Expoziție de pictură – SILVIA BOAR

Vineri, 11 iulie 2025, ora 16:00 la Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici” din Sighet va avea loc vernisajul unei expoziții organizate de UDMR Sighet în cadrul celei de-a treia ediții a Zilelor Culturale Maghiare din orașul nostru.
Expune artistul vizual prof. Silvia BOAR.

Salut, Sighet!




Sighet International Music Summer (SIMS) – ediția a doua, 21-26 iulie 2025!

Sighet International Music Summer (SIMS) va avea loc între 21-26 iulie 2025, la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice, evenimentul fiind susținut de către Primăria și Consiliul local Sighet, cu sprijinul Centrului Cultural. În această perioadă vor avea loc zilnic cursuri de pian. Participanții vor fi 10 tineri pianiști din România, Ucraina, China, Mexic, Turcia, Germania și Marea Britanie.
Atât cursurile, cât și concertele sunt deschise publicului, iar în acest an s-a primit o sponsorizare de la firma japoneză de piane Kawai, care va aduce încă două piane de concert la Sighetu Marmației pentru durata evenimentului.
Astfel, vom avea două piane pe scenă și vom susține un recital la două piane, împreună cu Can Çakmur, în cadrul căruia vom interpreta „Oda Bucuriei” de Ludwig von Beethoven.
În concertul final al participanților, de această dată, firma Kawai oferă un premiu special participantului/ participantei care va primi cele mai multe voturi de la public, în urma prestației în concert!

Așteptăm cu mare drag publicul sighetean la concerte!

Prof. univ. dr. Aurelia Vișovan




Școala de vară de la Sighet

La Sighet, în perioada 07 – 11 iulie 2025, se desfășoară Școala de vară, organizată de Fundația Academia Civică și Fundația Spandugino.

Cursurile Școlii de Vară se desfășoară în sala de conferințe a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, la Sighetu Marmației, str. Corneliu Coposu, nr.4.

Program:

Luni, 7 iulie 2025
Sosirea participanților pe parcursul întregii zile

Marți, 8 iulie 2025

orele 9.30-10.00:  
Deschiderea Școlii de Vară
Ana Blandiana, Paul Marinescu, Cristian Pătrășconiu

orele 10.00-10.15: pauză

orele 10.15-11.00
Ioan Stanomir
Secolul XX. Totalitarism și politică la scara umană

orele 11.00-11.45: Discuții
orele 11.45-12.00: pauză

orele 12.00-12.45
Mihai Maci
Comunismul a trecut prin fiecare dintre noi

orele 12.45-13.30: Discuții

orele 17.00-19.00
Vizită ghidată a Memorialului Victimelor Comunismului

orele 21.00
Film/Alt program

Miercuri, 9 iulie 2025

orele 9.30-10.15

Teodor Baconschi
Stafia comunismului sau permanența utopiei ca război civil.
De ce memoria anticomunistă e o sursă de pace socială

orele 10.15-11.00: Discuții
orele 11.00-11.15: pauză

orele 11.15-12.00
Virgiliu Țârău
Represiunea statului comunist împotriva societății românești

orele 12.00-12.45: Discuții

orele 16.00-16.45
Armand Goșu
Relația Ucraina-Rusia, o perspectivă istorică

orele 16.45-17.30: Discuții

orele 18.00-19.00
Vizită la Cimitirul Săracilor, parte componentă a Memorialului Sighet

orele 21.00
Film/ Alt program

Joi, 10 iulie 2025

orele 9.30-10.15
Vitalie Ciobanu
Avatarurile comunismului în Basarabia postsovietică

orele 10.15-11.00: Discuții
orele 11.00-11.15: pauză

orele 11.15-12.00
Dorin Dobrincu
„Înainte era mai bine”: nostalgia comunismului în România contemporană

orele 12.00-12.45: Discuții

orele 16.00-19.00
Tur ghidat prin Sighet
Vizită la Muzeul Satului Maramureșean și la Casa memorială Elie Wiesel

Vineri, 11 iulie 2025

orele 9.00-11.00
Concluzii. Închiderea Școlii de Vară

Plecarea participanților




Au început înscrierile la programul de licență în FILOSOFIE de la Baia Mare (UTCN – CUNBM)

S-a dat startul înscrierilor la programul de studii de licență în filosofie, care durează până pe 11 iulie 2025. Iar înscrierea la masterat va avea loc între 15-23 iulie 2025. Intră pe admitereonline.utcluj.ro, creează-ți contul și familiarizează-te cu platforma – te poți loga oricând și încarci documentele pe rând, pe măsură ce le ai pregătite.

Descoperă lumea fascinantă a ideilor, dezvoltă-ți gândirea critică, argumentarea logică și abilitățile creative prin programele de studii universitare acreditate de Filosofie, din cadrul Facultății de Litere a Centrului Universitar Nord din Baia Mare – UTCN: licență, masterat, doctorat. Anul acesta universitar, specializarea Filosofie de la Baia Mare va aniversa 25 de ani de existență, fapt care va prilejui mai multe evenimente speciale și activități științifice în domeniu. Vă invităm alături de noi în acest an de sărbătoare a gândirii, a dialogului și a căutării adevărului.

De ce să studiezi Filosofia?

Specializarea Filosofie este atractivă, interdisciplinară, adaptată contextului socio-cultural actual, acoperind discipline precum: istoria filosofiei, logică, teoria cunoașterii, filosofia limbajului, metafizică, filosofia religiei, antropologie, filosofie politică, filosofia istoriei, estetică, consiliere dar și sociologie, psihologie și științele educației.
Disciplinele  studiate te vor ajuta să înțelegi mai bine lumea în care trăim, să te raportezi critic la ea și să o influențezi în mod pozitiv.
Vei dobândi abilitățile intelectuale de a putea lua o atitudine creativă și constructivă care să-ți facă viața ta și a celor din jur mai frumoasă și plină de sens. Respectiv să te descurci în vremuri de restriște.
Vei învăța că logica, retorica, comunicarea argumentată și cunoștințele solide despre om și societate sunt cu adevărat cheia succesului într-o lume în continuă schimbare, în care comunicarea joacă rolul central.
Învățarea continuă este calea adaptabilității și rețeta unei societăți sănătoase și civilizate. Nu doar dacă tocmai ați terminat liceul, ci și dacă ați mai studiat la o facultate, aveți deja o profesie sau chiar sunteți la pensie, porțile Filosofiei sunt deschise tuturor celor care doresc să exploreze lumea ideilor. Și nimic nu este mai benefic pentru sănătatea noastră psihică și fizică decât să facem parte dintr-o comunitate vie în care să se discute liber marile întrebări ale vieții.

 De ce la facultate la Filosofie în Baia Mare?

Comunitatea academică de la Filosofie Baia Mare este una tânără și dinamică, în care au loc nenumărate activități (conferințe, workshop-uri, seri de film, dezbateri și cluburi de lectură, etc.), campusul universitar este modern, iar căminele și cantinele studențești sunt de o înaltă calitate, oferind tinerilor o experiență studențească de neuitat.
Datorită alianțelor internaționale prestigioase ale universității, ca student la Filosofie la Baia Mare vei avea oportunitatea de accesa mobilități și internshipuri internaționale și de a obține burse Erasmus+ la universități de renume din Europa (Italia, Franța, Germania etc).
În continuarea studiilor de licență vei putea să te înscrii și la Masteratul de Filosofie și Drepturile Omului, iar apoi să aprofundezi tema preferată de cercetare științifică în domeniu printr-un Doctorat în Filosofie.
Specializarea Filosofie din cadrul Facultății de Litere a Centrului Universitar Nord din Baia Mare (CUNBM) face parte din marea familie academică a Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), în prezent una dintre cele mai mari și bine cotate instituții superioare de învățământ din România (top 5), având în structura sa 12 facultăți și 219 specializări grupate în două centre universitare: Cluj-Napoca și Baia Mare – cele mai mari și dinamice orașe din nord-vestul țării.
Programele noastre universitare (licență, masterat, doctorat) sunt acreditate cu „grad de încredere ridicat” (nivel maxim), potrivit evaluării Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior.

Oportunități și perspective de carieră

Programul de studii de Filosofie de la Baia Mare este un reper al educației și culturii din Nord-Vestul României, cu absolvenți care activează deja cu succes în diverse domenii: învățământ, cercetare academică, consiliere filosofică și consiliere școlară, jurnalism, media, instituții culturale și muzeale, industria cărții (scriitori, editori, redactori, librari, traducători), dar și în domeniul resurselor umane, marketing, publicitate/PR, politică, securitate națională, administrație, instituții publice naționale și internaționale. De asemenea, absolvenții de filosofie sunt activi și ca formatori de opinie (influenceri), creatori de conținut și în profesiile din industria creativă, tot mai prezente în societate. Într-o lume în continuă schimbare, dar bazată pe informație, cunoaștere și comunicare, absolvenții de filosofie au calea deschisă spre orice profesie de viitor în care primează inteligența, abilitățile de comunicare și creativitatea.

Filosofia a fost din totdeauna calea înțelegerii prezentului și cheia viitorului! Scopul vieții este fericirea, iar Filosofia reprezintă calea regală spre fericire.

 Centrul Universitar Nord din Baia Mare – UTCN
Facultatea de Litere – specializarea Filosofie




Dana Buzura-Gagniuc, premiată de Uniunea Scriitorilor cu Premiul „Marian Papahagi”

Miercuri, 25 iunie 2025, în cadrul festivității organizate de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, Dana Buzura-Gagniuc, managerul Revistei de Cultură „Nord Literar”, a fost distinsă cu Premiul „Marian Papahagi”, pentru volumul „Buzura la Berința. Locul de unde n-a plecat niciodată”, publicat la Editura Școala Ardeleană în toamna anului 2024.

Premiul a fost acordat ex aequo (alături de Ioana Pavel, „Canonul (im)perfecțiunilor”, Casa Cărții de Știință) în cadrul secțiunii Cartea anului – Debut, iar această recunoaștere prestigioasă oferă autoarei dreptul de a deveni membră a Uniunii Scriitorilor din România, fără a mai fi necesare etapele preliminare de selecție.

Volumul „Buzura la Berința”, o lucrare cu profundă încărcătură afectivă și literară, a fost remarcat de critica de specialitate încă de la apariție și a mai fost recompensat, în noiembrie 2024, cu Premiul pentru Proză la cea de-a 42-a ediție a Festivalului Național de Proză „Saloanele Liviu Rebreanu”.

Premiul primit o așază pe Dana Buzura-Gagniuc într-o companie literară de elită, alături de alți mari scriitori maramureșeni premiați, de-a lungul timpului, pentru debut: Ioan Es. Pop, Ioan Burnar, Gheorghe Pârja, Adrian Oțoiu și Tatiana Dragomir.

Evenimentul de la Cluj a celebrat și alte voci importante ale literaturii române actuale. Printre laureați se numără:

• Ruxandra Cesereanu, premiul „Liviu Rebreanu” pentru proză;
• Florentin Popa și Olimpiu Nușfelean, premiul „A.E. Baconsky” pentru poezie (ex aequo);
• Andrei Doboș, premiul „Liviu Petrescu” pentru eseu și critică literară;
• Roxana-Ema Dreve, premiul „Virgil Stanciu” pentru traducere;
• Tar Károly, premiul „Bálint Tibor” pentru literatură în limba maghiară.

Juriul, format din critici și scriitori consacrați – Constantina Raveca Buleu (președinte), Victor Cubleșan, Menuț Maximinian, Horea Poenar, Balázs Imre József și Karácsonyi Zsolt – a selectat cărțile care s-au remarcat prin originalitate, profunzime și stil literar autentic.

Premierea confirmă încă o dată rolul activ și prestigios al Revistei „Nord Literar” în peisajul cultural al Maramureșului și al literaturii române contemporane.

Brîndușa OANȚA




10 ani de suflet românesc: comuna Călinești găzduiește Sărbătoarea Rădăcinilor Străbune

La final de iunie, comuna Călinești din Maramureș devine din nou centrul unei emoționante reîntoarceri la origini, găzduind cea de-a X-a ediție a Sărbătorii Rădăcinilor Străbune – un eveniment dedicat promovării tradițiilor, portului popular și spiritualității românești.

Programul evenimentului se desfășoară pe parcursul a două zile:

📍 Sâmbătă, 28 iunie, începând cu ora 10:00, iubitorii de frumos și de rugăciune sunt invitați la pelerinajul cu pricesne intitulat „Lăudăm pe Iisus!”, care va include opriri la mai multe mănăstiri din Țara Maramureșului.

📍 Duminică, 29 iunie, începând tot cu ora 10:00, participanții vor lua parte la Sfânta Liturghie oficiată la biserica din Călinești. De la ora 13:00, va avea loc una dintre cele mai așteptate momente ale sărbătorii: Parada portului popular, cu plecare de la Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” spre Gospodăria lui Iurca.

Aici, de la ora 14:00, va începe momentul central al manifestării – Sărbătoarea Rădăcinilor Străbune (laolaltă ne adună) –, o celebrare autentică a valorilor strămoșești.

Evenimentul aduce împreună oaspeți din Țara Făgărașului: Asociația IIA călătoare, Asociația Drag de Felmer (împreună cu reprezentanți din satele Călbor și Beclean), Ansamblul Arcanul USV de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, precum și numeroase ansambluri folclorice, grupuri vocale și horitori din Maramureș și din alte regiuni ale țării.

Prin muzică, port, dans și comuniune, Sărbătoarea Rădăcinilor Străbune reunește generații și comunități sub semnul identității și al continuității.

Brîndușa OANȚA




„STEAGURI și PRAGURI” – expoziția artistului vizual Ioan BORLEAN la Cluj-Napoca

Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Centrul de Cultură Urbană, „Turnul Croitorilor”, Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Satu Mare, invită iubitorii de artă și istorie la expoziția de artă vizuală STEAGURI și PRAGURI, care va fi deschisă în perioada 26 iunie – 6 iulie 2025, la Sala de Expoziții „Turnul Croitorilor”, Strada Baba Novac, nr. 35, Cluj-Napoca.
Expune Ioan BORLEAN, artist vizual.
Vernisajul expoziției: Joi, 26 iunie 2025, ora 18:00.

Ioan Borlean este artistul vizual legat prin toate culorile și-n toate lucrările de esența/ esențele Maramureșului. „Amprentele” Maramureșului Istoric sunt reformulate cromatic de autorul Steagurilor & Pragurilor printr-o declarație de dragoste sobră, fermă, riguros gândită, destinată și dedicată unui tărâm coborât din veșnicie. Că „veșnicia s-a născut la sat” și-n Maramureș o dovedesc lucrările impresionante ale lui Ioan Borlean, care ne propun o incursiune vizuală modernă în simbolistica „marginii” de Nord a țării, fiind „demonstrația” apartenenței și identității istorice și culturale a unei populații care a posedat și posedă toate „atuurile” demnității și libertății. Patrimoniul spiritual al Țării Maramureșului, oferit secvențial – printr-o abordare originală și complexă – publicului pasionat de cunoaștere, invită la reflecție, la descifrarea (mai mult sau mai puțin metaforică) a „dialogului” dintre trecut și prezent propus de artist. Expoziția în sine este un „prag” conceptual al evoluției artistice și-al trecerii spre… neuitare (Ion Mariș – editor, publicist).

Ciclul de lucrări expuse evocă o multitudine de percepții asupra Pragurilor de trecere – Ciclurile vieții: Minunea nașterii (întâmplare fericită), Mândria – întemeierea familiei/ comunității) și afirmarea (steme și blazoane), Cumpăna și speranța (Cumpăna – la izvorul vieții, Speranța – Pomul vieții – ascensiunea spre cele înalte), Marea taină a trecerii (Poartă de trecere a sufletului, Trepte spre fericire) interpretând în cheie contemporană simboluri ancestrale ca punct de plecare pentru realizarea unor imagini unicat, cu forme, culori și texturi variate, expresii și viziuni proprii artistului.

Curatori: Dr. Ancuța-Lăcrimioara CHIȘ și Ion MARIȘ,
Prezintă: Pr. Ioan BIZĂU.

Comunicat de presă

 




Semn de carte: Gheorghe Gh. POP – „Folclor muzical din Vișeu de Jos – Maramureș”. La mulți ani profesorului Gheorghe Gh. POP!

La Editura Valea Verde din Sighet a apărut lucrarea „Folclor muzical din Vișeu de Jos – Maramureș” (cartea a doua), autor prof. Gheorghe Gh. POP (Coordonatorul trilogiei „Vișeu de Jos. Etnografie și folclor” – Lazăr Năsui, Coperta – Aurel Dan, Culegere computerizată Muzicală – Luca Lazăr, Tehnoredactare și corectură – Dacia-Mara Birta, Editor – Ion Mariș, Tipar – Aska Grafika).  Apariția volumului a fost sponsorizată de Vasile-Doru Năsui, Samatișă-Tistău (Chicago – USA).

* * *

Prof. Gheorghe POP s-a născut în noaptea de Sânziene, la 25 iunie 1945, la Vişeu de Jos, Maramureş. A urmat clasele primare, gimnaziul (clasele V-VII) şi trei ani de liceu (VIII-X) la Vişeu de Sus. În clasa a XI-a s-a transferat la Liceul „Filimon Sârbu” (azi Colegiul Național „Dragoș-Vodă”) din Sighetu Marmaţiei şi a absolvit cu Diplomă de Bacalaureat. Primele noţiuni teoretice de muzică le-a asimilat în clasa a V-a, când a participat la lecţii de teorie-solfegiu şi instrument ale dirijorului Fanfarei Casei Raionale de Cultură din Vişeu de Sus. După trei luni, a devenit membru al fanfarei (la trompetă I – fligorn), în care a activat pe parcursul claselor V-X. La Liceul „Filimon Sârbu” a aprofundat studiul muzicii cu doamna profesoară Cecilia Witman. În urma examenului de admitere a devenit student al Facultății de Muzică a Institutului Pedagogic de 3 ani din Timişoara (1963-1966). În timpul studenţiei la Timişoara a activat în taraful Casei de Cultură a Studenţilor, la partida saxofon tenor.

În perioada 1967-1973 şi-a desăvârşit studiile muzicale la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, curs fără frecvenţă. Prin studii a obţinut titlul de profesor I în specialitatea muzică. După absolvirea studiilor universitare a obţinut, prin repartiţie guvernamentală, postul de profesor de muzică la Liceul Pedagogic şi la Şcoala Generală nr. 1 din Sighetu Marmaţiei, apoi s-a transferat la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice din Sighetu Marmaţiei, unde a activat până la pensionare și unde a deținut și funcția de director timp de 20 de ani. În anul 1980 a obţinut gradul didactic I cu lucrarea metodico-științifică „Folclor muzical din Țara Maramureșului”. A dirijat între anii 1971-1984 Orchestra semisimfonică a Casei de Cultură s,i a Sindicatelor din Învățământ, având în componenţă 35 de membri, cu stagiune de concerte, formaţie de mai multe ori laureată a unor concursuri naționale.

În anul 1972 a înfiinţat, împreună cu prof. Gheorghe Petrovai, Ansamblul Folcloric „Mugurelul” al Clubului Copiilor din Sighetu Marmației, care a obținut titlul de laureat de cinci ori la Festivalul „Cântarea României”, de trei ori la Festivalul „Scoica de Aur” de la Constanţa şi a participat la Festivalul „Bucuriile Europei” din Iugoslavia, Serbia, la Belgrad, în anul 1974,şi în Ungaria în 1976.

În perioada 1972-1987 a făcut parte din taraful Ansamblului Folcloric „Mara” al Casei de Cultură din Sighetu Marmaţiei, participând la numeroase festivaluri în ţară şi în Europa. A condus orchestra timp de opt ani, a îmbogăţit repertoriul acesteia cu melodii populare culese din zona folclorică a Maramureşului, ceea ce a contribuit la obţinerea a numeroase premii printre care „Discul de Aur” la Dijon – Franţa (1976), premiul „Herder” (Germania) și titlul de laureat la numeroase festivaluri folclorice din țară.

Din anul 1990 este dirijorul corului mixt al Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Sighetu Marmației, fiind succesorul profesorilor Mihai Mitriniuc (1969, anul înființării corului – 1979) și Teodor Borca (1979-1989) Din anul 1990 este dirijorul corului mixt al Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Sighetu Marmației, fiind succesorul profesorilor Mihai Mitriniuc (1969, anul înființării corului – 1979) și Teodor Borca (1979-1989).

Între anii 2001-2008 a fost numit lector-preparator al Universității „Spiru Haret” București, secția muzică vocală, unde a pregătit și examinat peste 15 studenți, profesori de muzică și soliști de muzică populară și ușoară: În anul 2010 s-a pensionat la limită de vârstă, după 44 de ani de activitate neîntreruptă în învățământ.

Etnomuzicologul Gheorghe Pop a publicat lucrările: Folclor muzical din Maramureş, Centrul Judeţean Maramureş de Îndrumare a Creaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de Masă, Baia Mare, 1982, volum premiat de Academia Română pentru autenticitate; Sculaţi, sculaţi, boieri mari (în colaborare cu Pamfil Bilţiu), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996 (peste 120 de melodii transcrise pe note, predominând colindele); Folclor muzical din Petrova, Maramureș, Editura Țara Maramureșului, Petrova, Maramureș, 2019.

Comunicări ştiinţifice: Tradiţie inovaţie în contemporaneitate în folclorul maramureşean, lucrare în limba franceză susţinută la Freiburg în Elveţia (1976); Folclorul muzical la kilometrul zero al Europei – Bela Bartok şi Maramureşul, susţinută la Freiburg şi tipărită la Editura Resia în Italia; Horea lungă din Maramureş, susţinută în 2002, la Zalău; Pe urmele lui Tiberiu Brediceanu (1910) și Bela Bartok (1913) – Maramureș, 2005; Preaplinul lăzii cu zestre a Maramureșului – Angela Buciu – 2023.

Munca profesorului Gheorghe Pop a fost apreciată şi răsplătită cu diplome: Diploma de Excelenţă acordată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj pentru participarea la sesiunea de comunicări ştiinţifice – secţiunea folclor – 2002; Diplomă de Onoare – 2002 şi 2005 şi Diploma de Excelenţă – 2004, 2005 şi 2006, acordate de Primăria şi Consiliul Municipal Sighetu Marmaţiei; Diploma Jubiliară, 1997 – 2007, a Asociaţiei de prietenie România-Elveţia; Diplomă de Recunoştinţă acordată de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului – 2005, 2006; Diplomă de Excelenţă la ediţia a X-a (2005) a Festivalului de Folclor pentru Copii „Am fost ş-om si”, organizat la Sighetu Marmaţiei în perioada 1995-2005 (între 1995-2005 a fost preşedintele juriului la fiecare ediţie anuală); Diplomă de onoare la aniversarea Ansamblului „Mugurelui” – 50 de ani de la înființare – 2023.

Medalii și titluri: La aniversarea a 50 de ani de la înființarea corului Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” , Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Iustin, a înmânat corului Medalia Omagială „Justinian Arhiepiscopul”, iar dirijorului „Crucea Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș”.

Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Sighetu Marmației i-a fost acordat prin Decizia Consiliului Local Sighetu Marmației ca recunoștință a celor 20 de ani de activitate directorială la Școala de Muzică, construirea sălii „George Enescu” și pentru întreaga activitate artistică și dirijorială desfășurată de prof. Gheorghe Gh. Pop.

Salut, Sighet!

Echipa „Salut, Sighet!” îi urează profesorului Gheorghe POP mulți, mulți ani, cu sănătate și fructuoasă implicare… muzicală!




Revista de Cultură „NORD LITERAR” are propria sa editură!

Revista de Cultură „Nord Literar” are propria sa editură. E un pas înainte în editarea unor suplimente, în realizarea unor antologii și în promovarea și sprijinirea unor creatori.

Instituția noastră a primit atestatul de înregistrare a editurii de la Biblioteca Națională a României, în 18 iunie 2025. Editura „Nord Literar” a fost înregistrată în Catalogul Editurilor din România CERom și în Catalogul Internațional al Editurilor, iar colegul nostru, Flaviu Claudiu Mihali este cel care va coordona această secțiune, știută fiind experiența sa în acest domeniu.

Înființarea editurii „Nord Literar” nu implică financiar instituția, editura fiind un gir valoric și editorial pentru volumele pe care dorim să le coordonăm sau să le realizăm.

În ultimii trei ani, Revista de Cultură „Nord Literar” a realizat șapte suplimente, dintre care șase cărți și o revistă tematică, la diverse edituri din județ sau din afara acestuia. Dorim ca suplimentele și antologiile noastre să poarte de acum înainte girul editurii „Nord Literar”.

Selecția autorilor și a cărților va rămâne circumscrisă unor standarde valorice de la care „Nord Literar” nu face rabat.

Dr. Dana Buzura-Gagniuc
Manager al Revistei de Cultură „Nord Literar”




NORD LITERAR – 264

Iubitorii de literatură, și nu doar ei, pot găsi noul număr al revistei de cultură „Nord Literar” la o parte dintre chioșcurile de ziare din Baia Mare, precum și în librăriile Cărturești din întreaga țară.

Un cuprins bogat ca de fiecare dată, în care se regăsesc eseuri, cronici și recenzii, proză, poezie, restituiri și traduceri.

În eseul „Generații poetice”, Irina Petraș declară că nu crede în rupturi. Ion Papuc redă un episod tulburător care stă la baza înființării Facultății de Arte din cadrul Institutului Pedagogic din București.

Gheorghe Glodeanu aduce pe tapet preocuparea Ligiei Duruș pentru literatura inspirată de epoca totalitarismului românesc.

„Stăm pe adevăr și pe rătăcire” spune Delia Muntean, analizând critic romanul lui Dumitru Oprișor, „Singurătatea ajunge la toți”.

Daniela Sitar-Tăut se oprește asupra unui nou demers restitutiv, „Divorțul doamnei Dudu” de Camil Petrescu, afirmând că „puțini știu că spiritul său neliniștit a gravitat intens în jurul celei de-a șaptea arte”.

La pagina „Orfeu”, George Vulturescu vine cu un grupaj de poezii din cel mai nou volum al său, „Pinul lui Nietzsche”.

Ovidiu Pecican continuă, la pagina „Avalon”, cu un nou episod din „Un pretendent valah la Curțile Europei”.

O figură marcantă a istoriei și a filosofiei românești, Vasile Pârvan, care a legat o frumoasă prietenie cu ieudeanul Vasile Chindriș, la Berlin, este adusă în actualitate de Gheorghe Pârja. Stă mărturie corespondența celor doi, prezentată de autor în acest important material de restituiri. Într-un al doilea material, Gheorghe Pârja îl evocă pe Lucian Blaga din perspectiva influenței pe care Elena Daniello a avut-o asupra poetului.

Dana Buzura-Gagniuc prezintă actualitatea culturală, cuprinzând dialoguri cu studenții, lansări de carte și donație de carte și de reviste, iar Flaviu Claudiu Mihali punctează impresii de la Festivalul Internațional „Poezia la Iași”.

Doina Uricariu propune o consistentă cronică literară la volumul „Decalogul timpului meu” al Deliei Muntean, relevând „un echilibru nedezmințit al autoarei față de abordările postmoderne deformate de corectitudinea politică”.

Cel mai recent volum al lui Gheorghe Glodeanu, „Prolegomene la o istorie a diarismului românesc”, este prezentat de Mircea Popa.

Recenziile acestui număr aparțin lui Constantin Cubleșan, cu referire la cartea Cleopatrei Lorințiu  intitulată „Anii scurți”, și Ralucăi Hășmășan cu referire la volumul de versuri „Alte vremuri” de Gavril Ciuban.

În acest număr, se pot citi proză de Adrian Munteanu, poezie de Elena Ilash, Valeria Bilț, Gelu Dragoș, parodia lui Lucian Perța la poezia lui George Vulturescu și poemul lunii semnat de Elena Cărăușan.

Florica Bud prezintă activitatea Cenaclului Scriitorilor din Maramureș în materialul „Un cenaclu cu nume de județ”, iar Cristina Irian vorbește despre „Poezia tehnologică: o nouă estetică în era digitală”.

La pagina destinată traducerilor, Mariana și Valeriu Stancu ne prezintă un tânăr poet din Peru, Elí Urbina.

Acest număr al revistei este ilustrat cu lucrări din creația artistei plastice Mihaela Ganța.

Comunicat apariție nr. 264




Proiectul JOB MARMAŢIA 2

COMUNICAT DE PRESĂ LANSARE PROIECT

Centrul de formare profesională SC JOB TRAINER MOTOC SRL,  cu sediul în Sighetu Marmației, str. P-ța Libertății nr.24, județul Maramureș, reprezentat legal prin manager proiect,  Motoc Valeria, în calitate de beneficiar, derulează, începând cu 01.06.2025 proiectul cu  titlul JOB MARMAŢIA 2.

Proiectul vizează îmbunătățirea accesului la piața muncii pentru 302 persoane dezavantajate pe piata muncii prin furnizarea de măsuri active în pachete de servicii integrate (servicii de informare și consiliere profesională, servicii de medierea muncii, programe de formare profesională, evaluarea și certificarea competențelor obținute în contexte informale sau nonformale), care să conducă la obținerea unui certificat de calificare/ absolvire de către cel putin 246 persoane, precum și încadrarea în munca a cel puțin 95 persoane, intervenție derulată pe perioada a 27 luni, în județul Maramureș, Regiunea Nord-Vest.

Proiectul este cofinanțat prin Fondul Social European prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027, PEO/409/PEO_P3/OP4/ESO4.1/PEO_A32 (Titlu Apel: Sprijin pentru stimularea ocupării prin furnizarea de măsuri active în pachete de servicii integrate – Regiuni mai puțin dezvoltate), Cod My SMIS 336314, Contractul de finanțare OIRPECU NV: 6480/26.05.2025.

Valoare totală eligibilă a proiectului este de 4.975.615,16 lei, din care valoare nerambursabilă de 95% în sumă de 4.726.833,36 lei şi valoare cofinanțare 5 % în sumă de 248.781,80 lei, asigurată de către SC JOB TRAINER MOTOC SRL.

VALERIA MOTOC
Manager proiect

 




Lansare proiect Memorialul Sighet. Componenta 1: Spațiu expozițional amenajat în podul clădirii muzeului cu o suprafață de 98 mp; Componenta 2: Centru multifuncțional.

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ LANSARE PROIECT

Beneficiar: FUNDAȚIA ACADEMIA CIVICĂ

Proiect: Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței Anticomuniste din Sighetu Marmației. Componenta 1: Spațiu expozițional amenajat în podul clădirii muzeului cu o suprafață de 98 mp; Componenta 2: Centru multifuncțional.

Proiectul nr. 4 /  PNRR / Pilonul IV /Componenta C11 – Turism și cultură / Investiția I2 – Modernizarea/crearea de muzee și memoriale
Valoarea totală a proiectului: 10.274.690,37 lei
Asistența financiară nerambursabilă: 8.599.604,76 lei
Data începerii și finalizării proiectului: iunie 2022-decembrie 2025

COMUNICAT DE PRESĂ LANSARE PROIECT „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”

Numele proiectului: Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței Anticomuniste din Sighetu Marmației. Componenta 1: Spațiu expozițional amenajat în podul clădirii muzeului cu o suprafață de 98 mp; Componenta 2: Centru multifuncțional.

Numele beneficiarului: FUNDAȚIA ACADEMIA CIVICĂ – MEMORIALUL VICTIMELOR COMUNISMULUI ȘI AL REZISTENȚEI, SIGHETU MARMAȚIEI, JUDEȚUL MARAMUREȘ

Obiectivele proiectului: Fundația Academia Civică,  în calitate de beneficiar al contractului de finanțare nr. ordine 4 /  PNRR / Pilonul IV /Componenta C11 – Turism și cultură / Investiția I2 – Modernizarea/crearea de muzee și memoriale,  încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de investiții pentru Planul Național de Redresare și Reziliență implementează proiectul Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței Anticomuniste din Sighetu Marmației. Componenta 1: Spațiu expozițional amenajat în podul clădirii muzeului cu o suprafață de 98 mp; Componenta 2: Centru multifuncțional, în Sighetu Marmație, jud. Maramureș.

Proiectul inițiat de Fundația Academia Civică își propune realizarea unui centru multifuncțional al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, completând complexul muzeal de la Sighet.

Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței a fost fondat în anul 1993, când scriitorii Ana Blandiana și Romulus Rusan, fondatorii Memorialului,  au predat Consiliului Europei care l-a luat sub egida sa. Memorialul este format din muzeul care funcționează în fosta închisoare de la Sighet, Cimitirul Săracilor transformat într-un parc al memoriei și centrul de studii asupra comunismului care își are birourile la București. Fosta închisoare din Sighet  este astăzi decorul-cadru pentru ceea ce s-a întâmplat în timpul comunismului în România și în celelalte țări din Centrul și Estul Europei. În fiecare celulă a ei, transformată în sală de muzeu, se găsește un detaliu tematic sau cronologic al malformației politice care a adus suferință și moarte – în interiorul sau în exteriorul zidurilor de închisoare – de-a lungul secolului XX european. Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței este realizat și administrat de Fundația Academia Civică. În 1997 Memorialul a fost declarat de Statul român ansamblu de interes național, conform legii 95/1997 votată de Parlamentul României. Memorialul Sighet este principalul punct turistic al orașului Sighet. Muzeul, care funcționează în fosta închisoare de la Sighet este vizitat anual, de zeci de mii de turiști. Memorialul a dezvoltat însă în cei 30 de ani de activitate și nenumărate proiecte educaționale la care au participat mii de elevi și studenți. Școala de Vară de la Sighet (organizată în perioada 1998-2014) a fost prima școală de vară care a avut ca temă istoria represiunii comuniste, iar în acest proiect au fost implicați 238 de conferențiari din 19 țări, peste 1300 de elevi și studenți din România și Republica Moldova, peste 200 de profesori de istorie din România.

Proiectul  Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței Anticomuniste din Sighetu Marmației. Componenta 1: Spațiu expozițional amenajat în podul clădirii muzeului cu o suprafață de 98 mp; Componenta 2: Centru multifuncțional are două componente:: amenajarea unui spațiul expozițional de cca.98 mp în podul clădirii unde funcționează muzeul și transformarea unei clădiri din centrul istoric al Sighetului într-un centru multifuncțional.

Valoarea totală a proiectului: este de 10.274.690,37 le, din care finanțarea nerambursabilă este 10.227.090,37 lei, iar contribuția Uniunii Europene (contribuție din P.N.R.R.- Planul Național de Redresare și Reziliență) este de 8.599.604,76 lei

Date de contact:

Fundația Academia Civică, București, str. JL Calderon nr. 66, sector 2, tel. 0213125854, email [email protected]
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Sighet, str. Corneliu Coposu nr. 4, tel. 0262319424, email [email protected]

 

Fundația Academia Civică




Maramureșeanul Vasile Bizău împlinește azi 100 de ani!

Născut la Dragomirești la 18 iunie 1925, cu o viață dramatică în vâltoarea celui de-al Doilea Război Mondial, stabilit în Franța în 1945, realizat acolo profesional și familial, seniorul maramureșean Vasile BIZĂU este un om de înaltă ținută morală, competent și sobru dar și cu o mare deschidere și căldură sufletească, care nu a uitat niciodată România, Maramureșul și localitatea natală. O biografie detaliată a apărut anii trecuți pe „Salut, Sighet!” și o puteți citi AICI.

O delegație a primăriei Dragomirești în frunte cu primarul Vasile Țiplea s-a deplasat în Franța pentru a conferi domnului Bizău o distincție din partea localității natale cu ocazia fericitului eveniment.

La mulți ani, cu stimă și respect, domnule inginer Vasile Bizău!

Preot prof. Marius Vișovan