După  apariţia articolului meu „Bugetul Sighetului pentru 2024, slide cu slide”, am fost sfătuit (prin facebook) să văd înregistrarea video a şedinţei cu prezentarea bugetului municipiului Sighetu Marmaţiei, ca să aflu răspunsuri la întrebările pe care mi le-am pus. Am făcut-o. Într-adevăr, la unele întrebări am aflat răspunsurile. La altele însă, nu…

Prin urmare, mai am câte ceva de întrebat.

Slide 4: Analiză parţială a cheltuielilor
Întrebam de lista de proiecte. Unde e ?
În înregistrarea video cu prezentarea bugetului, la momentul (1:12:01) se spune că „departamentul tehnic şi strategie funcţionează în continuare cu deficienţe, sunt prea puţine proiecte”. Deci întrebarea mea: O listă de proiecte cu care ne va bucura Primăria putem vedea de pe-acum?… e pe deplin justificată.

Slide 22: Alte servicii în domeniul Culturii. Sprijin culte religioase: 250 mii lei.
Întrebam: câte culte religioase sunt cunoscute la noi, dacă banii s-au dat după numărul de credincioşi ai fiecărui cult sau s-au împărţit egal la câte culte sunt?
În video, la (32:20) nu se răspunde la întrebarea mea.

Slide 28: Finanțări unități de învățământ din bugetul local
La  Școala gimnazială „Dr. I. M. de Apșa” se vor aloca 30,89 mii lei pentru reparaţie acoperiş sala de sport.
Din video, la (34:25) am înţeles. Cheltuiala e (mai mult) pentru clădirea lipită de sala de sport. Oare la întocmirea proiectului nu s-a putut observa că acolo – între cele două clădiri – poate fi o problemă?

Slide 37: Obiective de investiţii pentru 2024
Construire insule ecologice digitalizate. Se va realiza acest obiectiv cu 5,52 mil lei prin FEN, PNRR, iar 830 mii lei prin bugetul local. Poate ne spune – ­ în sfârsit! – Primăria ce se face cu gunoiul sortat, unde se duce, unde se prelucrează?
Din video nu reiese unde se duce gunoiul uscat, dacă se duce… Unde se prelucrează şi ce se obţine din el? Are Maramureşul astfel de fabrici de prelucrare? Dar Sighetul? (Aici pot să-mi dau răspunsul, dar îl ţin doar pentru mine!)

Slide 38: Obiective de investiţii pentru 2024
Am scris: „Denumire obiectiv”: DALI pentru  Şcoala cu 16 clase va fi finanţat cu 317,73 mii lei. Primăria întâi a construit şcoala, acum vreo 30 de ani, şi abia acum îsi pune problema ce va face acolo? Cine răspunde pentru anii când şcoala a fost liberă… jafului?
Din video, la (45:31) am înteles că doamna Dinu de la Spital se va ocupa de şcoala cu 16 clase, să-i găsească o utilizare adecvată. Presupun că e vorba de un serviciu de consultanţă. De ce n-o angajează Primăria pe doamna Dinu? Dacă ar face-o, poate am vedea şi noi Sighetul aşa cum ni-l dorim!… Dar rămâne întrebarea: primăria n-are angajaţi care să-şi bată capul cu Şcoala cu 16 clase?

Slide 39: Obiective de investiţii pentru 2024
Se face Actualizare DALI pentru Sala de spectacole „Viorel Costin” şi se scot din bugetul Primăriei 120 mii lei. Din când în când se face câte un DALI şi apoi… NIMIC!!! Parcă a fost făcut și un SF (precizare necesară: SF de data aceasta înseamnă Studiu de Fezabilitate)?! Serios, mai mult nu puteţi?
Din video, la (45:52), am înţeles că  din 2 în 2 ani se face şi se depune un proiect pentru finanţare. Primăria s-a încadrat în termen, dar proiectul a fost respins de fiecare dată. Întreb: oare e bine întocmit proiectul? Ghinion?

Tot la slide-ul 39: Obiective de investiţii pentru 2024
Scrie: Îmbunătăţirea eficienţei energetice în mun. Sighet: 41,65 mii lei de la bugetul local.
Acum am înţeles că e vorba doar de un proiect, adică nişte desene. Dar,… când vedem pe slide: „Obiective de investiţii pentru 2024”, mai că ne vine să credem că se materializează ceva, nu că se investeşte într-un proiect!

Slide 41: Studiul de fezabilitate pentru Piaţa agro-alimentară costă 122,57 mii lei.
Acum înţeleg că e acelaşi studiu de la conceptul de piaţă nouă cu 11 milioane de euro. Nu s-a renunţat la proiect? Altul mai ieftin nu s-a găsit? Încă nu ştiu SĂ-MI răspund, dar poate cineva ştie…

Slide 43: Obiective de investiţii pentru 2024
Regenerare urbană – securitatea spaţiilor publice. Spuneam: Dacă prin securitatea spaţiilor publice se înţelege doar instalarea de camere de supraveghere video, asta nu împiedică infracţiunile. Singurul avantaj e că se pot prinde răufăcătorii mai uşor cu ajutorul înregistrărilor video.
Din video, la (55:57) e clar. E vorba doar de camere video. Adică: se întâmplă, ne uităm pe camere şi prindem infractorul după câteva ore sau câteva zile, dar asta nu înseamnă securitatea spaţiului public! Trebuie mai multă poliţie pe stradă! Guvernul să dea bani mai mulţi poliţiştilor, pentru că sunt momente când munca lor e periculoasă!

Slide 54: Lucrări de reparaţii şi întreţinere
Din video, la (1:02:31) reiese că din buget se vor acorda 400 de mii de lei pentru asfaltarea a 4 străzi??? Repet întrebarea: pe str. Ignişului cum se poate pune strat nou de asfalt, când acea stradă n-a văzut niciodată asfalt? Mai am una: sigur ajung 400 mii de lei?…

Slide 55: Lucrări de reparaţii şi întreţinere
Reiau ce-am scris în articolul trecut, pentru că are valabilitate şi în noul articol: Reparații cu asfalt str. Gh. Doja, Gh. Șincai, Șt. cel Mare cu 500 mii lei.
Dacă nu se rezolvă problema cu fundaţia, tot timpul aceste străzi vor fi „vălurite”! În afară de asta, ajung oare banii? La slide-ul 41 se propune dărâmarea unei case cu 100 mii lei. Adică ori dărâmi 5 case, ori refaci 3 străzi care-s destul de lungi (scriu asta pentru cei din alte localităţi ale patriei), tot atâta costă!
Din video (n-am mai notat timpul) reiese că strada Şincai, dată ca exemplu, e musai să fie refăcută. De data asta nu mă mai întreb. Îmi spun: se va reface anual strada Şincai atâta vreme cât nu e bună fundaţia. Trec camioane pe-acolo!

Şi acum ceva ce nu a apărut la prezentarea în Power Point a bugetului.
Din video, la (1:31:36) aflu că administraţia Scubli a fost un dezastru complet.
Foarte interesant, dar ne poate spune cineva ce-au făcut consilierii din 2016 până în 2020 ? De ce n-am văzut o indignare publică a lor ? Sau cel puţin a unuia singur?
A fost bine la „căldurică”??

Horia PICU

Foto: I. Mariș

Încă de când eram mic, îmi aduc aminte de vorbele unchiului meu: „ce ar fi Sighetul fără Iza și Solovan?” Mai departe îmi aduc aminte cu aceeiași plăcere de momentele când, în special vara, tatăl meu ne scotea pe mine și pe fratele meu, după programul de grădiniță, să mâncăm un sandvich, pe malul Izei, în natură. Ne simțeam minunat. Pe urmă, cu la fel de mare plăcere îmi aduc aminte de ieșirile de dumincă pe Solovan unde ne jucam, alergam, făceam un foc și prăjeam ceva sau ne încălzeam. Întâlneam tot timpul și alți sigheteni pasionați de natură și drumeție. Crescând mai mari au urmat excursiile puțin mai departe: la Cabana Agriș (unde era plin de turiști), la Cascada Strungi, la Vârful Piatra Goală, cascadele Ciuroi.

Unde vreau să ajung de fapt: lumea nu mai acordă interes ieșirilor în natură, plimbărilor, drumeției, ciclismului. Am putea să zicem că asta se datorează tehnologiei și telefoanelor mobile care fac ca  lumea – în special tinerii – să devină mai comodă și nu mai iasă la mișcare, nu se mai conectează cu natura. Însă nu același lucru se întâmplă, de exemplu, în Baia Mare, ca să nu mai vorbim de alte județe, unde avem o „abundență” de persoane care practică ieșitul în natură sub toate formele: plimbare, pe bicicleta, alergare, schi, etc. Acolo lumea este mult mai activă, se organizează în grupuri, cluburi, ONG-uri, pe când sighetenii nu acorda atenție acestor activități atât de benefice pentru sănătate.

Adevărul este că în Sighetu Marmației avem o mare lipsă, nu există trasee turistice marcate, nici măcar unul, ceea ce este inadmisibil pentru zona noastră, o zonă cu un mare potențial turistic. Avem un potențial natural enorm iar populația și turiștii care ne vizitează orașul nu se pot bucura de el din lipsa traseelor marcate, a informațiilor turistice specifice și a lipsei promovării naturii care ne înconjoară.

În acest sens  și pentru a avea o societate mai sănătoasă (fizic și psihic) propun să acordăm mai mult interes acestui subiect, iar pentru asta susțin inițiativa amenajării a două trasee turistice cu marcaje corespunzătoare, cu poteci amenajate și ulterior întreținute, cu panouri informative despre floră, faună, informații despre relief și informații istorice.

Primul traseu pe care-l propun este Izvorul Cetății – Vârful Solovan, traseu foarte frumos dar care este abandonat și neîngrijit. Pentru a-l face abordabil pentru toată lumea este nevoie de ecologizarea traseului, marcaj turistic corespunzător – conform standardelor –  care să nu dea ocazia vizitatorilor să se rătăcească, să fie informați despre distanța, durata și nivelul de dificultate al traseului, indicații și atenționări, panouri informative despre floră, faună, informații geologice și istorice.

Al doilea traseu propus este unul mult mai lejer, de tip circuit, cu pornire de la Podul Grădina Morii, cu continuare spre stânga pe la poalele Dealului Solovan, mai departe spre Podul Pușcopor și cu întoarcere spre Podul de la Grădina Morii, pe dig. Traseul are dificultate minimă, distanța fiind de aproximativ 2 km.

Odată amenajate aceste trasee ele vor fi accesibile tuturor categoriilor de vârstă, turiștilor pasionați de drumeție, cluburilor și claselor de elevi ale căror profesori vor avea – probabil – inițiativa să îi scoată în natură în weekend-uri și în săptămânile cu Școala Altfel.

Daniel MURCZKO

Motto: Societăţile viitorului sau vor fi tot mai inculte
sau nu vor mai fi deloc!

Având de regulă un scop în sine, cugetarea filosofică (mă refer la adevărata filosofie, respectiv la cugetarea substanţială sau ezoterică, nicidecum la exoterismul cugetării aparenţiale, acea filosofare de doi bani care se practică pe toate drumurile), cugetarea filosofică, prin urmare, din punct de vedere strict utilitar nu valorează, vorba unui gânditor, nici măcar cât o varză. Lucru, de altminteri, recunoscut şi de Aristotel. Întrebat fiind odată la ce foloseşte filosofia, el a răspuns cu sinceritate: „La nimic”. Dar a adăugat cu mândrie: „Şi tocmai de aceea ea este cea dintâi dintre ştiinţe!” Da, ştiinţă, căci definiţia dată de Stagirit filosofiei, sună astfel: „Filosofia este arta artelor şi ştiinţa ştiinţelor”.
„Mda, vor strâmba din nas ştiinţificii zilelor noastre pragmatice. Poate că pe-atunci, când filosofia acapara în grabă tot ce era zămislit de mintea umană, orgoliul aristotelic era întemeiat. Dar astăzi…” Şi poţi să nu le dai dreptate acestor atotştiutori neîncrezători?!

Ei bine, dacă asta-i starea de lucruri cu filosofia, nici cultura (mă rog, restul culturii) nu stă pe roze. Ba se poate spune că stă chiar mai rău ca filosofia. Şi iată de ce. Dacă filosofii îşi cunosc, mai exact îşi identifică obiectul de activitate cu gândirea existentului în unitatea lui  (logicianul Bertrand Russell era de părere că la limită filosoful ştie nimic despre totul, în opoziţie cu  specialistul care ştie totul despre nimic), din pricina complexităţii şi a multitudinii sensurilor cu care se confruntă, veritabilii culturologi sunt cam tot timpul în starea de febrilă căutare a lui Miguel de Unamuno, eminentul gânditor spaniol mărturisind în maniera personală (a se citi paradoxală) participanţilor la dezbaterea Viitorul culturii, dezbatere interbelică organizată la Madrid, că după 40 de ani de profesorat el încă nu ştie ce este cultura!
Explicabil, dacă avem în vedere faptul că pentru conceptul cultură sunt puse în circulaţie şi acceptate peste 200 de definiţii. Cu cele doar şase definiţii menţionate şi disecate de David armeanul (de origine grecească după unii) în cartea sa Introducere în filosofie (trei atribuite lui Pitagora, cea mai cunoscută fiind aceea cu dragostea de înţelepciune, două – cele care pleacă de la scop – fiind formulate de Platon, iar a şasea, enunţată mai sus, aparţinând lui Aristotel), se subînţelege de ce filosofia stă mai bine decât cultura la acest capitol…
Începuturile omului au fost eminamente aculturale. Este lunga perioadă a grotelor şi cavernelor, când străbunii noştri habar n-aveau de cultură. Atenţie! În acele timpuri tulburi pentru inimă şi minte, omul nu era necultural, ceea ce se traduce prin incultură sau lipsă de cultură (din motive etern actuale – dezinteres sau neputinţa asimilării ei), ci era complet străin până şi de noţiunea de cultură, din simplul motiv că ea încă nu se înfiripase. Vasăzică, acei oameni ai începutului sunt absolut nevinovaţi din pricina neştiinţei, pe când agramaţii zilelor noastre sunt mai mult decât condamnabili pentru crasa stare de necultură în care se complac.
Apoi, în inima şi mintea primitivului au apărut primii fiori culturali (muzica şi dansul cu care magii şi şamanii îşi condimentau ritualurile religioase). Şi aşa, târâş-grăpiş, când cu suişuri şi când cu coborâşuri, cultura a ajuns în zilele şi pe meleagurile noastre postdecembriste, unde e cât se poate de vizibil nu doar că adevăraţii oameni de cultură se împuţinează, ci şi că minoritatea acestora este deodată dispreţuită şi sistematic umilită de alarmantul spor biologico-social al inculţilor, semidocţilor şi falşilor culţi.
Toţi aceştia sunt nocivi pentru cultură prin apariţia şi întreţinerea unor fenomene de masă de cel mai desăvârşit prost-gust, precum manelizarea şi grosul festivalurilor care rămân la stadiul de aflare în treabă. Mi se va răspunde că manelele aparţin rromilor. Da, dar dacă aceste fioroşenii n-ar fi cumpărate de românii subanalfabeţi, producătorii lor n-ar fi putrezi de bogaţi şi România n-ar fi ameninţată azi de un adevărat cancer al culturii şi spiritualităţii.
Dar cei mai nocivi pentru cultură sunt falşii culţi, această oribilă grupare de inculţi sadea şi mai ales de semidocţi cu pretenţii, care se fac luntre şi punte să-şi poleiască pospaiul de cunoştinţe cu diplome (bacalaureat, licenţe, doctorate), dobândite pe căi strâmbe până la nelegiuire. Iar numărul acestora (mulţi provin din rândul foştilor activişti) creşte an de an, astfel că România deja este fruntaşă la agramaţi şi neabeţedaţi.
Iată şi părerea înţelepţilor antici despre ştiutori şi atotştiutori. Taoiştii afirmă: „A şti, dar a te crede neştiutor, este cel mai bine; a nu şti, dar a te crede atotştiutor, este o adevărată boală”. Iar Confucius precizează în Analecte: „Când ştii să socoteşti că ştii; când nu ştii să socoteşti că nu ştii. Aceasta înseamnă cu adevărat a şti”.

George PETROVAI

Sâmbătă, 24 februarie 2024, s-au împlinit doi ani de când Putin a ordonat începerea unei acțiuni „speciale” care a adus războiul la granița noastră. Am văzut, pe parcursul celor doi ani scurși în sunetul alarmelor, exodul femeilor și copiilor ucraineni, am simțit solidaritatea cu oamenii care nu-și doreau altceva decât liniște, pace. Am simțit frica ce plutea peste apele Tisei.

Viața în Estul extrem al Europei s-a schimbat la un ordin absurd, din dorința unui țar de a demonstra lumii că războiul este o realitate „sustenabilă” și-n secolul XXI. Din păcate, pentru unii conducători războiul face parte din structura lor mentală, din nebunia lor, din forța lor distructivă.

Au trecut doi ani presărați cu zeci de mii de morți, marcați de suferințele inutile ale unor oameni nevinovați; milioane de ucraineni s-au refugiat în lumea largă, și-au părăsit locuințele, pământurile, iar războiul continuă, șansele de pace nu se întrevăd încă. De ce se întâmplă toate acestea, cine are de câștigat? Răspunsul este ucis zi de zi cu fiecare foc de armă tras, este îngropat împreună cu victimele, cu morții nevinovați, răspunsul este… vânare de oameni.
După doi ani războiul face parte și din viața noastră, a celor care trăim lângă frontiera peste care pândește amenințarea perversă a morții.

Uniunea Ucrainenilor din România, filiala Maramureș, a marcat cei doi ani de suferință a poporului ucrainean printr-un eveniment care a cuprins momente de reculegere, un marș pentru pace pornit de la sediul UUR din Sighet până la Punctul de Tecere al Frontierei spre Ucraina unde, pe malul românesc al Tisei, după intonarea imnurilor de stat ale celor două țări, au fost transmise mesaje anti-război, mesaje care au evidențiat solidaritatea româno – ucraineană, subliniindu-se suferințele și ororile care îndoliază poporul vecin.

Au rostit alocuțiuni deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi – președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Rudolf Stauder – prefectul Maramureșului, Grațian-Florin Pârvu – consulul României la Solotvino, Daniela Onița – Ivașcu – viceprimarul Sighetului, Florin Coman – Șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră, Mirela Buftea – reprezentanta primarului Sighetului. După slujba de pomenire a victimelor agresiunii ruse din Ucraina a urmat un scurt program susținut de copii ucraineni, refugiați în orașul nostru, elevi la Liceul Taras Șevcenko.

Pacea, din păcate, nu se simte dinspre Răsărit, „ideologia” războiului este din ce în ce mai prezentă într-o lume a globalizării… înarmării. Cine va răspunde pentru declanșarea cu premeditare a pandemiei urii?…

Ion Mariș

Acum ştim cum se vor împărţi banii Sighetului în 2024.  Pe pagina de internet a Primăriei

(https://www.primaria-sighet.ro/ro/articol?slug=bugetul-sighetului-pentru-anul-2024-cel-mai-mare-din-ultimii-30-de-ani) se poate vedea cum se vor gospodări autorităţile locale în acest an. M-am uitat şi eu pe slide-urile din prezentarea Power Point, am constatat şi (mă) întreb:

Slide 4: Analiză parţială a cheltuielilor
La Proiecte FEN şi PNRR, la Execuţie  pentru 2023, e trecută suma de 33,9 mil lei. O listă de proiecte în execuţie în 2023 putem vedea şi noi? Pe acelaşi slide, la  Proiecţie 2024 tot la FEN şi PNRR scrie: 94,2 mil lei. O listă de proiecte cu care ne va bucura Primăria putem vedea de pe-acum?

Slide 5: Ponderea cheltuielilor în bugetul total general 2024
La alte cheltuieli suma alocată va fi: 60 mil lei. Ce înseamnă „alte cheltuieli”, mai clar?

Slide 6: Ponderea cheltuielilor finanţate strict din bugetul local 2024
La alte cheltuieli, suma alocată va fi de 49,60 mil lei. Mă umplu de mândrie patriotică locală văzând cât de multe milioane de lei are Sighetul pentru alte cheltuieli! Dacă mă folosesc de slide-urile 5 şi 6 şi fac o scădere 60-49,60, obţin 10, 4 milioane de lei. Aceste 10 milioane de unde vin, sau unde se duc?

Slide 22: Alte servicii în domeniul Culturii
Sprijin culte religioase: 250 mii lei. Câte culte religioase sunt, banii s-au dat după numărul de credincioşi ai fiecărui cult sau s-au împărţit egal la câte culte sunt?

Slide 28: Finanțări unități de învățământ din bugetul local
La  Școala gimnazială „Dr. I. M. de Apșa” se vor aloca 30,89 mii lei pentru reparaţie acoperiş sala de sport. Dar… Sala de sport a şcolii s-a inaugurat în 11 decembrie 2018.
(sursa:https://maramedia.ro/s-a-inaugurat-sala-de-sport-a-scolii-dr-ioan-mihalyi-de-apsa/)
S-a stricat acoperişul în 5 ani? Prea multe zburătoare şi-au găsit de stat la taifas pe acoperiş? Cine l-a pus? De unde s-au cumpărat materialele? Termene de garanţie, cumva?

Slide 37: Obiective de investiţii pentru 2024
Construire insule ecologice digitalizate. Se va realiza acest obiectiv cu 5,52 mil lei prin FEN, PNRR, iar 830 mii lei prin bugetul local. Poate ne spune – ­ în sfârsit ! – Primăria ce se face cu gunoiul sortat, unde se duce, unde se prelucrează?

Slide 38: Obiective de investiţii pentru 2024
Reabilitare străzi – progr. „Anghel Saligny” (str. Eroilor, Gh. Barițiu, Zimbrului, Locul Târgului, Corbului, Gării). Finanţare FEN, PNRR de 20 mil lei. Sunt depuse proiectele şi aprobate?

Tot la slide-ul 38, scrie la „Denumire obiectiv”: DALI pentru  Şcoala cu 16 clase va fi finanţat cu 317,73 mii lei? Primăria întâi a construit şcoala, acum vreo 30 de ani, şi abia acum îsi pune problema ce va face acolo? Cine răspunde pentru anii când şcoala a fost liberă… jafului?

Slide 39: Obiective de investiţii pentru 2024
Se face Actualizare DALI pentru Sala de spectacole „Viorel Costin” şi se scot din bugetul Primăriei 120 mii lei. Din când în când se face câte un DALI şi apoi… NIMIC!!! Parcă a fost făcut și un SF?! Serios, mai mult nu puteţi?

Tot la slide-ul 39 scrie:
Îmbunătăţirea eficienţei energetice în mun. Sighet: 41,65 mii lei de la bugetul local. Ce se face, mai exact? Suma e cam… subţirică şi s-ar putea să fie frig în iarna din 2024-2025… Poate că din banii ăştia se vor cumpăra nişte pături care să acopere blocurile, casele… Oare ne va spune cineva în ianuarie 2025 cum s-a făcut îmbunătăţirea energetică în municipiu, nu la un bloc, două, nu pentru o stradă, un cartier! Tot municipiul Sighetu Marmaţiei se va îmbunătăţi energetic…

Slide 40: Obiective de investiţii pentru 2024
Dacă studiul de fezabilitate pentru şoseaua de centură costă 752 mii lei, bani daţi din puşculiţa Primăriei locale, cât va costa atunci lucrarea? Sau… ajunge studiul de fezabilitate?

Slide 41: Studiu de fezabilitate pentru Piaţa agro-alimentară costă 122,57 mii lei
Studiul de fezabilitate pentru Piaţa agro-alimentară care, dacă ar fi fost refăcută ar fi costat 11 milioane de euro, unde e? Cât a costat?

Tot la slide-ul 41 scrie: Lucrare de demolare clădire str Plevnei nr. 3 cu 100 mii lei. Nu vi se pare cam mare suma, domnilor?

Slide 43: Obiective de investiţii pentru 2024
Regenerare urbană – securitatea spaţiilor publice cu 178 mii lei. Ce-o fi aia? Am luat nişte informaţii de pe  https://www.nord-vest.ro/wp-content/uploads/2020/10/Ghid-Regenerare-Urbana-Locuinte-Draft.pdf şi am găsit acolo ce înseamnă regenerare urbană: „Îmbunătăţirea confortului urban pentru marile ansambluri de locuinţe colective construite în perioada socialismului de stat”. Ca trăitor şi pe vremea „socialismului de stat”, n-am ştiut că puteam alege celălalt socialism, „socialismul particular”. Dacă prin securitatea spaţiilor publice se înţelege doar instalarea de camere de supraveghere video, asta nu împiedică infracţiunile. Singurul avantaj e că se pot prinde răufăcătorii mai uşor cu ajutorul înregistrărilor video. Pe aceeaşi temă a regenerării urbane, care e ceva de science – fiction, mai mult fiction, dacă vreţi mai multe informaţii, faceţi clic pe adresa de mai sus …

Slide 54: Lucrări de reparaţii şi întreţinere
Reparații (strat nou de asfalt) str. Al. Vlahuță, Căprioarei, Ignișului, Iapa (amenajare zona civică)
Cum se poate turna strat NOU de asfalt pe o stradă pe care n-a fost niciodată asfalt?? E vorba de strada Ignişului.

Slide 55: Lucrări de reparaţii şi întreţinere
Reparații cu asfalt str. Gh. Doja, Gh. Șincai, Șt. cel Mare  cu 500 mii lei.
Dacă nu se rezolvă problema cu fundaţia, tot timpul aceste străzi vor fi „vălurite”! În afară de asta, ajung oare banii? La slide-ul 41 se propune dărâmarea unei case cu 100 mii lei. Adică ori dărâmi 5 case, ori refaci 3 străzi care-s destul de lungi (scriu asta pentru cei din alte localităţi ale patriei), tot atâta costă!

Vom mai discuta la sfârşitul anului dacă promisiunile frumos prezentate în Power Point s-au realizat. Ar fi bine să fie toate, dar… să fim pregătiţi pentru orice. În fond, „promisiunea este capacitatea de a dezămăgi oamenii”. (Cyril V ernon Connolly; sursa:https://citate.ro/despre-promisiune/).

Horia Picu

La începutul acestei săptămâni am participat la ședința discutării bugetului pe 2024 și am rămas cu niște mirări și întrebări, care-și caută răspunsul.

Departe de mine gîndul de a comenta sau a contesta cifrele seci din prezentarea făcută de consilierul local N. Iuga (n-am studiile necesare), dar din fericire, am alte „veleități” cu care m-a înzestrat mama-natură: văz, miros, auz!

M-a frapat disproporționalitatea sălii de consiliu. Prea mult spațiu alocat ,,tribunei” aleșilor, cu cei 19 ,,sfetnici” (consilieri) pe două flancuri, blindat cu tehnologie de ultimă oră (de a vota la comandă!). În comparație, doar cîteva scaune, locul destinat publicului spectator. Cam 80% și 20% împărțirea ,,echidistantă”.
„Fumoarul” este amplasat pe coridorul aferent sălii de consiliu, acolo se fumează ,,în draci”, în dreptul geamului. Păi, dacă fumatul este interzis în locurile publice, Primăria face excepție? Tot fumul intră în sală și pentru un nefumător este crunt!

Am remarcat… căldura excesivă în toată instituția! Risipă totală! Pentru că e de unde!?…

Bugetul este aproape cu 50% mai mare decât cel din anul trecut și ca toate din ultimii 30 de ani?!

Auzul mi-a fost atras de frecvența cu care se repetau planuri și sume legate de cîini, adăposturi, hrană, legate tot de aceștia. Nimic despre oameni bătrîni neputincioși, azile, programe pentru ei. Sau poate cîinii sunt de preferat, neputînd contesta cele ce li se pun în cîrcă?! Mai latră și ei dar cine să-i bage-n seamă. Cîinii latră, bugetul se împarte!

M-a uimit de-a dreptul ușurința cu care s-a votat mărirea capitalulului social la Mara-Nord, cu 500 mii lei (sper că nu greșesc), sub motivația ,,să se termine odată cu problemele și criza de acolo, să se repare odată (furăciunile?) și să fie bine!” Cine ne garantează că se vor stopa furăciunile? Au dat socoteală cei de dinainte? Cum au predat gestiunea de-a lungul anilor. Atîta timp cît se vor „repara” devalizările din bani publici, din păcate nu prevăd o soartă mai bună a orașului.

La final ne-a fost proiectată o imagine cu un purceluș (pușculiță) din care, oricît se scutura, nu ieșea decît praful.
Eu le-aș scutura buzunarele și conturile celor aleși (de mult), să văd dacă iese numai praful! Sau praful lor o fi mai galben?!…

Ileana PISUC

Profitând de sfârșitul de săptămână cu vreme superbă, semnificativ mai caldă decât ar fi normal pentru mijlocul lunii februarie, am considerat că ar fi o zi perfectă pentru prima mea ieșire cu bicicleta din 2024.

Încărcat cu energie şi cu gândire pozitivă, am început să pedalez pe ruta Sighet – Coștiui, via Strada Mocăniței. Dar, din păcate, după aproximativ o jumătate de oră, această voie bună s-a transformat în tristețe şi chiar în oroare.

La marginea drumului, un imens morman de gunoaie cu o compoziție foarte variată. De la bucăți de moloz, plăci de azbociment, plastic, fier, inclusiv două picioare care, cândva, aparținuseră probabil unui cal.

Titlul articolului nu se referă doar la mizeriile pe care le vedeți în aceste poze, ci se referă și la persoanele care au fost capabile de o asemenea atrocitate.  Atrocitate nu numai  împotriva florei şi faunei, a pârâului Ronișoara, dar şi împotriva riveranilor. Locul unde s-au aruncat gunoaiele, probabil nu a fost ales la întâmplare… fiind plasat între două locații numite Bio Garden și Speranță pentru viitor. Chiar ironic!…

Dar nu putem să arătăm cu degetul numai la indivizii responsabili pentru această faptă. Probabil puținii neuroni din creierul unora nu pot să proceseze gravitatea şi impactul acțiunii lor.

Dacă e să analizăm situația la o scară mai mare, nici situația deșeurilor din Sighetu Marmației  nu este o poveste de succes. Deșeurile menajere selectate sunt  „deselectate” în drumul lor spre groapa comună… toate acestea „obligând” Sighetul să fie un oraș cu una dintre cele mai mari taxe de salubrizare din ţară.

Este profund trist și revoltător să vezi astfel de imagini cu gunoaie aruncate ilegal, având drept consecinţă degradarea mediului. Acțiunile iraționale și lipsite de grijă ale unor indivizi au un impact negativ major asupra naturii și comunității.

Aspectele cu privire la gestionarea deșeurilor în Sighetu Marmației sunt îngrijorătoare și merită atenția și implicarea autorităților și a comunității locale pentru a găsi soluții sustenabile. Este nevoie de EDUCAȚIE, reglementări clare, facilități adecvate de COLECTARE și RECICLARE, dar și SANCȚIUNI pentru cei care încalcă legea. Schimbarea vine prin eforturi colective – atât din partea instituțiilor, cât și a fiecărui cetățean care trebuie să fie conștient de impactul acțiunilor sale asupra mediului înconjurător. Prin conștientizare, respect reciproc și spirit civic putem păstra curățenia și proteja natura pentru generațiile viitoare.

Sighetul merită mult mai mult decât imaginile dezolante ale poluării!

Zoltan Navodarszky

De vreo „cinci săptămîni în balon” se joacă bătuta pe loc, joc popular la români devenit, în timp, un tipar existențial al nației care nu vrea să se debaraseze în ruptul capului de „moștenirea ancestrală de demult” (!!!)

Trimisul nostru special, mereu sub acoperire perfectă încît, pînă acum, nici noi nu i-am aflat numele adevărat, dovadă irefutabilă a profesionalismului său fără cusur și posedînd atestat de „profailăr de proximitate”, a fost găsit leșinat din cauza rîsului carpatin care l-a cuprins pe spațiul mioritic tot mai restrîns prin vînzări anterioare de tovarăși de drum, deveniți acum nefolositori.

Spitalizat fără a-și da seama, el și-a revenit miraculos după o vreme, cam ca  pacienții neștiind ce să îndruge după revenirea discutabilă din focul întrebărilor anchetatorilor chitiți să identifice făptuitorul numit „autor necunoscut”. Nimeni nu mai are bătăi de cap cînd asta se întîmplă… Aceasta este metoda eficientă, atît de bine dovedită în timp, a batistei pe țambalul acoperind oala care dă în clocot.

„Profailărul” a declarat că, după cazul „Monstrul din Caracal”, urmat de „Rezolvarea de la Colectiv” și „Povestea Vestitului Iorgovan” ajuns de rîsul lumii zburînd la rasul brazilor din Apuseni, magistral rezolvate folosind metoda amintită (adică batista pusă pe țambalul acoperind oala care dă în clocot) și renumitul caz al „scurtcircuitului cu trei focare” va intra obligatoriu în literatura de specialitate (dar de proastă calitate) demonstrînd cum se rezolvă un (ne)caz astfel încît „să fie bine, adică să nu fie rău și tot românul să prospere”!… Dormind apoi liniștit știind că sistemul lucrează pentru el. Dar nu în favoarea sa!…

Cazul DINCĂ, adică „Monstrul din Caracal”, a dat noi speranțe  pentru rezolvarea în „coadă de pește” a oricărui „necaz” cu implicații, implicări și „implicați” de ne doare capul. E drept că și noi, și ei, știm că nu se va face nimic, timpul așternîndu-și antifonizarea care amortizează orice zvon deranjant. Că nici acum, după 8 ani (și restul zile!) nu avem vreun rezultat în afara „cozii de pește” puțind îngrozitor. Chemat la fața locului, renumitul „Institut pentru expertiză” din Petroșani a dat verdictul corect: „Coada de pește care moare dar nu se predă”! (Ca „Garda”…) După cele 5 săptămîni scurse „ca nouri lungi pe șesuri” și după ce jarul, vîntul, ploaia, zăpada și „rîul, ramul” și-au jucat rolul, vin și anchetatorii cu „apropitarul” descătușat. Pe un rest de perete dărîmat, miracol !!! O gheată cu patina (timpului) pe ea, neavînd nici o urmă de fum, perfect conservată de focul rivalizînd în temperatură cu furnalele încinse de la Hunedoara de demult, acum reci bocnă prin nepăsarea umplînd strategic niște conturi personale bine ascunse prin paradisuri fiscale cu nume exotice. Cum o fi rămas ea intactă în urgia, acum stinsă? E sigur că o mînă miloasă o fi pus-o acolo pentru a fi strînsă la piept în lacimile acompaniind o partitură cacofonică. Pentru cauza accidentului se bat acum ca orbii  următorii actanți: scurtcircuitul, televizorul cu leduri, moldovenii de la grajduri, țigara nestinsă, mîna criminală, telefonul neînregistrat la S.T.S., oaspeții de la miezul nopții ajunși de neidentificat dar dispăruți strategic în miezul zilei, piromanul de proximitate acum de negăsit în aglomerație, plus amenințarea, trecută în uitare, a „finuțului” (Dan, căpitan de plai mioritic) băgînd spaima în dușmani cu „Bă, dau foc la tot!” alături de nevasta umplută de sînge dar care nu-și mai amintește nimic, brusc amnezică de la „fumul negru, înecăcios” izbind-o în față…

Liniștea așternută de vreo 4 zile pe toate posturile t.v. mă duce cu gîndul la batista acoperind țambalul pus pe oala clocotindă ca să nu dea pe-afară niscaiva „abureli” neprincipiale care pot avea consecințe nebănuite dar sigur extrem de neplăcute pentru vizitatorii cîndva la vedere pe-acolo dar acum aflați ba la tratament, ba în concediu medical, ba pe meleaguri exotice refuzînd extrădarea.

Îmi amintesc primele zile ale tragediei cînd, luați prin surprindere, anchetatorii refuzau obstinați să ia în calcul „mîna criminală”. Cînd tocmai ăsta era modul optim de a identifica „autorul necunoscut”!!

Tare s-au mai deprofesionalizat „anchetatorii timpurilor noi”!…

Oare ce mai trebuie să urmeze pentru ca lumea să uite? Nici nu termin bine acest gînd ticălos, că și apare (culmea, tot prin Prahova!) cazul care va rezolva „necazul” abătînd atenția publicului avînd nasul mutat din loc de duhoarea de hazna lăsată prea mult necurățată. Etc., etc., etc., etc…

Hai să nu mai pierdem timpul – tot mai scurt și întotdeauna ireversibil – umplînd la pagini sau vorbind a proasta de ne ia durerea de dinți de la curentul din gură. În scurtă vreme – că acuși zboară 8 ani ca la „Colectiv”! – vom afla următoarele: focul a fost pus de MÎNA CRIMINALĂ care mai întîi a încurcat ițele (adică firele) de la televizorul cu leduri încins la roșu (!!!!) pentru ca apoi să coboare scările rîzînd în hohote și fugind de-i sfîrîiau călcîiele. Așteptînd plecarea anchetatorilor care o tot dădeau de gard neștiind cum s-o scoată la capăt pentru a împăca și capra, și varza, mai ales că LUPUL DE PROXIMITATE era numai ochi și urechi, avînd grijă să nu cadă batista de pe țambalul acoperind oala dînd în clocot, în luna care s-a scurs  MÎNA CRIMINALĂ și-a șters fără grijă amprentele de pe grinzile din focul urgiei, nici măcar înnegrite de fum, făcînd imposibilă orice analiză. Ceea ce chiar se dorise! Sau voi ați crezut altceva??? De ce altfel ar fi lăsat să treacă atîta timp? Citind poestiri DAO afli că asta înseamnă „a acționa prin non-acțiune”…

Îmi vine în minte filmul „Blestemul Diamantului Sîngeriu” și mă gîndesc că nimic nu e întîmplător și că totul se plătește mai devreme sau mai tîrziu, într-un fel sau altul. Atîta doar că nu facem legăturile care trebuie. Mai ales că diamantele sînt, fără nici un dubiu, năclăite de sînge și durere. Înveșmîntate în suferință umană!

„Nu-i așa, boieri dumneavoastră, că avuțiile-s amăgitoare?…”

(În loc de EPILOG: m-am amuzat copios cînd GHEORGHITZĂ, proaspăt comandant al „armeții” române, proțăpit de curînd în funcție, năucește poporul profețind că vine apocalipsa războiului iscat de tiranul de la Răsărit care aproape că n-are habar de existența unui teritoriu numit Românica, producătoare de petrol, curent, gaz toate la preț peste un maximum european. Noi fiind… NATO!…

Mare tulbureală trebuie să fie în capul de general! Recomand ceaiul de dimineață cu bromură excedentar. Că uite ce face praful alb… de zahăr pudră!…)

Nicolae RĂDOI

Apusul de soare e doar răsăritul văzut de la spate!
Parafrazez un vers al unui cîntec de actualitate, care se potrivește mănușă celor ce urmează a fi spuse.
Mi-a fost ridicată mingea la fileu de un articol recent din ,,Salut Sighet”, legat de neputința și reaua voință înconjurătoare cu care parcă suntem blestemați în a perpetua în toate domeniile.
Omul întreprinzător cu inițiativă este pus la colț; musai trebuie să îi găsim o vină, că prea se crede deștept, că va sparge o dulce inerție pentru mulți (las-o așa ne-am obișnuit cu ea!), încît trebuie omorîtă din fașă!
,,Bine că e el deștept!”
Da’ nici noi nu ne lăsăm!
Invidii și răutăți au fost și-n alte timpuri. Dacă unul era mai harnic, mai chivernisit, era considerat un paria, un ,,dușman al poporului”! Un chiabur!
I se confiscau bunurile și era exilat în Bărăgan, în bordeie de pămînt, condamnat la moarte prin inaniție sau prin condițiile extreme în care trebuia să viețuiască.
Acasă, toată agoniseala lui, era împărțită la pleava societății care n-a făcut nimic doar a așteptat „oportunități” nemeritate. Ba tot dintre aceia erau aleși și ,,capii satului” (primarii), astfel că întreaga comunitate se ducea de rîpă!
Noi aveam Bărăganul, Canalul, pușcăriile politice, alții aveau Siberia, Gulagul. Fiecare își stîrpea elitele cu mijloacele proprii.

Inițiativa particulară pentru cei mai mulți, era o sinucidere, mai ales dacă riscai să faci și un credit bancar.
Acum mai e cît de cît o stabilitate predictibilă în ceea ce privește dobînda, dar în urmă cu 25 de ani, cînd noi am fost ,,pionieri” (nebuni, aș zice) și ne-am înhămat la căruța ,,privatizării” dobînzile erau înrobitoare. Pornind de la 10 – 15%, ajungeam la 240%, ba chiar la 400% .
Nu aveai cum ca într-o perioadă scurtă să te dezvolți și să poți să le dai o așa dobîndă.
Erai executat, lăsat în drum în pielea goală! Nu-i păsa nimănui!
Dacă puneai problema reeșalonării, erai privit ca un ciumat, ba îți aduna dobînda la dobîndă și îți creau un nou credit pe care îți era imposibil să-l mai plătești.
Lucram mai mult ,,în roșu”, pe pierderi!
De dinafară erai privit cu invidie, dar înăuntru era un stres continuu și aveai doar un singur scop; să vinzi și să scapi! Prin asta, marele perdant (pe lîngă tine) era și orașul.
Nu erau mulți cu inițiativă pe atunci, pentru care afacerea era însăși viața lor, făcută cu ,,sînge, lacrimi și sudoare”, plus credit înrobitor la bancă.
Pentru acei care au luat totul de-a gata, care s-au trezit cu ,,capital” peste noapte din tranzacții oneroase sau privatizări la ,,negru”, era normal să nu înțeleagă.
Am fost printre cei care ne-am pus casele la mezat și le-am pierdut!
Mulți s-au retras, și-au lins rănile și și-au jurat că nu mai fac.
S-a ales praful de multe visuri, s-au îngropat multe inițiative, care dacă erau stimulate, aduceau plus-valoare comunității sighetene. Din păcate au fost alese doar persoane nefaste la conducere (cu mici excepții), pornite pe căpătuială și interese proprii.
E o conspirație parcă a rea-voinței, a băgatului bețelor în roți, a neprofesionismului generalizat!

Părerea mea e că s-a instaurat așa o stare de lîncezeală care s-a cronicizat în 30 de ani, orașul e tot flămînd și gol, banii lui (ai noștri) se învîrt prin buzunare largi care nu se mai satură, nimeni nu-i aude plînsul; micilor întreprinzători li se pune călușul în gură, anii trec populația îmbătrînește iar tinerii o apucă încotro văd cu ochii!

Dar, niciodată să nu spui niciodată!
Evenimentele din ultimele zile legate de asasinarea liderului de opozitie rus Navalnîi, ne fac să medităm adînc.
El și-a prevăzut sfîrșitul și a lăsat un mesaj foarte sugestiv: ,,Să nu vă fie frică! Suntem puternici”!
Să nu ne resemnăm asemeni ciobănașului din Miorița în fața morții!
Lumea a evoluat, depinde de noi să ținem pasul cu Schimbarea!

Ileana PISUC

V-am citit ieri dimineaţă articolul pus pe salutsighet.ro şi am avut tentaţia să vă răspund la primul impuls care mi-a venit. Au trecut de-atunci câteva ore şi ideile mi s-au aşezat –  probabil… –  acum într-o ordine firească. Pot, aşadar, să vă răspund.

Cu siguranţă că oricine ar fi fost „întâmpinat” cu vorbele „Ce? Ai venit tu de acolo de la Brașov să ne înveți pe noi ce să facem? Până la urmă ești o „zinitură” și așa o să rămâi!” ar suferi o traumă psihică pe care ar purta-o în el pentru totdeauna.

Doamna Haranguş, vă cunosc, vă cunoaştem, ne cunoaştem. Sunt sigur că în cercul nostru de doritori pentru mai binele Sighetului şi al sighetenilor n-aţi simţit că cineva din grup vă „etichetează” aşa cum a făcut-o clienta aia care – înţeleg din spusele dvs. – era neobişnuită cu bunul simţ.

Sigur că nu toată lumea care vine să petreacă în plăcutul loc pe care-l patronaţi dvs. (sau pe care l-aţi patronat când a fost întâmplarea cu clienta) ştie ce înseamnă comportament civilizat.

Atunci, când vi s-a spus „zinitură”, aţi simţit că sunteţi dată la o parte de la viaţa colectivităţii în care v-aţi implicat cu maximă seriozitate şi cu entuziasmul omului care, ajuns departe de casă, vrea să arate acolo unde l-a adus viaţa ce-i în stare să facă.

Clienta aia (n-o să fiu politicos şi n-o să-i zic „aceea”!), dacă ar fi vorbit cu alte cuvinte, să ştiţi că v-ar fi rănit sufletul la fel de mult! Putea să spună ceva de genul „nu te supăra, noi suntem aici de când ne-am născut, ştim obiceiurile, tendinţele, ne pricepem să rezolvăm problemele pentru că ştim lumea în care trăim aici, deci, te rugăm frumos, nu te băga, ştim noi ce avem de făcut”.

Adică există o lume a celor care s-au născut aici şi au drepturi şi o lume a celor care au venit din altă parte aici şi… au dreptul doar să tacă şi să spere că societatea îi va accepta într-o bună zi şi atunci vor avea dreptul la opinie.

Dar… ce facem dacă există oameni născuţi aici, nu sunt „zinituri”, dar n-au dreptul la opinie? Poate că au avut cândva opinii despre oraş, societate, lume şi văzând că nu sunt băgaţi în seamă, şi-au ţinut părerile „încuiate” în sufletele lor. Atunci e şi mai rău decât vi s-a întâmplat dvs., doamnă Haranguş…

Eu sunt sigur că multă lume s-a învăţat aşa, să nu aibă păreri în public, să nu deranjeze ca să nu fie deranjată. Pentru unii, care au puterea deciziei, nu contează părerile acelora care nu fac parte din „sistem”, nu contează părerea acelora care nu sunt cu frâiele rezolvărilor în mâini. Oare cei de-aici, ale căror opinii nu sunt luate în seamă, nu sunt tot „zinituri” ,la rândul lor ?

Când aţi întrat în cercul nostru de doritori pentru mai binele Sighetului şi al sighetenilor, aţi făcut-o cu gândul că aveţi ceva de făcut în oraşul nostru, ceva mult mai mult decât aţi făcut până acum.

Şi noi, ceilalţi, am gândit la fel şi ne dorim şi ne luptăm ca fiecare sighetean să fie convins că pentru noi părerea lui contează şi vom ţine cont de ea când vom putea lua decizii.

Ştiţi, distinsă colegă şi excelentă gazdă a şedinţelor noastre,  că ne-am propus să avem o bază largă de consultare cu cetăţenii, că ne-am propus să-i informăm în mod constant de ideile şi acţiunile noastre.

Mai concret spus, pentru PRDM nu va fi nimeni considerat „zinitură”, indiferent de locul de unde a venit aici sau unde s-a născut!

P.S.: Spuneţi, doamnă Haranguş, în textul pe care l-aţi scris cu inima în primul rând, că, ajunsă în Sighetu Marmaţiei, aţi crezut că „în sfârșit mi-am găsit locul”.

Ne luptăm şi noi, împreună cu dvs., să ne găsim locul în Sighet! Ne luptăm să regăsim Sighetul!

Horia PICU

Închid ochii și retrăiesc cu aproape aceeași intensitate emoția dată de primii mei pași pe pământ sighetean, în gara tristă și rece (nu că s-ar fi schimbat ceva în cei 15 ani și jumătate scurși de atunci), așa cum o percepeam atunci, într-o zi de 7 iulie.

Eram curioasă și în același timp speriată de ceea ce va să fie. Mi se părea că trăiesc un vis. Era un început important de capitol al vieții mele. Urma să deschid cel mai faimos hotel din oraș la acea vreme, un adevărat simbol, încărcat de istorie și multe povești frumoase.

Încet încet am început să pășesc mai hotărât și pe zi ce trecea pașii mei erau mai apăsați și mai siguri. Da, era un tărâm mult visat în care rădăcinile se pot prinde ușor. Așa am crezut atunci. Mi-am transferat fiica aici la școală, în Sighet, în clasa a V-a, și am început cu multă speranță călătoria. Eram, pe zi ce trecea, impresionată de bogăția spirituală a locului. Mă simțeam într-o altă lume. Deja locurile de unde veneam mi se păreau îndepărtate și fără esență. Mi-am spus într-o zi, „în sfârșit mi-am găsit locul”. Eram fascinată de oamenii primitori și cu frica de Dumnezeu, oameni loiali și cu sufletul curat. Locuri minunate, cu valoare turistică și spirituală, nevăzute în alte părți, m-au făcut să înțeleg potențialul turistic fantastic al zonei. Eram sigură că aici se poate aplica cu maximă eficiență ceea ce învățasem teorectic și practic până în acel moment.

Am început o muncă asiduă, pentru antingerea obiectivului. Nimic nu mi se părea prea greu, pentru că echipa cu care am lucrat la momentul ăla era o echipă extrem de bună, cu oameni frumoși. Satisfacțiile veneau zi după zi, și greul nu părea atât de greu în acele conditii… dar orice vis frumos se sfârșește uneori… într-o frumoasă zi de vară, când dintr-o banală discuție cu o clientă care nu avea un comportament adecvat locului, am auzit pe un ton ridicat: „Ce? Ai venit tu de acolo de la Brașov să ne înveți pe noi ce să facem? Până la urma ești o „zinitură” și așa o să rămâi!”
Nu cred că voi uita niciodată aceste cuvinte și, din acel moment, am început să văd și fața ascunsă a lucrurilor.

M-am luptata cu îndârjire cu orgoliul nemăsurat, trufia și frustrările unui bărbat cu mare putere de decizie, care credea că totul se poate cumpăra cu bani. M-am luptat cu îndârjire pentru un final de capitol curat și pentru începutul altuia. Încă pe vremea aceea, acum 10 ani, tărâmul acesta pe care eu îl credeam minunat mai avea licăriri de speranță pentru reușită, prin oamenii și valorile locale de la acel moment. Dar încetul cu încetul, prin percepția mea de persoană „din afară”, lucrurile au început să piardă din esența și farmecul care m-au atras și m-au ținut aici.

Treptat am început să conștientizez că AICI, de multe ori  imaginea este mai importanată decât valoarea, am început să văd că dacă nu ai „cunoștințe” e greu să răzbești, că dacă nu ești  pe „una din liste”  este ca și cum nu ai exista.

Am avut câteva experiențe foarte triste în această urbe:
La deschiderea celei de-a doua locații de când sunt în Sighet, la inaugurare,  un „domn” al locului, s-a exprimat către un client: „De ce te duci tu la aia care nu este de-a noastră? Sunt atâtea locații conduse de ai noștri!”. Am simțit atunci că oricât de bine aș face orice, oricâtă valoare aș oferi, va lipsi întotdeauna ceva.
Apoi, un alt eveniment, stabilit în detaliu, a fost anulat pentru că sponsorizarea dată de către primărie era condiționată de desfășurarea evenimentului într-un… alt local.

Locația pe care încerc să o mențin de 10 ani este situată pe o stradă mică, nu mai mare de 100 m, strada pe care își desfășoară activitatea cel puțin 6 agenți comerciali care plătesc taxe și impozite (două Spălătorii, o Pepinieră cu magazin cu plante, un Spațiu de joacă pentru copii, o Pensiune restaurant și o Firmă de instalații), dar în cei 10 ani de când am redeschis pensiunea, pe această stradă nu s-a întâmplat nimic în sensul unei asfaltări, dezvoltări, modernizări a străzii.

Clienții care vin la pensiune sunt speriați când intră pe stradă crezând că au greșit drumul. Strada care a fost de trei ori săpată la schimbarea rețelei de apă și canal și la introducerea gazului, a rămas peticită și neîngrijită. Din când în când se trece și se mai pune câte un petec la petec la petecul din asfalt. Trotuarele, dacă se pot numi așa, sunt vai de ele.

Cu câțiva ani în urmă am încercat, cu ajutorul Primăriei, să adun într-o asociație non profit oamenii de turism din zonă, mi-am oferit cunoștintele și aportul voluntar, având la bază un proiect, notat cu nota 10, în cadrul Școlii Hoteliere de la Lausane – Elveția. Din păcate, intenția și dorința mea s-au izbit de o mare indiferență și nepăsare. Chiar dacă primarul de atunci a părut încântat de idee, totul a rămas „în aer”.

Și, în acest fel, încerc de atâția ani să dezvolt o afacere în această zonă în care lucrurile se întâmplă doar după interese, în care turismul nu este ridicat la nivelul la care ar trebui, în care la orele de vârf sau în zilele de sărbătoare e o adevărată Aventură să circuli cu mașina prin oraș, în care gropile în ceea ce se numea cândva asfalt sunt peste tot. Un oraș frumos cândva, ale cărui clădiri istorice au rămas în paragină, în care atracțiile turistice în loc să fie promovate sunt marginalizate,  în care festivalurile organizate de primărie au niște costuri exorbitante. Oraș în care proiectele europene care ar putea atrage fonduri pentru dezvoltarea și promovarea Turismului sunt ca și inexistente.

Orașul atât de drag mie, care m-a cucerit cu 16 ani în urmă, mă dezamăgește total. Aș vrea să reușesc să fac ceva, dar din păcate, de unii singuri nu putem lupta cu un sistem cu mentalități învechite și cu oamenii de la putere, conduși doar de interese.

Oare când va conta în primul rând interesul Sighetului?…

Arina HARANGUȘ

Adică anul în care promisiunile trebuie onorate… Scadenţa a venit şi la Sighetu Marmaţiei. Când situaţia devine presantă, se fac noi „împrumuturi”, adică se fac noi promisiuni, doar-doar o trece şi anul alegerilor şi cei noi vor fi… tot cei vechi.

Omul care se împrumută de bani de la o bancă dacă nu poate onora scadenţa se împrumută din altă parte şi tot aşa o „cârpeşte” de azi pe mâine. În viaţa politică e altă abordare… Ştii (sau ţi se spune!) că n-ai făcut (mai) nimic în trei ani, atunci te apuci de lucru şi prezinţi desene cu proiecte care se vor metamorfoza în realitate în viitor.

Pe 17 noiembrie 2022 se putea citi pe eMaramures: „Se extinde rețeaua de gaze naturale pe 26 de străzi din municipiul Sighetu Marmației”. Străzile din proiectul de extindere a conductelor prin care urma să circule gazul metan:  Făget, Simion Bărnuțiu, Valea Hotarului, Mocăniței, Gheorghe Doja, Mihai Tompa, Lazu Șesului, Avram Iancu, Primăverii, Unirii, Izei, Dragoș Vodă, Crișan, Câmpu Negru, Independenței, Cloșca, Doboieș, Tractorului, Eroilor, Alexandru Ivasiuc, Căprioarei, Corbului, Horea, 22 Decembrie 1918, Zimbrului și Balc Vodă. Sursa: https://www.emaramures.ro/se-extinde-reteaua-de-gaze-naturale-pe-26-de-strazi-din-municipiul-sighetu-marmatiei/

Cheltuiala pentru lucrare era estimată la 8.584.785 lei fără TVA.

Câte din cele 26 de străzi din lista din 2022 au acum sub ele conductele de gaz? Cineva din Valea Hotarului întreabă pe facebook când va fi pusă conducta şi pe-acolo. Din moment ce întreabă, înseamnă că acum, în februarie 2024, nu e!

Deci vremea scadenţei a sosit…

Omul, când vede că nu-i ajung banii pentru scadenţa de la bancă, ziceam că se împrumută la altă bancă, poate-poate o va scoate la capăt cumva. Dacă nu merge nici aşa, încearcă să facă rost de bani muncind suplimentar, în alt loc de muncă. Omul din exemplul meu e – după cum se vede –  cinstit. Câştigă bani în plus doar din muncă, nu face inginerii financiare suspecte.

În politică, dacă nu ajung banii pentru un proiect, se aşteaptă orice oportunitate oferită pentru alte proiecte de finanţare.

„Începutul de an a venit cu vești mari pentru Maramureș și pentru maramureșeni. Guvernul României condus de Marcel Ciolacu a alocat, prin Programul Național „Anghel Saligny”, suma de 175 de milioane de lei pentru înființarea și extinderea sistemului de distribuție a gazelor în județul nostru”. Scria pe 10 ianuarie 2024 în www.sighet247.ro.

Citez din aceeaşi sursă: „Acest lucru a fost posibil datorită muncii pe care primarii harnici din Maramureș au depus-o, datorită echipelor alături de care au lucrat, au scris proiectele, le-au depus și ulterior au primit finanțarea din partea MDRAP”.

Pe lista cu cei 175 de milioane de lei de care dispune Maramureşul pentru înfiinţare/ extindere conducte de gaz, văd Baia Mare cu 4 milioane lei primiţi, Baia Sprie cu aceeaşi sumă, etc.
Baia Mare are gaz metan de pe vremea când Sighetul nici nu visa la aşa ceva şi totuşi, în capitala judeţului, e nevoie de un supliment de bani pentru extindere conducte.
Sighetul n-are nevoie?!  Sau nu ştie că are nevoie?! Trebuia făcut oare un proiect pentru a primi banii?

Cine trebuia să scrie proiectul pentru finanţare nu s-a putut hotărî  în ce calitate s-o facă, de „arhitect, specialist în domeniul urbanisticii, sociolog” ? (sursa: https://www.salutsighet.ro/piata-cea-noua-stop-cadru-comentat-la-filmul-de-prezentare-autor-horia-picu/)

Un ultim pas după scadenţa neplătită e executarea silită, dacă ne referim la împrumuturi bancare. În politică, ultimul pas al scadenţei a sosit.

Se face în spate, cu reverenţă pentru alţii, care vor şi pot!

Horia PICU

Este ziua când se vând cele mai multe flori și se „cumpără” cele mai multe suflete. Ziua când aștepți ca iubitul sau iubita ta să-ți arate puțină afecțiune și interes, ziua când în sfârșit poate ai norocul să ai parte de cea mai romantică seară sau noapte de dragoste, nu-i așa? Ziua când te coafezi, te pregătești de zor, îți pui cea mai frumoasă rochie pe care o ai, roșie de cele mai multe ori, utilizezi parfumul cel mai suav… ziua când iubirea plutește în jur…dar… să dăm un pic timpul înapoi și să ne amintim, noi cei mai „de demult”, cum au fost odată primele noastre experiențe romantice și ce sentimente și emoții ne-au adus atunci, pe vremea când nu aveam acces la prea multă informație, din cauza sistemului comunist sau al obiceiurilor și autocenzurii de atunci.

Primele povești de dragoste pe care le-am văzut sau mai bine zis am auzit de ele au fost poveștile nemuritoare citite în biblioteca școlii generale, pentru cea mai mare parte a generației în care am crescut. De câte ori aveam ocazia mergeam la bibliotecă și citeam ore în șir. Citeam tot ce îmi pica în mână, de la Alba ca zăpada și cei șapte pitici până la Cenușăreasa și Frumoasa din pădurea adormită… Erau povești ce îmi aduceau o stare de bine, un fel de euforie… cartea era „drogul” meu preferat, mă purta către alte lumi și către noi senzații și sentimente pe care începeam să le descopăr încet – încet la acea vârstă, aveam 12 sau 13 ani. Aceste povești mă duceau în lumea visurilor, mai târziu în lumea iluziei iubirii, exact ca în… poveștile nemuritoare.

Pe atunci, nimeni nu vorbea despre povești de dragoste, era un subiect tabu cred, la fel de periculos ca și politica, era către sfârșitul anilor ‘80 în cazul meu. Toată educația în domeniul iubirii și al dragostei era învăluită în ceață. Era chiar rușinos ca un cuplu să se sărute sau îmbrățișeze pe stradă. Ne căsătoream în general tineri, primul iubit ne devenea primul soț. Ne căsătoream pentru că eram îndrăgostiți lulea, și nu pentru că iubeam, nu-i așa? Cred că este la fel și acum, de cele mai multe ori nu deosebim îndrăgostitul și iubirea, sunt două emoții diferite. Deci, am crescut neștiind de fapt ce înseamnă cu adevărat iubirea și dragostea. Am crescut neavând nicio cunoștință despre ce înseamnă emoțiile și sentimentele, cum să le definim să le analizăm sau să le exprimăm. Odată ce ai întâlnit fata sau băiatul care te făcea să te simți că plutești, ne ziceam, asta e… suntem îndrăgostiți nebunește, iubim! Dar adevărul este că am învățat și învățăm mult mai târziu ce înseamnă de fapt dragostea adevărată.

De-a lungul timpului am avut ocazia să văd și să analizez multe „povești” de dragoste, de la cele ale părinților mei, vecini, neamuri, cunoștințe, colege de muncă inclusiv cele pe care le-am trăit eu și am constatat că nu am întâlnit niciodată un cuplu care se iubește sincer. Sper totuși că există!! Tot ce am văzut sunt cupluri care depind unul de altul emoțional, financiar și social… De ce? Pentru că oamenii trăiesc iubirea condiționată și pentru că nu știu să iubească cu adevărat, dar cum să știe, nu au cum, trebuie să trăim mai multe povești de dragoste ca să învățăm. Dar nu trebuie să ne învinovățim pentru eșecurile amoroase, trăim și experimentăm ca să învățăm. Ne unim în cuplu exact din acest motiv, pentru a învăța ce este dragostea veritabilă pentru a o trăi cu adevărat când momentul va veni. Și va veni, mai repede sau mai târziu pentru fiecare dintre noi. De aceea se zice că dragostea este răbdătoare, nu că trebuie să fii răbdător cu partenerul tău sau cu partenera ta, nu asta vrea să zică. Dragostea este răbdătoare pentru că va veni la momentul potrivit, odată ce am învățat ce este cu adevărat.

Cât despre mine, în sfârșit am înțeles ce este dragostea adevărată, și mi-aș dori să vă împărtășesc ce am învățat, dar ar fi ca și cum aș dezvălui misterul căii către iubirea veritabilă, așa că vă las să o descoperiți fiecare în parte. Trăiți-vă experiențele proprii de cuplu sau în afara lui, trăiți iubirea așa cum o înțelegeți la momentul actual, experimentați fiecare emoție și sentiment, este absolut minunat, veți acumula amintiri plăcute sau mai puțin plăcute. Știu că de multe ori vă poate lăsa un gust amar odată simțită sau trăită acea emoție și acel sentiment, dar veți trece peste, mai repede sau mai târziu. Veți învăța!

Ce pot să dezvălui totuși, celor ce încă nu au învățat ce este dragostea adevărată, din ceea ce am văzut, analizat și trăit până acum, am ajuns la concluzia că… prima și ultima iubire pe care o trăim în viață este cea veritabilă, pentru că numai aceste două iubiri sunt și vor rămâne pentru totdeauna necondiționate.

Apreciați florile și cutiile de ciocolată oferite de iubiții/ partenerii/ soții voștri de Sfântul Valentin, flori și ciocolată care știu sigur că sunt oferite cu cea mai bună intenție. Deși nu fac decât să urmeze obiceiul pe care societatea l-a impus încă o dată. Așa cum a fost pe vremea când comunismul și autocenzura ne-au dictat viitorul .

Happy Valentine’s Day everyone!

Ionița Năneștean
(Québec, Canada)