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București
• Mircea Cantor, artist vizual, Paris, Franța
• Mihai Chira, protopop ortodox de Vișeu, Vișeu de Sus, Maramureș
• Lect. univ. dr. Vasile Chira, Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
• Vasile Codrea, protopop greco-catolic de Iza-Vișeu, Dragomirești, Maramureș
• Mihai Covaci, restaurator, Desești, Maramureș
• Leontin Cupar, redactor Agerpres, Baia Mare, Maramureș
• conf. univ. dr. Mircea Farcaș, decan, Facultatea de Litere Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
• Ionuț Radu Filip, arhitect, președinte filiala Nord Vest a Ordinului Arhitecților din România, Baia Mare, Maramureș
• Oana Font, interpretă de muzică populară, Cluj-Napoca
• Lect. univ. dr. Mihai Hotea, Facultatea de Geografie, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Extensia Sighetu Marmaţiei, Maramureș
• Monica Iagăr, sportiv, campioană la atletism, București
• Vasile Ioanes, fotograf, Sat Șugătag, Maramureș conf. univ. dr. Marin Ilieș, director al Extensiei Sighetu Marmaţiei, Maramureș, a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca
• Claudiu Iușan, biolog, Parcul Național Munții Rodnei, Rodna, Bistrița-Năsăud
• Daniela Leș, manager, Casa Olarului, Baia Sprie, Maramureș
• Daniel Leș, olar, Baia Sprie, Maramureș 
• Iustin Leon Luțai, preot ortodox, Săpânța, Maramureș
• Monica Mare, manager, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, Maramureș
• Ion Mariș, Asociația „Valea Verde”, Sighetu Marmației, Maramureș
• Petru Daniel Măran, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Sighetu Marmaţiei, Maramureș
• Ioana Mihalca, comunitatea „Plai Moroșenesc”, Petrova, Maramureș
• Ileana Mihoc, meșter popular, fermier tradițional, Sârbi, Maramureș
• Conf. univ. dr. Marcel Mîndrescu, Facultatea de Istorie și Geografie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
• Denis Florin Năsui, Grupul comunitar de inițiativă Vișeu de Jos, Maramureș
• Vasile Oanea, poet, cronicar al satului, fermier tradițional, Breb, Maramureș
• Conf. univ. dr. Alexandru Ofrim, Facultatea de Litere, Universitatea din București
• Prof. univ. dr. Antoaneta Olteanu, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti
• Prof. univ. dr. Ovidiu Pecican, Facultatea de Studii Europene, Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca
• Edit Pop, Asociația Ecologic, Destinația de Ecoturism „Eco Maramureș”, Baia Mare, Maramureș
• Gabriela Pop, coordonator „Coconii din Breb”, Breb, Maramureș
• Ioan Pop ”Popicu”, interpret de muzică tradițională, grupul „Iza”, Hoteni, Maramureș
• Dumitru Pop „Tincu”, artist popular, Săpânța, Maramureș
• Vasile Popovici, Fundația Ucrainenilor Huțuli din România, Repedea, Maramureș
• Cornelia și Lupu Rednic, interpreți de muzică populară, București
• Dan Sidău, preot ortodox, Sighetu Marmației, Maramureș
• Marin Slujeru, poet, profesor, Sighetu Marmației, Maramureș
• Cristina Elena Șoloc, realizator de televiziune, TVR1, București
• Vasile Șușca, artist popular, Săcel, Maramureș
• Prof. univ. dr. Marius Turda, Oxford Brookes University, Oxford, Marea Britanie
• Măriuca Verdeș, Asociația Rădăcinilor Străbune, Călinești, Maramureș
• Conf. univ. dr. Ștefan Vișovan, cercetător științific, Baia Mare, Maramureș
• Radu Vlad, coordonator proiecte regionale păduri, WWF – România
• Marius Voinaghi, profesor, Sighetu Marmației, Maramureș 
• Laura Zaharia, arhitect, Asociația „R.O.S.T” Maramureș, Baia Mare, Maramureș

Lista rămâne deschisă. Oricine poate susține această inițiativă. 

https://forms.gle/nDoPzyPdSxB7VgNj9

***

Despre Asociația La Blouse Roumaine IA

Asociația La blouse Roumaine IA a fost fondată în 2016 pentru a sprijini eforturile comunității online La blouse Roumaine de a promova, proteja și valoriza IA, cămașa, portul și textilele tradiționale românești, în context universal și contemporan.

În 2013 comunitatea La blouse roumaine a inițiat Ziua Universală a Iei, pe 24 iunie, odată cu sărbătoarea Sânzienelor și a Sfântului Ioan de vară, conectând români de pe 6 continente, 50 de țări și peste 100 de localități în jurul iei și al patrimoniului cultural. În 2017 Asociația a demarat campania internațională Give Credit ce militează pentru recunoașterea originii culturale și promovarea cooperării etice și sustenabile între artizani și industriile creative globale.

Misiunea Asociației La blouse roumaine IA este de contribui la dezvoltarea și progresul comunităților românești din țară și din afara granițelor, prin prezervarea patrimoniului cultural, revalorizarea cunoașterii tradiționale și stimularea creativității locale și a design-ului cultural.

Mai multe detalii puteți găsi pe www.lablouseroumaine.io.
CONTACT – Andreea Tănăsescu, Președinte Asociația La blouse roumaine IA
[email protected]
+40 736 860 973 

Foto: Teofil Ivanciuc

Phoenixul

degeaba este sfârșitul un început
dacă nu se poate naște un sfârșit definitiv
începutul este de prea multe ori
nefolositor
păsările încep să zboare
dar când le ard aripile
și penele sunt scrum de cer
una singură se culege cu propriul cioc negru
și se încoronează
phoenix

focul este tot timpul flămând
spiritele nu îl hrănesc
ceea ce rămâne în urma sa
când devorează orice
nu ar trebui să mai nască altceva
numai foc
foc și atât

doar reîncarnarea depășește
regulile sfârșitului
moartea este un mijlocitor neutru
reîncarnarea face ca totul să fie un început

dar sfârșitul definitiv este cel mai frumos lucru
când sufletul se topește în neant
există doar fericire
– nirvana.

Ai mei copii

spiritele morții mă întreabă
de ce-am ucis
le-am spus că toată lumea
ucide
furnici, țânțari
speranțe, visuri
m-au întrerupt acestea

– ești altfel tu
lași în pace păianjenii și muștele
tu naști din plinul minții tale
prunci de suflet, fără sânge
în stiloul tău cel rece
îi ascunzi pe toți
și când ți-e sufletul prea greu
și mintea toată încâlcită
îi înfășori în hârtie
în moliciunea liniilor de caiet
îi crești din cerneală
în nopțile când n-ai pe nimeni

și-un singur fulger e de-ajuns
în lungul minții tale-ntinse
un gând pitic te și convinge
să-i dobori pe toți în nimic
penița ta e lamă acum
e sabie, cerneala-i sânge
și ei, pruncii, oricât ar plânge
stiloul tău cel rece-i frânge

tu, mamă
ai ucis pe-ai tăi copii

Așteptare

așteptare poate fi orice
ea îl așteaptă pe el
pasărea așteaptă să învețe să zboare
omul își așteaptă moartea
și se preface că se teme de ea

fericirea
ura
tristețea
sunt temporare
iubirea este mai vremelnică
decât foamea
permanența este definită
numai de așteptare

ți-am spus și ție cândva
că te voi aștepta
apoi am uitat ce aștept
și așteptarea s-a schimbat cu o alta
dar ea este fără sfârșit
iar viața fără ea nu există

monștrii de sub pat
așteaptă să se stingă lumina
umbrele sufletului
așteaptă vremurile negre
oasele așteaptă putrezirea
vrăjitoarea care găsește nemurirea
își cauzează singură moarte
pentru că o aștepta arzător

poetul așteaptă inspirația
iar când ea vine
o așteaptă pe următoarea
poetul tânjește după toate inspirațiile

iar omul tânjește după toate morțile

Herbil Anastasia
Clasa a IX-a
C.N. Dragoș – Vodă Sighet

Femei din Maramureș. Portrete povestite

„Io am lăut în vale, am spălat cânepă, am melițat, am tors, am făcut pânză. Tare greu o fost mai demult”, ne-a zis acum ceva vreme mătușa Floare Ciuc. Are aproape 90 de ani, dar la fel ne-ar spune multe femei din satele Maramureșului, chiar de-s cu 10, 20, 30 de ani mai tinere. O fost mai greu. Că totu se făcea de mână. Ce ai făcut, aia ai purtat, nu aveai de unde cumpăra. Și-apoi să hrănești o casă întreagă de oameni și de coconi, să faci curățenie, fără mașină de spălat, fără apă în casă! Și-apoi să te duci la fân, să te duci la sapă, să vii acasă, să faci oale după oale de mâncare. Greu. Și acuma? Acuma-i mai ușor? Îi mai ușor, zic ele, da nu stau nicio clipă. Și când se hodinesc lucră. Și când se uită la televizorul pe care nu-l aveau mai demult, fac câte ceva.

Am vorbit cu câteva maramureșence. Le-am îndemnat să ne povestească despre ele, despre viața lor, să își facă un autoportret din vorbe. Ce le place să facă? Ce și-ar dori? Când au fost mai mulțumite? Când le-a fost mai greu? De ce le e dor? Au fost vreodată în vacanță? Le-am întrebat și le-am ascultat.  Ba chiar le-am filmat. La ele acasă!

Ce ne-au zis a fost adunat în câteva portrete video publicate pe pagina de facebook a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Liviu Borlan Maramureș, în cadrul unui mini-proiect numit Femei din Maramureș. Portrete povestite.

Vă spicuim aici câteva dintre poveștile adunate în astă lună a lui marte.

Juja

Pe Juja Hăiducean am aflat-o acasă, lucrând, ca întotdeauna.
Asta face de când se știe: muncește.
Dacă se simte obosită sau are vreo supărare, lucrează cu lâna sau pornește „mașâna”…
Acuma să nu vă închipuiți că se suie în mașină și se duce undeva să stea în povești, la o cafea. Nu, nici poveste! E vorba despre „mașâna” de dărăcit. Deci tot lucru cu lâna.
Ne zice că imediat vine cu noi în casă, numa să mulgă vaca, da nu ia mult. După aia dă de mâncare la oi, după aia aruncă vreo 2-3 videre de apă peste pănura din piuă și într-un sfârșit, se pune să tragă lâna prin hrebincă, în timp ce ne spune povestea așa…

Eu de când mă știu, mă știu lucrând cu animalele, făcând fân, lucrând lâna oilor. Mă simțesc tare bine lucrând cu lâna. Nu știu de ce… dacă mă simțesc obosită, când lucru cu ea, nu-s obosită. O, în vacanță n-am fost! Știți ce bine ne sâmțim la câmp când merem la fân? Ca-n vacanță! Lucrăm cât putem, stăm jos, suntem hodiniți, mai ales când îi cald, nu ne stresăm deloc, se uscă fânu, noi ne hodinim! Nici nu văd altă vacanță!

Ascultați povestea integrală aici.

Ileana

Ileana Andreica (a Nănașului) o prins și ea dragul lucrului cu lâna încă de mică. Nu-i învățată cu hodina. De puțină vreme, o terminat de țesut două covoare faine pentru biserică, da încă mai trebe să gate covorul numărul 3, care o să fie cel mai cel.
Când i-o fost mai greu? Când am fost pă Bărăgan dusă, s-aducem produse. Că la noi nu se fac numa cartofi, fân. Și-apoi meream la mălai, la cules și atuncea era greu. Că eram acolo la grămadă, durmeam pă unde puteam, mâncam ce ne da de la cantină. Atunci o fost mai greu, ne zice mătușa Ileana.

Ce ar fi vrut să facă în viață? Aș fi vrut și eu să fac școală mai multă, da de mult, coconii care o învățat, o făcut școli, care n-o învățat o făcut agricultură și lucru de mână. Care o fost deștepți, o făcut școli. Amu tătă lumea face școală. Atuncea nu.

Ascultați povestea integrală aici.

Lenuța
Zi-i Lenuței lui Opriș să îți vorbească despre satu’ de azi și de demult, despre cum se îmbrăcau femeile, despre cum se jucau coconii, despre obiceiuri de Paști și de Crăciun și îți povestește până mâine, fără să te adoarmă, cu mult haz și tâlc.
Pe mine nu mă doare gura, numa picioarele mă dor, zice tanti Lenuța și explică la fel de bine și cum se fac brozbuțele, și cum se făcea o sanie în trecut.
De data asta, am îmbiat-o să ne vorbească despre ea. Despre ea și viața ei, despre ce-i place și ce nu-i place. Și ne-a vorbit. În timp ce frământa aluatu pentru răsteuță, povestea călătorind în timp, de la copilărie la zilele noastre și înapoi la vremea când s-a măritat și iar în prezent.

N-o fost zî, nici când am fo copil la părinți, nici de când m-am căsătorit să n-ai ce pune pe masă. C-ai lucrat și ai avut de tăt felu. Ai avut picioci, ai avut mazăre, ai avut păstăi, câte doi-tri porci, câte patru-cinci vaci în grajd, 12-20 de oi, care după posibilitate, o fo brânză, o fo urdă, o fo de tăte, da cu banii o fost mai greu. Când ai vrut să faci oarice, să construiești, o fo greu de bani…

Ascultați povestea integrală aici.

Povești mai sunt, găzdoaie mândre mai avem, așa că am vrea ca în timp, să mai adăugăm portrete povestite în colecția creată anul acesta, odată cu Ziua Femeii.

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Text: Rada Pavel

foto: Miya Kosei

Concursul Juvenes Translatores este organizat de Direcția Generală de Traduceri a Comisiei Europene de la Bruxelles și se adresează liceenilor din Uniunea Europeană cu scopul de a le recunoaște meritele ca traducători și a-i încuraja să învețe cât mai multe limbi străine.

Școlile participante la concurs sunt selectate în mod aleatoriu iar pentru fiecare țară din Uniunea Europeană numărul de școli este egal cu numărul locurilor deținute în Parlamentul European, România având 33. Fiecare școală selectată poate înregistra 2-5 participanți (născuți în 2003 pentru ultima ediție) care pot traduce în ziua concursului un text în și din orice limbă oficială a Uniunii Europene.

Ultima ediție a concursului a avut loc online, în 26 noiembrie 2020 în intervalul orar 10:00-12:00 (ora Europei Centrale, adică 11:00-13:00, ora României) iar premiile au fost anunțate în 11 martie 2021. Au fost aproape trei mii de traduceri din care s-a ales câte o traducere câștigătoare pentru fiecare țară din Uniunea Europeană plus alte câteva cu mențiuni speciale pentru participanții „care au realizat traduceri de calitate excelentă”. Criteriile au fost acuratețea traducerii, capacitatea de a scrie corect (respectarea regulilor gramaticale, alegerea expresiilor potrivite), capacitatea de a scrie fluent și creativitatea soluțiilor găsite.

Printre cei 13 elevi din România care au primit mențiuni speciale se numără și eleva RALUCA MACIOCA din clasa a XII-a A de la Colegiul Național Dragoș Vodă, profesor Crina Voinaghi care a realizat o traducere foarte bună din limba franceză în limba română. Evaluatorul (unul dintre traducătorii Comisiei Europene, cel care i-a dat și feed-back-ul) declară că „e în primul rând scrisă într-o română îngrijită, corectă gramatical și care curge firesc”.

Sunt mândră de Raluca, eleva mea cu pasiune pentru limba franceză cu toate că ea studiază la un profil real. Acest succes vine ca o încoronare pentru toți anii de liceu în care studiul limbii franceze a fost pentru ea primordial, făcut cu plăcere și dedicație. O felicit încă o dată și îi doresc mult succes în tot ceea ce va alege să facă și să nu uite niciodată de talentul ei lingvistic. Bravo, Raluca! (prof. Crina Voinaghi)

Pentru început aș vrea să le mulțumesc profesoarelor mele de franceză fără ajutorul cărora nu aș fi ajuns astăzi în acest punct. Mi-am început parcursul sub îndrumarea doamnei Claudia Chindriș care a văzut potențialul din mine și datorită căreia mi-am descoperit pasiunea pentru limba franceză. Doamnei Crina Voinaghi doresc să-i mulțumesc pentru susținerea neîncetată, atât din punct de vedere educațional cât și moral, chiar și atunci când eram pe punctul de a-mi pierde speranța. S-a asigurat că am mereu o gândire pozitivă înaintea fiecărui concurs sau olimpiade și indiferent de obstacolele întâlnite în viața mea de licean.

Concursul internațional Juvenes Translatores se desfășoară în cadrul Uniunii Europene și se adresează elevilor cu vârsta de 17 ani având ca scop promovarea multilingvismului. Textul în limba franceză din cadrul ediției de anul acesta a avut ca temă solidaritatea dintre oameni și dintre statele membre ale UE în contextul pandemiei de coronavirus.

Am rămas foarte placut surprinsă de obținerea unui premiu special, ținând cont de competiția acerbă dintre cei peste 2700 participanți. Pentru mine, această realizare este dovada că munca pe care am depus-o în ultimii ani a dat roade și că sunt pregatită oricând să mut munții din loc prin răbdare și perseverență.

Pe această cale vreau să le transmit un sfat elevilor cu vârste mai fragede care sunt la început de drum: indiferent de parcursul profesional pe care doriți să îl urmați, nu neglijați sub nicio forma limbile străine! Cunoașterea lor ar putea să va aducă mai multe oportunități decât ați fi crezut vreodată. (Raluca Macioca)

Felicitări, Raluca! Felicitări, prof. Crina Voinaghi!

Salut, Sighet!

Elevii sigheteni de gimnaziu și liceu sunt invitați să participe la cea de-a IV-a ediție a concursului de creație literară „Talente sighetene”. Concurenții pot participa la trei secțiuni literare diferite: poezie, proză și eseu.

Pentru secțiunea poezie, participanții vor trimite 3- 5 texte, tematica fiind una liberă. Eseul va conţine 2-3 pagini, pe o temă impusă: „Școala on-line” și „Activități în pandemie”. La secțiunea proză se vor aborda teme la alegere. Elevii au posibilitatea de a se exprima liber, cu subiecte decente.

Textele vor fi redactate în Word, Times New Roman, font 12, la 1,5 rânduri, obligatoriu cu diacritice. Toate lucrările literare se vor trimite pe adresa de e-mail: [email protected], până în 19 martie 2021. Fiecare concurent își va scrie numele, unitatea de învățământ, clasa, numele profesorului coordonator , secțiunea la care participă și numărul de telefon. Creațiile literare ale elevilor vor fi jurizate și premiate separat, pentru fiecare categorie în parte.

Marcată în fiecare an la 21 martie, Ziua Mondială a Poeziei sărbătorește una dintre cele mai prețioase forme de identitate culturală și lingvistică a omenirii.

Centrul Cultural Sighetu Marmației

Iar atunci când a plecat definitiv am știut că există iubire adevărată, o iubire nemuritoare precum a lui Tristan și a Isoldei, care odată purtată de vânturile grele ale vieții va lăsa în urmă goluri adânci, pe care nimeni nu le va mai putea umple vreodată.

– Mama, ce tot scrii acolo? Vreau să văd. Niciodată nu îmi citești ce scrii și e păcat aș vrea să mai ascult și alte povești, nu de alta, dar pe ale lui Creangă le știu pe de rost.
– Există emoții și gânduri care nu se exteriorizează, dar asta vei înțelege după ce mai crești.
– Am 7 ani cât să mai cresc? Acuma ar fi momentul potrivit să îmi spui de ce uneori verși lacrimi pe acel jurnal, iar alteori râzi singură încât dacă te-ar vedea cineva, iartă-mă că ți-o spun, ar crede că ai probleme.
– Uneori mă întreb cu cine semeni, tu, copilă?
– Cu tata. Ai uitat? Chiar tu ai spus asta și o tot repeți de câteva ori pe zi.
Cu o voce reticentă, Ella își privi cu duioșie fiica și-i spuse doar atât :
– N-am uitat.

Apoi, îi veni în minte mașina de spălat care așteaptă detergentul de vreo două ore, iar ăsta era momentul cel mai bun pentru a pune punct discuției cu Maria. Cafeaua mult prea fierbinte îi reaminti Ellei că e sâmbătă, o sâmbătă obișnuită cu o după-amiază superbă de primăvară în care vântul biciuia cu putere întreaga natură, de parcă ar fi vrut să se răzbune, dar soarele îi ținea cu înverșunare piept, astfel încât trezea la viață omenirea ațipită sub țurțurii reci și grei, încât cu un picior în tije să fii și tot nu te-ai putea abține să nu ieși la o plimbare fie ea și doar în fața blocului.

Ellei îi plăceau plimbările lungi și dese, fusese o aventurieră de când se știe, însă aventura de a schia iarna pe pârtiile din Austria și de a înota vara în Insula Primăverii din Tenerife se cam reduse, deoarece 19 ani frumoși s-au mai împrietenit cu încă vreo 12 toamne colorate și nu-i tocmai ușor să faci pe zăluda la braț cu un copil.
– Mama, sunt gata!
– Vin acum.
– Mereu spui asta, dar mai durează 10 minute.

Norocul Mariei era că, mama sa era o femeie calmă căreia mereu îi rămâneau jumătate dintre cuvinte printre dinți și asta o ajutase mult în viață. Aplicându-și luciul preferat și analizând spusele Mariei, venise în sufragerie cu un aer de „madame francais” și-i spuse doar atât :
– În viață, ce-i bun se lasă așteptat. 10 minute, 10 ore sau poate chiar și 10 ani, asta nu mai contează.
– Puteai foarte bine să te faci scriitoare, nu că meseria de avocat nu ți s-ar potrivi, dar…
Fără a o mai asculta pe Maria, Ella continuă fraza ca pentru ea: … dar eu nu știu să scriu despre nimic altceva decât despre doi ochi albaștri. Și ce să mai scriu? Am epuizat toate sentimentele și ideile poetice despre misterul intangibil al acestor aștri, precum Eminescu despre laitmotivul dragostei. Și eu vreau să rămână vii doar în amintirea mea, chiar și în eternitate fiind.  Apoi ajunsese cu gândurile la STOP și își reamintise că, Maria așteaptă îmbrăcată în fața ușii de vreo 20 de minute. Luând-o de mână și închizând ușa în grabă, îi fulgerară prin minte cuvintele pe care i le spusese mama ei în urmă cu 15 ani dacă ai la ușă cheie, draga mea, ești cu adevărat femeie. O fi oare așa? Satisfacția de a închide și deschide o ușă e de ajuns unei femei pentru a fi împlinită sau e doar o minciună frumoasă rostită zilnic în momentele de criză?

Mariei îi era drag să meargă cu mama ei pe stradă precum îi e drag cerului cu soare în diminețile reci de martie și, la drept vorbind, Ella nu putea să treacă neobservată, ba mai mult de atât, uneori, când era abordată de către vreun grup de adolescenți se simțea ca la 16 ani.
– Maria, de ce zâmbești așa pur și simplu? Spune-mi să zâmbim împreună.
– Știi, mamă, mă gândesc cât de simplă, dar fermecătoare ești. Adică tu nu te machiezi ca alte mame și nici nu porți tocuri de 15 cm și, totuși, ești așa frumoasă cu geaca ta cu două numere mai mari în care părul ți se tot agață și ghetele tale așa blănoase te ridică la standarde mult mai înalte decât pe doamnele care poartă pantofi cu toc.
– Draga de tine, când ai crescut atât? Acuma îți voi spune ceva, dar vreau să fii cu băgare de seamă: vei fi adolescentă, femeie și mamă, dar niciodată să nu devii rivalul tău comparându-te cu nimeni, deoarece calitățile tale de mulți vor fi percepute ca fiind defecte, iar dacă vei tot ciuli urechea în stânga și în dreapta îți vei da seama că tu nu ești altceva decât suma aprecierilor celor din jur și, crede-mă, nu vrei asta. Tu doar să te iubești și să te respecți cu bune și cu rele, să-ți săruți defectele în fiecare seară înainte de culcare, să le iei în brațe și să le alinți părintește, să le accepți și să nu uiți că perfecțiunea nu există, iar noi, oamenii, ne îndrăgostim de cele mai de temut defecte. În copilărie, bunicul mereu îmi spunea: rău cu rău, dar fără-i greu. Așa că, nu renega nimic din tine, nu îndepărta fricile și emoțiile, tu doar acceptă-le și trăiește-le, astfel te vor trăi ele pe tine.
– Așa ai acceptat și tu plecarea lui tati?
Tăcerea și câteva frisoane pe șira spinării o făcuseră pe Ella să spună doar atât :
– Despre asta vom vorbi…
– Da, știu, când voi fi mai mare, i-o tăie Maria scurt.

Cândva a existat și un tată, însă nimeni, niciodată, nu i-a cunoscut identitatea. Maria l-a sărutat doar în poze, iar acum Ella îl sărută doar în amintiri. Mulți au judecat-o ani de-a rândul spunând că a făcut un copil din flori, că este o femeie ușoară, până și familia ei a dat-o la o parte atunci când a aflat că este însărcinată, iar tatăl era departe de a fi prezent la primul ecograf, ce să mai povestim de ultimul de care probabil nici nu știe și cu atât mai puțin de naștere a cărei dată nu și-a notat-o în agendă la „zile importante”. Nimic din toate acestea nu au îngenunchiat-o pe Ella, badimpotrivă, i-au dat curaj să lupte pentru fetița ei și să meargă mai departe, iar bucuria a fost înzecită în momentul în care Maria creștea și devenea cum scrisese Ella într-o amintire: jumătatea nucii lui.

– Bunica, tu erai jumătatea aceea de nucă?
– Focul din șemineu încă arde, ceaiul e atât de fierbinte încât plânge cana, iar eu încă mai am glas.
Cele două, mama și fiica aveau ele un ritual al lor și niște obiceiuri bine înrădăcinate în ele. De exemplu, cumpărau iaurt doar de la un singur magazin, ceaiuri doar de la vecina de pe scară, care spunea că sunt 100% de la țară și vată pe băț doar de la un singur domn, cu toate că pe strada aceea erau o mulțime de astfel de oameni care vindeau puțină copilărie și adulților. Și ca să facă subiectul cu „tati” uitat, Ella îi spuse Mariei:
– Astăzi e o zi tocmai perfectă pentru o vată pe băț. Ce zici?
– Nici bolnavă dacă aș fi nu aș putea refuza. Doar știi că iubesc dulciurile.
Apoi, pline de modestie și nonșalanță rostiseră într-un singur glas:
– Pe cine păcălim? Noi suntem dulci deja.
– Dimineața perfectă începe cu o domnișoară și o doamnă pline de viață și foarte jucăușe, rostise bărbatul care stătea în spatele aparatului de „fabricat” vată pe băț.
Avea cam la vreo 30-35 de ani, dar era atât de chipeș, plin de energie și avea o căldură de nedescris în ochi, încât ai fi zis că are 20 de ani și două vise.
– Mereu sunteți un drăguț, afirmă Maria.
– Și asta doar când vă văd pe voi. Ce să fie? O vată cu căpșuni și una cu mentă?
– Nici că mai avea rost să întrebați, spuse Ella cu reticență.
– Ce program aveți astăzi? întrebă bărbatul voind să schimbe subiectul.
– Eu și cu mama ne-am gândit doar să fim fericite, în rest nu avem nimic în program. Poate vom vorbi despre filozofie, arhitectură sau sport, însă oricare ar fi subiectul vom învăța una de la alta, pentru că mama întotdeauna spune că îi e drag să mă asculte și mai zice că atunci când vorbesc parcă îl aude pe tata.
Ella se stânjenise puțin, însă nu lăsă asta să se vadă, până la urmă, și ceea ce un copil urmează să spună nu poate fi controlat, dar cu toate astea nu uită să-i arunce vânzătorului o privire plină de pudoare prin care sentimentele docile se puteau citi de la o poștă.
– 6 lei, rosti vânzătorul plin de atonie.
– Vă mulțumim. O zi excelentă! spusese Ella fără a-i mai da răgaz Mariei să mai spună vreo tâmpenie.

O sorbitură lungă de ceai rupse tăcerea de mormânt care se încălzea la șemineul bătrân.
– Bunica, cred că și eu acuma la 6 ani spun tâmpenii la fel ca și tine pe vremea aceea.
– Spuneam doar ce auzeam și nu erau tâmpenii, erau doar „ideile mele geniale ”. Continuăm povestea sau vine moș Ene în vizită?
– Continuăm. Vreau să știu ce s-a mai întâmplat cu tine și mama ta. Adică vreau să știu dacă te-a lăsat vreodată să-i citești jurnalul sau dacă ți-a citit ea câteva pasaje?
– Da. L-am frunzărit cap coadă de câteva sute de ori .
– Și îți mai aduci aminte ceva din ce e scris acolo?
– Cu siguranță.
– Recită-mi. Sunt așa curioasă.
– Fie. Două secunde să văd dacă mă mai ajută memoria, deoarece la 70 de ani procesezi puțin mai greu decât la 20, dar următorul pasaj nu ai cum să-l dai așa ușor uitării: Maria, astăzi când citești asta, cu siguranță ai devenit mare, iar eu am devenit o stea, și-ți promit să strălucesc atât de tare încât mereu să îți luminez calea. Nu ți-am spus niciodată de ce am râs sau am plâns în fața jurnalului pe care azi îl ți în mână, nu ți-am spus de ce nu m-am făcut scriitoare și nu ți-am spus de ce am trecut prin viață ca un curcubeu. Dar astăzi e momentul să știi că am scris mereu despre tatăl tău, el este stăpânul lacrimilor și zâmbetelor mele, atunci erai prea mică, de aceea nu ți-am lecturat sentimentele mele împrăștiate pe foi, însă astăzi vreau să știi că l-am idealizat și l-am târât prin noroi cu atâtea rânduri scrise zi și noapte, dar un singur lucru nu am fost în stare să îl fac și anume: să îl urăsc. Cum aș fi putut să o fac? Mi-a dat cel mai frumos cadou din lume, o fată cu chip de înger, prin care absența lui nu a fost atât de distrugătoare. M-a învățat să cred în mine de atâtea ori, să fiu puternică și, cel mai important, m-a învățat că, iubirea e ca vântul, deși nu o poți vedea, o poți simți. De aceea nu l-am condamnat și nu i-am reproșat nimic, și, deși e undeva printre stele, poate chiar mă așteaptă să terminăm frumos basmul început. Te rog ca nici tu să nu îl condamni. Probabil ajunsă la acest ultim pasaj mai am să te lămuresc în privința unei singure chestiuni și anume, de ce eroul viselor mele era posesorul unor misterioși ochi albaștri. Te rog să dai o fugă în trecut și să-ți reamintești încăpățânarea noastră de a cumpăra vată pe băț mereu de la același domn. Vei spune că nu are nicio legătură una cu alta și îți dau dreptate deoarece erai prea mică pentru a observa că acel domn avea ochii albaștrii, identici cu ai tăi. 

Maria terminase de recitat firimiturile gândurilor pierdute în memoria afectivă, dar, odată cu terminarea recitalului se terminase și focul și ceaiul era rece, iar camera dormea îmbrăcată în obscuritate, dar cum liniștea e de temut se auzi un glas de copil somnoros care visează la Hansel și Gretel :
– Bunica, cred că m-am pierdut puțin în povestea ta.
– Există momente în viață în care cu toții ne pierdem puțin, important e să nu rătăcim prea mult deoarece s-ar putea să nu mai găsim calea Înapoi spre noi.
Tiptil, Maria stinsese veioza, dar nu înainte de a-și privi încă o dată feminitatea în oglindă, spunând cu tristețe:
– Vata pe băț poate să fie și amară.

Ioana TRIFOI
Facultatea de Educație Fizică și Sport, Cluj-Napoca

foto: pixabay.com

Vești foarte bune și pentru maramureșeni! Deși pandemia ne-a cam legat de glie, Aeroportul Internațional Satu Mare continuă extinderea legăturilor cu diverse companii aeriene și atinge noi destinații europene. Faptul că suntem vecini cu Satu Mare, aduce și pentru noi, maramureșenii, sighetenii, oportunități… accesibile.

De altfel Mihai Pătrașcu (directorul Aeroportului Internațional Satu Mare), „liantul” Maramureșului și Sătmarului, cu experiență într-ale zborului, este cel care ne-a comunicat că este bucuros pentru această premieră și pentru acest pas spre diversificarea traiectoriilor aeriene. Se deschid astfel multe oportunități la care – implicit – și Maramureșul poate fi conectat. Din Sighet, în 3 – 4 ore vom putea ajunge la Paris!

Compania HiSky va opera zborul spre Paris!

HiSky a anunțat lansarea primei curse de linie de pe Aeroportul Internațional Satu Mare. Vor fi două zboruri pe săptămână (miercuri și duminică) spre capitala Franței, Paris (Aeroportul Internațional Beauvais). Prețurile încep de la 29 de euro, iar biletele sunt deja disponibile pe www.hisky.aero și la agențiile partenere. Operarea cursei va începe în data de 28 aprilie 2021 și va fi efectuată cu o aeronavă de tip Airbus A-320.

HiSky a fost certificată operator aerian românesc în luna decembrie 2020 (AOC-ul cu numărul RO-074) și este prima companie din România certificată Part CAMO după noua legislație intrată în vigoare la finalul lunii septembrie 2020. În luna februarie 2021 compania aeriană a anunțat curse de linie din Cluj-Napoca și Chișinău și curse charter din Cluj-Napoca, Timișoara, Baia Mare și Oradea. Echipa HiSky este formată din oameni cu zeci de ani de experiență în aviație, discipoli ai școlii românești de aviație. Prețurile, serviciile sau orice alte informații despre HiSky pot fi consultate pe site-ul www.hisky.aero.

Dorim și ne dorim cât mai multe zboruri spre destinații atractive, ne bucurăm pentru succesul echipei de la Satu Mare, pentru implicarea companiei HiSky și, de la sfârșitul lunii aprilie, ne putem vedea în week-end la… Paris!
Alors, rendez-vous à Paris!

Salut, Sighet!

Femeia.
Mereu mă gândesc la puterea emanată de acest cuvânt. Sună blând și inocent, dar totuși îți trezește acel sentiment de duritate. Cu toții știm că „ea” nu este cineva de care ar trebui să ne temem, dar voința ei este ceva de temut. O vreme, femeia a fost văzută sub alți ochi față de zilele noastre, iar eu sunt fericită că trăiesc vremea în care vocile femeilor încep să fie auzite, sunt fericită că le aud strigând din toți plămânii și sunt fericită că și ceilalți le aud. Totuși, un lucru cert pe care l-am putea spune despre femei este că acestea nu au încetat niciodată să fie puternice. Chiar dacă nu au primit de la începutul timpurilor apreciere pentru efortul depus, pentru pasiunea cu care gestionează lucrurile, pentru tenacitatea din ochii lor cu care ajung într-un sfârșit unde și-au propus, ele nu s-au arătat neputincioase fie și în neputința văzută de bărbați.

Femeia.
Ea este cea care îndură, care crește, care muncește, hrănește, satisface nevoile copiilor, care cade și se ridică, care speră și cea care găsește lumina acolo unde întunericul zace în liniște. EA este femeia.
Ceva neprețuit, o creție grațioasă a universului și totuși lacrimile ei prețioase vărsate atât de des.
Cineva adorat, un zeu, o divinitate printre oameni și totuși atât de lipsită de credința lor.
Undeva aproape, un acasă pentru fiecare suflet și totuși o insulă părăsită, înconjurată de uitare.

Femeia.
Respectul pe care îl merită acel ceva, cineva, i-l datorăm.
Fiecare ne-am născut prin suferința unei femei. Am respirat pentru prima dată prin dorința ei de a ne oferi acest dar, viața, însă viața nu este un joc pe care cu toții reușim să-l câștigăm, iar viața femeii vine cu reguli mai complicate.
În această zi, 8 Martie, o zi dedicată vouă, vă mulțumim că sunteți darul nostru!
La mulți ani, femei! La multi ani, domnișoare! La mulți ani, Mama!

Sonia DUMA
clasa a IX-a B
Colegiul Național „Dragoș-Vodă”

A 8-a zi din Mărțișor ți-a fost dedicată pe de-a-ntregul ție, simbol al seninului, al frumosului, al nașterii, al primăverii, al unui nou început. De aceea:

Iubește! Fiecare secundă din viața ta, pentru că e prețioasă prin ceea ce îți oferă și prin ceea ce oferi celor din jur.

Trăiește! Orice moment, pentru că din el îți iei forța de a merge mai departe și  a duce împreună cu tine firul lumii.

Dăruiește! Din lumina și căldura sufletului tău, speranță, credință și bucurie celor din jur.

Învață! De la fiecare adiere a vîntului, de la fiecare rază de soare, de la picăturile ploii căzînd grăbite, de la florile ce îți apar în cale, de la râsul copilului, de la stelele țesute în noapte ori fulgii alene acoperind pămîntul că tu ești  iubirea și căldura de care cei de lîngă tine au nevoie.  

Iartă! Privirile invidioase și gândurile rele, minciuna și invidia.

Și peste toate rămâi tu: senină, tînără și nespus de frumoasă, indiferent de vârstă, păstrează mereu candoarea sufletului tău, pentru că toate acestea sunt puterea ta și în ele stă miracolul lumii.

Și nu uita că această zi e dedicată și celei care s-a metamorfozat din femeie în cel dintâi cuvânt rostit de fiecare om: MAMA.

 La mulți ani, FEMEIE !

Sărut mâna, MAMA!

Să aveți în fiecare zi o zi așa ca voi, frumoasă!

Roxana PONTOȘ

Din dorința de a clarifica anumite aspecte, prezentate în articolul „De ce blochează consilierii PNL și „aliații” reorganizarea URBANA?” (autor, Ion Mariș), precizăm următoarele:

1. SPG Urbana este un serviciu public în subordinea Consiliului local, cu personalitate juridica, ordonator terțiar de credit, nu este societate comerciala și nici nu a aparținut de Primaria municipiului Sighetu Marmației, decât câteva activități ce au fost anexate ulterior (Spatiul locativ, Administrația piețelor, Domeniul public, Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân, Serviciul de iluminat). Activitatea s-a desfășurat pe bază de comenzi de la Primar, atribuire prin hotărâri de Consiliu local și conform Regulamentului de organizare și functionare.
2. S-a menționat în articol că la Serviciul contabilitate sunt 32 de persoane. Menționăm că acest serviciu este format din trei compartimente care aparțin acestuia, respectiv: Birou financiar contabil, salarizare, resurse umane, administrativ și paza (11 persoane), Birou administrație piete (6 persoane), Birou evidente spații locative, domeniu public, încasări chirii, abonamente, parcări, stadion, sala polivalenta (14 persoane), toate coordonate de un contabil șef. Numărul efectiv de contabili, incluzând și contabilul șef, este de 4 persoane. Mai menționăm că 4 persoane de la administrativ, care sunt plătite de SPG Urbana, își desfășoară activitatea în Primărie, respectiv, un paznic și 3 îngrijitoare care efectuează curățenia în clădirea acesteia.
3. Informația potrivit căreia există 6 juriști în cadrul biroului juridic este eronată. Unitatea noastră are UN SINGUR CONSILIER JURIDIC, deși activitatea specifică acestui post este foarte încărcată.
4. Activitatea instituției este transparentă, achizițiile se realizează pe platforma SEAP, toate lucrările sunt recepționate de o comisie de recepție din care face și un reprezentant din Primărie. Externalizările au o pondere scăzută în activitatea noastră (10%).
5. Menționăm că SPG Urbana în perioada 2013-2020 a contribuit la bugetul local (chirii, taxe domeniul public, parcări, etc) cu peste 10 milioane de euro, care au fost virați către bugetul local.
Aceste date, prezentate mai sus, au rolul de a clarifica lucrurile, pentru o mai bună informare a cetățenilor. De asemenea facem un apel către cei ce hotărăsc soarta municipiului să lase deoparte luptele surde care nu duc la nimic bun. Cunoscând bine realitățile și necesitățile urbei, apreciem că nu mai este timp de bătălii politice sau de orgolii, iar dacă nu se intervine prin atragere de fonduri pentru proiecte deja existente și intervenții rapide, orașul se va deteriora tot mai mult.

Dacă se va hotărî o reorganizare a acestei instituții, după o evaluare, o consultare cu toți factorii implicați și un studiu de impact, vom acționa în așa fel încât să contribuim la dezvoltarea localității din care și noi facem parte.

Ioan Șuștic – director
SPG Urbana Sighet

Organigrama Urbana: