Joi, 24 septembrie 2026, Sighetu Marmației a vorbit prin… Poezie. Cuvântul a „călătorit” chiar din alte țări (din Ungaria și Serbia) spre Nordul metamorfozat liric. Timp de patru zile, orașul nostru devine un spațiu al emoției la puterea… 53.

Prima zi a festivalului a devenit locul de întâlnire al laureaților și invitaților festivalului. Poeți, oameni de cultură și personalități ale vieții literare au sosit la Sighet purtând cu ei nu doar volume de poezie, ci și lumi „personalizate”, sensibilități și amintiri mai mult sau mai puțin spectaculoase. Într-un festival de poezie atât de „vechi” întâlnirea este poate cea mai durabilă formă de literatură. Înainte de vers există prietenia, înainte de carte există Omul iar înainte de premii există dorința de a înțelege și de a fi înțeles.

La ora 12:30 a primei zile, atenția s-a îndreptat către una dintre temele care leagă prezentul cultural al orașului de memoria sa istorică: „Sighet 700 – Un topos în geografia literară românească”. Desfășurată în Sala Transist a Primăriei Sighet, în prezența poetei Ana Blandiana și a conducerii administrative a orașului nostru (Vasile Moldovan – primar, care a „propus” o creație poetică proprie și Orosz Krisztofer – viceprimar),  discuția a marcat o incursiune în istoria Festivalului (susținută de prof. dr. Ioan Dorel Todea), un spațiu – topos care nu poate fi privit doar pe harta „înțepenită” într-un cui.
Sighetul este un loc al memoriei (și-al Memorialului), al istoriei și al culturii continue. Un oraș în care trecutul este aniversat pro-activ, nu este muzeificat, ci continuă să vorbească prin oameni, prin cuvânt. Cei 700 de ani de istorie devin astfel nu doar o cifră aniversară, ci un „bagaj” de memorie și o (re)sursă din care literatura își poate lua mereu inspirația.
Un topos literar nu este doar un simplu loc. Este un loc însuflet prin felul în care este privit și (re)povestit. Iar Sighetul, cu istoria, oamenii și atmosfera sa cosmopolită, își caută și își afirmă, prin asemenea întâlniri, locul în geografia sensibilă a literaturii române.

Spre seară, la ora 17:00, Centrul Cultural Sighetu Marmației s-a transformat în scena emoției prin Festivitatea de premiere, „condusă” agreabil de Ileana Matus – managerul Centrului Cultural și Ileana Pop Nemes – referent cultural și poetă. A fost momentul în care poezia a primit chip, glas și… premii. Cuvintele așternute pe hârtie au prins viață prin rostire, iar aplauzele au devenit răspunsul unei săli în care literatura nu a fost doar conjuncturală, anostă.
Premierea a fost, dincolo de recunoașterea valorii unor creații, o „certificare” a poeziei ca formă de libertate și de comuniune. Poezia poate trece peste frontiere, peste „crize” și peste distanțe. Ea poate transforma diferențele dintre oameni într-o punte și poate face dintr-un oraș un punct de întâlnire pentru personalități care, altfel, poate nu s-ar fi întâlnit niciodată.

S-a încheiat prima zi a Poeziei53 cu emoții firești, cu aplauze și cu sentimentul că festivalul abia începe. Au rămas „în aer” vocile poeților, ecoul versurilor și promisiunea ca următoarele zile să amplifice… magia!

Cu laureații acestei ediții voi reveni în următorul articol. Merită să-i cunoaștem, ei sunt mesagerii Cuvântului Magic-Reconfortant!

Ion Mariș

S-a întors iarăși toamna poeziei la Sighet, pentru poete, poeți, critici literari, invitați de onoare și iubitori de poezie.

Ediția din acest an este una specială, nu pentru că această instituție își dovedește cu prisosință rezintența și oportunitatea timp de peste o jumătate de veac, ci și pentru că se desfășoară într-un context aniversar excepțional: 700 de ani de la prima atestare documentară a orașului. De-a lungul acestui an au avut loc evenimente de evocare a trecutului istoric și cultural al actualului municipiu, organizate de administrația locală și instituțiile de profil din Sighet, – urbe percepută în mentalul colectiv maramureșean drept capitală a acestui ținut istoric.

Poezia stă la loc de cinste în acest moment aniversar prin două dimensiuni identitare: impresionantul tezaur de poezie populară creat timp de secole de poeți anonimi, ce impresionează prin frumusețea de rostire poetică, surprinzând experiențe existențiale și ideatice cu profunzimi metafizice. Dovadă colecțiile de folclor ale lui Ion Bârlea și Tache Papahagi, veritabile monumente ale genului, urmate de multe alte culegeri ce întregesc convingerea că folclorul poate fi considerat primul mare profesor de poezie din istoria literaturii române. Nu întâmplător Zoe Dumitrescu – Bușulenga precizează că Mihai Eminescu a identificat în folclor sursa de sensibilitate și inspirație în drumul către capodoperă.

Pentru noi, Festivalul Internațional de la Sighet  a adus și aduce adaosul de valoare necesară la creația cultă în spațiul maramureșean, în viața cotidiană. Istoricii literari nu pot omite faptul că la Sighet mulți poeți de referință din toate generațiile literare a ultimei jumătăți de secol au primit un binemeritat botez literar, îndeosebi după ce regretatul critic literar Laurențiu Ulici, ca președinte al juriului, i-a favorizat afirmarea națională. Motive suficiente să spunem că Maramureșul este un pământ ce se sprijină pe poezie,iar prin acest festival a devenit implicit și un topos în geografia poeziei românești actuale. Suntem, așadar, nu doar moștenitori, ci și creatori de cultură cu care ne inserăm în peisajul culturii românești. Dovadă numărul mare de scriitori ce trăiesc în Maramureș, membri ai Uniunii Scriitorilor, sau activează în cenacluri și asociații culturale. Există o veritabilă efervescență poetică în rândul tinerilor, cu posibilități de afirmare timpurie mai generoase decât pentru generațiile de până în 1990.

Așadar, suntem iarăși la Sighet, cei care credem în poezie, în nevoia socială de poezie, în puterea ei și îndrăznim să sperăm că poezia are resurse să inspire răspunsuri la multe dintre dilemele din lumea în care trăim, aliniindu-ne interogației Anei Blandiana: Poate poezia salva lumea?

Merită să ne luptăm și în numele poeziei, cu aura ei în suflet și în credință pentru a deveni nu neapărat o țară de poeți, ci o țară de iubitori de poezie, de cultură și comuniune spirituală.

Gheorghe Mihai Bârlea

„Marele blond cu un pantof negru” şi „Omul cu un pantof roşu” sunt două filme care ne-au făcut să zâmbim. Pe unii i-au făcut să râdă. Atât de mult, că râsul lor continuă şi azi, amintindu-şi de ele sau uitându-se la ştirile tv.

Într-unul din filme apare un blond mare cu un pantof negru. În celălalt omul nu mai e aşa de mare şi are într-un picior un pantof roşu.

Văzându-le, se poate trage deja concluzia că sunt unii oameni săraci care, din spusele lor la televiziune, trăiesc din ajutorul dat de Dumnezeu. Cu banii, ei îşi cumpără câte un pantof negru şi unul roşu. Uneori marele blond se micşorează şi nu mai e nici blond.  E un blond decolorat (cam tare). Dar se vrea mare şi asta e ceva bun. „Per aspera ad astra” ziceau dacii, strămoşii romanilor, adică „Pe căi anevoioase către stele”.

Căile pot fi atât de anevoioase că visătorul la stele are în posesie (pentru deplasări în afara casei) o pereche de pantaloni roşii. N-am avut posibilitatea să îmi dau seama dacă acea pereche din material ultrarezistent are ceva fermoare pe la genunchi care-i fac purtabili ba toamna-iarna, ba primăvara-vara, după cum e vremea.

Rezumatul dat de https://ro.wikipedia.org/wiki/Marele_blond_cu_un_pantof_negru zice că „ Șeful serviciilor secrete franceze, […], plănuiește un complot pentru a-l discredita pe adjunctul său, […] (care, la rândul său, plănuiește să-l discrediteze pe […] pentru a-i lua locul la conducere).”

Cu alte cuvinte, în film e ilustrată lupta „care pe care”. Şi la noi e lupta asta. Din cinci în cinci ani. Are şi arbitru, care poate opri meciul în orice moment fără să dea socoteală. În schimb, dă amânări.

Dacă nu e pantalon, e pantof. Tot roşu. Şi filmul ăsta e cu agenţi secreţi şi cu ciondăneli cu gândul la discreditarea celuilalt. În prezentarea filmului „Omul cu un pantof roşu”, pe https://www.cinemagia.ro/filme/the-man-with-one-red-shoe-omul-cu-un-pantof-rosu-6478/
scrie: „Deoarece un prieten i-a făcut o glumă, Richard (Tom Hanks) trebuie să poarte la întoarcerea dintr-o călătorie un pantof roșu și unul negru. Un agent CIA trebuie să scape de cei care îl urmăreau și îl indică pe Richard ca fiind un curier important, datorită pantofului său roșu.”

Vedem că şi de data aceasta personajul principal vine de undeva. A stat acolo cu banii daţi (probabil) de Dumnezeu, şi când s-a hotărât să fericească poporul cu înţelepciunea sa traco-geto-dacico-carpato-danubiano-pontică, a ales ca semn distinctiv culoarea roşie. La pantaloni, în prezent. Pantofii încă nu se bucură de aceeaşi atenţie. Rămân amândoi de aceeaşi culoare.

Pentru filmul „Omul cu pantof roşu” inspiraţia a venit de la „Marele blond cu un pantof negru”. Omul poartă un pantof roşu pentru că n-are doi la fel, nici negri, nici maro, nici roşii. Se adaptează la situaţia dată. Are parte de clipe frumoase alături de Maddy. Nu ştim dacă frumoasa domnişoară are obiceiul să se arunce în zăpadă, pe spate, îmbrăcată în costum de baie. Poate nici nu contează asta, cât contează ce se spune în cronica de film de pe  https://procinema.protv.ro/filme/omul-cu-pantof-rosu din care m-am inspirat pentru rândurile pe care tocmai le-aţi citit şi care se încheie aşa: „Richard are de facut faţă unor situaţii incredibile – care-i vor schimba total viaţa.”

Vedem, prin urmare, că purtatul a ceva roşu schimbă viaţa purtătorului.

Dar cu a noastră cum rămâne?

Horia Picu

Fundația TARBUT Sighet în parteneriat cu Fundația ROTARY Sighet organizează duminică, 04 octombrie 2026, ora 19:00, la Școala de Muzică din Sighet, concertul cântăreței și compozitoarei LENKA LICHTENBERG (Canada) – „Songs of Memory and Hope/ Cântece despre Amintire și Speranță”.

În concert vor avea intervenții „locale” Văsâi Rus din Vadu Izei (interpret la vioară de muzică klezmer) și Ansamblul „Flori de Maramureș” de la Liceul Tehnologic Forestier (LTF) din Sighet.

Lenka Lichtenberg susține doar trei concerte în România, la Sighet, Cluj – Napoca și București, printr-un proiect susținut de European Days of Jewish Culture 2026. Zilele Europene ale Culturii Evreiești 2026 au debutat oficial la 6 septembrie 2026 în Varșovia și se desfășoară până în noiembrie 2026 sub tema centrală „Iubirea/ Ahavah”.

LENKA LICHTENBERG este câștigătoarea premiului JUNO (cel mai important premiu din Canada)
S-a născut la Praga, într-o familie de origine evreiască. Cea mai mare parte a familiei mamei sale a fost ucisă în timpul Holocaustului. La vârsta de nouă ani Lenka Lichtenberg era inclusă în distribuția Teatrului Muzical Semafor din Praga. Ulterior s-a mutat în Danemarca, unde a studiat muzica la Universitatea Aarhus și a lucrat ca și cântăreață de club.
În anii 1980, Lenka Lichtenberg s-a mutat în Canada și s-a stabilit la Vancouver, unde și-a continuat studiile la Universitatea din Columbia Britanică (licență în muzică, franceză) și a cântat într-o trupă rock. A obținut o diplomă de master în etnomuzicologie la Universitatea York din Toronto.

„M-am născut la Praga, fosta Cehoslovacie. Familia mamei mele a fost ucisă în timpul Holocaustului și doar mama mea Renée și bunica Hana au supraviețuit, după doi ani și jumătate petrecuți în Theresienstadt. Nu știam că sunt evreică sau ce înseamnă „evreu” până pe la vârsta de zece ani. Am fost muzician, am urcat pe scene profesionale încă din copilărie, dar abia după vizita mea în Israel, ca adult, m-am simțit obligată să devin „muzician evreu” și să lucrez cu idișul și ca solist cantoral și lider de slujbă în congregația mea din Toronto. Este un drum foarte neașteptat pentru cineva care a crescut fără nicio cunoaștere sau legătură cu evreii, iudaismul sau pur și simplu cu tradițiile evreiești de orice fel; am participat la primul meu Paște la vârsta de 32 de ani! A fost o „călătorie” profund semnificativă și satisfăcătoare, încununată de câștigarea în 2023 a premiului JUNO, cel mai important premiu muzical din Canada, unde locuiesc, pentru „Hoții de vise”, proiectul meu bazat pe poezia bunicii mele din Theresienstadt.” (Lenka Lichtenberg)

Lenka Lichtenberg cântă la nivel internațional la festivaluri de cultură evreiască, festivaluri de muzică populară și internațională, precum și la diferite concerte. A lansat șapte albume solo și numeroase proiecte în colaborare.
Lenka Lichtenberg a primit numeroase nominalizări și premii. În 2008 și 2012, a primit Premiul Canadian Folk Music. Cel mai recent proiect al său, „Thieves of Dreams/ Hoții de vise”, s-a clasat pe locul 36 în Top 2022 Albums în World Music Charts Europe și a câștigat un premiu JUNO.
Discografie: Deep Inside (1999), Open the Gate (2003), Pashtes with Brian Katz (2006), Fray (2010), Bridges with Roula Said (2012), Songs for the Breathing Walls (2012), Embrace (2013), Lullabies from Exile with Yair Dalal (2014), Live in America (2016), Yiddish Journey (Arc Music Productions – 2017), Masaryk (Arc Music Productions – 2018), Lenkkodek with Andrew McPherson (2019), Thieves of Dreams (2022).

„Am ales Sighetul pentru acest concert, din seria celor trei localități din România, pentru că acest oraș a avut o comunitate evreiască importantă în perioada interbelică și aniversează o vârstă onorabilă: 700 de ani. De-a lungul istoriei, în Sighet, comunitatea evreiască a avut parte și de prosperitate dar și de suferință teribilă (Holocaustul). Important este ca istoria să nu se uite, să nu se repete greșelile trecutului și IUBIREA, înțelegerea, solidaritatea să ne călăuzească viețile.
Am avut mai multe proiecte aici, la Sighet, și voi continua să colaborez cu organizațiile și instituțiile locale pentru a organiza cât mai multe evenimente interesante.” (Peninah Zilberman – președinta Fundației Tarbut din Sighet, www,)

Intrarea la concert este liberă! 

Ion Mariș
Rotary Club Sighet

Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș se încheie după șase luni de activități dedicate descoperirii patrimoniului natural local. Finalul proiectului va fi marcat prin evenimentul „Ce am învățat?”, organizat miercuri, 23 septembrie 2026, de la ora 17:00, la Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare.

De-abia a început anul școlar, iar noi anunțăm, așadar, finalul unei Școli. Mai precis, al unui proiect educativ care, din martie până în septembrie, a oferit lecții despre natură chiar în mijlocul naturii.

Ce am învățat la Școala Naturii? Ce am descoperit despre Oameni, Apă, Foc, Lemn și Timp în Geoparcul nostru? Răspunsurile le adunăm împreună, la „recapitularea generală” din 23 septembrie 2026.

„Evenimentul va fi o ocazie de a privi înapoi la activitățile derulate și rezultatele obținute. Vom prezenta echipa, partenerii și voluntarii implicați și vom viziona, în premieră, cele cinci filme ale proiectului. Pe parcursul serii, Colegiul de Arte Baia Mare ne va bucura cu un moment muzical special, coordonat de prof. Călin Ionce.” (Ioana Tripon, manager proiect)

Proiectul Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș a fost finanțat prin #BRAVoluntar ediția 2026 – program dezvoltat de Fundația OMV Petrom și Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) și implementat de Asociația pentru Promovarea Turismului și Dezvoltare Durabilă, cu sprijinul voluntarilor și al partenerilor: Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, Colegiul de Arte Baia Mare, Orasul Baia Sprie, Facultatea de Inginerie CUNBM, Club Green Impact Baia Sprie, Școala Gimnazială ,,Vasile Lucaciu” Șișești, Primăria Comunei Băiuț.

Vă așteptăm miercuri, 23 septembrie 2026, la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare. Promitem că nu vom da extemporal!

APTDD NV & Echipa proiectului Geoparcul UNESCO Gutâi-Maramureș

Email: [email protected]
www.facebook.com/geoparcMM
www.instagram.com/geoparcmaramures

Vineri, 04 decembrie 2026, la Sighet va avea loc un REGAL VIENEZ – Concert extraordinar de Crăciun.

Orchestra di Teatro D’Opera Italiana, ansamblu aplaudat pe mari scene internaționale precum Brucknerhaus Linz, Filarmonica din Bregenz, Palatul Imperial Residenz din München sau Palatul Hofburg din Viena, își unește forțele cu Orchestra Operei Vox. Această colaborare aduce pe scenă artiști care au evoluat alături de mari nume ale liricii mondiale la Arena din Verona, Teatrul Scala din Milano sau Opera de Stat din Viena.

Conducerea muzicală este încredințată tânărului dirijor și solist Bogdan Costache. Apreciat pentru efervescența și dinamismul său, acesta va dirija „cu vioara în mână”, menținând vie tradiția consacrată de Johann Strauss și reeditată în epoca modernă de André Rieu. Reinvitarea sa în cadrul Regalului Vienez vine ca urmare a recepției entuziasmante de care s-a bucurat din partea spectatorilor la edițiile anterioare.

Programul din acest an propune o selecție muzicală proaspătă, ce include piese prezentate în primă audiție națională, lucrări emblematice ale dinastiei Strauss, Franz Lehár și Emmerich Kálmán, precum și creații românești clasice redescoperite. Momentele dedicate sărbătorilor de iarnă vor fi întregite de colinde tradiționale interpretate de Corul Operei Vox.

Tabloul scenic va fi completat de Ansamblul de Balet al Operei Vox, sub îndrumarea coregrafică a lui Vlad Sebastian, cu momente dinamice de vals, polcă și can-can, culminând cu invitația tradițională la dans: „Alles Walzer!”.

În linie cu misiunea organizatorilor de a promova tinerii muzicieni ai țării, ediția din acest an îl va aduce în lumina reflectoarelor pe foarte tânărul chitarist Gabriel Popescu, laureat al numeroaselor concursuri naționale și internaționale, alături de profesorul și îndrumătorul său, Mădălin Antonesei.

Producătorii promit o serie de surprize artistice și invitați speciali din Austria, Italia și Elveția, care vor fi anunțați treptat în perioada premergătoare turneului.

Mai sunt puține bilete rămase, este timpul să te grăbești să-l achiziționezi pe al tău!

Cultura Gratia Urbis

Dar ce este, de fapt, Romanian Science Festival (RSF)?

Este un festival dedicat științei, care aduce împreună 12 domenii fascinante: fizică, știință și arte, chimie, robotică, astronomie, biologie și medicină, geografie, informatică, neuroștiințe, matematică, sustenabilitate și istorie.

Festivalul este organizat de elevi și profesori din Sighetu Marmației și împrejurimi, cu sprijinul studenților, cercetătorilor și profesioniștilor din aceste domenii, care contribuie cu pasiune și entuziasm la transformarea științei într-o experiență accesibilă și captivantă pentru toți.

RSF înseamnă știință, creativitate, oameni faini, energie bună și, mai ales, o experiență pe care cu siguranță nu o veți uita prea curând!

Anul acesta, festivalul s-a desfășurat în curtea Colegiului Național „Dragoș Vodă”, sâmbătă, 19 septembrie 2026, reunind nu mai puțin de 200 de voluntari, profesori, coordonatori și mentori, dintre care peste 100 de foști și actuali CNDV-iști.

În spatele organizării acestui festival dedicat științei și educației s-au aflat 5 tineri – 4 absolvenți CNDV-iști și un viitor absolvent CNDV-ist: IEUDEAN ANAMARIA  – studentă în anul I, Facultatea de Drept, Cluj-Napoca; SZEKELY MIRJAM – studentă în anul II, Facultatea de Inginerie, Cluj-Napoca; POP ANA – studentă în anul II, Facultatea de Inginerie, Cluj-Napoca; BOKOR N. SZABOLCS – student în anul I, Facultatea de Inginerie, Oradea; VIDA ALEXANDRU – elev în clasa a XII-a, profil Matematică-Informatică, CNDV.

În spatele unei astfel de ediții au stat luni bune de muncă, organizare, planificare, multe experimente, idei, emoții, momente frumoase și, mai ales, echipe minunate.

Le mulțumim din suflet doamnelor directoare ale Colegiului Național „Dragoș Vodă” pentru tot sprijinul oferit și pentru ajutorul acordat în ceea ce privește locația festivalului: doamnei director Ilieș Gabriela și doamnei director-adjunct Colopelnic Luminița.

Felicitări tuturor participanților, voluntarilor, profesorilor, coordonatorilor, mentorilor și tuturor celor care au contribuit, într-un fel sau altul, la organizarea acestei ediții!

Fără voi, Romanian Science Festival nu ar fi fost posibil.

Ne vedem la anul, la cea de-a V-a ediție a Romanian Science Festival!

             Anamaria Ieudean
organizatoare RSF

Azi, 21 septembrie 2026, a trecut la Domnul la vârsta de 93 ani ing. Aurel Vlad, născut la Dragomirești, unul dintre ultimii deținuți politici din Maramureș, neobosit promotor al memoriei rezistenței anticomuniste. Este unul dintre elevii Liceului „Dragoș-Vodă” din Sighet onorat pe placa memorială  amplasată și sfințită în 2022. A locuit peste 3 decenii în S.U.A. iar ultimii ani din viață la București.
Aspecte ale biografiei sale au apărut recent pe site-ul „Salut, Sighet!” și pot fi citite AICI.

Veșnica odihnă și memoria binecuvântată !

Preot prof. Marius Vișovan

Între 24–27 septembrie 2026, Sighetul întâlnește Cuvântul transformat în Magie la… Festivalul Internațional de Poezie. Ediția a 53-a, Poezia⁵³! O sărbătoare a Cuvântului, care unește oameni și țări, într-un singur univers, Universul Poeziei.

PROGRAMUL FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE POEZIE DE LA SIGHETU MARMAȚIEI, Ediția a 53-a, 24–27 septembrie 2026

ZIUA I – JOI, 24 SEPTEMBRIE 2026

Ora 11:00 – Primirea invitaților (Centrul Cultural Sighetu Marmației, Piața Libertății nr. 24A)
Ora 12:30 – Dezbatere: „Sighet 700 – Un topos în geografia literară românească”
(Sala Transist – Primăria și Consiliul Local Sighetu Marmației, Str. Bogdan Vodă nr. 14)
Ora 17:00 – Festivitatea de premiere/ Recitalul premiaților
(Centrul Cultural Sighetu Marmației, Piața Libertății nr. 24A)
Ora 20:30 – Recital de poezie

ZIUA A II-A – VINERI, 25 SEPTEMBRIE 2026

Ora 10:00–11:30 – Vizită la Centrul Cultural – Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” – „Artă la Palat” (Sighetu Marmației, Str. Iuliu Maniu nr. 31)
Un dialog informal între sculptură și poezie. Expoziția Obsesii – lucrări realizate de sculptorul Ioan Pop Vereta.
Ora 12:00 – MEMORIALUL SIGHET
Inaugurarea Centrului multifuncțional al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței
Cuvânt de deschidere: Ana Blandiana, președinta Fundației Academia Civică
Lansarea cărții „Memorialul Sighet, de la idee la faptă”, de Nicolae Noica
Ora 17:00 – „Mărturii din închisori” – teatru-document
Spectacol al Secției de Teatru a Centrului Cultural Sighetu Marmației

Ora 20:30 – Spațiul de reculegere și rugăciune
Recital de poezie susținut de poeții invitați la Festivalul Internațional de Poezie și de poeții din Republica Moldova, invitați de PEN Club România și PEN Club Moldova la Conferința Istoria ca viitor, organizată de Fundația Academia Civică.

ZIUA A III-A – SÂMBĂTĂ, 26 SEPTEMBRIE 2026

Muzeul Maramureșan – Muzeul Satului în Aer Liber (Sighetu Marmației, Str. Muzeului nr. 1)
Ora 11:00 – Dezbatere: „Momente și interferențe literare românești. Două țări, aceeași limbă, o singură literatură: română!”
Recital poetic și prezentarea volumelor proprii de către autori și editori.
Poezia și horile la firul ierbii.
Moment folcloric.

Ora 15:30 – Serile de Poezie «Nichita Stănescu» de la Desești – întâlnire literară
Biserica  Sfânta Cuvioasă Paraschiva din comuna Desești – slujbă de pomenire
Acordarea Marelui Premiu al Serilor de Poezie Nichita Stănescu, pe covorul de iarbă din curtea familiei Gheorghe și Viorica Pârja.
Recital de poezie

ZIUA A IV-A – DUMINICĂ, 27 SEPTEMBRIE 2026

Ora 9:30–11:30 – Masă rotundă: „Poezie, memorie, istorie”
(Sala de conferințe a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței)
Ora 11:30 – Deschiderea expoziției organizate de Muzeul de Istorie din Avdarma
(Spațiul expozițional de la etajul I)

Salut, Sighet!

Sâmbătă, 19 septembrie 2026, la Biserica Greco-Catolică „Cristos Regele Universului” din Sighet, a avut loc un Concert aniversar care a marcat 30 de ani de la sfințirea Mănăstirii „Maica Îndurerată” (15 septembrie 1996) . Tot atunci, în anul 1996, s-a constituit prima comunitate (10 călugărițe) la Sighet din Congregația Surorilor Maicii Domnului. La Concertul aniversar au fost prezenți P.S. Vasile Bizău – Episcopul Greco – Catolic al Maramureșului, Orosz Krisztofer – viceprimarul Sighetului, preoți din Maramureș dar și din Cluj, invitați și mulți credincioși.

La finalul Concertului, P.S. Episcopul Vasile Bizău și Orosz Krisztofer – viceprimarul Sighetului au oferit distincții aniversare Congregației Surorilor Maicii Domnului.

Concertul aniversar a fost susținut (în ordinea apariției în VIDEO-ul de mai jos) de Formația vocal-instrumentală ANIMA – Cluj Napoca (coordonator, conf. univ. dr. Cristina Mureșan), Corul Congregației Surorilor Maicii Domnului din Sighet, Corul Bisericii Greco-Catolice „Cristos Regele Universului” din Sighet (dirijor – prof. Rodica Gheorghiu) și Corul ANGELI – Corul Catedralei Greco – Catolice „Schimbarea la față” din Cluj-Napoca (dirijor – prof. Angela David).

Foto & Video: Ion Mariș

Muzeul Maramureșan Sighet invită publicul marți, 22 septembrie 2026, de la ora 12:00, la Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor”, la vernisajul expoziției „Culorile Maramureșului”, dedicată pictorului Traian Bilțiu-Dăncuș. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 22 septembrie 2026 – 1 februarie 2027.
Revenirea expoziției la Sighetu Marmației încheie un amplu parcurs expozițional, în cadrul căruia lucrările lui Traian Bilțiu-Dăncuș au fost prezentate la Art Safari, în Palatul Dacia-România din București, la Chișinău, în Republica Moldova, în Cetatea Târgu Mureș și la Palatul Culturii din Iași. După acest itinerar, „Culorile Maramureșului” se întorc în locul de care artistul a fost profund legat prin viața și activitatea sa.
Întoarcerea are o semnificație aparte în contextul anului 2026, când Sighetu Marmației marchează 700 de ani de la prima atestare documentară, iar Muzeul Etnografic din Sighet împlinește 100 de ani de la deschiderea sa, în 1926, în Palatul Cultural. Traian Bilțiu-Dăncuș face parte din această istorie, fiind printre primii directori ai muzeului etnografic sighetean.
Artist cu o formație complexă, absolvent al Școlii de Arte Frumoase cu specializări în pictură, gravură și artă decorativă, Traian Bilțiu-Dăncuș a călătorit în mai multe țări europene și în nordul Africii, revenind ulterior la Sighetu Marmației, unde a fost profesor la Liceul „Dragoș Vodă”. Influența mediului familial a fost, de asemenea, importantă, tatăl său, învățătorul Petru Bilțiu-Dăncuș, fiind primul folclorist al Maramureșului.
Expoziția propune o incursiune în universul artistic al lui Traian Bilțiu-Dăncuș, urmărind câteva dintre marile teme ale creației sale: oamenii apropiați și portretul, natura statică, peisajul și anotimpurile, satul maramureșean, tradiția și credința.
Portretele sale depășesc simpla reprezentare fizică, surprinzând caractere, biografii și legături personale. Familia, prietenii și oamenii pe care i-a cunoscut devin personaje ale unei adevărate istorii în imagini, iar caracterul biografic al acestor lucrări le conferă și o puternică dimensiune identitară.
În naturile statice, artistul construiește compoziții echilibrate, în care florile, fructele, obiectele de uz casnic sau icoanele devin purtătoare de atmosferă și emoție. Paleta cromatică bogată și atenția acordată detaliilor transformă obiectele aparent obișnuite în pretexte pentru explorarea frumuseții și simplității vieții cotidiene.
Un loc esențial îl ocupă însă Maramureșul și lumea satului. Traian Bilțiu-Dăncuș surprinde comunitățile în viața lor de zi cu zi, în muncă, sărbătoare, familie și credință. Peisajele și așezările sale sunt animate de prezența oamenilor și de ritmul anotimpurilor. Scenele de interior, mesele de familie, rugăciunea, mersul la biserică, ocupațiile și practicile tradiționale recompun imaginea unei lumi întemeiate pe rânduială, comunitate și valori transmise între generații.
Privite astăzi, unele dintre aceste lucrări dobândesc și valoare documentară. Casele, porțile, ulițele, costumele, gesturile și ocupațiile surprinse de artist păstrează memoria unor forme de viață care între timp s-au transformat sau au dispărut din cotidian.
Legătura Muzeului Maramureșan cu opera artistului are, la rândul său, o istorie importantă. În 1981, patrimoniul muzeului s-a îmbogățit cu o colecție de pictură și grafică Traian Bilțiu-Dăncuș, prin demersurile directorului de atunci, dr. Mihai Dăncuș. Dintre acestea, 54 de picturi în ulei pe pânză au fost achiziționate cu sprijinul financiar al Comitetului Sindicatului Combinatului de Prelucrare a Lemnului din Sighetu Marmației, prin președintele ing. Vasile Godja.
Prin expoziția „Culorile Maramureșului”, publicul este invitat să îl redescopere pe Traian Bilțiu-Dăncuș și ca martor al unei lumi și al unui timp, un artist pentru care Maramureșul a rămas o sursă fundamentală de inspirație și de identitate.
După București, Chișinău, Târgu Mureș și Iași, lucrările sale revin acum la Sighetu Marmației, la muzeul a cărui poveste Traian Bilțiu-Dăncuș a ajutat el însuși să o scrie.

Mirela Ana Barz
manager

Elevii și profesorii Colegiului Național „Dragoș-Vodă” din Sighet au participat, sâmbătă, 19 septembrie 2026, la campania „Let’s Do It, România”, implicându-se într-o acțiune de ecologizare desfășurată pe un traseu din zona orașului.
Acțiunea a reunit elevi din clasele 9 A, 9 B, 9 E, 9 F, 10 E, 11 F, precum și membri ai Cercului de Istorie Gemina (coordonați de profesorul Marius Voinaghi).
Participanții au ecologizat traseul Izvorul Cetății, Serpentine, Hegeduș, Pușkapor, Grădina Morii, contribuind la curățarea și îngrijirea acestei zone.
Elevii au fost însoțiți de profesorii Marian Herbil, Marius Voinaghi, Simona Nodiș, Emilia Pop, Husar Vasile și Brîndușa Oanța.
Prin participarea la această acțiune, elevii Colegiului Național „Dragoș-Vodă” au contribuit concret la protejarea mediului și au transmis un mesaj despre responsabilitatea fiecăruia față de spațiul în care trăiește.

Salut, Sighet!

O figură legendară a rezistenței maramureșene care nu trebuie să cadă în uitare a fost primarul din Ieud, Dumitru Pop Roibu. Din păcate nu am apucat să îl cunosc personal pentru a obține direct de la dânsul mai multe informații, deși a participat la mai multe comemorări ale foștilor deținuti politici la care a fost prezent și tatăl meu în anii’90, după cum se poate observa și din a doua fotografie. Numele lui era însă rostit cu admirație mereu când era evocată rezistența de la Ieud, ca om de mare caracter și colaborator apropiat al preotului greco-catolic Ioan Dunca Joldea, reper major al identității și demnității maramureșene în toate furtunile din ultimul secol de frământată istorie.

Din informațiile existente la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet aflăm că s-a născut la Ieud în 1914, a fost primar al comunei și a fost puternic implicat în rezistența românească contra anexării Maramureșului la Uniunea Sovietică și apoi în rezistența anticomunistă, arestat în 1949 și condamnat în 1950 la 5 ani de închisoare.

Fișa matricolă penală de pe siteul IICCMER arată că a fost eliberat în 1954 din închisoarea Gherla, unde pătimise probabil cea mai mare parte a perioadei de detenție. Nu se cunosc informații despre tratamentul din detenție sau alte întâmplări mai deosebite. A avut 5 copii din care 2 au ajuns la maturitate și de la care a avut mai mulți nepoți și strănepoți. A trecut la Domnul în anul 2000.

O mărturie de suflet am primit de la nepoata sa din Italia, doamna Ioana Dunca.

„Îmi amintesc cu drag de bunicul meu. Era un om „sever”, îi plăcea ca un lucru să fie făcut cum trebuie, dar era o adevărată plăcere să stai de vorbă cu el. Îmi amintesc de perioada când eram la liceu…. am frecventat liceul pedagogic lângă Milano și mă întoarceam acasă în România în perioada de vară. Stăteam de vorbă cu moșu ore și ore de-a rândul. Discutam de religie, istorie, filozofie. Bunicul era un om foarte cult… eu ajungeam acasă… și mi se părea că știu „foarte multe”, era ceva să pot să învăț într-o țară democratică. Era o plăcere pentru mine să intru într-o bibliotecă… mă îndrăgosteam de toate cările pe care le vedeam. Când ajungeam la Ieud stam cu moșu de vorbă… era o adevărată plăcere! Îi ceream des să îmi povestească de sat, de proprietatea privată, de colectivizare, de ideologia comunistă, etc etc.
Îmi amintesc că după moartea bunicii a rămas o vreme acasă la el, nu vroia să vină să stea cu noi. Sâmbăta îi călcam pantalonii și cămașa pentru duminică, puneam hainele pe umeraș și într-o plasă puneam un platou de prăjitură și mergeam la el acasă. Când ajungeam la el zicea „cum umbli tu de-a lungul satului cu un umeraș în mână? Doară nu îs eu un director, îs un vâj bătrân, pune hainele în traistă că se uită oamenii la tine.” Pentru mine era indiferent „că se uită oamenii la mine”, era modul meu de a manifesta respectul pentru moșul meu.
Îmi pare rău de multe lucruri: am făcut prea puține poze cu el, nu am înregistrat dialogurile noastre și mai ales nu am putut să îl duc să viziteze lumea în afara României. Încă eram elevă, aveam puține posibilități economice, încă nu eram pe picioarele mele. Mi-aș fi dorit din suflet să îl iau cu mine și să îl duc să viziteze toate locurile importante pentru el… prin toată Europa.
Mă bucură faptul că a trăit și a ajuns la bătrânețe. Mulți oameni care au fost condamnați ca și el și trimiși la muncă forțată la Canalul Dunăre – Marea Neagră nu s-au mai întors acasă. El a ajuns la bătrânețe, s-a bucurat de nepoți și de stranepoți și de dragostea noastră față de el.”

Veșnica odihnă și memoria binecuvântată !

Preot prof. Marius Vișovan