Într-o continuare a eforturilor lor de două decenii și jumătate, voluntarii italieni, însoțiți de părintele Massimo Nevola, pregătesc o nouă sesiune de cursuri de italiană și engleză pentru copiii și tinerii din Sighetu Marmației. Cei interesați sunt așteptați pe 1 iulie, la ora 10:00, la Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”.

Această inițiativă, care se desfășoară de 25 de ani, este un exemplu de dedicare și colaborare internațională în sprijinul educației locale.

„De 25 de ani împreună! Mulțumim, padre Massimo Nevola!” – este mesajul de recunoștință exprimat de comunitatea locală față de eforturile neobosite ale părintelui și ale voluntarilor.

Salut, Sighet!

Asociația și Școala Rădăcinilor Străbune din Călinești alături de Muzeul Maramureșan Sighet și Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” ne invită la Sărbătoarea Rădăcinilor Străbune, ediția a IX – a.

Locul de desfășurare: Vadu Izei – La vâltoare la Gorgan.

Program:
Vineri, 28 iunie 2024, ora 16:00 – Ateliere ale Școlii Rădăcinilor Străbune;
Sâmbătă, 29 iunie 2024, ora 16:00 – Ne veselim alături de invitații noștri!

Salut, Sighet!

„Toate visurile noastre pot deveni realitate dacă avem curajul să le urmăm.’’- Walt Disney

Cu toții știm că avem pe parcursul vieții momente fel de fel. Există momente în care te simți special, clipe când te pierzi pe drum, momente în care nu știi direcții și scurtături.
Cu toții știm că există momente în care suntem convinși că toate eforturile merită, că ești pe pista cea bună, că-ți va reuși.
Și dincolo de toate există momente în care vezi răsăritul și îți dai seama că viața e atât de frumoasă pe cât ți-o faci tu. Astăzi este despre împlinire, binecuvântare și mai presus de toate: mulțumire.

Dimineața a început devreme, cu soarele strălucind puternic, parcă știind cât de importantă este această zi. M-am trezit plină de emoție și anticipare. Am ales cu grijă hainele pe care le voi purta sub roba de absolvent și am verificat de mai multe ori ca toca să fie așezată corect. Ziua de absolvire este una dintre cele mai așteptate și importante zile din viața unui student. Este momentul în care toți anii de studiu, eforturile și sacrificiile sunt recunoscute și celebrate. Astăzi, vreau să împărtășesc experiența mea personală și emoțiile trăite în această zi de neuitat. M-am trezit cu gândul că astăzi este ziua în care voi purta cu mândrie roba de absolvent și voi primi diploma care simbolizează toată munca mea. Astăzi, ca absolvent, mă uit înapoi la anii de studiu și reflectez asupra călătoriei mele academice. Vreau să vă spun că nu a fost deloc ușor, a fost un drum destul de dificil, dar întotdeauna am văzut luminița de la capătul tunelului. Astăzi spun cu mândrie că mă simt norocoasă și binecuvântată pentru tot ce mi-a oferit FSEGA Sighetu-Marmatiei. M-a învățat multe lucruri valoroase. Atât din punct de vedere academic cât și personal. Am descoperit oameni care-mi vor rămâne mereu în suflet, am legat prietenii și am învățat că eșecurile sunt oportunități de a crește și de a deveni mai puternic.

Astăzi o nouă generație de contabili este pregătită să își ia zborul spre ceea ce noi numim: Viitor. Este momentul să celebrăm toată munca și tot efortul depus în cei 3 ani ca și studenti ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune la Sighetu-Marmației. Absolvirea este un prag, dar nu sfârșitul călătoriei. Este începutul unei noi etape pline de oportunități și provocări. Cu diploma în mână, am încredere că suntem echipați cu toate cunoștințele și abilitățile necesare pentru a face față oricărei provocări.

Cu recunoștință, mulțumesc acelor oameni care și-au croit drum în viața mea dar și celor care m-au primit cu brațele deschise și mi-au arătat definiția prieteniei sincere. Acei oameni care mi-au dat avânt și un imbold la faptul că viața e frumoasă și plină de lucuri încă nedescoperite. Mulțumesc profesorilor, care au fost  sprijin și înțelegere, atunci când am avut nevoie. Mulțumesc!

Închei cu un sentiment de mândrie și recunoștință. Fiecare sfârșit este un nou început, iar astăzi, ca absolvent, privesc cu încredere spre ceea ce urmează.

Fie ca fiecare dintre noi să își urmeze visele cu determinare și pasiune, să își valorifice potențialul și să contribuie pozitiv la lume. Felicitări tuturor colegilor mei și mult succes în toate viitoarele voastre oportunități.

Monica Nyiri Bud

Ideea de a scrie împreună un articol cu această temă ne-a venit după concertul de muzică klezmer de la sinagogă (vezi AICI), când i-am povestit lui István Aranyosi cât de dificil mi-a fost să le explic elevilor de-a XII-a, veniți la școală la consultațiile pentru bacalaureat, gestul studentului Jan Palach, cel care și-a dat foc pe 16 ianuarie 1969 în Piața Wenceslas din Praga, în semn de protest față de regimul comunist. Mai ușor a fost să răspund la întrebarea adolescentului oarecum plictisit, care, cu o lejeritate aproape debordantă, m-a întrebat: De ce să faci asta? Ceea ce pentru generația noastră pare un gest menit să trezească societatea din resemnarea instalată după ocupația trupelor Pactului de la Varșovia din august 1968, pentru generația Z, pare de neconceput – gestul sacrificiului suprem. Aceasta este rațiunea pentru care i-am cerut lui István Aranyosi să aștearnă câteva gânduri filosofice pe marginea expoziției în memoria lui Jan Palach (expoziția cuprinde, în cele 23 de exponate, contextul istoric și societatea cehoslovacă a anilor ´60 ai secolului XX, mișcarea studențească, imolarea ca formă de protest politic, reacția celor de la putere, dar și a societății, ecourile din străinătate, dar și „torțele vii” din blocul comunist etc.).

1. Dincolo de aspectele descriptive ale analizei cazurilor de protest prin autoincendiere – cele propuse de psihologie, antropologie și științele politice – aspectul normativ, adus în vizor de filosofia politică, este cât se poate de pertinent. Abordarea filosofică în acest context este special prin faptul că nu se centrează pe descriere de fapte, urmată de generalizare, așa cum fac științele, ci încearcă să formuleze principii de maximă generalitate, care pot fi aplicate apoi la cazuri concrete, astfel că ele dobândesc calități pe care nu le aveau atâta timp cât erau tratate drept fapte ca fapte, și anume calități precum binele, justificabilitatea morală, coerența practică („practica” în sens aristotelic, de deliberare în vederea acțiunii, și nu de dragul teoriei).
2. Suicidul protestatar pare să ridice probleme greu de surmontat pentru cele mai cunoscute filosofii ale libertății. În primul rând, el pare să-și creeze o nișă interpretativă care punctează ceva ce se află dincolo de distincția între libertatea negativă și cea pozitivă. Această distincție a fost explicit introdusă de filosoful liberal Isaiah Berlin în anul 1958, însă ea există implicit în mai toate operele de filosofie modernă, bazate pe o formă sau alta de teorie a contractului social (o familie de teorii menite să justifice moral existența și autoritatea statului). Libertatea negativă este libertatea inividului în raport cu orice forță non-naturală, cum ar fi statul sau alți indivizi, înțeleasă ca non-interferență din partea acestora din urmă în viața individului. De pildă, liberalismul clasic al lui John Locke este construit pe acest tip de libertate, care reprezintă o axiomă în teoria sa asupra contractului social. Pe de altă parte, libertatea pozitivă este capacitatea concretă a individului de a se dezvolta și de a-și realiza scopurile și menirea în viață. Această libertate pozitivă este congenitală filosofiilor politice de stânga, cum ar fi contractualismul colectivist al lui Rousseau. Distincția este bine captată în engleză de diferența dintre freedom from (negativă) și freedom to (pozitivă). Cum am putea oferi coerență morală unui gest precum cel al lui Jan Palach prin prisma acestei distincții, sau, chiar mai general, prin prisma dihotomiilor stânga-dreapta, socialism-liberalism, colectivism-individualism. Gestul este atât de extrem și cu o funcție mai ales comunicațională, și nu de practicitate imediată și utilitară, încât este greu de integrat în aceste scheme dihotomice. Putem oare să simplificăm situația afirmând că gestul de autoincendiere era o soluție la o problemă de lipsă de libertate negativă sau la una de libertate pozitivă? Mă îndoiesc. Pretențiile și tendințele totalitare, precum cele față de care Jan Palachșialții s-au revoltat, par să aducă în colimatorul nostrum analytic sisteme la care gânditorii clasici nu s-au gândit. Nu trebuie blamați. Totalitarismul este o creație a societății industrial târzii.

O a doua filosofie cunoscută a libertății care mi se pare depășită de o situație precum cea a protestului prin autoincendiere este existențialismul. Camus poate avea dreptate să afirme, în deschiderea eseului său Mitul lui Sisif, că suicidul este singura problema filosofică serioasă, însă soluția sa, din nou, pare a păli în fața unei situații morale precum cea discutată aici. Soluția lui Camus este bazată pe absurditate, filosofia potrivit căreia lumea în sine nu oferă absolut nimic în privința unui sens al vieții sau al existenței, contrar a ceea ce religia propovăduiește (o lume creată de divinitate, cu un sens și o esență prestabilite). Dacă așa stau lucrurile, atunci suicidal este la fel de absurd precum căutarea obsesivă a unui sens acolo unde nu există. Dimpotrivă, individual devine cu adevărat liber atunci când recunoaște absurdul și facticitatea și își creează propria esență și menire. Este o filosofie ultra-individualistă. Camus nu-și pune problema că ar putea exista cazuri în care suicidul, de exemplu cel în semn de protest, ar putea el însuși constitui acea autorealizare, tocmai pentru că scopul se plasează dincolo de bunăstarea individului, dincolo de un egocentrism asumat implicit. Autorealizarea individului prin autoimolare. Sună paradoxal, dar nu este absurd!

Dacă doriți să aprofundați problematica temei, vă îndemnăm, mai ales pe cei tineri, să vizionați expoziția din cadrul Memorialului. În loc de încheiere, o invitație la reflecție pe marginea întrebărilor lansate de pastorul evanghelic Jakub S. Trojan, în predica sa la înmormântarea lui Jan Palach, în cimitirul Olšany: „În acest secol cinic, în care adesea ceilalți ne îngrozesc pe noi, iar noi îi îngrozim pe ei, un secol în care de multe ori ne speriem de nimicnicia noastră lăuntrică, el ne-a determinat să ne punem întrebarea care ne poate transforma în oameni cu caracter puternic: ce am făcut eu pentru alții, ce suflet am, care este scopul meu și care este principala valoare în viața mea?”

István Aranyosi
Marius Voinaghi

Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș a reprezentat județul nostru la unul din cele mai importante târguri de turism în format B2B, ITB China 2024, organizat la Shanghai în perioada 27-29 mai 2024, târg la care au participat peste 600 de expozanți din mai mult de 80 de țări și regiuni de pe mapamond.
De-a lungul celor 3 zile, standul nostru a fost vizitat de numeroși potențiali clienți și parteneri, toți interesați de oferta noastră.

Vizibilitatea Maramureșului a fost optimizată și prin cele trei interviuri date presei chineze, prin prezentarea ofertei turistice a județului (dublată de o degustare de produse tradiționale aduse de acasă) în cadrul manifestării de succes „Romania: The Gateway to Eastern Europe – Networking & Business Opportunities”, precum și printr-o întâlnire separată cu media și cu anumiți influenceri chinezi.

Standul României, organizat de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, a beneficiat de prezența și suportul E.S. Horia-Dan Maxim, ambasador al României în Republica Populară Chineză, E.S. Radu Fodoreanu, Consul General al României la Shanghai şi a domnului Andrei Panait, consilier economic în cadrul Biroului de Promovare Comercial-Economică Shanghai.

Atenția acordată evenimentului a fost majoră, având în vedere numărul enorm de chinezi din clasa medie și superioară care plănuiesc să viziteze Europa și fiind cunoscută predispoziția acestora pentru cheltuieli generoase.

Delegația română a fost alcătuită din reprezentanți ai M.E.A.T. (mulțumiri echipei ministerului, care a făcut ca totul să iasă bine), al O.M.D. Maramureș, plus alți cinci expozanți autohtoni, la care s-a adăugat naistul Gabriel Costin Furtună, care a asigurat partea muzicală pe durata manifestării.

Toate premizele duc la concluzia că prezența noastră în premieră la Shanghai a fost una benefică, care urmează să se materializeze prin creșterea numărului de turiști chinezi ce vor introduce județul Maramureș pe lista locurilor de vizitat.

Comunicat de presă

Evreii îi spuneau localității Mosif. Primii evrei au sosit la începutul secolului XVII din Galiția. În anul 1920 au trăit cei mai mulți evrei în localitate, 1356 de suflete. La ultimul recensământ, cel din anul 1941, s-au declarat evrei 1067 de persoane. Toți evreii au declarat limba idiș ca limba maternă.

Marea majoritate a evreilor din Moisei erau agricultori, tăietori de lemne și muncitori la fabricile de cherestea. Însă, existau și câțiva comercianți de lemne sau fructe de pădure.

Comunitatea evreiească a luat ființă la începutul secolului XIX, când a fost construită și o sinagogă din lemn. Majoritatea evreilor erau hasizi de Vijnița. În sat existau mai multe asociații de studiere a Torei și altele cu caracter social.

Comunitatea a avut în perioada interbelică un rabin propriu în persoana lui Mose Meir Wiedmann. Ultimul rabin a fost Ițak Back, acesta a fost ucis în Holocaust.

La sfârșitul lunii aprilie din anul 1944, autoritățile maghiare (aflate sub ocupație nazistă) și cele naziste au închis evreii din Moisei în ghetoul din Vișeu de Sus. Țăranii de pe vale, din compasiune, și-au pus la dispoziție căruțele pentru a transporta copiii, femeile și bătrânii.
Evreii din Moisei au fost deportați în tabăra de exterminare Auschwitz-Birkenau în 19 și 25 mai. Majoritatea au fost uciși acolo. După război s-au întors aproximativ 180 de supraviețuitori, însă au emigrat cu toții până la începutul anilor 1980.

Azi în Moisei nu mai trăiesc evrei.

Cotos Robert – președinte Asociatia Maramures Heritage
Baia Mare, Maramures county, Romania

Zoë Aqua și trupa ei au concertat Duminică, 23 iunie 2024, la Sinagoga Sefardă din Sighet în așa numitul „Turneul Sinagogilor din Transilvania 2024/ Transylvania Synagogues Tour 2024”.

Concertul de muzică klezmer și transilvăneană i-a avut în prim plan pe muzicienii Zoë Aqua – vioară, Kálmán Szopos – braci, Károly Dénes – contrabas, Gergö Réman – țambal și invitata londoneză Anna Lowenstein – vioară.  Alți doi invitați speciali au urcat pe scenă: Robert Cohen (Budapesta) și Vasile Rus (Sighet).

Un montaj video din cadrul concertului puteți urmări în continuare:

Foto & video: dr. Sorin Markus

Academicianul prof. univ. dr. Octavian POPESCU s-a născut la 23 septembrie 1951, în satul Pietrișu, comuna Curtișoara, județul Olt. Este membru titular al Academiei Române din 30 martie 2010 (a fost membru corespondent din 24 noiembrie 2000). După studiile liceale în Slatina (1966-1970) a urmat studiile universitare, Facultatea de Medicină Generală din Cluj, (1970-1972), Universitatea Belgrad, Facultatea de Științe – Secția biologie moleculară și fiziologie (1972-1976) și s-a specializat în biosinteza proteinelor în sisteme acelulare (Universitatea din Belgrad, 1976-1977).

În 1985 a obținut titlul de doctor în biochimie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu teza „Studiul proteinelor din membrana eritrocitelor umane”. A fost biolog la Laboratorul de Genetică umană al Spitalului Clinic Județean Cluj (1977-1981); asistent universitar (1981-1990) și șef de lucrări (1990), disciplina de biologie celulară la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca; cercetător științific gr. III (1990-1995) și gr. II (1996-1997) la Institutul de Cercetări Biologice din Cluj-Napoca; profesor universitar la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1997-2020); conducător de doctorat (1999 – prezent).

A predat cursuri de biologie celulară (cursuri și lucrări practice), genetică (cursuri de licență), bionanotehnologie, tehnologia ADN-ului recombinat, genetică și biotehnologie moleculară (cursuri de master), genomică structurală și funcțională, noțiuni avansate de genetică (cursuri la școală doctorală) și a efectuat mai multe stagii de cercetare științifică în străinătate la Institutul „Pasteur” din Paris (1990-1992), Centrul de Învățământ și Cercetare al Facultății de Medicină din Basel, Elveția (1993-1996); INSERM U41 din Villeneuve d’Ascq, Franța (1998); „visiting professor”, Biozentrum (Universitatea din Basel, 1996).

De-a lungul anilor a ocupat diferite funcții de conducere: director al Centrului de Biologie Moleculară din cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe (Universitatea „Babeș-Bolyai”, 2001-2023); decan al Facultății de biologie și geologie a Universității „Babeș-Bolyai” (2004-2007 și 2016-2020), director științific (2009-2012) și director (2012-2020) al Institutului de Biologie din București al Academiei Române.
În activitatea științifică a abordat probleme referitoare la: proteinele membranei eritrocitare umane și difuziunea facilitată a apei prin membrane; sinteza de proteine hibride în Escherichia coli; adeziunea celulară și recunoașterea celulară mediate de proteoglicani; identificarea și caracterizarea unei clase noi de molecule de adeziune celulară („Gliconectine”); microscopia de forță atomică și adeziunea celulară, clonarea și exprimarea unor gene de la microorganisme eucariote (genele pentru enolază și glucozo-6-fosfat izomerază de la Toxoplasma gondii) sau procariote (gene pentru dehidrogenaze de la E. coli, Bacillus subtilis, B. stearothermophilus, Synechocystis sp.; genele pentru fosfocetolază de la Pseudomonas aeruginosa și Synechocystis sp.); genotipare umană; taxonomie și filogenie moleculară; bionanotehnologii (nanomanipularea biomoleculelor cu ajutorul microscopiei de forță atomică); elemente retrotranspozabile la primate; metagenomică microbiană; paleogenetică.

Rezultatele cercetărilor se regăsesc în trei cărți (Electroforeza, 1988; Electroforeza proteinelor în geluri de poliacrilamidă, 1990; Dicționar de microbiologie generală și biologie moleculară, 2011), în 20 de capitole în cărți (din care 8 apărute în străinătate), 6 brevete de invenție și 181 de lucrări in extenso. Împreună cu doamna Acad. Maya Simionescu a coordonat volumul Științele biologice în România (colecția Civilizația Românească, vol. 32, 2021).

Ion Mariș: Domnule academician Octavian Popescu, profit de prezența dumneavoastră în orașul nostru pentru a „rezolva” o curiozitate. Care este conexiunea dvs. cu Sighetul, cu Maramureșul?
Acad. Octavian Popescu: Conexiunea mea cu Sighetu Marmației și cu Maramureșul a fost făcută de cel mai bun și valoros prieten al meu din perioada studenției în Alma Mater Napocensis, domnul Dr. Gheorghe ȘTEF, Doctor în Științe Medicale. Trebuie să menționez că, neobosit în a se informa în orice domeniu, în general, și în domeniul medicinei umane, în particular, Dr. Gheorghe Ștef, cu mari eforturi și sacrificii, pe de o parte, și cu pasiune și tenacitate, pe de altă parte, s-a impus în societate ca un adevărat erudit care lasă urme adânci în conștiința semenilor săi. Prietenul meu este un comunicator absolut, riguros și exigent, în primul rând cu sine însuși și, apoi, cu ceilalți; înțeles și admirat pentru cultura sa vastă și pentru un comportament ireproșabil atât față de colegii săi din spital, cât și față de pacienții săi.

Ion Mariș: Ați ajuns de mai multe ori la Sighet, cunoașteți – cred – foarte bine Maramureșul. Care sunt punctele de atracție ale zonei noastre pe care le puteți evidenția?
Acad. Octavian Popescu: Pentru mine, Maramureșul, cu oamenii săi și cu tradițiile sale extraordinare, este cea mai frumoasă și cea mai pitorească zonă din România, un adevărat colț de rai.
În opinia mea, principalele puncte de atracție sunt: Mânăstirea Bârsana de pe Valea Izei cu biserica sa din lemn (cu o înălțime de 57 m). Acest ansamblu arhitectural, un adevărat Munte Athos al Maramureșului, reprezintă în cele mai mici detalii sufletul creștin maramureșean binecuvântat de Dumnezeu; Memorialul din Sighet, muzeu amenajat în clădirea fostei închisori, cinstește memoria victimelor comunismului și a rezistenței anticomuniste din România; Muzeul Satului Maramureșan din Sighet, cu o suprafață de 14 hectare, reunește peste 30 de gospodării și 100 de construcții începând cu secolul al XVII-lea și până în secolul al XIX-lea. Fiecare casă „vorbește” despre oameni care au trăit în armonie cu natura, cu multă simplitate și credință în Dumnezeu. Un loc tihnit și pitoresc, ideal pentru relaxare și meditație asupra condiției umane; Cimitirul Vesel din Săpânța, unul dintre cele mai faimoase puncte de atracție din Maramureș, renumit la nivel național și internațional. Crucile sale zugrăvesc și „comentează” cu mult umor aspecte semnificative din viața răposaților. Totul a început cu meșterul popular Stan Ioan Pătraș; Casa Memorială Ioan Mihalyi de Apșa. Ioan Mihalyi, doctor în științe juridice și membru corespondent al Academiei Române, a avut inițiativa adunării și publicării unor documente medievale ale românilor maramureșeni. Opera de referință a acestui spirit enciclopedic al Maramureșului este „Istoria Comitatului Maramureș, tomul I, Diplome maramureșene din secolul XIV și XV”, Sighet, 1900. Ședințele Asociațiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureș (înființată la 13 decembrie 1860) s-au desfășurat în această casă. A susținut material Preparandia (primul Institut pedagogic românesc, 1862) și s-a implicat profund în viața culturală și socială a românilor din Maramureș.
Desigur că sunt foarte multe obiective de interes istoric și cultural atât în Maramureș, cât și în Sighetu Marmației. Am menționat numai ceea ce m-a impresionat pe mine, în mod deosebit.

Ion Mariș: Din punctul de vedere al unui vizitator, ce considerați că ar trebui schimbat în orașul nostru?
Acad. Octavian Popescu: Din punctul meu de vedere, nu ar trebui schimbate prea multe. În primul rând, autoritățile locale ar trebui să se implice mai mult în gospodărirea cu responsabilitate a minunatului tezaur istoric și cultural al municipiului Sighetu Marmației. Frumoasele case din centrul urbei ar putea să se bucure de mai multă atenție din partea autorităților pentru că reprezintă un patrimoniu arhitectural inegalabil. De asemenea, ar trebui să se facă mai multă publicitate, prin toate mijloacele, obiectivelor importante din Sighet. Și, nu în ultimul rând, ar trebui să fie pusă mult mai mult în valoare calitatea oamenilor atât din Sighet, cât și din tot Maramureșul, pentru că „Tot ce avem este pieritor, în afară de însușirile sufletului și ale minții” sau „Nu dobândim nimic care să nu fie supus pieirii, în afară de bunurile inimii și ale minții” (…Nil non mortale tenemus / Pectoris exceptis ingeniique bonis… TRISTIA, Publius Ovidius Naso).

Ion Mariș: Ținând cont de anvergura personalității dumneavoastre, cum „notați” calitatea învățământului superior biomedical din zilele noastre?
Acad. Octavian Popescu: Învățământul superior biomedical, în opinia mea, este de bună și foarte bună calitate în centrele consacrate: Cluj-Napoca, București, Iași, Timișoara, Craiova și Târgu Mureș. Acest adevăr este dovedit și de faptul că foarte mulți studenți străini studiază medicina în România; este vorba de studenți din Uniunea Europeană care vin în număr mare, în special la Cluj-Napoca. Trebuie să menționez însă că este loc și pentru mai bine.

Ion Mariș: Există azi o tendință accentuată în rândul tinerilor din România de-a părăsi țara pentru studii în străinătate Ce argumente aveți pentru a determina un tânăr să rămână la studii universitare în România?
Acad. Octavian Popescu: Nicăieri nu este mai bine ca în țara ta și spun asta ca fost student la studii în străinătate, fost cercetător și cadru didactic la instituții prestigioase de cercetare și învățământ superior din țară și străinătate. Sigur, în România zilelor noastre nu se asigură cele mai bune condiții pentru un învățământ superior de cea mai bună calitate, dar un tânăr care știe ce vrea cu adevărat poate să beneficieze de ceea ce există în centrele universitare menționate mai sus și să fie la fel de bine pregătit, uneori chiar mai bine pregătit, decât un coleg care a studiat afară. Schimburile de experiență inter-universitare în cadrul Uniunii Europene, de exemplu, programele Erasmus, permit oricărui tânăr student să cunoască cum se studiază afară.

Ion Mariș: Cum vedeți evoluția educațional – culturală a României în următorii ani?
Acad. Octavian Popescu: Este regretabil că atât guvernanții noștri (decidenții politici), cât și „șefii” din domeniul educației (numiți politic) nu înțeleg, nu vor sau nu pot să înțeleagă faptul că investițiile în educație, sănătate și cercetare științifică, deși sunt costisitoare, sunt cele mai importante pentru dezvoltarea și prosperitatea unei națiuni. Trebuie să-l citez pe Alexandru Vlahuță care, în 1881, când era profesor la Liceul din Târgoviște, în poezia „Cârmacii”, referindu-se la politicienii vremii sale, scria: „Ei sunt mari și tari, și nu au nici rușine, nici sfială/ Că-ntr-o zi, poate, urmașii le vor cere socoteală./ De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma țării/ Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, și pe valurile mării! / […] /Cum să mai vedem în țară cinste, muncă, propășire,/ Când spoiala azi e totul, când vezi că prin lingușire/ Și fățărnicii, netoții, au ajuns așa departe!/ Cum să-ți mai trudești viața ca să-nveți puțină carte/ Când te uiți că-n astă țară, dată pradă celor răi,/ Înțelepții sunt victime, ticăloșii sunt călăi!” Din nefericire, deși au trecut 143 de ani, poezia descrie și prezentul. Astfel, „istoria” se repetă și nu știu când ne vom trezi sau dacă ne vom trezi vreodată.
Totuși, trebuie să gândim pozitiv și să vedem jumătatea plină a paharului.

Ion Mariș: Domnule academician Octavian Popescu, vă mulțumesc pentru onoarea pe care mi-ați acordat-o răspunzând la întrebări și vă doresc multă sănătate și… implicare constantă în domeniul biomedical românesc!

Ion Mariș

Muzeul Maramureșan Sighet, alături de Primăria Sighet, Consiliul Local Sighet și Asociația de Susținere a Muzeului Maramureșului invită localnicii și turiștii la… șezătoare!

„Îmbracă o cămeșă și hai la muzeu în șezătoare!” ca să  participi la:

• deschiderea expoziției „De gust, de leac… de descântec”
• proiecție film „Desfăcutul” la Casa Stan Ioan Pătrunjel
• ateliere educaționale – tors, țesut, melițat, vopsit vegetal, culegerea plantelor de leac, prepararea ceaiurilor, joacă și descoperă lumea plantelor de leac, prepararea săpunurilor
• traseu tematic etnoiatrie
• pingăluit

Locația evenimentului: Muzeul Satului Maramureșan „Mihai Dăncuș” Sighetu Marmației.
Perioada: 24 – 27 iunie 2024, orele 11:00 – 13:00.

Intrarea… LIBERĂ pentru cei care îmbracă o cămeșă sau o ie!

Salut, Sighet!

Primăria și Consiliul Local Sighet împreună cu Centrul Cultural Sighet organizează luni, 24 iunie 2024 de la ora 15:00, la sala de spectacole a Centrului Cultural, evenimentul „Sânziene – Ziua internațională a Iei”.

În cadrul evenimentului se desfășoară o Expoziție de ie propusă de Pălăguța Bârlea și un Spectacol folcloric.
Spectacolul folcloric aduce pe scenă elevii de la Școala de Artă „Gheorghe Chivu” – clasele de canto popular și saxofon coordonați de profesorii Viorel Bledea și Marius Iusco, Grupul folcloric „Mara”, frații Daniel și Cristian Vlad, soliștii Adelina Mihăilă, Georgiana Roman, Georgiana Bodea, Liviu Mih, Andrei Codrea, Darius Pașcu, Antonio Stan, Maria Pașca, Denisa Bledea și… Ileana MATUS (manager Centrul Cultural Sighet).

Centrul Cultural Sighet

 Vernisajul expoziției personale „Visual Balance”, a pictorului Gabriel Prundeanu, a prilejuit joi, 20 iunie 2024, întîlnirea unui public iubitor, dar și cunoscător de artă, cu o suită de lucrări declanșatoare de subtile emoții.

În continuare puteți urmări un montaj video de la vernisajul care a avut loc la Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației:

Foto & video: dr. Sorin Markus

O listă de dorințe relativ scurtă, dar era sigur că îi va lua ceva timp să le îndeplinească pe toate. E seară, probabil de asta de la gândurile filozofice la rețetele culinare e doar un pas. E seară, târziu, iar el stă lipit de geam. Marele oraș parcă se face din ce în ce mai mic și asta îl distrează. Și-a imaginat adeseori cum ar fi să lucreze doar noaptea. Automat ar dispărea și grija traficului, și întârzierea din fiecare dimineață, și toată forfota din jur care îl agită mai mereu. Dar, dacă ar fi așa, cum s-ar mai uita la ora 21:00 la serialele turcești? Bine, nu doar serialele le-ar pierde, ci și Jocul Cuvintelor și îi cam place să se dea deștept de pe canapea, așadar revine cu picioarele pe pământ și își amintește că problema pe care o are acum nu e nici ziua, nici noaptea, nici munca lui, nici lenevia altora. Problema lui e în cap. Da, fix în cap. Și-a făcut odată priveghiul înainte de vreme, iar asta a fost îndeajuns. De atunci a trăit, cel mai probabil, o mie de seri de priveghi (după 144 nu s-a mai chinuit să le numere) și, așa cum anticipa, nicio înmormântare. Dar el e pregătit să o aștepte (poate mai mult decât să se bucure de viața pe care o are acum) și atunci să declare mulțumit Am spus eu că o să iasă ceva rău. A câștigat întodeauna concursul pesimiștilor, a exagerat mereu și, de cele mai multe ori, și-a făcut griji nefondate. Asta cu siguranță n-o fi libertate, deci ar face bine să își schimbe dorința sau, dacă e puțin modest, să rămână doar la trei că nici măcar peștișorul de aur nu poate îndeplini mai multe. Cum gândul îi zboară tot la aspirații, decide să ia o foaie, să le scrie una sub alta și să pună în fața fiecăreia câte un pătrățel gol. Satisfacția? Avea să îl bifeze după ce va îndeplini ce și-a propus. Asta dacă n-o să uite unde a pus foaia. E adesea dezordonat când vine vorba de lucruri mici. Până la urmă, oamenii se împiedică de pietre, nu de bolovani, nu?.
 Libertate.
 Egalitate.
 Tort cu mere.
 Merdenele.

Hotărăște să lase și libertatea la locul ei că, de, într-o lume a democrației, n-o fi atât de greu de atins. I se pare ciudat. Nu și-a mai scris dorințele pe o foaie din vremea Crăciunului anilor ‘80, când oricum lucrurile erau mai simple: portocale, o mașinuță ca a lui Mihai și o bicicletă nouă. Problema era că Moșul o îndeplinea mereu doar pe prima așa că, de data aceasta, decide să își satisfacă singur dorințele începând cu ultima. Nu știe nici el de unde această listă apărută la ceas de seară, de ce e atât de dornic să o bifeze pe toată și într-un timp foarte scurt, dar parcă se simțea dintr-odată într-un film de acțiune cu agent 007 în spatele lui, 004 probe în fața lui, un cronometru care se apropia de 000 și acest tip de aventură nu îi displăcea deloc. De când trecuse pragul celor 40 de primăveri, aventura era din ce în ce mai prezentă în viața lui. Ciudat lucru. La 20 de ani era cel mai liniștit din grup. Acum, grupul nu e, iar el a rămas doar cu neliniștea. Nu se plânge. A făcut mereu lucrurile diferit, deci numai la un rezultat diferit s-ar fi putut aștepta. Până la urmă, așa e el, Antoine, un paradox: rebel, dar extrem de responsabil….

Și fix așa, într-o seară de iunie, după ora 23:00, începe aventura dorințelor. Iar ca Murphy să fie mulțumit că dacă ceva e menit să meargă prost, va merge, pleacă după merdenele fără portofel. Se întoarce ca și cum cele 5 etaje i se par o nimica toată (nu ca în diminețile de luni până vineri) și o ia de la capăt. Primul non-stop: nicio merdenea.I-au făcut cu ochiul în vitrină câteva gogoașe și foietaje, dar dacă și-a propus altceva, nu face compromisuri. Al doilea- tot la fel. Al treilea, din nou fără noroc: ÎNCHIS PENTRU RENOVARE! Ajunge deci la al patrulea, obosit, frânt de cale lungă și mers pe jos și i se pare că a găsit aur. Ia rapid comoara, aruncă un mulțumesc în treacăt, se întoarce acasă și adoarme. Atâta trudă pentru somn! Uită și să bifeze dorința îndeplinită, și să se bucure de ce a cumpărat în mijlocul nopții, și să se trezească la timp, așa că tot ce vrea acum e să ajungă fără întârziere la muncă. Ceasul îi spune că nu, dar mai speră totuși că e stricat și nu arată ora bună. Iubește el aventura cât o iubește, dar deja e cam mult și ar da vina pe cineva, dar singurul vinovat e el. Cine l-a pus să acționeze din orgoliu, să se încăpățâneze să grăbească momentul, să nu lucreze organizat și să înceapă cu finalul în loc de început? Întrebări retorice. Le ignoră, la fel ca la școală, și așteaptă să se întoarcă acasă. Tot drumul îi răsună în minte I did it my way. Yes, it was my way. Și chiar așa a acționat mereu, în felul lui, dar pentru prima dată se întreabă dacă a fost corect ce a făcut. I-ar fi greu să recunoască contrariul, deci își propune să bifeze lista, să o lipească pe frigiderul plin de magneți din diferitele călătorii și să lase momentele de autoanaliză pentru câteva multe minute mai încolo. Acum are de făcut tortul cu mere. Lucrurile se arată a fi bune, modul de desfășurare- se poate și mai rău. După toată experiența, atât are de zis: chiar dacă lumea se zguduie peste tine, luptă pentru ceea ce iubești, cu riscul să speli toate vasele din casă și să fii nevoit să cumperi alt mixer, altă tavă și un nou set de perdele (că din cele de acum, sigur nu mai iese fumul). Se uită la tot dezastrul pe care l-a creat și e mândru. A făcut, din nou, ce și-a propus, iar ăsta e un lucru bun, nu? Chiar s-a străduit, mai mult decât ar face-o de obicei. Probabil că aici e și problema. Se uită din nou la listă.
 Libertate
 Egalitate
 Tort cu mere
 Merdenele

I-au mai rămas două dorințe și, dacă ar fi onest cu el însuși, ar recunoaște că nu își va da la fel de tare interesul să le îndeplinească. Ar prefera să le înlocuiască cu altele, dar nici să dea bir cu fugiții nu îi place. E seară, din nou, iar în fața lui stau o listă incompletă, merdenelele de care tot nu s-a bucurat și tortul cu mere care e atât de dulce încât regretă că l-a făcut. Unii l-ar judeca pentru că nu e fericit. Teoretic, n-are motiv. Practic, atunci când realitatea te lovește în față, nu-ți vine să întorci și celălalt obraz. Se gândește la egalitate și își dă seama că de atâtea ori n-o practică. Mereu între el și alții există fie >, fie <, nicidecum =. Când se confruntă cu el însuși, totul se rezumă la o competiție în care cel de azi e < decât cel de ieri. Când e să stabilească prioritățile, abia atunci pune semnul egal între toate și, la final, realizează că din lipsă de timp, n-are vreme să le termine nici pe cele urgente, că de restul nici nu vorbește. Și uite așa, fiecare zi, parcă îi e ghidată numai de inegalități. Acum ar fi momentul potrivit să schimbe asta și să-și propună că a fi cu adevărat fericit înseamnă să ai semnul = între ceea ce ești și ceea ce spui că ești. Și, dintr-odată, elanul de a-și îndeplini pentru prima ocazie toate dorințele dispare. E mai greu să fii decât să faci. Și asta l-a măcinat o viață întreagă. Când vine vorba de libertate, știe că nu e despre nebunie, ci de judecată sănătoasă. De asta îi e cel mai frică. Îngrădit de gânduri și îngrijorări, nici liber nu mai e. Are atâtea lucruri care-l țin legat. Și nu vorbim de cele rele, ci de cele mai bune. Nu ești liber când n-ai stăpân, ci ești liber atât timp cât poți să alegi, iar alegerile l-au înspăimântat mereu. Cum să îndeplinească el dorința asta? Ce-ar putea să facă? În zilele în care, poate, serialele îl țin legat e la fel de liber ca în cele în care profită de TOT ceea ce viața i-ar putea oferi? Nu vrea să răspundă la asta, dar trebuie să recunoască că astfel de întrebări la vârsta asta îl mustră, indiferent de răspuns.

Problema lui chiar era în cap. Nu era vorba de eșec, nici de frică sau răutate, ci de lipsa de asumare până la capăt. Ce viață e asta în care îți dorești multe și lupți doar pentru ce îți convine, pentru ce ești convins că duci până la capăt? De ce să alegi mereu ce e mai ușor în loc să răspunzi provocărilor care te motivează? De ce e mai simplu să reinterpretezi în loc să rezolvi?

Libertate, egalitate, tort cu mere și merdenele. Sună bine, dar funcționează rău cât timp nu ești dispus să depui același efort pentru tot ce îți dorești.
E seară. Orașul se face tot mai mic, dar el parcă se înalță. Se gândește la primul pas greșit, la primul reușit și la toate treptele ce i-au rămas de urcat și își propune cu adevărat să schimbe ceva. O simplă listă i-a dat cea mai bună lecție despre momentele în care ne străduim să facem, nu să fim. Și poate nici să facem complet nu mai încercăm…. A învățat. A învățat că a avea cele mai bune lucruri nu înlocuiește a avea cea mai bună viață. Și cu siguranță nu-și dorește o viață plină cu merdenele dacă cerul nu îi va fi plin de stele, iar pământul- locul în care să crească constant. Nu mai fredonează I did it my way, ci schimbă melodia. Mai bine decât să o faci în felul tău, e să se vadă că ai făcut-o bine, că ai ai fost aici. Deci, cu I was here pe fundal, ia din nou un pix și o foaie și scrie o nouă listă de dorințe, care nu va mai sta pe frigider, ci în buzunarul sacoului. Să o aibă mereu cu el. Să o aibă, să o memoreze și să n-o mai uite niciodată.

Dorința: Viață- cu tot ce presupune ea și își dorește El.

Semnat, Antoine cel autonom, nu automat.

Autor, Gabriela MICH

Născut la Dragomirești la 18 iunie 1925, cu o viață dramatică în vâltoarea celui de-al Doilea Război Mondial, stabilit în Franța în 1945, realizat acolo profesional și familial și ajuns la venerabila vârstă de 99 de ani, seniorul maramureșean Vasile Bizău este un om de înaltă ținută morală, competent și sobru dar și cu o mare deschidere și căldură sufletească, care nu a uitat niciodată România, Maramureșul și localitatea natală. O biografie detaliată a apărut anul trecut pe „Salut, Sighet!” și o puteți citi AICI.

La mulți ani, cu stimă și respect, domnule inginer Vasile Bizău!

Salut, Sighet!