Traista cu Bunătăți rămâne la Sighet?!…

Duminică, 04 octombrie 2020, pe la orele prânzului, când amenințarea ploii a dispărut, sighetenii, în număr rezonabil de mare, au avut ocazia să se bucure de un eveniment pe placul… majorității. Bunătățile (dimensionate la suprafața de expunere alocată) s-au revărsat pe tarabele producătorilor locali – amplasate în centrul Sighetului – aducându-ne aminte de anii când Ziua Recoltei aducea abundență (măcar pentru o zi) și ne sporea optimismul… alimentar.

A fost o reluare plăcută a acestui tip de sărbătorire a roadelor toamnei, „asezonată” cu muzică de fanfară și melodii celebre interpretate de o frumoasă soprană, Cristina Ioan.

Sighetul a arătat chiar bine, liniștit, mai puțin gri, fiind – să sperăm – această primă „traistă” un preambul pentru revenirea la normalitate, la evenimente/ acțiuni de calitate, simple, nefestiviste.

Salut, Sighet!

Foto & video: Ion Mariș




In memoriam Gheorghe Opriș Lorinț, meșter popular

Se duc maramureșenii de frunte unul câte unul…

Astăzi ne-a părăsit, la vârsta de 78 de ani, Gheorghe Opriș Lorinț din Sârbi, meșter popular plurivalent, rapsod popular, animator cultural, simbol de frunte al Maramureșului și al României rurale.

Nimeni nu a fost mai primitor ca el (se trezea din somn, după o noapte de muncă la piuă, ca să stea de vorbă cu vizitatorii), nimeni nu reușea să stârnească mai multe zâmbete (prin vorbele hâtre și strigăturile compuse ad-hoc și acompaniate vesel la dobă), nimeni, înaintea sa, nu a știut să bage scărițe de lemn și pere în sticlele de horincă, el a inventat și poarta care plânge cu lacrimi de apă de foc…
Complexul mulinologic de acasă, reconstruit de la zero cu mâinile sale și alcătuit din moară, piuă, vâltoare, batoză, circular și horincie, este unic pe mapamond.
Își iubea moara așa de tare încât camera în care dormea a fost construită deasupra pârâului, să audă apa susurând…
A iubit arta lemnului atât de mult încât avea și în dormitor o portiță de lemn în mărime naturală.
A fost unul dintre ultimii purtători permanenți de clop.
A fost unul dintre cei mai cunoscuți ambasadori ai turismului maramureșean.
Avea inima atât de largă încât încăpea în ea întreaga lume.
Iubea enorm să fie înconjurat de oameni, să socializeze.
A fost personajul principal al mai multor filme documentare, cel mai deosebit fiind ​trilogia „The Last Peasants”, realizată de Angus MacQueen pentru October Films din Marea Britanie în anul 2003: https://youtu.be/5QI42-ATb2E.
A fost un om special, un moroșan ca odinioară, pe care mă bucur că am avut privilegiul să îl cunosc.
A fost…
Condoleanțe familiei!
Dumnezeu să te odihnească în pace, untyeșule Lorinț!

Teofil IVANCIUC

sursă foto: Teofil Ivanciuc




Replică la replică (autor, Teofil Ivanciuc)

Stimate domnule Vasile Hodor,

Am citit cu atenție dreptul la replică cu care m-ați onorat: Greșeală sau greșeală voită?.

N-am înțeles de ce v-ați simțit atât de vizat direct, articolul meu a abordat întregul tablou al alegerilor pentru primar, despre dvs. scriind mai spre coadă (acolo unde v-a așezat electoratul) exact 6 rânduri, nimic mai mult. Dar, dată fiind situația, cred că ar trebui ca opinia publică să afle mai multe:

Ați catalogat expresiile „propulsat” respectiv „puci”, folosite de mine atunci când m-am referit la modul cum ați preluat puterea și candidatura, ca fiind „incorecte, tendențioase”, reproșându-mi că am „tratat totul cu superficialitate, luându-mă după gura lumii și bârfe”?

Atunci, infirmați cumva întâlnirea discretă de la Oncești, urmată de ședința din 1 august în urma căreia s-a decis, fără vreo motivare, suspendarea din funcție a lui Inge Mihalik, cea care conducea USR-ul la venirea dvs.? Puteți să dezvăluiți public cum se face că lista pentru Consiliul Local (C.L.) a fost depusă pe 15 august fără numele I. Mihalik (de pe locul 1), astfel că v-ați trezit, miraculos!, taman în frunte? Nu știți cumva cine i-a făcut acesteia o sezizare (respinsă) la Comisia Națională de Integritate, astfel încât să nu mai poată candida?

V-a „amuzat” (?!) expresia mea: „membri marcanți”, pe care i-ați catalogat ca „persoane la care partidul le-a retras sprijinul”?

Eu m-am referit la doi membri USR.: primul, fostul președinte Inge Mihalik, a obținut apoi singură, ca și candidat independent la C.L., fără nici un fel de suport, 355 de voturi, adică aproape o treime din scorul dvs., însuși candidatul USR-PLUS la primăria municipiului! De la biroul județean USR mi s-a spus însă că acesteia nu i s-a retras nici un sprijin, ci că a plecat singură…

Al doilea, Marius Nicoară, deși aflat pe locul 4 pentru C.L., a demisionat pe 18 august, lăsând lista de candidați incompletă, cu doar 9 nume, acesta spunând că nu a fost de acord cu fuziunea cu PLUS, renunțarea la susținerea candidaturii lui Sorin Rednic și înlocuirea acestuia cu dvs. Și despre M. Nicoară am aflat de la biroul județean USR că s-a retras tot de bună voie…

Atunci, cum afirmați că partidul „le-a retras sprijinul pentru încălcarea repetată și flagrantă a statutului, interesul lor personal primând în fața intereselor USR, mergând până acolo că au fost dispuse să sacrifice partidul pentru a susține un om”?!

Dimpotrivă, mi se pare că partidul a fost sacrificat pentru un alt om, adică pentru dvs., deoarece, sub comanda dvs., alianța USR-PLUS a obținut în C.L. Sighet doar 2 locuri din 19!

Cine nu spune adevărul, Baia Mare sau dumneavoastră?

Când v-ați referit la „acceptarea în partid a unor oameni cu un statut și o reputație în acest oraș”, nu cumva vă refereați, modest, și la persoana pe care o vedeați în oglindă?

Mi-ați spus să întreb persoanele din anturajul meu pe câți din membrii marcanți USR îi cunoșteau anul trecut?

Răspunsul este: pe nici unul, iar pe dumneavoastră vă percepeau doar ca pe un agent imobiliar (care a obținut și un P.U.Z. pentru propria-i afacere) și traseist politic, nicidecum ca pe un luptător pentru binele Sighetului sau, cu atât mai puțin!, ca pe viitorul primar.

Prin setea de putere, modul de preluare a USR și de propulsare ca și candidat la primăria Sighet (candidatură cert nepotrivită, altfel nu v-ați fi clasat abia pe locul 4, la doar un vot de locul 5!), semănați cu Daniela Onița-Ivașcu, de la care ați împrumutat unele tehnici (s-a auzit și de o înțelegere preliminară D. Ivașcu primar – V. Hodor viceprimar, doar ați fost colegi de partid).

Nu am absolut nimic personal cu dvs., nu m-am implicat deloc în campania electorală, însă, de aș fi în locul consilierilor locali, aș evita cu siguranță să vă aleg în funcția de viceprimar după care alergați azi din răsputeri, acum pe mâna PSD-ului!

P. S.: Citez din propria dvs. afirmație: „blocuri ici și colo, capodopere inginerești ale anilor ’80, care puneau într-o lumină favorabilă perioada și pe oamenii acelor vremuri, arată astăzi gri”(!?). N-aș fi crezut, că, la vârsta dvs., sunteți nostalgic după Ceaușescu, însă, după o asemenea formulare…

Cu stimă,
Teofil Ivanciuc

Text poză: În 2016 Vasile Hodor se simțea minunat în echipa candidaților PNL pentru C.L. Sighet.
Sursa foto: www.alexandruoros.ro




Călătorie (autor, Diana Nadir Ștefănescu)

Diana Nadir Ștefănescu

Orele se scurg cu o viteză neobișnuită, realizezi că e vineri seara. Oboseala acumulată pe parcursul săptămânii își face simțită prezența. Te urci în autobuzul speranței, precum ți-e rutina mult prea bine cunoscută. Aștepți răbdător ultima stație.

Deși știi că stația este aceeași de câțiva ani buni, aștepți parcă să se întâmple ceva. Orice. Ceva ce va face diferența dintre azi, ieri, august, anul 2000.

Cerul începe să plângă iar tu privești lung pe geamul prin care abia se mai văd luminile orașului. Nu e vreo scenă de film vechi, în ciuda aprențelor. Muzica din căști este la volum maxim. Nu, nu e Mozart nici Metallica, doar un instrumental rătăcit prin lista de redare.

Înainte de a te deconecta complet de ce se întâmplă în jur, observi definiția vieții prin chipuri, lacrimi și zâmbete. Copilul inocent care așteaptă cuminte să ajungă la destinație, adolescentul cu ochii captați de telefon, femeia vizibil extenuată după programul de lucru, cuplul de bătrâni care își păstrează intact focul din priviri încă de când s-au îndragostit.

Ești doar unul dintre cei mulți, totuși ești altceva. Reușești să te distanțezi psihic de tot și toate. Gândurile îți invadează mintea. Reconstitui neîncetat secvențe, conversații, imagini; te gândești la ce ai fi putut face diferit. Printre multe alte întrebări pe care ți le adresezi, te bântuie clasicul „cum ar fi fost dacă?” sau banalul „de ce?”. Ești conștient că nu poți schimba nimic dar alegi să îți transformi viața într-un scenariu doar de tine știut. Alegi să lași aceste fantezii ale trecutului la o parte și începi să îți reamintești programul pentru următoarele zile.

Orice ai face, gândul îți fuge undeva. Acel „undeva” este un loc, o persoană sau o dorință. Nici măcar muzica tare, acompaniată de picăturile de ploaie nu mai poate acoperi vocea ta interioară pentru ceva timp. Ești doar tu și… restul lumii.

Te trezești din transă brusc atunci când o voce de robot te anunță că urmează stația unde trebuie să cobori. Te întristezi când realizezi că totul s-a întâmplat la fel ca de fiecare dată.

Cobori din autobuz și te îndrepți spre casă. Ai ajuns în stație dar nu la destinație. La destinația la care visezi vei ajunge când vei întâmpina acel „ceva” pe care îl aștepți.

Timpul trece. E dimineață. E seară. Îți păstrezi zâmbetul pe buze orice ar fi și o iei de la capăt…

Diana Nadir ȘTEFĂNESCU
Liceul de Muzică „Sigismund Toduța”

Cluj-Napoca




Un suicid făcut în șoaptă (autor, Mădălina Danci)

Mădălina Danci

,,Tot ce scriu e păgân, dar nici măcar sfinții n-au fost religioși. Ei au fost convertitorii durerii. Eu sunt cea care le zicea povestea.”

Cândva, Soarele s-a îndrăgostit de o muritoare cu bujori în păr care nu se bucura de el ca restul muritorilor, ea înflorea zilnic, avea deja un foc în inimă și nu-l urmărea cu privirea cum făceau celelalte flori care-i aparțineau. Ea nu l-a iubit, nu a iubit, nu știa ce era iubirea și nu avea antidot pentru că nu se regăsea în nimic din ce o înconjura. A murit în lumina soarelui când avea doar 22 de ani, pur și simplu inima ei s-a oprit pentru că era încărcată cu un soi de iubire ce nu putea fi oferită. Era frumoasă când corpul ei mai avea căldură, dar rece era absolut splendidă. Nu moartea a făcut-o mai frumoasă, ci faptul că ea s-a contopit cu esența ei de gheață și frumusețea ei nu a mai fost omenească. Misterul muritoarei, sensibilitatea ei în fața vieții, zâmbetul ei angelic, privirea inocentă și moartea ei nefirească a făcut ca Soarele să cuprindă pământul de atunci până în prezent pentru a o căuta reîncarnată în alt corp, dar cu aceeași sfințenie caracteristică spiritului său.

Dar dacă n-ar fi fost frumoasă și sfântă? Dacă n-ar fi fost sensibilă? Poate ar fi fost o lună, poate o stea sau poate ar fi devenit ea un soare sau o nouă planetă. Sau poate ar fi fost doar fericită, în singurătatea ei. Ar fi simțit fericirea în confortul creat, în haosul din minte și în oglinda unde mai vedea doar singurul om dintotdeauna, pe care nu-l cunoaște, dar ar vrea să-l știe, măcar puțin.

Eu cred că moartea ei a fost un suicid făcut în șoaptă. Lumina ei a rămas vie, dar în plan fizic vrea să fie moartă, imună la simțire, la ceas de noapte târziu să-i dea oamenii o clipă să mai respire, în somnul de târzie se pun dorințe – ea ar vrea de la un nimeni o îmbrățișare. Coboar-o ca să se ridice, gropare!

Mereu ne întâlnim cu tot felul de oameni care se prezintă frumos și scot tot ce au mai bun din ei. Oameni care par triști, dar sunt de fapt doar inteligenți și lipsiți de încredere în viitor. Tot felul de oameni. Nu prea întâlnești oameni fericiți care ajung să nu mai fie în viață și mâine, de asta cred că sunt mulți oameni care nu mor din cauza bolilor, de fapt… nici nu cred în boli. Cred doar în suflet, în arta de a trăi cu iubire, în arta de a trăi în durere și că ei se sinucid zilnic, în șoaptă, cu ajutorul crucii pe care o cară. Inima s-ar opri dacă n-ar mai exista timp, iar timpul s-ar putea opri dacă am alege noi să se oprească. Oamenii ajung să moară făcând zilnic tentative de suicid și zâmbind morții.

Coboară-ne ca să ne ridicăm în Rai, gropare!

Autor, Mădălina DANCI
Studentă, Facultatea de Jurnalism
Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj – Napoca

 




Traista cu Bunătăți la… Sighet!

A venit vremea să ne bucurăm de o inițiativă frumoasă, ce ne readuce într-o formulă cromatică de sezon, oferta de toamnă: ZIUA RECOLTEI!
Și cum toamna cu recoltele „palpabile” ne amețește cu belșug nerestrictiv, este binevenită inventarierea conținutului din… TRAISTA CU BUNĂTĂȚI!
În Parcul Central din Sighet, Duminică, 04 octombrie 2020, pe lumina zilei, înte orele 12:00 – 18:00 vă veți putea delecta olfactiv și gustativ cu bunătăți nealterate de nicio pandemie.
Pentru ca timpul să trepideze nu doar în ritmuri cu potențial… culinar organizatorii au invitat Fanfara municipală Baia Mare (dirijor Florian Matasaru) dar și pe soprana Cristina Ioan pentru un intermezzo duminical.
Nu uitați, duminică să nu vă izolați în tăcerea locuințelor, ieșiți în Centrul Sighetului și bucurați-vă de culorile toamnei.
Sunteți așteptați să vă bucurați de produsele din… TRAISTA CU BUNĂTĂȚI!

Organizatorii – Producători Maramureșeni Traista cu Bunătăți – au încredere în sigheteni și-n ale lor…. gusturi!
Distanțarea – dar nu vizavi de bunătăți – este obligatorie!!

Salut, Sighet!




Promenada Inimii 2020 la Sighet!

Promenada Inimii, a șaptea ediție la Sighet, va avea loc Sâmbătă 03 octombrie 2020, ora 15:00.
Plimbarea – invitația la mișcare – va avea startul de pe platoul de la Curtea Veche și se va încheia în Parcul Grădina Morii. Va fi o plimbare în condiții de siguranță și distanțare socială.
La pornire se vor împărți măști celor ce nu au iar la finalul plimbării participanții vor primi un pachețel cu 5 măști și o… vedere.

Organizatori: Clubul Rotary Sighet, Clubul Rotary Voievodal Sighet, Clubul Interact Sighet și Clubul Rotaract Sighet.

Salut, Sighet!




Festivalul Internațional de Poezie Sighetu Marmației 2020

Vineri, 02 octombrie 2020, la ora 11:30 are loc deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Poezie de la Sighet, urmată, de la ora 16:00 de un grupaj de poezie în lectura autorilor prezenți în concurs și un recital de pian – Ion Pop (Cluj – Napoca).

Sâmbătă, 03 octombrie 2020, de la ora 11:00 este programată o sesiune de lansări de cărți iar de la ora 16:00 se va desfășura un spectacol de muzică și poezie și un recital Ducu Hotima.

Duminică, 04 octombrie 2020 de la orele 12:00 va avea loc festivitatea de premiere și închiderea Festivalului sighetean (ora 14:00).

Festivalul Internațional de Poezie din acest an este organizat de Centrul Cultural Sighet, Consiliul Local Sighet și Primăria Municipiului Sighet.

Salut, Sighet!




Componența Consiliului Local Sighet și reprezentanții Sighetului în Consiliul Județean

Mai mulți cititori ne-au rugat să facem cunoscută componența exactă a Consiliului Local Sighet și să prezentăm și numele sighetenilor ce ne vor reprezenta la… județ.
Mai jos este lista consilierilor locali și județeni care – probabil – va mai suferi mici modificări, în funcție de numirile unora dintre învingători în diferite posturi din administrație, spre care se vor îndrepta în perioada următoare (posturi incompatibile cu demnitatea de consilier).

Să-i cunoaștem, așadar, pe reprezentanții noștri în administrația publică locală, pentru următorii patru ani:

CONSILIUL LOCAL SIGHET

PNL:
1 . Oniţa Ivaşcu Daniela – avocat
2. Bodnar Vasile – medic primar
3. Mircea Florin – expert relații publice
4. Tomşa Petru – adm. firmă
5. Petrovai Gabriel – avocat
6. Pop Ioan – profesor
7 . Oros Anca – psiholog

Coaliția pentru Maramureș:
1. Ștefanca Vasile – medic
2. Curmei Adriana – economist
3. Rednic Petru – economist
4. Logigan Daniel – economist
5. Simion Florin Mihai – profesor

PMP:

1. Filipciuc Gabriel – jurist
2. Grad Gheorghe – inginer

USR – PLUS:
1. Hodor Vasile – antreprenor
2. Fellner Artur – informatician

PRO Romania:
1. Iuga Nicolae – profesor
2. Mihali Gavrila – ofițer în rezervă

UDMR:
1. Béres Ildikó Ibolya – inginer

CONSILIUL JUDEȚEAN

PNL:
1. Oros Alexandru – antreprenor
2. Bledea Dana – antreprenor
3. Bârlea Gheorghe Mihai – conf. univ.

PSD:
1. Sas Ioan – avocat

Salut, Sighet!




Drept la replică! Greșeală sau greșeală voită?!…

Domnule Teofil Ivanciuc,

Mă văd nevoit să vin cu câteva precizări la articolul „La schimbarea primarului” apărut la „Salut Sighet”, articol scris de dumneavoastră.

Aș vrea să cred în buna dumneavoastră intenție de a informa publicul sighetean în mod obiectiv și corect, dar am rămas surprins că de această dată, în ceea ce ați scris sunt câteva erori în legătură cu informațiile despre persoana mea, erori despre care nu pot spune dacă sunt voite sau nu. Vreau să cred că nu!

Aș fi apreciat dacă în prealabil m-ați fi consultat și pe mine sau ați fi cerut informații de la biroul de presă al USR, dar de această dată ați preferat să vă informați dintr-o singură sursă (complet subiectivă și probabil rău intenționată), ceea ce mă face să am rezerve în legătură cu articolul „La schimbarea primarului”, pe care l-ați semnat. Un jurnalist care se respectă folosește cel puțin 3 surse de informare.

Expresia „propulsat dubios” este o expresie incorectă și tendențioasă, având în vedere că am fost ales de către USR în Adunarea Generală și votat în unanimitate pentru a candida din partea dânșilor, conducerea USR-ului nefiind de acord să sprijine candidatura domnului Sorin Rednic. La nivel de țară se are în vedere o alianță cu partidul PLUS, acest lucru dorindu-se și la Sighet, iar una dintre condițiile puse de Plus pentru alianță a fost un candidat unic din partea acestor două partide, candidatură care în final s-a stabilit în persoana mea.

Modul în care ați abordat acest punct, fără a avea toate informațiile, arată că ați tratat totul cu superficialitate, luându-vă după „gura lumii”, după bârfele și atacurile celor care nu s-au dat înapoi de la nimic, pe toată perioada campaniei și, la care eu nu am răspuns în niciun fel, deși poate ar fi trebuit să o fac!

Un al doilea punct este cel cu „puciul”, aspect descris incorect, având în vedere modul cum s-au derulat evenimentele. Dacă veți dori vreodată să știți cum a decurs totul, vă sugerez să căutați sursele credibile sau să mă întrebați pe mine și pe ceilalți membri USR, cei care am fost implicați direct sau chiar conducerea USR județeană.

Referitor la expresia „membri marcanți”, aici nu pot decât să mă amuz. Sunt persoane la care partidul le-a retras sprijinul, din cauza faptului că au încălcat flagrant și repetat statutul partidului, interesul lor personal primând în fața intereselor USR, mergând până acolo că au fost dispuse să sacrifice partidul pentru a susține un om.

În final, că tot ați vorbit de membri marcanți, vă invit să faceți un exercițiu și să întrebați persoanele cunoscute dumneavoastră pe câți din membrii USR îi cunoșteau anul trecut? USR-ul la Sighet a fost un partid închis, nedorindu-se de către unii leaderi locali acceptarea în partid a unor oameni cu un statut și o reputație în acest oraș, ceilalți membri ai partidului nevând niciun cuvânt de spus.

Acest lucru s-a schimbat deja, avem cu toții o colaborare bună, fiecare având posibilitatea să se exprime și să își aducă aportul individual pentru bunul mers al lucrurilor.

Cu deosebită considerație,
Vasile Hodor
Consilier local




La schimbarea primarului (autor, Teofil Ivanciuc)

Cel mai slab primar din istoria Sighetului – conform părerii majorității cetățenilor, adică Horia Scubli (cel care ne-a lăsat ca principală moștenire un „Cui”, un „Scaun” și grătarul „lacătelor iubirii”), și-a încheiat mult prea lungul mandat. Îi urăm odihnă plăcută în continuare și spor pe Facebook!

După o noapte dramatică, precum cea de la prezidențialele cu Mircea Geoană din anul 2009, renumărarea voturilor pentru funcția de primar a dat până la urmă câștig de cauză avocatului (și fostului prefect) Vasile Moldovan (PSD, Coaliția pentru Maramureș), care a obținut 3832 voturi, adică mai mult decât propria formațiune politică, ceea ce spune multe…

Marele perdant a fost avocata Daniela Onița-Ivașcu (PNL), care și-a văzut spulberat visul la o diferență de 48 de voturi – aceasta fiind votată de 3786 cetățeni. Aflată permanent în campanie electorală încă de prin 2015 (de când susținea publicația „Sigheteanul”), cu o ambiție uriașă, aceasta a investit enorm în încercarea de a câștiga votanții de partea sa, ceea ce i-a și reușit, într-o bună măsură. A oferit premii elevilor și consultanță juridică gratuită, a fost prezentă la toate manifestările posibile, i-a adus la Sighet, să o susțină, pe Rareș Bogdan și Ludovic Orban (mai câștigați eram cu toții dacă Orban ar fi semnat un cec de 1 milion euro pentru asfaltarea unor străzi, cu promisiunea că – de va fi aleasă – guvernul va sprijini-o și mai substanțial în demersurile sale!), s-a pus bine cu cea mai mare parte a presei, și-a făcut o emisiune live pe Facebook etc., dar a greșit, printre altele, prin felul îndoielnic cum a preluat și apoi a gestionat organizația locală PNL (astfel că mulți liberali au votat contra sa!), dar și prin masiva supraexpunere, ea obținând în final mai puține voturi decât partidul însuși…

În următorul pluton de alergători, la mare distanță față de cei doi, au intrat, tot umăr la umăr:

Profesorul și gazetarul Nicolae Iuga (Pro România,1252 voturi), apreciat de o parte a electoratului pentru bătăliile duse în Consiliul Local pentru renunțarea la serviciile Vital, desființarea Poliției Locale, concesionarea controversată a unui teren de pe Pietonală și altele.

Următorul învins a fost agentul imobiliar Vasile Hodor (USR-PLUS, 1146 voturi), care a vrut inițial să candideze din partea unei coaliții locale apartinice formată din ONG-uri. Răzgândindu-se, el s-a propulsat, dubios, pe ultima 100 de metri, ca și candidat USR, acesta desființând proiectul inițial conform căruia partidul ar fi mers la alegeri doar cu lista de consilieri, la primărie urmând a-l susține pe independentul Sorin Rednic. Puciul lui Hodor a provocat nemulțumiri și demisii ale unor membri marcanți din cadrul organizației, ceea ce a contat, cert, la urne…

La diferență de un singur vot s-a clasat Sorin Rednic (candidat independent, 1145 voturi), secretar al primăriei și fost prefect, cu siguranță cel mai bine pregătit dintre toți candidații, însă rămas singur (de fapt susținut de fantomaticul Partid Ecologist Român, lucru care nu a prea ajutat). Probabil acesta nu a reușit să convingă că are în spate o echipă capabilă să implementeze uriașul său proiect de renaștere a urbei.

Penultimul clasat, cu 541 voturi, a fost foarte tânărul Gabriel Filipciuc (29 de ani!) de la PMP, fiu al fostului primar țărănist Gheorghe Filipciuc, perceput mai mult ca băimărean decât ca sighetean, ceea ce, desigur, l-a dezavantajat serios.

Lista candidaților a fost încheiată de Gheorghe Giurgi de la ALDE, fost director la ”Urbana” în vremea Eugeniei Godja, care a reușit să seducă doar 144 de alegători…

Meciul s-a încheiat, dar primarul ales va avea o misiune foarte grea, fiind susținut de un PSD minoritar atât în Consiliul Local cât și în Consiliul Județean și aflat în opoziția guvernamentală.

În plus, municipiul se află într-o situație jalnică, cu infrastructura la pământ, venituri modeste, datorii mari, contracte împovărătoare cu Vital și Herodot, o zestre edilitar-publică alcătuită din clădiri seculare ce se năruiesc, cu un aparat funcționăresc supradimensionat, care, din cauza salariilor imense votate în vremea administrației de tristă amintire H. Scubli, înghite 80% din buget…

Îi urăm succes noului primar Vasile Moldovan, sperând – pentru binele și viitorul Sighetului!, că va reuși să realizeze cât mai multe din cele promise în campania electorală!

Teofil IVANCIUC




Avem un nou primar la Sighet! Alegerile locale 2020 au stabilit o nouă structură a Consiliului Local!

Alegerile Locale desfășurate Duminică, 27 septembrie 2020 s-au încheiat fără complicații de natură sanitară dar cu mari complicații emoțional – ideologice.
În urma votului și-a numărării buletinelor valide a fost desemnat primar (3832 voturi, cu 46 voturi mai multe decât ocupanta locului doi) pentru un mandat de 4 ani avocatul Vasile MOLDOVAN (Coaliția pentru Maramureș).

În Consiliul Local Sighet (19 membri) alegerile au stabilit următoarea structură:

PNL – 7 consilieri
Coaliția pentru Maramureș – 5 consilieri
PRO ROMÂNIA – 2 consilieri
PMP – 2 consileri
USR – PLUS – 2 consilieri
UDMR – 1 consilier.

Salut, Sighet!

 

Foto: Ion Mariș




Sighet – album retro (LXV)… Sighetul are viitor fantastic?!…

Speranța, imaginația și viziunile „strategice” au dominat și domină viețile sighetenilor.

Imaginea de mai sus, cu vânzoleala SF din preajma primăriei Sighetului, a fost „propusă” prin anul 1905. Așa au sperat înaintașii noștri că va arăta centrul Sighetului la început de secol XXI. Azi, în ziua alegerilor locale, gândindu-ne la toate programele candidaților la primăria și Consiliul Local Sighet, suntem aproape siguri că vom continua viața în municipiul nostru tot pe drumul… SF. Se pare că iubitorii de SF au fost și vor fi pe deplin satisfăcuți!

Nu ne așteptăm ca viitorul Primar al Sighetului împreună cu un Consiliu Local înțelept să ne ofere tramvaie, dirijabile, clădiri – zgârie nori, căi ferate aeriene etc., ci măcar o curățenie mai mare prin oraș, clădiri reabilitate în centrul istoric (evident doar la exterior!), rețele de canalizare și apă potabilă la prețuri decente, un mediu socio – economic prietenos și – dacă nu este prea SF – o toaletă… publică!

Și ne mai dorim – din rezerva cadrelor de partid mai citite! – niște conducători ai departamentelor/ instituțiilor relevante din municipiu care să nu facă parte din categoria analfabeților funcționali!
Doamne, ne mai ajuți și pe noi?!…

Salut, Sighet!

PS: Fotografie din colecția d-lui Teofil Ivanciuc.