În dimineața zilei de 4 septembrie 2024 a trecut la viața veșnică Doamna CUPCEA Maria Augusta, probabil ultima preoteasă din vechiul Maramureș, dintre cele care au suferit alături de soții lor prigoana pornită împotriva Bisericii Greco-Catolice după instaurarea dictaturii comuniste. Cu o zi înainte a fost sărbătorită de cei patru copii și familiile lor la împlinirea a 100 de ani de viață!, a primit felicitări și urări de sănătate din toate părțile și o emoționantă diplomă din partea Episcopiei „pentru statornicia în credință și pentru devotamentul față de Biserica lui Cristos (…) pentru aportul deosebit în sprijinirea activității clandestine a acesteia”.

A venit pe lume în 3 septembrie 1924, la Racșa, în Oaș, în casa preotului greco-catolic Ioan Andron și a soției sale, învățătoarea Ghizela Andron. După școala  din Racșa a urmat Școala normală „Doamna Stanca” din Satu Mare și apoi cea a Călugărițelor catolice din Satu Mare. Aici a primit buna sa educație muzicală, de care s-a folosit din plin în întreaga sa activitate. Diplomă de calificare pentru învățământ a obținut-o la Oradea. În 1946 s-a căsătorit cu preotul greco-catolic Salviu Cupcea, descendent al familiei nobile Cupcea de Călinești, pe care l-a urmat la parohia din Berbești, iar după câțiva ani la cea din Strâmtura, unde a rămas pentru tot restul vieții.

După decretul din 1 decembrie 1948 de desființare a Bisericii Greco-Catolice din România a urmat un val de aresări ale preoților care au refuzat să-și părăsească credința, printre aceștia s-a numărat și tânărul preot Salviu Cupcea. Rămasă singură și cu trei copii mici, a luptat din răsputeri să reziste, și după ce a aflat din surse clandestine că soțul ei este la închisoarea din Satu Mare, s-a pornit să-i ducă alimente și haine de iarnă, fiindcă fusese luat cu ce era pe el, dar n-a reușit să-l vadă.

A urmat un șir de ani grei pentru tânăra familie, dar au trecut, cum trec toate, și cele bune și cele rele, pentru că cei doi au fost mereu alături și cu nădejdea la Cel de Sus. Și-au crescut și dat la învățătură toți cei patru copii: Maria, fiica cea mai mare, lângă care a rămas și care a îngrijit-o până în ultimele clipe de viață, a fost profesoară la Școala din Strâmtura, Ioan a fost asistent medical și mulți ani coordonator al Centrului de recoltare a sângelui din Sighet, Mircea este un cunoscut avocat sighetean, iar Liviu, profesor de sport, s-a stabilit cu familia la Sibiu. Toți au familii frumoase și le-au bucurat bătrânețele părinților cu nepoți și strănepoți, iar amintirile legate de casa părintească din Strâmtura și de mesele pline cu bunătăți ale preotesei, au rămas pentru toți de neuitat.

Beneficiind de o bună instruire muzicală în timpul studiilor de la Satu Mare, doamna învățătoare Cupcea a predat muzica la Școala din comună, a instruit formații corale și grupuri vocale, la școală și la căminul cultural, iar după pensionare a format primul cor al Bisericii Greco-Catolice renăscute din Strâmtura.

Părintele Salviu Cupcea a ridicat prin anii 1980, lângă vechea biserică de lemn, o frumoasă biserică nouă de zid, care în 1990 a rămas comunității ortodoxe, iar el s-a întors cu o parte din credincioși în vechea biserică, bucurându-se în ultimii săi ani de viață de slujirea în credința greco-catolică, reînviată cu atâta entuziasm după 1989. I-a fost dat să reînnoade firul rupt în 1948. A fost cea mai mare bucurie a bătrânețelor sale. În 1993 a căzut însă la pat și a mai trăit încă 4 ani, îngrijit exemplar de credinciasa lui soție și preoteasă Gustuca și de copii.

În ultimii 10 ani de viață și Doamna preoteasă Augusta Maria Cupcea a fost imobilizată la pat și a fost mereu înconjurată de grija și dragostea copiilor și respectul și atenția bisericii și a comunității. Nu s-a plâns niciodată de nimic, deși suferințele fizice nu au ocolit-o nicio clipă. Radio Maria i-a fost tot timpul lângă pat și la suflet și rugăciunile Sfântului Rozar pe buze – o credință vie și puternică, o hrană mai presus de orice bunătăți materiale a însoțit-o de-a lugul vieții ei de Un Veac.

Sâmbătă, 7 septembrie 2024, se va așeza lângă soțul ei, în cimitirul de lângă bisericuța cea veche.
Odihnă veșnică și binemeritată, Doamnă Preoteasă!

Ioan Ardeleanu – Pruncu

Între 6 și 8 septembrie 2024, Grădina Uranus din București se redeschide cu fast pentru public, cu prilejul celei de-a XI-a ediții a Balkanik Festival – Home of World Music Participanți din cele patru zări se întâlnesc în capitala României, pentru unul dintre festivalurile de world music cele mai apreciate din Europa. Concerte live, târg meșteșugăresc, expoziții, dezbateri, DJ seturi, video mapping, activități pentru copii și adulți, conturează cea de-a XI-a ediție a Balkanik Festival, fueled by OSCAR Downstream. Balkanik Festival este un eveniment care și-a propus, încă de la prima ediție, să aducă împreună comunitățile, să promoveze incluziunea, înțelegerea și acceptarea altor culturi, prin muzică și alte arte.

Iată spotul video al acestei ediții: https://www.youtube.com/watch?v=UNw1DHeb0fw

Balkanik Festival este proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București 565. Conexiuni urbane” 2024.

La această ediție a festivalului, Grădina Uranus devine un spațiu al descoperirilor, în care vechiul și noul, tradiția și inovația se întâlnesc într-un peisaj armonios. Ca de fiecare dată, meșteșugarii ce vor putea fi întâlniți la festival, cu demonstrații, ateliere și produse artizanale de luat acasă, oferă publicului o experiență autentică și inspirată din rădăcinile culturii noastre diverse.
Festivalul își deschide porțile vineri, 6 septembrie 2024, de la ora 16:00. Sâmbătă și duminică, Grădina Uranus își primește publicul începând cu ora 12:00.
Artiștii care vor urca pe scena festivalului în acest an sunt:

• Vineri, 6 septembrie 2024:
18:00 Rumeliko (Grecia-România)
19:30 Dikanda (Polonia)
21:30 Fanfare Ciocârlia (România)
23:00 DJ Set Ligia Keșișian & Miko Baghdasarian

• Sâmbătă, 7 septembrie 2024:
17:00 DJ Set Obeah
18:00 Phuripe (ex-Ternipe, Ungaria)
19:30 Kermesz A L’Est (Belgia)
21:30 Shantel & Bucovina Club Soundsystem (Germania)
23:00 DJ Set Esma & Murat Ertel (Baba Zula)

• Duminică, 8 septembrie 2024:
16:00 DJ Set Miko Baghdasarian & Rautz
18:00 Mădălina Pavăl Orchestra (România)
19:30 Collectif Medz Bazar (Armenia-Franța)
21:30 BaBa ZuLa (Turcia)

Abonamentele și biletele la festival sunt disponibile în număr limitat. Abonamentele early bird se găsesc la prețul de 170 lei, iar biletele early bird pe zile sunt disponibile la prețul de 85 de lei, în rețelele LiveTickets, Iabilet, Bilete.ro și Eventbook. În măsura disponibilității, la intrarea în festival, abonamentele vor costa 210 lei, iar biletele pe zile vor putea fi achiziționate la prețul de 110 lei. Copiii cu vârsta de până la 9 ani se bucură de intrare liberă la festival, însoțiți de adulți.

O componentă importantă a festivalului, pentru al doilea an consecutiv, o reprezintă dezbaterile, conturate la această ediție pe tema „Ancestralitatea și tradițiile în arta prezentului: RITUALURI X NATURĂ X ARTĂ”. În contextul stresului socio-economic, al schimbărilor climatice și al tulburărilor politice, există un risc crescut de alienare față de propria identitate umană, culturală și corporală. Această secțiune a festivalului Balkanik explorează cum ancestralitatea și tradițiile sunt recontextualizate în arta contemporană pentru a reconecta publicul cu ritualurile și peisajele naturale.

Iată programul acestora:

Sâmbătă, 16:30 – Teodora Rotaru: Ritualuri ancestrale – ritualuri personale. Ritualurile practicate de femei în artă / Moderatoare: Alina Tofan
Sâmbătă, 17:15 – Alina Tofan: Cum putem genera noi mituri cu ajutorul artei? / Moderator: Gabriela Cherciu
Duminică, 16:00 – Ioana Cotulbea: Fata Pădurii (cu focus pe acest personaj și misticismul din jurul ei)
Duminică, ora 17:00 – Dochia: Oracolul risipei fast fashion by Plastic Art Performance Collective (invocăm imaginea babei Dochia, cu care toarcem povestea risipei modei de consum de azi. Aducem în contemporanul concret, aproape de uzajele și percepțiile tinerilor, metafora acumulării de ”cojoace” produse industrial și aruncate rapid, și o transfigurăm performativ în manifest anti fast fashion.)
Târgul artizanal din cadrul festivalului oferă o varietate de obiecte făurite de tineri designeri locali, de la bijuterii, la haine din materiale naturale, accesorii pentru casă și multe altele, pornind de la motive etnice, reinterpretate în manieră modernă.

Balkanik Festival invită și la această ediție meșteșugari din toată țara și din Republica Moldova, pentru a demonstra tradiții arhaice, pe cale de dispariție, creând un muzeu viu, unde tradițiile meșteșugărești trăiesc și evoluează, conectând trecutul cu viitorul prin mâinile și creativitatea acestor artizani remarcabili. Demonstrațiile și atelierele vor avea loc pe tot parcursul festivalului: Asociația Vatra Meșterilor și Creatorilor de Patrimoniu (Vatra MCP) continuă să susțină creativitatea și conservarea patrimoniului cultural, oferind o platformă meșteșugarilor din țară și străinătate. Printre aceștia se numără Dumitru Muruzuc, care împreună cu soția sa, păstrează tradițiile de cioplire a lemnului și broderie în Republica Moldova, tânărul Cosmin Miron Georgian din Vrancea, care duce mai departe arta țesutului, Nicoleta Uță din Argeș, dedicată cusăturilor tradiționale, Mihaela Plesea, o talentată olară din Braniștea. De asemenea, la festival vor putea fi întâlniți meșteri ale căror obiecte pot fi luate acasă: Victor Clopotar, care prelucrează metale în Sibiu, și bijutierii Monica Iacovenco și Icruș Florea, ce combină tradiția cu inovația. La Balkanik Festival, Cosmin Ciobanu prezintă bijuterii și accesorii inspirate din motive antice și etnice.

Turnul de apă din Grădina Uranus va fi însuflețit și pus în valoare la această ediție de video mapping, cu animații realizate de artistul Adistu, cu sprijinul Epson, lider mondial în domeniul videoproiectoarelor. Animațiile proiectate pe turn pornesc de la elemente ale naturii, floră, elemente cerești.
Participanții la festival se vor putea răsfăța cu mâncare la ceaun, preparate tradiționale reinterpretate, dulciuri și răcoritoare proaspete și naturale, la umbra naturii urbane din Grădina Uranus.

Abonamentele și biletele pe zile pot fi achiziționate de aici: www.balkanikfestival.ro/tickets2024

Eveniment Facebook: https://fb.me/e/6K3sAflP5

În prim plan pe afișul ediției XI se află fotografia lui Renée Perle, românca născută la Iași, care a ajuns la Paris în urmă cu o sută de ani, unde l-a cunoscut pe celebrul fotograf Jacques-Henri Lartigue (autorul fotografiei). A devenit primul fotomodel profesionist din istoria omenirii, artistul imortalizând-o în 341 de imagini în numai doi ani! A fost lăudată de marele John Galliano, iar portretele sale au ajuns să fie licitate la casa Sothebyʼs. Între amicii ei parizieni, s-au numărat vedete ca Roland Garros, Pablo Picasso și Jean Cocteau. (din „Români și românce care au schimbat lumea”, autor Dan-Silviu Boerescu)

Balkanik Festival – Home of World Music #11 este organizat de Asociația Culturală Metropolis, fueled by OSCAR Downstream ca partener principal; proiect co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional*; Balkanik Festival este proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București 565. Conexiuni urbane” 2024.**; sponsorizat de BRD Groupe Société Générale , Pop Cola, cu sprijinul Uniunii Armenilor din România, al Centrului Cultural Armean din București, Institutului Cultural Român, Institutului Francez Român, Institutului Polonez, Epson – partener tehnic, co-finanțat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din Polonia.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Pro TV, Cărturești, Aici a stat, Happ, Haute Culture, Infomusic, IQads, Scena9, Nine O’Clock, Observator Cultural, Revista Golan, spotmedia.ro, Trăiește muzica, Utopia Balcanică, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți, Munteanu Recomandă.

*„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.”

COMUNICAT DE PRESĂ

Expoziția foto „Între Cer și Pământ”, de la sfârșitul săptămânii trecute, găzduită de Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmaţiei, ne-a oferit pe lângă delectarea vizuală prin intermediul fotografiilor celor doi expozanți,  Julia Szeremi și Dragoș Georgescu, un „moment” complementar muzical.
Două tinere sighetence, Mercédesz Szlivka (studentă anul III, UBB Cluj-Napoca, secția actorie) și Dora Lingvai (studentă anul II, Academia de Poliție București) au oferit publicului prezent bucuria întâlnirii cu una dintre cele mai frumoase arte (din categoria „tradițională” a celor 7 Arte Frumoase): Muzica.

Între pământ și cer… a răsunat vocea viitoarei actrițe Mercédesz Szlivka, acompaniantă de viitorul ofițer de poliție Dora Lingvai. Exprimarea lor artistică a fost savurată și apaludată de public și… vă invităm să vă convingeți, urmărind înregistrarea video:

Text, foto & video: Ion Mariș

La sfârșitul săptămânii trecute, în sala Regina Maria a Centrului Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmaţiei, au expus fotografie – „Între Cer și Pământ” – artiștii vizuali Julia Szeremi și Dragoș Georgescu, aceștia fiind invitați de Asociația Cultura Gratia Urbis.

Între cer şi pământ… suntem noi, oamenii, sunt artiștii talentați… este Universul populat cu frumusețe, cu liniște, cu lumină.
Între cer şi pământ… este pasiune, muncă, picături de speranță, răsăritul și apusul.
Între cer şi pământ… sunt culorile viului, sunt cuvintele și/sau imaginile.
Între cer şi pământ… ne (re)găsim armonia, dragostea, echilibrul, uneori… confuzia.
Între cer şi pământ… pășim discret și/sau zburăm împreună cu Julia și Dragoș.

Video-ul următor este doar o palidă „mostră”, expoziția trebuie vizitată, este deschisă până la sfârșitul lunii.

Text, foto & video: Ion MARIȘ

Muzica: Pufino – Sentimental (freetouse.com)

Mulți ani în urmă am avut privilegiul să stau de vorbă cu unul dintre martirii pușcăriilor comuniste: domnul Gheorghe Jijie, care executase 17 ani de detenție. Îmi aduc aminte discuția de parcă aș fi purtat-o ieri. Avea un aer etern, care făcea să îngenuncheze istoria.

Domnul Jijie, în pușcăriile comuniste dumneavoastră ca ortodox ați avut vreodată dispute teologice cu ceilalți confrați creștini, fie ei catolici sau greco-catolici?

Nu, domnul Dan, nu mai aveam timp pentru așa ceva. Timpul care ne rămăsese era să murim. Și în fața morții toate lucrurile se simplifică și ajung la esență. Ne dădeam pe furiș bucata de pâine uscată de la unul la altul, având o grijă frățească fiecare, nu atât față de suferința personală, cât față de suferința celuilalt. Nu mai era loc de dogme, ci numai de sufletul creștin. Îmi aduc aminte că în penitenciarul de la Aiud, după două zile de înfometare și de tortură fizică, eram într-o celulă cu un alt deținut care era catolic. Ne murmuram dimpreună cumplita singurătate și suferință. Și dintr-o dată, parcă Dumnezeu vrând să ne arate că există și suferințe mai mari, s-a deschis ușa de metal a celulei noastre și a fost aruncat în fața noastră un rest de om, desfigurat de bătaie. Era o rană deschisă, care nu mai avea nici măcar forța să geamă. Ne-am uitat la el amândoi și am înțeles că răutatea omului fără Dumnezeu nu are limite. Undeva sus, pe fereastra cu zăbrele, am văzut cum se așezase o cioară, care ținea o nucă în cioc. Și din cauza unui zgomot făcut în celulă, cioara s-a speriat și a scăpat nuca la noi pe podea.
Domnul Dan, știți ce era, în acea clipă, nuca aceea pentru noi? Echivala cu trei feluri de mâncare la un restaurant de lux. Asta era nuca aceea coborâtă din cer! Dar ea era una singură și noi eram trei. Și-atunci, în regim de urgență, eu cu colegul meu de celulă, catolicul, ne-am privit unul pe altul și într-o clipă am făcut cel mai fulgerător și important sinod ecumenic. Am hotărât dimpreună să dăm nuca celui din fața noastră, fratelui mult mai suferind decât noi, care era greco-catolic. Știți cine era omul acela aruncat aproape fără viața în celulă lângă noi? Era Aurel Vișovan! Domnul Dan, unul dintre cei mai nobili și demni oameni pe care i-am întâlnit. Unul dintre marii martiri pe care ni i-a dăruit Dumnezeu, care prin mărturisirea lui, plină de cinste și curaj, neclintită, a reușit să îngenuncheze atrocitatea pușcăriilor comuniste.

Asta mi-a relatat domnul Gheoghe Jijie, fie-i pomenirea eternă, lângă Drepții acestui neam! Mai târziu aveam să aflu că marele martir creștin Aurel Vișovan lăsase pe lumea asta trecătoare o candelă, care să-i țină aprinsă veșnica-i lumină a sublimei lui jertfe pentru credința creștină și pentru demnitatea acestui neam în lumea îmbeznată care avea să vină.
Personal, m-am întâlnit cu paznicul demn al acelei lumini, cu acea candelă testament, lăsată de marele martir și anume cu fiul său, părintele Marius Vișovan. Și de ce oare, întâlnindu-l pe părinte, parcă dintr-o dată, m-am întâlnit cu demnitatea neștirbită, cu tăria de caracter și cu durerea surdă și infinită a tatălui său. Scriu aceste rânduri ACUM, când în celula de pușcărie mare, care este astăzi România, îl văd lovit și suferind pe părintele Marius, precum odată domnul Jijie l-a văzut pe tatăl său.

Și de aceea, ceva mai adânc decât mine, din propria ființă, mă îndeamnă să spun, indiferent cine te-a neîndreptățit, părinte, cine ți-a deschis răni sufletești vechi, neținând seama de nimic, călcând peste demnitatea și curățenia dumneavoastră sufletească, eu, fratele dumneavoastră ortodox, vă dau din nou NUCA aceea, pe care la vremuri de crucificare a primit-o părintele dumneavoastră, marele martir Aurel Vișovan.

Cu dragoste creștină,
Dan Puric

Toma Enache, regizorul filmului „ENESCU, jupuit de viu”, a fost recent distins cu premiul „Premio Cultura” în cadrul unui eveniment cultural organizat în Veneția. Filmul va fi lansat în România în luna noiembrie, fiind planificate peste 30 de premiere de gală în orașe din întreaga țară.

Regizorul a fost prezent la evenimentul cultural „Leoni, Gattopardi di Sicilia” organizat la Palazzo Donà dalle Rose. Acest proiect a fost creat și regizat de Nino Graziano Luca, în colaborare cu Contesa Chiara Modica Donà dalle Rose, sub patronajul Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților din Italia și al Consiliului Internațional al Dansului UNESCO.

„Sunt onorat să primesc Premiul Cultura, un premiu acordat într-un loc emblematic – Veneția. Această recunoaștere o împart cu maestrul Stefano Nicolao, creatorul costumelor din filmul nostru. Mulțumesc doamnei Gabriela Dancău, ambasadoarea României în Italia, Președintelui Comisiei de Cultură din Camera Deputaților a Parlamentului italian, On. Federico Mollicone, și organizatorului evenimentului, Nino Graziano Luca, alături de familia Donà dalle Rose”, a declarat regizorul Toma Enache. Toma Enache a fost prezent la decernare alături de cei doi producători executivi ai filmului, Marta Maria Mocanu și Elena Enache.

Lansare în România

Publicul românesc va avea ocazia să vizioneze în premieră acest film mult așteptat începând cu luna noiembrie. „Enescu, jupuit de viu” va fi lansat în cadrul a peste 30 de proiecții de gală în toată țara, debutând pe 2 noiembrie la Iași, 4 noiembrie la București, 5 noiembrie la Ploiesti și 6 noiembrie la Constanta. Pe pagina de Facebook și Instagram a filmului este postată lista completă cu data și locația fiecărei premiere.

Regizorul Toma Enache subliniază: „Acest film își propune să aducă în prim-plan nu doar genialitatea compozitorului George Enescu, ci și latura umană a acestuia. Sper ca prin această producție să aducem publicul mai aproape de sufletul lui Enescu și să-l facem iubit așa cum merită. Dincolo de compozitorul de geniu, este omul Enescu, pe care publicul poate să-l descopere în acest film. Sper ca filmul nostru să contribuie la îmblânzirea unora dintre semeni, lucru pe care Enescu dorea să-l facă, prin muzica lui. Poate nu doar să-i îmblânzească, ci și să-i facă să-l iubească așa cum merită.”

Distribuția și proiecțiile de gală

Filmul beneficiază de o distribuție remarcabilă, cu Mircea Dragoman în rolul lui George Enescu și Theodora Sandu în rolul Prințesei Maruca, alături de actori cunoscuți precum Cezara Dafinescu, Manuela Hărăbor, Adrian Titieni, Cristian Sofron, Kira Hagi, Pavel Ulici, Filip Ristovski, Erica Moldovan, Codrin Dănilă și regretatul Constantin Codrescu. Costumele sunt create de italianul Stefano Nicolao, celebru pentru munca sa la producții premiate cu Oscar, iar muzica reunește opere ale lui George Enescu și compoziții originale semnate de Sebastian Androne-Nakanishi, desemnat „Compozitorul Anului 2022” la International Classical Music Awards.

Coloana sonoră este interpretată de Orchestra Națională a Franței, sub bagheta Maestrului Cristian Măcelaru, director artistic al Festivalului George Enescu și de Orchestra Națională Radio din România, condusă de Maestrul Horia Andreescu. De asemenea, violonistul Alexandru Tomescu adaugă o notă distinctă acestei producții sonore. Coloana sonoră include și un fragment muzical original, interpretat de George Enescu la vioară și Dinu Lipatti la pian.

Bilete și informații

Filmul „Enescu, jupuit de viu” va fi prezentat exclusiv în cadrul premierelor de gală, în prezența regizorului și a unor membri ai echipei, oferind publicului o experiență cinematografică unică. Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro și ticketstore.ro.

Filmul va putea fi vizionat anul acesta doar la premierele de gală din întreaga țară.

Pentru mai multe informații și detalii despre film, urmăriți paginile oficiale de social media: Facebook: facebook.com/enescufilm;  Instagram: instagram.com/enescufilm; Website: www.lasteaua.ro

Comunicat de presă

Nota redacției: premiera la Sighet a filmului va avea loc la începutul lunii decembrie 2024, detaliile urmând a fi comunicate de către organizatorul local al evenimentului, Rotary Club Sighet.

REDIVIVUS este un grup de reenactori sigheteni, dedicat reconstituirilor istorice, care pune  accent în mod deosebit pe promovarea hainelor regale, a obiceiurilor de la curte și a artei medievale în general. Grupul a luat naștere la inițiativa doamnei Lia Stan, creatoarea costumelor medievale.

Invitându-ne pe noi, un grup de prieteni, să purtăm  aceste costume, am readus la viață unele personaje istorice. Având personajele și spunându-le povestea, am creat un spectacol… potrivit pentru a fi derulat în cadrul evenimentelor culturale promotoare de artă medievală.

În luna august, grupul Redivivus a avut  bucuria de a fi invitat să participe la două mari festivaluri: Festivalul Medieval „Ștefan cel Mare” din Suceava, derulat în perioada 15-18 august 2024 și la MedFest Făgăraș, în perioada 23-25 august 2024. Despre festivalul de la Suceava se spune că este unul dintre cele mai mari festivaluri de gen, din Europa. Anul acesta au fost peste 30 000 de spectatori, 38 de trupe din 7 țări, peste 200 de spectacole în 4 zile de poveste, toate desfășurate într-un loc de legendă: Cetatea de scaun a Moldovei.Ținând seama că grupul Redivivus a fost unul dintre cele 38 de grupuri acceptate, în fața altor zeci de grupuri respinse, am putea spunea cu mândrie că nu suntem doar norocoși, ci și…valoroși! Experiența participării la Festivalul medieval de la Suceava a fost una intensă, ușor istovitoare, dar plină de învățăminte și de conexiuni cu oameni iubitori de artă medievală.

La Făgăraș lucrurile au stat puțin diferit, totul s-a petrecut la o scară mai mică. Neexistând zonă comercială, aș putea spune că a fost un festival elitist, care și-a concentrat atenția  exclusiv pe obiceiuri, meșteșuguri, lupte, arte, toate cu caracter strict medieval. Aici am consolidat vechile prietenii și am creat altele noi, impulsionați de forța camaraderiei și a dragostei pentru arta medievală ce ne cuprinsese pe toți. Totul a fost la superlativ, ne-am bucurat de admirația spectatorilor și a participanților, copiii au interacționat cu noi cu mulă bucurie și curiozitate, am fost apreciați pentru prestația noastră de la scenă, am învățat jocuri și meșteșuguri la atelierele prietenilor noștri, seara am cântat și am râs împreună, am pus bazele unor noi proiecte și colaborări! Cetatea Făgărașului, numită și Cetatea Principeselor a devenit a noastră, atât la propriu, cât și la figurat!

Venind spre casă, mă întrebam cum au fost posibile aceste bucurii, de unde își trag ele seva, care e rădăcina lor? Răspunsul e acesta: pasiunea și talentul Liei Stan, munca și dedicația necondiționate, dragostea ei pentru frumos, au reverberat, s-au adunat și au generat bucurii, peste bucurii în atâtea locuri, contexte și situații încât doresc din toată inima să-i spun Liei: MULȚUMESC, om creator de FRUMOS și de BUCURIE! MULȚUMESC și în numele grupului Redivivus!

Așteptăm cu nerăbdare noile proiecte! Redivivus re-naște nu doar idei și concepte, ci înseși spiritele noastre! LIA, MULȚUMIM!

Delia POP

La Sighetu Marmației, ca în fiecare an la 29 august, a avut loc  întâlnirea anuală a supraviețuitorilor „lotului Vișovan”, tinerii din Maramureș arestați în 1948, elevi și studenți, trecuți cu toții prin ani mulți de temniță comunistă. Anul acesta se împlinesc 76 ani de la momentul încarcerării lor în sinistra închisoare din Sighet, la 29 august 1948 (de unde au fost ulterior duși la Cluj pentru proces și apoi repartizați la închisorile de executare a pedepselor – Pitești, Târgșor, Gherla, Canal, Aiud…).

Anul acesta singurul senior prezent a fost domnul profesor Nistor Man și împreună cu un grup de preoți și tineri greco-catolici au urcat în celula 74 de la etajul doi al Muzeului Memorial de la Sighet (celula unde fuseseră „cazați” în iarna ’48 -’49 ) pentru un moment de rugăciune condus de părintele Marius Vișovan. Rugăciunea din celulă a urmat Sfintei Liturghii celebrate jos pe celular de grupul de la Oradea și Zalău, aflați în pelerinaj la Sighet, la sfârșitul căreia domnul Nistor Man  a ținut un discurs tinerilor.

Cei trei supraviețuitori (din cei 18 cât totaliza „lotul Vișovan”), ajunși deja la vârste venerabile sunt: Petru Codrea – 93 de ani cu domiciliul în Sighet, Ioan Dunca – 92  ani la Vișeu de Sus, și Nistor Man – 95 ani, la Tg. Mureș. În afara celor din „lotul Vișovan” mai sunt în viață 4 deținuți politici din Maramureșul istoric.

preot prof. Marius Vișovan

Un adevărat regal de poezie s-a desfășurat la GHELARI, la începutul săptămînii trecute: luni-joi, 19-22 august, 2024. Veniți din zări îndepărtate, cei prezenți s-au bucurat de  revederea așteptată de atîta amar de vreme. Decorul minunat – păduri, verdeață, cazare la altitudine, cer senin, piscină, liniște favorabilă creației artistice… Totul doar la o sumă derizorie… Acoperind cele trei nopți de cazare și mesele aferente…

Ajungem pe la orele 13:00, luni. Programul oficial începe exact la orele 17:00, cum era stabilit, la o smerită bisericuță greco-catolică. Preotul vorbește concis, competent, sensibil, despre locașul în care ne aflăm.

„Datează de pe vremea MARIEI TEREZA, de la o mie șapte sute…”
„Opt zeci”, murmur eu.
„Și doi”, completează preotul.

„Inițial era catolică, apoi era greco-catolică, ortodoxă după 1948, retrocedată la greco-catolici după 1990. Cînd am intrat aici, ciupercile crescute din cauza umezelii  erau înalte de 80 de centimetri. Tavanul, nereparat de zeci de ani, se prăbușea peste orga de alamă. Sînt singurul enoriaș supraviețuitor al acelor vremuri. Un alt enoriaș, ceh de origine, a demontat orga și a trimis-o în Secuime, unde își îndeplinește menirea…”

Totul se confirmă: sus, în niște amvoane, ascetismul catolic este  reprezentat de niște statuete. Totuși, ortodoxia pare umană, apropiind credinciosul în suferință, căutînd alinare la CEL-DE SUS.

Dar ortodocșii, cum or fi fiind ei???

Două tablouri, unul cu FECIOARA, iar celălalt cu IISUS, privesc trist, de parcă și-ar spune: „Ce vrei, măi dragă? Asta-i viața…”

„Erau două chei la ușă. Una a rămas la catolici iar a doua am dat-o la ortodocși. La retrocedarea de după 1990, nu ne-au înapoiat-o. Așa că luăm cheia de la catolici atunci cînd vrem să intrăm”.

(Aveam să-mi dau seama că omul era de toată isprava. Îl consider cel mai calificat din tot „Festivalul”…)

Toți citesc una-două creații scurte. Cam trei minute de fiecare. Mulți chiar scurtează timpul, ca să n-o lungească. Par oameni de treabă. „Poate chiar or fi fiind”, îmi trece prin minte. Totul se termină pe la orele 20:30, cu fotografia de grup de pe treptele de la intrare.

Dibuiesc drumul de întoarcere, parțial fericit: locul are o liniște aparte, e curat, oameni-s harnici.

„A venit cineva de la cultura deveană pentru a onora evenimentul?”, întreb eu cînd îmi vine rîndul să citesc. Nu mă uimește răspunsul negativ. „Mama nu se supără! Pot să ud și canapeaua”, îmi trece prin gînd reclama antică, eu regretînd epoca timpurie a bebelușului obraznic.

N-aș vrea să produc supărări. Am constatat că la DEVA tare iute sare smalțul dacă nu ești din gașcă. Zîmbetele  complice mă fac să cred că nu-s singurul avînd această părere.

(„Bine am mai început-o. Am devenit oare dizident?…”)

Mirarea mi se evaporă ca luată cu mîna cînd alungi deochiul bînd apa de pe cărbunii încinși. Îmi amintesc cele două lansări de carte pe care le-am avut anul trecut la ORĂȘTIE, iar una la DEVA, avîndu-i ca invitați pe publiciștii ION POPESCU BRĂDICENI și LAZĂR POPESCU, ambii conferențiari universitari doctori, membri ai UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, lansări ținute la date diferite la SINAGOGA refăcută acum cîțiva ani. Am făcut toate cele necesare – afișe, invitații personale în două licee, din care unul AUREL VLAICU, colegiu național, plus două școli generale. Nu a venit NIMENI dintre „oficiali” sau dintre profesori…

E o constatare care va deveni realitate de necontestat… Poate datorită faptului că ORĂȘTIA e declarată „capitală culturală a județului Hunedoara”?…

Mă gîndesc la faptul că oi fi fiind eu de vină, pentru că n-am invitat pe cine trebuie. Anul acesta, pe 10 septembrie, cînd voi lansa cartea de poezie POVESTIRI DE NES(U)PUS, voi invita femeile de serviciu, pentru ca primăria să fie bine aspectată astral…

Mă amuzam enorm de fiecare dată cînd mergeam ca să anunț o lansare de prestigiu la care aduceam oameni deosebiți pe plan național, cînd vedeam crisparea „oficialilor”!… Răsuflau ușurați cînd mă vedeau plecat și necerînd vreo sumă de sponsorizare. „Arondații din oficiu” pentru a primi sponsorizări partinice puteau fi satisfăcuți de tovarășii de drum…

Nu se iroseau bani pentru lansări de carte…

„Poate avem nevoie pentru manifestări manelistice de largă respirație urît mirositoare, cum ar fi un concert Gheboasă sau Mangă Uraganul, că acolo vine gloata votatoare… Și dacă-s mulți e bine, că puterea pulimii crește… Exponențial…”, îmi mai trece mie prin minte.

La ultima lansare de carte de anul trecut, la Deva, avusesem 12 inși participanți: 9 aduși de mine!… Cu 5 zile înainte venise BOMBONEL, așa „că cultura deveană” (!) era prea obosită pentru a onora prezența a doi renumiți publiciști pe plan național: Conf. Univ. Dr. LAZĂR POPESCU și ION POPESCU-BRĂDICENI! Doi necunoscuți, dar 50% din materialui scris atunci la biblioteca deveană ca promovare se baza pe scrierile lor!!!

Nepăsarea arogantă și autosuficiența au farmecul lor abisal…

Ziua a doua, marți, am folosit-o pentru o binemeritată refacere: am ras 15 kg de mere pentru plăcinta viitoare, revigorîndu-mi relațiile conjugale, deteriorate de trecerea timpului necruțător… Aveam mare nevoie de asta în perspectiva zilei de miercuri, care mă aștepta rînjind sardonic…

Miercuri, ora 10:00 – citire de creații.

Sînt foarte mulți „doctori” în ceva. Deci există „șansa melcilor, adică să fim mereu ultimii”, cum zicea Mircea Dinescu înainte de a se cantona prin preajma grătarelor cu șfară de muzică rrromânească…

Devin suspicios-îngăduitor, recitînd: „S-a spart de mult conducta cu manele/ Ca mai demult conducta cu folkiști/”. Trag concluzia că arta cuvîntului își va reveni. „Sînt mai mulți acei care scriu decît acei care citesc”, zice unul, înviorîndu-mă cînd nu mai speram nimic.

„Nuca-n perete” are și ea farmecul ei personl.

„Minerii nu-s de vină”, decretează firoscos unul care o fi avut 15 ani la „îmbăloșirea evenimentelor din Decembrie”. Îmi dau seama că are o misiune trasată de „tovii” de odinioară.

„Ce crezi, prietene! Doar nu-i lăsăm pe „telectuali” să spună ce vor ei, ca să zăpăcească mințile zăpăcite ale auditoriului de n-o să ne mai înțelegem cu el!”

(Declar în fața MARII ADUNĂRI NAȚIONALE: „Stați liniștiți, tovarăși,  la locurile dumneavoastră! Aici parcă sîntem la LAKE PLACID”.)

„Îmi amintesc de tandrețea cu care minerii crăpau țestele de intelectuali cu cozile de tîrnăcop. Aceeași intelectuali care-i aplaudau pentru ajutorul dat „demo(n)crației” de cumetrie…”, mai zic eu, convins că mai bine aș tăcea.

Tipul dispare nervos, ca să raporteze „la centru”!…

Oare unde au mers 15.000 de mineri, în cele  trei zile, după „asimilarea” conservelor de pește și de fasole, cînd orice om caută un loc mai retras pentru a se reculege în liniște, ciucit cum cere momentul?…

Trimisul de la centru, un fost imberb acum 35 de ani, în pubertatea mijlocie cînd avea ca reper comportamentul biblicului ONAN, se ridică țîfnos părăsind sala pentru a „raporta”urgent la centru!!!

„Opinia proletară” nu doarme. Sînt mai mulți acolo în „misiune”!!!…

În bermude roșii proaspăt spălate acum două săptămîni (!!!) și purtînd un tricou sub care ascunde o minge de baschet,  cu o barbă cîlțoasă de satir priapic, o arătare mă admonestează revoluționar. Mă efortez să nu izbucnesc în hohote. Îmi amintesc nimfele hăituite prin pădurile în care   decorul e propice priapismului exacerbat. Păcat că mimfele, odinioară excedentatare, lipsesc. Caut să-i detectez turloaiele paricopitate. Are adidași, așa că încercarea mea e sortită eșecului. Barba sa zburlită arată revolta proletară a înțepenitului în tranziția permanentă.

Un falusian ratat, defazat cu pi/2 în alergarea nimfomaniacă…

Plec fericit: am obținut enervarea progresivă, generatoare de  progres…

Am revelația zilei atunci cînd trec prin localitatea GOTHATEA. Dau fuga la dicționar dar nu găsesc mare lucru. Accesez saitul cercetătorilor englezi, experți în orice și aflu că numele localitatății GOTHATEA vine de la GOȚI. Aceștia accesau albiile rîurilor, penetrînd mai ușor în teritoriu. La fel cum CELȚII au intrat pe SOMEȘ. Erau migratori călări. Unii dintre ei, neavînd cai suficienți, călăreau cîte doi pe același bidiviu. Au fost numiți BI-GOȚI. Ei au creat limbajul și comportamentul bigot zonal, atît de bine reprezentat local. BI-GOTISMUL a penetrat „deplin și definitiv la orașe și sate în zona Mureșului hunedorean…” Noi nu ne mai mirăm constantînd consternați realitatea. Limba și mai ales comportamentul BI-GOT au devenit normă în zonă și au ajuns la cote de neînchipuit.

„Bigotismul a învins deplin și definitiv la orașe și sate…”
Ca odinioară comunismul…

Acela în care aveai totul gratis: facultate, tratament medical și mai ales dental cînd nu costa nimic o plombă sau o extracție. Astăzi ne raportăm la euro, 40-60 de euro o plombă, 30 de euro un detartraj, deși ai plătit 40 de ani asigurări de sănătae…

Așa că domnilor, tovarăși sau prieteni, care mai aveți curajul (în afară de mine!) să mai scrieți SURÎSUL HIROSHIMEI?… Că bate vîntul aspru de la UNCHIUL SAM…

Că dacă nu ești „politically correct” vezi tu pe dracul și te înveți minte…

Plec fericit pentru că am scăpat cu viață, nefiind afectat de ceea ce tocmai vă spusei…

A bon entendeur, salut!…

(NOTA SUB-REDACȚIEI: Văzînd aberațiile publicate, noi declarăm că ne disociem total și explicăm următoarele:

• TARABA LITERARĂ trebuia să se numească TABĂRA LITERARĂ
• Dactilografa noastră, cu ochelarii în lacrimi pentru neparticipare la eveniment, a făcut o „greșeală din eroare”, scriind TARABA în loc de TABĂRA. Cam la fel cu IUBIREA DIN DRAGOSTE. A fost concediată instantaneu. „Cine mă mai ia pe mine acum?”, a fost auzită murmurînd la plecare. „Nu mai sînt tînără. Am 28 de ani…” „Te iau eu, de două ori pe săptămînă”, a declarat un bătrîn pensionar de armată, la venerabila vîrstă de … 45 de ani. „Doar să ai răbdare cu mine și să nu mă grăbești”, a mai declarat el sfios…
• La anul, REDACȚIA își rezervă dreptul de a-l trimite pe reporterul nostru special, pentru a verifica evoluția spiritului BI-GOT…
• Îmi permit acestea pentru că niciodată „nu mă tăvălesc cu bara-n mînă ca să mă AJUNG undeva”! Am preferat să dau concursuri pentru a ajunge acolo unde nu merit… locurile fiind ocupate din vreme de „parveniții timpurilor noi…” )

Nicolae RĂDOI

AFDP Maramureș
Nr. 85/ 26.08.2024

Către Episcopia Greco – Catolică de Maramureș

Preasfințite episcop Vasile Bizău,

În numele Asociației Foștilor Deținuți Politici filiala Maramureș vă exprimăm protestul nostru, față de suspendarea pe 60 de zile a părintelui Marius Vișovan, fostul președinte al filialei noastre, fiul martirului Aurel Vișovan, liderul rezistenței anticomuniste din Maramureș. Această decizie ne mâhnește și ne revoltă, zicem noi puțin prea drastică, fără a se trece gradul la sancțiuni, dacă tot ați vrut să-l sancționați.

Părintele Marius Vișovan este de zeci de ani un promotor neobosit al memoriei martirilor și eroilor Maramureșului, al celor care au apărat onoarea, libertatea, demnitatea și credința în fața comunismului, printre care și tatăl meu, Grigore Hotico, care a îmbrățișat aceleași idealuri, fiindu-i alături în toate demersurile împotriva regimului totalitar comunist.

Vă rog cu respect dar și cu fermitate să anulați suspendarea părintelui Marius Vișovan, inacceptabilă pentru orice om de bună credință din Maramureș.

Dan Hotico
Președinte AFDP Maramureș

UNIUNEA UCRAINENILOR DIN ROMÂNIA, FILIALA MARAMUREȘ
СОЮЗ УКРАЇНЦІВ РУМУНІЇ, МАРАМУРЕСЬКА ФІЛІЯ

Vă invită să luați parte la manifestările culturale „Vara la stână” și „Culorile cergii” care vor avea loc miercuri, 28 august 2024, începând cu ora 16:00, la sediul organizației locale U.U.R. Rona de Sus, situat în satul Rona de Sus, nr. 1256, județul Maramureș.

Запрошує Вас взяти участь у культурних загодах „Полонинське літо” і „Кольори ліжника” Відбудеться у середу 28 серпня 2024 р., починаючи з 16:00 години, у приміщенні місцевої організації С.У.Р. Верхня Рівня, яке знаходиться за адресою: село Вирхня Рівня, №. 1256, повіт Марамуреш.

Uniunea Ucrainenilor din România (UUR)

Citindu-ți povestea (aici) parcă trăiesc un déjà-vu, mă întorc în timp cu nostalgie la momentul când am părăsit și eu Sighetul, așa ca tine, fără nici un regret, cu tristețe și frustrare, supărată pe cei pe care credeam că mi-au făcut rău, de la părinți, familie, prieteni, fost soț și tot… sistem politic, corupție, religie, dogmă, injustiție, nedreptate… asta s-a întâmplat acum mai bine de două decenii…

Eram ca tine, gândeam ca tine, simțeam ca tine…. că mă sufoc, că nu am aer, că trebuie să înghit o grămadă de rahaturi, decizii injuste, pe plan personal sau profesional. Îmi aduc aminte de fiecare emoție și sentiment pe care l-am trăit în acel moment. Mi-am promis, cu mâna pe inimă, că nimic și nimeni nu va reuși să mă clintească din loc și să mă facă să mă răzgândesc să mă întorc înapoi în Sighet. Nu a fost așa, după ce am îndepărtat tot și pe toți din jurul meu să nu mai mă „rănească” m-am întâlnit pe mine însumi și „umbra” mea proprie, toate emoțiile și sentimentele trăite atunci le-am retrăit din nou pentru că erau bine încrustate în ADN-ul meu; de fiecare dată când întâlneam o situație le fel ca cele menționate mai sus, deși erau mai rare, rana se deschidea, emoția ieșea la suprafață… și atunci a început al doilea „război”, cel cu mine însumi, care a fost decisiv în declinul și căderea mea, dar asta e o altă poveste, poveste pe care poate o voi publica complet într-o zi.

Căderea și ridicarea mea în același timp. Când am „căzut” am simțit nevoia să mă întorc acasă și m-am întors, cu gândul să mă instalez poate din nou în Sighet. Aveam nevoie de reconfort și consolare și asta mi-a dat Sighetul, anul trecut și anul acesta. Familia mi-a fost alături ca de fiecare dată, să mă susțină, să mă consoleze, să mă sfătuiască, au fost acolo pentru mine când am avut nevoie. Să-mi susțină orice decizie voi lua. Și le mulțumesc din suflet.

Cred și știu acum cu tărie că absolut nimeni și nimic nu e de vină pentru ce mi s-a întâmplat sau mi se întâmplă în prezent; stând și analizând tot ce am trăit până acum am ajuns la această concluzie, e logic, trebuie să evoluăm. Să creștem! Noi „atragem” experiențele de care avem nevoie pentru creșterea profesională și spirituală mai ales. Sufletul nostru nu poate să evolueze dacă nu suferim – nu-i așa? – așa este la școală sau într-o meserie. Am ajuns să înțeleg că nu există experiențe rele sau bune în viață, există doar experiențe din care învățăm, deși nu așa pare la prima vedere; absolut tot ce ni se întâmplă, absolut tot ce trăim este pentru creșterea noastră spirituală și socială. Probabil nu vezi așa lucrurile în momentul ăsta, dar le vei vedea așa într-o zi. Sper din suflet!
„Când schimbi modul în care privești lucrurile, lucrurile pe care le privești se schimbă.” (Wayne Dyer) Și nu pentru că lucrurile s-au schimbat ci pentru că tu le privești dintr-o altă perspectivă.
Învățăm cât trăim, nu numai la școală, nu numai în domeniul profesional… să iubești se învață, să accepți se învață, să tolerezi sau nu, să fii fericit sau nu, să ierți sau nu, depinde unde ne îndreptăm energia și gândurile. Eu îmi îndrept energia spre POT și REUȘESC… musai!

Autocunoaștere este calea către o viață fericită și împlinită.
Experiențele de viață ne „șlefuiesc” ca pe un diamant brut până sclipim. Venim toți pe pământ cu un har și cu talente, trebuie numai să le descoperim. Nimeni nu e mai bun ca altul, singurul lucru ce ne deosebește este starea de conștientizare în care ne aflăm. Și de aici, toate acțiunile pe care le întreprindem și deciziile pe care le luăm ne vor decide destinul și calea pe care pășim.

Evelin, îți doresc tot binele din lume și la cât mai multe experiențe pozitive de viață. Într-o zi vei străluci ca un diamant!

Ionița Năneștean
(Québec, Canada)

Foto: Mariana Petrovai

Ziua Națională – Ziua Independenței Ucrainei a fost marcată Sâmbătă, 24 august 2024, pe malul românesc al Tisei la Punctul de Trecere a Frontierei din Sighetu Marmației. Evenimentul a fost organizat de Uniunea Ucrainenilor din România (UUR) și a fost completat – pe lângă momentul de la frontieră – cu o masă rotundă cu tema „Identitate Națională, Solidaritate și Parcurs European: Perspective pentru Viitorul Ucrainei” (desfășurată la sediul filialei Maramureș a UUR) și respectiv un moment artistic.

La Punctul de Trecere a Frontierei Sighet ceremonia a debutat cu intonarea imnurilor de stat ale României și Ucrainei, urmată de discursurile invitaților prezenți. După cuvântul de deschidere al deputatului Nicolae-Miroslav Petrețchi (președintele Uniunii Ucrainenilor din România), care a subliniat importanța bunelor relații dintre România și Ucraina, rolul jucat de România în susținerea Ucrainei, dar mai ales eroismul și sacrificiile poporului ucrainean în acest război nedrept, au mai luat cuvântul senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, av. Florin Andreicuț – decanul Baroului Maramureș, prof. Ioan Muntean – inspector școlar general adjunct, preotul vicar Vasile Colopelnic, av. Daniela Onița-Ivașcu – viceprimar Sighet și Mirela Buftea (care a citit mesajul primarului Sighetului, av. Vasile Moldovan). La ceremonia de la frontieră au fost prezenți și alți reprezentanți ai unor instituții publice din Polonia, Ucraina, Ungaria și, bineînțeles, România.
Toți vorbitorii au subliniat eroismul și sacrificiile poporului ucrainean, dorința de victorie în confruntarea cu Rusia, importanța idependenței Ucrainei și-a consolidării acesteia, semnificația sărbătoririi Zilei Naționale a Ucrainei (adoptată la 24 august 1991).

După un moment de reculegere în memoria celor căzuți pentru Independența Ucrainei și a unui scurt serviciu religios, ceremonia de la frontieră s-a încheiat cu un moment artistic susținut de o familie de muzicieni din Ivano – Frankovsk.

Cântecele ucrainene tradiționale, interpretate de invitații din Ivano – Frankovsk, au trecut peste apele Tisei, fiind un sensibil mesaj muzical încărcat de speranță și încredere în viitorul țării vecine (video):

Text, Foto & Video: Ion Mariș