Vineri, 27 septembrie 2019, a trecut la cele veșnice sora Pelagia Iusco, ultima călugăriță greco-catolică supraviețuitoare a temnițelor comuniste. Ultimul domiciliu l-a avut în localitatea Traian (jud. Neamț) într-o mănăstire a ordinului catolic Notre Dame de Sion, de care aparținea, având peste 75 de ani de viață consacrată.
Născută la Ieud (jud. Maramureș) în 1926, evenimentele tragice ale anului 1948 au găsit-o la București ca și călugăriță (din 1944) în Institutul patronat de ordinul Notre Dame de Sion. După închiderea forțată a Institutului de către autoritățile comuniste, sora Pelagia, împreună cu celelalte călugărițe din Ieud se întorc acasă și participă activ la rezistența maramureșeană împotriva suprimării Bisericii Greco – Catolice și la sprijinirea partizanilor anticomuniști din grupul fraților Popșa.
Arestată de Securitate în octombrie 1948, eliberată după două săptămâni, apoi din nou arestată în martie 1949 (și presată să divulge ascunzătorile preoților greco-catolici), eliberată și apoi din nou arestată la 4 mai 1949 (după lichidarea grupului Popșa), sora Pelagia Iusco va suferi detenția comunistă la Securitatea Sighet, apoi Oradea (unde a fost bătută de mai multe ori) și Mislea, jud. Prahova – închisoarea de femei, unde a pătimit alături de elita eroismului feminin românesc. Eliberată în 1952, este obligată la doi ani de domiciliu obligatoriu într-un sat din Moldova unde a lucrat la o fabrică de cherestea. După 1954 se va stabili la Dej, fiind urmărită constant de Securitate. În anii de după Revoluție va locui o perioadă de timp la Baia Mare și Satu Mare, contribuind activ, prin munca și mărturia ei la eforturile de refacere a Bisericii Greco – Catolice.
Ilustrativă pentru viața sorei Pelagia Iusco și pentru atmosfera istorică a epocii este acuzația care i se aduce în timpul procesului de la Cluj (unde a primit, la 11 ianuarie 1950, condamnarea de 3 ani închisoare). Arătând judecătorilor și asistenței Rozariul sorei Pelagia, procurorul a exclamat solemn: „Iată arma albă cu care a otrăvit sufletele tinerilor!”
Veșnică odihnă și memoria binecuvantată !
Preot prof. Marius VIȘOVAN
Odihna vesnica, in rascumpararea Domnuluiu, pentru bogatia de viata, atat de mare, in demnitate si virtute, in lupta fara preget pentru credinta, pentru apararea ei prin jertfe totale. Aceasta lupta continua n-a descumpanit-o nicioidata, ci a intarit-o si a asociat-o si cu lupta pentru libertate, pentru demnitate nationala, impotriva cotropitorilor bolsevici, a comunismului, care calca in picioare firescul vietii noastre crestine. Sora Pelagia Iusco duce cu dansa, Domnului, o viata de sfant.
De multe ori, structura mai fragila a acestor fiinte umane, in momente de cumpana nationala si spirituala, s-a dovedit luptatoare tot asa de darze (uneori si mai mult) ca si a barbatilor, ca mame care-si apara copiii, viitorul lor, libertatea, credinta.
Parintele Marius Visovan ne face cunoscute multe detalii din aceasta traire demna de luptatoare, pentru credinta si libertate, sub toate formele ei, asa cum face totdeauna fata de cei ce lupta si se sacrifica pentru sentimentele religioase si de libertate nationala, împotriva raului din societatea umana, alaturi de care traieste si-si asociaza activitatea.