NOBLESSE oblige! Sighetenii confirmă! | VIDEO

Balul Centenarului Colegiului Național „Dragoș – Vodă” care a încheiat cele trei zile de sărbătoare, a beneficiat de participarea muzicală a cvartetului Noblesse (Cluj – instrumentistele fiind absolvente ale Conservatorului „Gheorghe Dima”), tinerele provenind din diferite orașe din România.

La finalul mini-concertului am avut o discuție – fulger, din dorința de-a prezenta sighetenilor câteva detalii din „viața” lor.

Salut, Sighet: Cum v-ați simțit fiind pentru prima dată la… Sighet?
Noblesse Quartet: Pentru Noblesse Quartet, experiența de la balul Colegiului Național „Dragoș Vodă” a fost una specială. Am avut ocazia să cântăm împreună în orașul natal al colegei noastre Raluca Michnea și am fost primiți foarte călduros de către un public ales, care ne-a făcut să ne simțim ca între prieteni.

Salut, Sighet: Cum ați ales repertoriul?
Noblesse Quartet: Am dorit să onorăm o sărbătoare deosebită precum centenarul unei instituții de învâțământ cu tradiție printr-un repertoriu variat. Astfel, ne-am arătat dragostea față de muzica latino-americană, contemporană, pop, coloanele sonore faimoase din cinematografie dar și față de muzica românească, interpretată în stilul caracteristic al cvartetului și care are un loc special în sufletul nostru.

Salut, Sighet: Am identificat în repertoriul vostru melodii… celebre!
Noblesse Quartet: Între melodiile alese, o parte din aranjamente poartă semnătura compozitorului clujean Răzvan Metea, cu care avem bucuria să colaborăm de fiecare dată și dintre care amintim: Por una cabeza, La cumparsita, Adventure of a Lifetime, Ciobănaș cu trei sute de oi și Du-mă acasă măi tramvai. Repertoriul a fost completat de hit-uri din creația universală ca All of Me (John Legend), Perfect (Ed Sheeran), Billie Jean (Michael Jackson) și a culminat cu tema filmului Pirații din Caraibe (He’s a Pirate).

Salut, Sighet: Care este motivația muzicală a Noblesse-ului?
Noblesse Quartet: Parte din motivația și bucuria cvartetului Noblesse este de a-și putea pune amprenta pe melodii din stiluri și epoci diferite și ne bucurăm că am putut împărtăși muzica noastră cu publicul sighetean. Și ne mai dorim să semnalăm potențialul tinerilor muzicieni, muzica noastră, în toate orașele din țară.

Salut, Sighet: Mulțumim, Raluca Michnea (Sighet), Andra Bălan (Bistrița), Larisa Iordache (Târgu Neamț), Andreea Pop (Reghin)!
Noblesse Quartet: Cu mult drag. Și… sperăm să mai revenim la Sighet!

Salut, Sighet!




Promenada Rotary a adus mult soare în… inimi!

Promenada Inimii, amânată cu o săptămână din cauza vremii nefavorabile de Duminica trecută, s-a desfășurat Sâmbătă, 12 octombrie 2019 când foarte mulți sigheteni au ieșit să se plimbe, să simtă liniștea unei zile admirabile și chiar să-și verifice principalii “indicatori” de sănătate: tensiunea arterială, glicemia.

Parcul Grădina Morii a fost împânzit de purtătorii tricourilor ce “emanau” sănătate prin sloganul îndemnului la promenadă iar reprezentanții cluburilor Rotary Sighet (președinte Ioan Oniga), Rotary Sighet Voievodal (președinte Gabriela Pipaș), Rotaract Sighet (președinte Florin Pralea) și Interact Sighet (președinte Raisa Semeniuc) au interacționat cu participanții la plimbarea de… sănătate.

Acest proiect anual, organizat toamna în preajma Zilei Mondiale a Inimii, ar trebui repetat în fiecare week-end pentru a generaliza o atitudine adecvată vizavi de… continua mișcare!

 

Salut, Sighet!




De sărbătoarea Centenarului, CNDV-ul s-a dat la… carte! | VIDEO

A doua zi a sărbătoririi Centenarului CNDV-ist a fost ca la… carte! Profesori, absolvenți, invitați, scriitori, poeți, iubitori ai cuvântului scris au umplut la refuz Sala Festivă, „Mircea Belu”, a Colegiului Național „Dragoș-Vodă” pentru a participa la lansarea celor cinci cărți apărute la Editura „Valea Verde” (coordonată de un absolvent al Liceului „Dragoș-Vodă”) și tipărite la Aska Grafika SRL (firmă înființată de un abslovent la Liceului „Dragoș-Vodă”): „Prefecții Maramureșului (1919-2019)”, „Ion Bledea – Sculptorul Nordului”, „Voi, cuvinte!”, „#CNDV100 – Convorbiri – Mărturisiri”, „Silabisiri”.

Cărțile au fost scrise de către absolvenți dragoșiști, „mărturisesc” performanțele dragoșiștilor, propun poeme scrise de către absolvenți din diferite generații, designul acestora este conceput de dragoșiști, s-au exprimat dragoșiștii, în scris sau verbal, urmăriți de un public select.

Dar, mai bine, să lăsăm cuvintele (în cărți), iar pe dumneavoastră, vă invităm să urmăriți materialul video.

Salut, Sighet!

Foto & Video, dr. Sorin MARKUS




CNDV a împlinit 100 de ani! La mulți ani! | VIDEO

Joi, 10 octombrie 2019 a fost zi de sărbătoare. Liceul “Dragoș – Vodă”, azi Colegiul Național “Dragoș Vodă”, a atins onorabila vârstă de un secol!

Între discursul primului director al Liceului “Dragoș Vodă“, prof. dr. Eugen Szeles, din 10 octombrie 1919, până la mesajul actualului director, al Colegiuli Național “Dragoș Vodă“, prof. dr. Vasile Mih, din 10 octombrie 2019, s-a scris o frumoasă istorie a educației și performanței nu doar pentru orașul nostru ci pentru întraga Țară a Maramureșului; zeci de generații de dragoșiști s-au format în această cetate a inteligențelor.

Profesori, absolvenți, elevi, oaspeți, invitați, discursuri, mesaje, evocări, amintiri etc. sunt elementele esențiale ce au încărcat cu frumusețe prima zi a Sărbătoririi Centenarului CNDV.

Mulțumim absolventului liceului și colegului nostru de redacție, dr. Sorin Markus, pentru imortalizarea în imagini a acestei prime zile aniversare.

 

La mulți ani, CNDV!

Salut, Sighet!

Foto & VIDEO: dr. Sorin MARKUS




#CNDV100 – Liceul „Dragoș Vodă” în perioada interbelică. Câteva personalități | Dimitrie D. Stan

Un alt profesor care și-a onorat cu strălucire anii petrecuți la Liceul „Dragoș Vodă” din Sighet, a fost Dimitrie D. Stan. Născut în 27 iulie 1906 la Lugoj, a fost remacat, încă din primii ani de școală, și ajutat să se realizeze de profesorul său, Ion Vidu (1863-1631), merele dirijor și compozitor bănățean. După terminarea studiilor la Lugoj, a urmat Academia de Muzică din București, dar a făcut, în paralel, și teologia. A fost unul dintre studenții preferați ai profesorilor Kiriac și Brăiloiu. A cântat în corul Bisericii „Domnița Bălașa” dar și în Corul „Carmen”, patronat de Casa Regală, ocazie cu care l-a cunoscut și s-a bucurat de aprecierile lui George Enescu. După absolvire a fost repartizat la Liceul „St. O. Iosif” din Odorhei. În 1931, la funeraliile mentorului său, Ion Vidu, la Lugoj, s-a întâlnit cu corul Astrei din Sighet, condus de profesorii: Elisabeta Jurca și Coriolan Simu, foști, și ei, elevi și discipoli ai celui dispărut. Conducătorul delegației maramureșene era Dr. Vasile Ilea, președintele Astrei din Maramureș, iar printre coriștii prezenți se afla și Dora Cservenyi, studentă la clasa de canto clasic a Conservatorului din Cluj. În anul următor, Dr. Vasile Ilea, care era acum și prefect de Maramureș, a reușit să obțină pentru tânărul profesor D.D.Stan transferul la Liceul „Dragoș Vodă” din Sighet. Un tânăr care stăpânea foarte bine vioara și pianul, dar și cu o voce foarte frumoasă, arătos, elegant și inteligent, sociabil într-un mod foarte natural, expansiv chiar, nu putea să nu fie bine primit în rândul profesorilor și în înalta societate locală, în care profesorii dădeau tonul. Erau și cei mai vocali și mai numeroși. Așadar, Traian Bilțiu-Dăncuș l-a cooptat numaidecât în cercul său de excursioniști pe coclaurile Maramureșului, alături de Mihail Iosivaș, Andrei Radu și alții. „Figură aristocratică de bănățean, gata de orice cântec, orice nebunie, orice farsă. Cu ochelarii încălecați pe un nas de o perfectă tăietură, cu figura distinsă și expresivă, el răspândea în jur o atmosferă de glumă și bună dispoziție.” Așa ni-l prezenta, câțiva ani mai târziu, colegul și prietenul, Andrei Radu, în cartea sa, „Din Țara lui Dragoș”(București, 1941). Dar mai întâi de toate, D.D.Stan era un profesor cu chemare pentru această muncă: foarte bine pregătit, exigent cu cumpătare și deosebit de perseverent, aflăm din presa vremii că: „După abia trei luni de la sosirea în Sighet, profesorul Stan își face simțită prezența cu ocazia serbărilor de 1 Decembrie, în cadrul cărora s-au remarcat corul și orchestra școlii, iar cu ocazia serbărilor de la 24 Ianuarie orchestra cuprinde 28 de elevi, execută bine bucăți destul de grele, iar corul, din peste 200 de elevi, cântă îndelung aplaudat și bisat la toate ocaziunile.” În aprilie, tot în „Graiul Maramureșului”, scria: „Elevii de la „Dragoș Vodă” au luat parte la concursurile literare și de coruri din București, iar gazetele bucureștene au vorbit foarte elogios despre corul nostru, punându-l alături de cele din capitală și a fost distins și mult aplaudat, iar apoi a fost invitat la Radio, unde a cântat „Câtu-i Maramureșu…”* Lauda i se cuvine d-lui profesor D. Stan, hărniciei și talentului său…pentru această frumoasă manifestație a elevilor noștri în capitala țării”. Și, numaidecât, tânărul profesor a fost cuprins și în conducerea Astrei locale, atribuindu-i-se coordonarea activităților muzicale ale acesteia, corul și orchestra, cu care, după o muncă de doi ani, avea să pună în scenă, cu succes și pentru prima dată în Sighet, operetele: „Crai Nou”, de Ciprian Porumbescu (1935) și „La șezătoare”, de Tiberiu Brediceanu și să susțină o serie de spectacole în oraș, în județ, în țară (Vișeu, Baia Mare, Satu-Mare, Cernăuți) și chiar peste hotare, în Cehoslovacia (Kosice).

Și tot imediat după sosire i-a fost atribuită și conducerea școlii de muzică din oraș, pe care o va reorganiza, o va aduce sub oblăduirea Astrei și, în timp de doi ani, avea să o ridice la rang de conservator popular. „În 1935 (D.D.Stan n.n.) a reușit să obțină Autorizația nr. 198129/1935, emisă de Ministerul Instrucțiunii, Cultelor și Artelor din România, pe numele „Conservatorului de muzică și dicțiune” al Societății Astra din Sighet” și astfel, acesta intra în structura ministerului, căpăta drept de publicitate, putând elibera diplome care se bucurau de toate drepturile legale, era considerat școală de rang superior (cum puține orașe din țară aveau la vremea aceea) și avea drept la subvenție bugetară. Și, tot sub egida Astrei și a Conservatorului, același neobosit D.D.Stan organiza, la Băile Coștiui, în vacanțele de vară, cursuri (gratuite) de pregătire pentru dirijori de coruri, la care au participat o mulțime de învățători de prin satele Maramureșului. I-a inițiat în arta dirijatului dar i-a învățat și să culeagă cântece populare cu text și partitură.Toate rezultatele acestea n-ar fi fost posibile dacă D.D.Stan n-ar fi avut-o alături pe soția sa, Dora, care, după absolvirea studiilor clujene, a renunțat la șansa de a rămâne la Opera din Cluj și a venit profesoară la Școala de muzică din Sighet, a cântat în corul Astrei și i-a asigurat cu succes rolurile cele mai grele din spectacolele de operetă realizate. Și, ca și cum cele înșirate mai sus, ca rezultate ale muncii sale, n-ar fi suficiente, o să mai menționam că D.D.Stan a fost și unul dintre ziariștii cei mai activi, a publicat în „Astra Maramureșană” și, mai ales, în „Graiul Maramureșului”, a fost unul dintre redactorii acestuia, a fost membru în Asociația presei.

În septembrie 1940 s-a refugiat la Lugojul natal, au fost imediat de primiți, împreună cu soția, ca profesori la Conservatorul de Muzică și Dicțiune de acolo, iar în anul următor a fost numit director al acestuia și a rămas pe acest post până în 1963, când a fost numit director al Casei Regionale a Creației Populare din Timișoara și profesor de teorie și solfegiu la Facultatea de Muzică a institutului de acolo. Dirijor coral împătimit, D.D.Stan a preluat de la Filaret Barbu (1903-1984) conducerea renumitului cor lugojan, „Ion Vidu” și a obținut cu acesta, timp de peste 25 de ani, o seamă de prestigioase distincții naționale, care l-au așeazat între marii dirijori români ai vremii: D.D.Botez, Ion Românu, Marin Constantin. În 1960, la sărbătorirea a 150 de ani de activitate a corului lugojan, dirijorul său, profesorul Dimitrie D. Stan a fost onorat cu titlul și medalia de „Artist Emerit”. În 1968 însă, ritmul trepidant al vieții lui D.D.Stan s-a întrerupt brusc și-ca un dat al sorții!-clipa aceea s-a petrecut pe o scenă. Avea doar 61 de ani și era încă în plină forță creatoare. „Dimitrie Stan a încetat din viață dirijând Corul „Ion Vidu” din Lugoj și prima telegramă de condoleanțe a venit de la Sighetul Marmației, unde dăduse prima oară strălucire talentului său. Sighetul a însemnat pentru el dragoste, împlinire, tinerețe unită cu munca pentru a da strălucire muzicii ca expresie a omeniei.”* Da, prima telegramă de condoleanțe a sosit din Sighet, de la Școala populară de artă, fiindcă, după plecarea nedorită din 1940, legătura sa cu Maramureșul a rămas vie și puternică, a trăit mereu. Dora, maramureșanca, soția sa i-a fost sprijinul cel mai de preț. Într-una dintre scrisori, Filaret Barbu îi scria:„Numai alături de un muzician ca Dora Stan ai putut să realizezi o operă atât de vastă și o calitate atât de deosebită corului („Ion Vidu” n.n.)pe care îl conduci.”

 

Născută la Sighet dintr-o mamă, Teodora Ivașco, fiica protopopului din Rozavlia și un tată de origine cehă (inginer și mulți ani director al salinelor (Ocna-Șugatag și Coștiui și a Fabricii de sare de la Cămara-Sighet) Dora a făcut studii strălucite de canto clasic la Conservatorul din Cluj, fiind colegă cu Mircea Popa, Ioan Dacian și alți mari cântăreți ai scenei românești. La absolvire i s-a oferit șansa de a rămâne la Opera clujeană dar a ales catedra de canto clasic de la Sighet și viața alături de profesorul Dimitrie Stan. „Urmându-și soțul la Lugoj, în refugiu, Dora Stan a devenit una dintre îndrăgitele „privighetori” ale Banatului. Mereu alături de soțul ei și ea i-a îndrăgit pe lugojeni (…) săvârșind astfel o punte culturală de suflet și cântare între Lugoj și Maramureș. (…) Poate că viața nu are sfârșit, poate că ea continuă să curgă în ființa semenilor pe care îi crești și că Sighetul și Lugojul mai portă ceva din marea iubire și talentul celor doi înaintași, truditori pentru cântec și armonie pe aceste meleaguri”.* Da, Sighetul, Maramureșul nu l-a uitat pe D.D.Stan, așezându-l la locul de cinste ce i se cuvine în paginile unor cărți*, bănățenii i-au dat numele său unei străzi din Timișoara, Școlii de artă din Lugoj, iar în anul 2006, i-au cinstit centenarul nașterii cu o frumoasă lucrarea monografică: „Centenar DIMITRIE STAN. Cântecul străbate lumea”.

*Cântecul cu acest nume a fost armonizat pentru cor de D.D.Stan. După ce a fost înregistrat și transmis la radio, a fost preluat de Maria Tănase și cântat cu mare succes în 1934, în primul ei turneu în Statele Unite.
*Din scrisorile trimise nouă de doamna profesoară Doina Mărgineanțu, născută la Sighet și stabilită la Timișoara, nepoată a doamnei Dora Stan.
*Idem
*„ Școala de artă „Gheorghe Chivu” Sighetul Marmației. 140 de ani de învățământ artistic” de I.Ardeleanu-Pruncu, Aska Grafika, 2006.

Ioan ARDELEANU-PRUNCU

 




#CNDV100: Expoziție de pictură Centenar CNDV Sighet!

Uniunea Artiștilor Plastici din România – filiala Baia Mare și Colegiul Național „Dragoș – Vodă” ne propun – în aceste zile de sărbătorire a Centenarului CNDV – o expoziție de pictură in situ, la etajul I al impozantului edificiu de învățământ.

Expun pictorii: Balogh Edgár, Muntean Ioan, Prykop Adrian și Rozsnyai Valentin (absolvent al Liceului „Dragoș Vodă”).

Expoziția poate fi vizitată în perioada 10 – 12 octombrie 2019.

 

 

Salut, Sighet!

 




#CNDV100 – Lecția de desen a lui Corneliu Baba se ține la… Sighet!

Sighetenii sunt invitați la o inedită lecție de desen, focalizată pe „materialul” pictorului Corneliu Baba (1906 – 1997).

„Lecția” (dedicată Centenarului C. N. „Dragoș-Vodă”) va fi susținută de prof. Ileana Pipaș, prof. Ion Munteanu, pictor George Ierima.

Inițiatorul și coordonatorul lecției de arte vizuale este prof. Ioan Tivadar.

Vernisajul expoziției va avea loc joi, 10 octombrie 2019, de la orele 16:00, la Radio România Sighet, str. Plevnei, nr. 8.

Salut, Sighet!




6 luni în celula neagră!

Sora Pelagia Iusco, deținută politic în temnițele comuniste, recent trecută la cele veșnice (puteți citi AICI) ne-a lăsat mărturii cutremurătoare ale tratamentului barbar la care a fost supusă în majoritatea anchetelor Securității, la Sighet, la Oradea și în alte părți. Dăm câteva exemple:

„La Securitate la Sighet trei zile și trei nopți n-am primit niciun pahar cu apă. Apoi am primit o zeamă lungă. După 2 săptămâni mi-au dat drumul cu condiția să mă prezint zilnic la postul de Miliție din Ieud. Până în martie 1949 am fost urrmărită până am fost arestată și adusă din nou la Sighet, împreună cu o altă femeie din Ieud la care s-au găsit niște cărți de rugăciuni greco-catolice…” (Marius Vișovan, Mărturii ale rezistenței anticomuniste din Maramureș, Editura Napocastar, 2008)

„La 4 mai am fost arestată împreună cu celelalte călugărițe din Ieud. Ne-au întrebat din nou despre ascunzătorile preoților, dar n-au scos nimic de la noi. După două săptămâni la Securitate la Sighet , ne-au dus la Oradea. Am fost băgate 60 de persoane într-o dubă. N-aveam aer. Am leșinat…„ (Marius Vișovan, Mărturii ale rezistenței anticomuniste din Maramureș, Editura Napocastar, 2008)

„La Oradea m-au separat de celelelte călugărițe și m-au ținut 6 luni într- celulă neagră, fără geamuri. Sora Marghita credea că m-au împușcat….” (Marius Vișovan, Mărturii ale rezistenței anticomuniste din Maramureș, Editura Napocastar, 2008)

„În timpul anchetelor m-au bătut de mai multe ori, dădeau în mine cu palmele, cu pumnii, cu picioarele. Am căzut pe jos și au continuat să mă lovească. Securiștii strigau cu ură către noi, cu insulte murdare… Procesul de la Cluj mi-a adus 3 ani de condamnare.” ( Marius Vișovan, Mărturii ale rezistenței anticomuniste din Maramureș, Editura Napocastar, 2008)

…………………………….

Sighetenii care au vizitat Memorialul știu ce înseamnă celula neagră! Iar cei care n-au fost încă, să mearga să vadă! Să intre, să închidă ușa și să stea doar câteva secunde…

preot prof. Marius VIȘOVAN




Ion Bledea, Cetățean de Onoare al Sighetului, fără sculptură în Sighet! (autor, ing. Gheorghe Iancu)

Luna trecută (07 septembrie 2019), a avut loc lansarea excelentului album aniversar, „Ion Bledea – Sculptorul Nordului” (Editura „Valea Verde”), îngrijit de Ion Mariș, conținând fotografii ale celor mai valoroase și reprezentative lucrări artistice din ultima perioadă ale sculptorului în lemn, precum și texte biografice și de prezentare documentată cu descrieri admirative a activităților și operelor artistice ale sale.

Cu acel prilej au fost expuse și admirate în frumoasa grădină a artistului, numeroase sculpturi din lemn de esențe nobile – nuc, tei, paltin, stejar și altele – lucrate în stiluri artistice de artă tradițională, modernă și chiar ultramodernă cu teme și mesaje foarte variate, dar cu prioritate îndreptate către activitățile, atitudinile, preocupările omului, exprimate prin prelucrarea lemnului în formă de artă plastică de creație proprie.

Participarea mea la acel eveniment cultural-artistic alături de personalități, oameni de artă și cultură, membri ai familiei sculptorului, admiratori de frumos și alții, m-a bucurat mult, trezindu-mi amintiri și sentimente de admirație pentru sculptor și materialul sculptat – acest aur verde regenerator al Maramureșului și nu numai.

Bucuria și admirația față de acest sculptor în lemn al Nordului, se datorează și faptului că a fost remarcat și sprijinit pentru a-și exercita talentul și executa lucrări artistice la CPL, începând cu artizanate specifice zonei, dar cu tendințe și progres spre lucrări în stiluri moderne și ultramoderne, ajungând cu timpul să fie cunoscut, recunoscut și apreciat, admirat, atât în țară cât și în alte țări. Sculpturi în lemn de esențe nobile din Maramureș, au ajuns și în locuri și la personalități de vârf, de la patronate, instituții și chiar la conducători de state. Eu îl apreciez pe sculptorul Ion Bledea, ca pe un „Brâncuși al Maramureșului”. Sculpturile artistice din lemn transmit un mesaj mai viu decât cele din alte materiale neregenerabile.

Sculptorul Nordului Ion Bledea a participat și a câștigat premii la numeroase tabere și concursuri de talie internațională, unde a dus renumele și faima maramureșenilor și a Maramureșului, zonă geografică și istorică renumită în tradiții, obiceiuri și talente. În anul 1983, a apărut o carte-album intitulată „Maramureșul – Țară a lemnului”, autor Francisc Nistor, Cuvânt Înainte de acad. Mihai Pop.

Preocupările, hărnicia și talentul miilor de maramureșeni este exprimată și prin producerea și livrarea în țară și în lume a imense cantități și a nenumăratelor produse superioare prelucrate din lemn, inclusiv în perioada de tranziție la economia liberă, capitalistă, de către firmele de pe platforma industrială a fostului CPL., în timp ce combinatele similare care existau înainte de anul 1990 în țara noastră au dispărut, fapt de excepție, definit ca „Fenomen Sighet” al industriei lemnului din România. (Definire exprimată de ministrul industriei lemnului, I. R. – din primul guvern Roman, după 1989.)

Având în vedere ponderea, rolul și locul activităților de prelucrare a lemnului – acest aur verde al zonei – în produse materiale și exprimări artistice, cu preocupări chiar la nivelul Academiei Române, amplasarea unei sculpturi-monument din lemn, cu semnificația cuvenită – a sculptorului Ion Bledea, într-un loc de cinste și central al municipiului, ar înfrumuseța, îmbogăți, completa și actualiza imaginea locuitorilor și vizitatorilor privind urbanismul specific Sighetului.

ing. Gheorghe IANCU




IMPORTANT: „Promenada Inimii” se amână!

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, „Promenada Inimii” se amână pe duminica viitoare, 13 octombrie 2019, între orele 12.00-14.00!

****

Evenimentul este parte a unui proiect anual („Promenada Inimii”),  organizat de cluburile Rotary, prin care se oferă analize gratuite participanților (tensiune, glicemie), broșuri și informații despre un stil de viață sănătos și activ.




Festivalul Fotografiei Chineze la Sighet

Asociația Internațională „Euro Foto Art” din Oradea organizează în parteneriat cu China Photo Network Online din Zhuhai (China) și Organizațiile Partnere ale Asociației din România, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe a României și Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, Festivalul Fotografiei Chineze în România.

Ediția a VII-a a Festivalului este dedicată Aniversării a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice româno-chineze, respectiv Zilei Naționale a Chinei, cuprinde 15 expoziții alcătuite din creațiile artiștilor fotografi din China, expoziții vernisate în orașele: Baia Mare, Brașov, Carei, Cluj Napoca, Galați, Gura Humorului, Miercurea Ciuc, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Sighetu Marmației, Slatina și Marghita, din care o expoziție a doi artiști fotografi din România, intitulată „Impresii din China”.

Festivalul oferă oportunitatea de a se organiza și în Sighetu Marmației o expoziție de artă fotografică deosebită. În acest context pe simezele Sălii Radio va fi prezentată o selecție de 50 de fotografii alb-negru și color ale artistului fotograf Ruisheng ZHU intitulată „Vedere din avion cu pilot automat” (Dronă). Expoziția a fost pusă la dispoziția organizatorilor de către China Photo Network Online din Zhuhai (Organizație parteneră a Asociației „Euro Foto Art” din China).

Artistul fotograf expozant este fotograf profesionist, vicepreședintele Asociației Fotografilor din Zhuhai. A fost angajat în producții video si fotografii comerciale pentru mult timp. A lucrat ca fotograf la multe filme. Fotografiile sale au fost expuse în mod repetat în China și Macau.

Venisajul expoziției va avea loc miercuri, 09 octombrie 2019, la ora 16:00 la Sala Radio, la care organizatorii invită pe toți iubitorii fotografiei să participe. La eveniment vor participa președintele Asociației Internaționale „Euro Foto Art” Ștefan Tóth, respectiv președintele China Photo Network Online din Zhuha, artistul fotograf Weilu Chen, care va fi însoțit de artiști fotografi din China, Dan Chen, Ruisheng Zhu, Hui Zhang, Yanming Zhu. La eveniment au fost invitați să participle demnitarii locali și județeni din Sighetu Marmației.

Momentele muzicale vor fi oferite de reprezentantul formației „Duo Varadiensis” din Oradea, după aranjamente pentru violă solo a artistului Thurzó Sándor József, care va interpreta mai multe piese din repertoriul muzicii clasice chinezești. Expoziția artistului fotograf Ruisheng ZHU intitulată „Vedere din avion cu pilot automat” (Dronă) va rămâne la dispoziția publicului vizitator până la data de 19 octombrie 2019.

Comunicat de presă,
Asociația „Euro Foto Art”




Promenada Inimii continuă la Sighet!!!

Duminică, 06 octombrie 2019, Cluburile Rotary Sighet, Rotary Voievodal, Rotaract Sighet și Interact Sighet vă invită, între orele 12:00 – 14:00, la o plimbare prin Parcul Grădina Morii și la analize medicale gratuite!

„Promenada Inimii” este un concept simplu şi inovator ce are scopul de a încuraja publicul de toate vârstele şi preocupările să meargă pe jos pentru a-şi menţine sănătatea.

Evenimentul este parte a unui proiect anual („Promenada Inimii”),  organizat de cluburile Rotary, prin care se oferă analize gratuite participanților (tensiune, glicemie), broșuri și informații despre un stil de viață sănătos și activ.

Promenada Inimilor se desfășoară în preajma Zilei Mondiale a Inimii și este susținută de Forumul Național de Prevenție. Anul acesta, Promenada se desfășoară, în organizarea Cluburilor Rotary locale, în peste 40 de orașe din România.




CNDV își promovează absolvenții de valoare

Echipa Euroscola 2019 a Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației s-a înscris la ediția a XII-a a concursului național pentru liceeni EUROSCOLA lansat de Biroul Parlamentului European în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, concurs care se desfășoară în acest an școlar sub titlul generic „Educația schimbă vieți”.

Cei 18 elevi din clasele IX-XI, coordonați de doamnele profesoare Luminița Colopelnic și Cornelia Hotea, au avut de ales o personalitate a cărei poveste de succes să fie promovată în școli și în mass-media în scopul sublinierii rolului educației și a importanței învățării unei meserii atât pentru dezvoltarea personală cât și pentru bunăstarea comunității.

Din mulțimea de personalități, elevii s-au oprit la prof. dr. Mihai Dăncuș, muzeograf, scriitor și publicist, profesor de vocație, director de muzeu, cercetător în domeniul culturii și civilizației tradiționale, un exemplu elocvent pentru proiectul „Prin tradiție și educație spre autenticitate și bunăstare”.

Așa cum singur recunoaște în interviul acordat în cadrul proiectului, Mihai Dăncuș este rezultatul educației sale ca autodidact, al educației școlare, al familiei, dar și al societății deoarece s-a lăsat atins în mod constant de valorile societății întregindu-se ca personalitate. Părinții pe care i-a ascultat, accentul pus pe educație în orice împrejurări, meseria pe care a îmbrățișat-o, partenera de viață pe care a ales-o așa încât să îi înțeleagă idealul, ambiția, dragostea pentru tradiții, pentru autentic și frumos, pentru oameni și locuri, totul s-a aranjat perfect în creionarea unui destin unic, impresionant, căruia îi rămânem recunoscători: a salvat o parte importantă din istoria noastră, a Maramureșului, a neamului românesc. A salvat de la degradare comorile, valorile și bogăția spirituală, îndeplinindu-și cu sârguință și sfințenie profesia la care a fost chemat.

De ce Mihai Dăncuș? Pentru că CNDV, la ceas de centenar, se mândrește cu absolvenții care i-au adus faimă în țară și peste hotare. Dar aceștia sunt o mulțime …. Și totuși de ce Mihai Dăncuș la Euroscola? Pentru lecția importantă de viață pe care ne-a dat-o: educația schimbă vieți. Te scoate din foamete, din situații de criză, din anonimat și te pune la un loc de cinste.

Mai multe despre activitățile proiectului găsiti pe site-ul: CNDV-Euroscola 2019.

N.R.: CNDV a mai participat la concursul EUROSCOLA în anii școlari 2012-2013, respectiv 2015-2016, ajungând la etapa internațională de la Parlamentul European din Strasbourg.

Daria Nicola COLOPELNIC,
clasa a IX-a B, CNDV
#EuroscolaRO2019