Sighetenii au respectat… Ziua Memoriei 2021!

Joi, 10 iunie 2021 a fost Ziua Eroilor. Și-n Sighet au fost diverse manifestări, oficiale, care au marcat ziua dedicată celor care s-au sacrificat pentru țară, neam, credință.
Tot despre niște eroi – câteodată prea puțin respectați! – a fost întâlnirea sub semnul „Zilei Memoriei” organizată de Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței (la distanță de doi ani de la precedenta reuniune), fiind, de fapt, un dialog cu foștii deținuți și deportați politic.
Întâlnirea a fost moderată de cunoscuta poetă Ana Blandiana, dedicată Memorialului de aproape 30 de ani și implicată în toate evenimentele pe care le organizează Fundația Academia Civică (aniversarea din acest an fiind sprijinită și de Fundația Hans Seidel).

Cele câteva ore, petrecute alături de supraviețuitorii din rândurile foștilor deținuți și deportați politic, ne-au făcut să (re)trăim, în incinta uneia dintre cele mai dure închisori ce a distrus elita cultural – politică a țării dar și biserica (în special greco – catolică), întâmplări povestite de cei care au trecut prin etapa nașterii „raiului” comunist.
Au vorbit foști deținuți ai regimului comunist prezenți la Sighet (Octavian Bjoza – președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, Man Nistor – fost elev al Liceului „Dragoș – Vodă”), au fost transmise mesaje și de la distanță, din țară; am avut lansări de carte (De la refugiu la deportare, Mărturii ale refugiaților din Basarabia și Bucovina, editor Georgeta Pop, Spații carcerale în România comunistă. Penitenciarul Sighet (1950 – 1955), autor Andreea Dobeș, Credință sub terorare, editor Gelu Hossu); ne-am bucurat că istoria recentă este cercetată și înțeleasă de elevi (aplaudându-i pe elevii de la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” și profesorii lor cărora li s-au decernat diplome pentru implicarea în proiectele educaționale ale Memorialului) și, nu în ultimul rând, am rezonat cu actrița Rodica Mandache în monologul – lectură „Întâlnire cu durerea noastră”.

Ziua Memoriei 2021 s-a încheiat – cum era firesc – la Cimitirul Săracilor, unde s-a desfășurat un serviciu religios la care au participat, împreună, preoți greco – catolici (Filip Onisim, Marius Vișovan, Vasile Florea) și ortodocși (Gavril Burzo, Mihai Oprișan, Dragoș Gulea Olariu).

Foto & text: Ion Mariș




Lauri pentru o lucrare dedicată Eroilor maramureșeni

Anul trecut, de Ziua Eroilor, anunțam lansarea albumului Monumente din județul Maramureș închinate Eroilor din Primul Război Mondial, o lucrare amplă, realizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș și de Consiliul Județean Maramureș, finanțarea fiind asigurată de Ministerul Culturii, în cadrul Programului CENTENAR.

Anul acesta, de Ziua Eroilor, vă anunțăm, cu emoție, că lucrării noastre i-a fost acordat, de către Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, „Marele Premiu Comandor Virgil Alexandru Dragalina”, în cadrul unei festivități de premiere ce a avut loc la București, marți, 8 iunie, 2021. Suntem deosebit de onorați de o asemenea recunoaștere și adresăm mulțumirile noastre celor care s-au implicat atât în realizarea acestei lucrări, cât și în promovarea și aprecierea ei la nivel național.

Dorim, în acest context, să vă propunem o întoarcere în timp, prezentându-vă un scurt istoric al acestui onorant premiu.

În anul 2018, când se aniversau 100 de ani de la Marea Unire, se năștea proiectul: „Eroii Maramureșului. Eroii României Mari”, implementat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș și finanțat de Ministerul Culturii, în cadrul Programului CENTENAR.

În 2019, prin acest proiect, s-a desfășurat o amplă cercetare de teren, menită să identifice, să inventarieze și să documenteze monumentele din județul Maramureș închinate Eroilor Marelui Război. Acțiunea de cercetare a fost coordonată de instituția noastră, demersul fiind sprijinit de o serie de instituții partenere (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare, Muzeul Maramureșean Sighetu Marmației) și colaboratori (primăriile din județ, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – filiala Maramureș, Serviciul Județean Maramureș al al Arhivelor Naționale).

Rezultatele acestei cercetări devin vizibile în mai 2020, când  se lansează (virtual) albumul Monumente din județul Maramureș închinate Eroilor din Primul Război Mondial. Cu un text introductiv semnat de regretatul prof. dr. Ștefan Mariș și un studiu realizat de Lucia Pop, muzeograf, albumul cuprinde 185 de pagini în care sunt descrise, prin text și imagine, 157 de monumente din 126 de localități ale județului. Volumul și-a propus să aducă în atenția noastră, a tuturor, monumentele Maramureșului care, deși au fost ridicate „întru amintire”, au căzut, nu de puține ori, în uitare.

La final de proiect, în vara lui 2020, se realiza un scurt film despre toate cele de mai sus: despre Eroii Primului Război Mondial, despre monumentele dedicate lor, despre album și despre proiect. Filmul poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=HL5Wf-OrxRU&t=670s

De asemenea, în aceeași perioadă, a fost lansat website-ul https://monumenteeroi.cultura-traditionala.ro/ , dedicat, și el, memoriei Eroilor.

Lucrarea noastră este selecționată pentru jurizare la ediția a VII-a – 2020 a premiilor anuale acordate de Asociația Cultul Eroilor „Regina Maria” celor mai bune lucrări având ca domeniu de cercetare participarea Armatei Române pe câmpurile de luptă ale războaielor din 1877-1878; 1913; 1916-1919; 1941-1945.

În primăvara anului 2021, juriul format din: general-maior (r) prof. univ. dr. Visarion Neagoe (președinte), prof. univ. Dr. Ioan Scurtu, colonel (r) prof. univ. dr. Petre Otu, colonel (rtf) prof. univ. Dr. Alexandru Oșca, colonel conf. Univ. Dr. Florin Șperlea, general de brigadă (rtr) Grigore Buciu și colonel (r) Dumitru Roman hotărăște ca Marele Premiu „Comandor Virgil Alexandru Dragalina”, în valoare de 1000 Dolari SUA, să se acorde volumelor Monumente din judeţul Maramureş închinate eroilor din Primul Război Mondial, ediţie coordonată de prof. dr. Ştefan Mariş, Editura  Ethnologica, Baia Mare, 2020 și Amintiri din război, Ediţie îngrijită de Eugen Negrici, Editura Humanitas, Bucureşti.

Marți, 8 iunie 2021, în cadrul Galei Premiilor „Cultul Eroilor”, organizată la Galeria Artelor a Cercului Militar Național din București, lucrarea noastră a fost prezentată publicului de către președintele juriului, general-maior (r) prof. univ. dr. Visarion Neagoe. Premiul a fost înmânat dlui Florin Avram, referent în cadrul CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș și reprezentantul instituției la această ceremonie.

Le mulțumim încă o dată tuturor celor care au făcut ca acest proiect, acest volum, iar apoi, acest premiu să existe. Ne exprimăm, de asemenea, cu acest prilej, respectul și recunoștința față de Eroii noștri.

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
https://www.facebook.com/culturatraditionala
Rada Pavel

 




Pianista sigheteancă Aurelia Vișovan debutează azi la Musikverein-Viena

Obișnuită cu marile scene ale lumii, gravitând între Viena-Austria (unde și-a încheiat în acest an activitatea didactică) și Nürenberg (Germania), pianista Aurelia Vișovan, este azi, 09 iunie 2021, invitata Musikverein (Societatea Muzicală) din Viena pentru un concert de debut care face parte din programul „TastenLauf”.

Programul pe care Aurelia Vișovan îl va prezenta publicului la Mettallener Saal, Musikvereinsplatz1, 1010 Viena, de la ora 20:00, cuprinde lucrări de Claude Debussy, Simos Papanas și Frédéric Chopin.

Aurelia Vișovan este sigheteancă, absolventă a Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj și doctorand, din anul 2016, la aceeași instituție, specializarea pian. În luna ianuarie 2017 și-a finalizat studiile și la Conservatorul de Stat din Viena (Austria), fiind cooptată în anul următor asistent universitar la Universitatea de Muzică din Viena și Nürenberg.

A câștigat aproape 30 de premii la diverse concursuri naționale și internaționale.

Prezența Aureliei Vișovan la Musikverein, acolo unde sunt invitați doar tineri care confirmă la nivel internațional prin premiile câștigate, este o etapă firească în evoluția muzicală a sighetencei noastre și-a înaltului nivel atins în cariera pianistică.

Salut, Sighet!

sursă foto: http://www.rkiwien.at/




Toți ne dorim să fim regi sau regine! (autor, Clara Fotache)

Când eram copil, marea mea pasiune era șahul. Încă îmi place, dar nu îl mai practic la nivel profesionist, ci doar de dragul amintirilor. Eram fascinată de jocul pionilor, mă motiva ideea de a obține victoria. Mi se părea interesant că șansele de a câștiga erau egale, deoarece nimeni nu avea un avantaj la începutul competiției. Conta doar abilitatea ta de a te descurca cu ce aveai pe tablă.

La șah am învățat că fiecare piesă este importantă, la fel ca oamenii din existența noastră. Unii apar în viața ta pentru o fracțiune de secundă, fără să aibă o influență deosebită asupra ei, pe alții ajungi să îi întâlnești cu un anumit motiv. Unii te învață că, uneori trebuie să renunți la ei pentru a fi în avantaj iar alții se dovedesc a fi un cadou binemeritat. Pentru a păstra alături de noi persoanele cu adevarat importante, uneori trebuie să le sacrificăm pe cele mai puțin importante. De exemplu, pentru a avea o tură puternică, poți fi nevoit să sacrifici anumiți pioni. Persoanele-pioni din viața noastră sunt trecătoare, ele apar și dispar iar tabla nu este grav afectată. Dar în momentul în care regina îți este luată într-un schimb, jocul pieselor tale se cutremură, inima îți bate puternic, gura ți se usucă, privirea îți fuge în toate părțile de frica de a nu fi învins, pentru că știi că ai pierdut cea mai importantă piesă de pe tablă. Totuși noi, oamenii, învățăm să trăim fără persoanele dragi din viața noastră și, chiar dacă ele dispar, jucăm jocul vieții ca și cum ar mai fi încă printre noi. Șahul este o artă deoarece te învață că poți câștiga lupta chiar și cu pioni mai puțini, dacă se descifrează jocul pieselor.

Mereu am ales să joc cu negru în defavoarea albului. Îmi plăcea ideea de a aștepta ca celălalt să facă primul pas, să pot observa și gestiona piesele în funcție de situația făcută de alb. Preferam să fiu cu un pas în urmă, apoi avansam și ajungeam cu doi pași înaintea albului. Această strategie îi surprindea pe adversari și m-a ajutat de multe ori să câștig jocul. Șahul îți dezvoltă raționamentul, atât pe tablă cât și în viață. Deciziile noastre se bazează pe un algoritm al experiențelor din trecut. Poate dacă nu cădeam la schi și nu îmi rupeam mâna, consideram că schi-ul este un sport sigur. Poate dacă nu mă mușca un câine când aveam șase ani, aș fi crezut că toți câinii sunt blânzi. Poate dacă nu aș fi avut o încercare nereușită de a cânta la pian aș fi considerat că e ușor să cânți la instrumente și oricine poate face acest lucru. Astfel ajungem să luăm decizii si să dăm sfaturi pe baza a ceea ce am reușit sau nu să facem în trecut. Ideea este că nu trebuie să lăsăm evenimentele nefaste din trecut, să ne influențeze viitorul.

Cu timpul, am înțeles că toți ne dorim să fim regi sau regine, dar ne este frică să nu fim judecați. De aceea mulți aleg să treacă prin viață ca niște simpli pioni, deoarece își doresc să fie la fel ceilalți, să nu iasă cu nimic în evidență. Nici nu interesăm pe nimeni, dar nici nu deranjăm. Eu nu îmi doresc să rămân doar un simplu pion pe o tablă de șah. Vreau să trec prin toate etapele, de la pion la nebun, de la nebun la cal și de la cal la tură.

Și voi puteți face asta! Veți ajunge, astfel, să stăpâniți rolul „reginei”, să conduceți jocul pieselor și să vă găsiți propria cale!

Clara FOTACHE
Clasa a XII-a, Colegiul Național „MIHAI EMINESCU” Baia Mare




Pe Coasta Atlanticului, spre Sudul Saharian (autor, prof. Gheorghe Bărcan)

prof. Gheorghe Bărcan

Tiznit. Staționând în Maroc mai mult timp, ne gândeam să profităm de aceasta și să-l prospectăm, să-l străbatem cât mai mult, în lung și-n lat, pe coasta Atlanticului sau a Mediteranei, în spațiile sahariene din Est, spre Algeria, din sud, spre Sahara occidentală (spaniolă), înspre Mauritania. Erau locuri chemătoare, probabil fantastice și în vacanțele de „iarnă” sau de „primăvară” se puteau vizita. Am programat o ieșire spre Sud și ne-am asociat cu familia Păunoiu și ceva mai târziu am plecat spre acolo. Am fost 5 persoane: soții Păunoiu cu un copil și noi doi; pe Rodica am lăsat-o la familia Fănățeanu, la Fes.

Tan- Tan era punctul final al călătoriei noastre, un spațiu în imediata apropiere a Saharei occidentale, atunci deținută de spanioli. Aveam spre acea direcție munți înalți, de peste 4000 de m. din Moyen Atlas și Haut Atlas și, mai jos, Anti-Atlas, spre porțile Saharei, cu înălțimi mai accesibile. De aceea ne- am deplasat mai spre coasta Atlanticului, trecând prin Rabat, capitala administrativă a țării, apoi spre centru, spre Marrakes, capitala sa turistică, un loc descris ca o minune a lumii, cu edificii, peisaje, tradiții, cântec și culoare, mireasmă, unite într-o armonie de senzație. Toate acestea le- am privit doar din mers, un mers potolit și încet, o furtună de nisip blocându-ne vederea doar la câțiva pași.

Ne-am continuat drumul către deșerturile sahariene, traversând totuși platouri și înălțimi, în drumuri șerpuitoare, cu urcări și coborâșuri moderate, cu peisaje extraodinare, în care se găseau masivii arbori de eucalipt sau stejari falnici, cu cedrii care răspândeau în jur un aer plăcut, pline cu coloane de palmieri și câmpuri ample de măslini, grădini cu portocali. Pe măsura înaintării, vegetația devenea mai săracă, mai puțină și drumul trecea pe lângă oaze de verdeață, plantate parcă în pământ, având ca stindard palmierii. Am trecut peste platouri pe care erau fixate corturi masive, negre, cu turme de oi în jur și cete de cămile; acestea adăposteau populația berberă nomadă. Am făcut poze cu acele prezențe și când au venit spre noi păzitorii acestora am plecat, neștiind ce vor și dacă ne vom înțelege la vorbă.

Pe lângă drumurile ce le străbăteam, pietrișurile deveneau tot mai mărunte, anunțând apropierea deșertului, a nisipului care se va așterne în jur. Arborii din acele zone aride aveau coroană mai bogată, cu tulpină mai scundă și cu frunziș des și mărunt. Se numesc „arbori de capră„, sau „arborele Argan” și în aceștia se cățărau mulțime de capre, cu copitele adaptate în acest scop, care-i dezbrăcau de podoaba lor, pe rând, alternativ, în lipsa sau raritatea firelor de iarbă. Era o imagine de peisaj extraordinară, acei arbori plini cu capre părând a fi, într- o privire mai depărtată, niște arbori fructiferi invadați de maimuțe, din care nu am văzut pe acolo și numai la capre pe sus nu ne gândeam. Se spune că această specie de arbori are o foarte rară răspândire în lume, aproape numai în această parte Sud-Estică a Marocului și în alte câteva zone sahariene, foarte rezistent în climatul acelor spații, cu rădăcini înfipte adânc în sol, nu pentru susținerea caprelor, ci pentru obținerea umidității necesare rezistenței în acele terenuri aride; ei rezistă și după golirea lor de podoaba frunzișului mult timp și se și refăceau mai apoi. Uleiurile extrase din fructele acestora, cu mult efort, este deosebit de valoros în cosmetică și în domeniul farmaceutic; am văzut „spectacolul” de aproape și caprele ne priveau mirate, „de sus”. Câteva informații mi-au fost transmise de localnicii de pe acolo, care socoteau aceste „păduri” o adevărată bogăție, aurul locului, nu numai pentru sursă de hrană a caprelor, cât și pentru celelalte produse ale lor. De aceea exploatarea lor este restricționată, cu toate că viața lor depășește mult suta de ani și sunt în Patrimoniul UNESCO, excepție făcând caprele. Alte date suplimentare despre ei le-am luat și de pe internet.

Am întâlnit prin acele locuri și așezări umane, împrejmuite cu cactuși enormi, unul lângă altul, cu spini masivi și frunze late și foarte groase ce păstrau umezeala, seva, pe fețele cărora se dezvoltau fructe deosebit de gustoase. Ei îndeplineau multiple scopuri: ofereau un peisaj deosebit de frumos și plăcut în mijlocul acelor uscăciuni, păstrau o umiditate locală și, pe lângă fructele delicioase, mai formau și un zid de apărare, aproape imposibil de trecut, de străbatut, printre formele și spinii lor.

Ne- am îndreptat din nou spre vest, țintind Agadirul, un oraș splendid pe coasta Oceanului, trecând prin Taroudent, o așezare veche numită și perla Sudului. La Agadir am staționat puțin la o colonie de mineri români, care lucrau în subsolurile cuprifere ale Sudului, printre care și doi maramureșeni cunoscuți: Ciuban Vasile (un fost elev de al meu, la fără frecvență) și Vasile Orzac. Am stat cu ei la masă și am ciocnit un ou roșu, fiind sărbătoarea Paștilor. Întâlniri întâmplătoare, departe de țară, între personae cunoscute, în prospectarea necunoscutului.

Această cetate a fost zguduită de un puternic cutremur în 1960, fiind distrusă în câteva secunde, cu peste zece mii de victime. Orașul martir a renăscut repede din ruine, infrastructura, edificiile, portul și zona industrială fiind refăcute. Sectorul balnear și turistic s-au dezvoltat și ele, toate acestea dându-i o înfățișare modernă, faimă de „Miami” marocan.

Tiznit. După acel popas am plecat mai departe spre Tiznit, oraș încântător cu palmieri, grădini irigate și măslini și cu oaze mai depărtate, cu un loc bogat în bijuterii, specializat în argintărie. Vizitând un astfel de butic, ne-a plăcut o tavă cu două ceainice și o zaharniță, cu modele frumoase, menționate de comerciant că fiind din argint. De fapt erau dintr-un fel de metal alb, suflat cu argint. Ne gândeam să o abordăm. Întrebând de preț, ni se răspunde :

– 800 de dh, monsieur!

Începem negocierea:

– Oh, este prea mult am replicat și anunț ofertă noastră:
– 300 de dh!

Am tot continuat așa, cu reduceri și adaosuri:

– 700 de dh !
– 400 de dh, răspund eu, după care urmează:
– 500 dh, le dernier prix (ultimul preț)!

Ne-am înțeles cu soția să le cumpărăm și ea spune:

– De acord, 500 de dh.

În timp ce arabul se pregătea să ne împacheteze marfa, eu mă răzgândesc, în mod sincer (nu ne era necesară atunci și erau mulți bani), spunând aceasta și soției. Ies la luptă și, după acordul exprimat, mă gândeam cum să-l abordez, pentru a nu-i da ocazia să ne insulte; m-am decis și-i spun:

– Eu nu sunt de acord, e tot prea mult!
– Dar soția a acceptat, vine replica;
– Da, dar eu sunt șeful! (c-est moi le chef!)

Acesta a fost un argument puternic și pentru el, pentru că, așa se spunea, se obișnuia și așa se trăia acolo; a rămas fără replică. Pentru a-mi motiva puțin gestul, arunc un preț de refuz:

– 300 de dh.! (prima mea ofertă);
– Non! vine răspunsul.

Noi ne pregăteam atunci de plecare, când vânzătorul ne oprește :

– De acord, dar e un „mare cadou” și, spunând aceasta, ne pregătea tava iar noi dirhamii.

Plătim, ne luăm marfa și ne mai învârtim apoi prin suc. Când ieșim afară, trecând prin față magazinului, acesta era închis iar vânzătorul stătea cu picioarele într-un lighean cu apă, de unde ne zâmbește și ne face semn cu mâna, un fel de pa!, bey, bey! iar noi ne spuneam: l- am dus!; dar el nu părea păcălit!

Sosiți acasă, ne-am deplasat până la Fes, la familia Fănățeanu și am intrat cu ei în medina orașului, o medină enormă. Trecând prin față unui magazin vedem în vitrină tava noastră cu ceainicele. Identică, probabil adusă tot de la Tiznit. Ne intersăm de preț, doar pentru a ne evalua afacerea, reușită negocierii. Ni se spune: 200 de dh! Prețul se mai și ajusta prin negociere. Ce să-i faci ? Ce am luat noi a fost de la sursă, original! Ne- am zis:

– „Un mare cadou „, dar pentru el. E bine că n-am luat plasă și mai mare.

Cu călătoria noastră ne-am mai depărtat de coastă și ne-am îndreptat spre Goulimine, prin Bouizacarne, spre ținta noastră. Dar urcând spre această localitate, pe o pantă semnificativă (ne aflăm în zonă munților Anti-Atlas), am constatat urme de noroi pe șosea; se vedea că a plouat bine mai înainte. Ca rezultat al acestui fenomen, am văzut mai multe mașini staționate în derapaj pe margini, mai mult sau mai puțin accidentate și, drept stindard, una se află în echilibru instabil, cu burta pe un cioc de stâncă, în risc de a se prăvăli în valea de alături la o mică rafală de vânt. Ele coborau sau urcau atunci când noroiul s-a scurs pe șosea. Aceste fenomene se produceau foarte rar la porțile Saharei și conducătorii nu erau obișnuiți cu ele, ajungându-se la astfel de situații.

Prin această așezare, la poalele munților Bani, intrăm în marele Sud, o parte a Saharei și țara „oamenilor albaștri”, numiți așa pentru costumația lor albastră, ce-i proteja de Soare și transpirație, fiind prima fereastră a unui șir de oaze. Se poate experimenta aceasta cu o cană albastră cu ceai, pusă la încălzit la microunde; eu am experimentat și m-am ars aproape la degete, timp în care ceaiul era foarte puțin schimbat termic! Experiența locului! Fiind spre seară, ne-am luat fiecare familie o cameră la un hotel din această localitate, la un preț piperat; ne aflăm la porțile Saharei.

Gheorghe BĂRCAN,
fost elev al Liceului „Dragoș-Vodă”, Sighet

foto: Incredibilia.ro




Bucurați-vă copii! E ziua voastră! La mulți ani!

Ioana Trifoi

Poate c-ar trebui mai des
Ca să mă uit la părul creț
Care-mi șoptește-n miez de noapte :
Rămâi copil până la moarte.

N-am ascultat nici de oglindă
În care mă priveam timidă.
O tot priveam cu nepăsare
Iar astăzi vin să-i cer iertare.

Ea o să ierte, și-o să uite
Căci am zburat prin viață iute
Dar nicidecum nu va uita
Că nu mai sunt ce-am fost cândva.

„Fetița junglei” de-altădată
Azi e femeie calculată
N-aleargă după porumbei
Dar are aripile ei

Nu crede-n Făt Frumos și știe,
Că e frumos în teorie,
Dar când ea va dori să zboare
El va alege-o altă cale.

Copilă dragă-n zborul tău,
Să duci departe dorul meu
Îl voi simți oriunde-ai fi
Copilărie-ai să mai vii?

Autor, Ioana TRIFOI

Sursă foto: gokid.ro




7×3 HAIKU-uri de primăvară (2021)

*
mașini de zburat
visele păpădiei
cu ochii deschiși
*
joc de-a lumina
ale soarelui săgeți
ieșind dintre nori
*
două petale
de violete ude
ochii Fecioarei
*
aripi întinse
peste zile și nopți
mâinile mamei
*
iz de viorea
prin lucarnă furișat
în odaia mea
*
ghem de blană sur
căutând un cald culcuș
mâț în gheata mea
*
mască pierdută
printre ghiocei tușați
penel însorit

                       Luminița COLOPELNIC

*
apropiere –
forsiții distanțate
în parcul pustiu
*
Martie-n răscruci –
crucifix între doi pini
netezind calea
*
un nou răsărit –
livada bunicilor
într-o narcisă
*
lumini de gală –
semiîntunericul
din ringul de box
*
Briseis din vis –
Muntele întrezărit
în salonul scris
*
nana korobi –
munți încă înzăpeziți
în primăvară
*
stropi grei de ploaie –
lumânări se sting pe rând
cu primăvara

                  Marius VOINAGHI

*
fereastră la drum –
ea scutură tot felul,
de praf, de noapte
*
stadion pustiu –
prunc privind păianjenii
din vinclul porții
*
April, înfloriri –
un măr păzind o casă
în paragină
*
lalea în roșu –
o casă de vânzare,
cu anunțul șters
*
el cuprinzând-o… –
o mașinuță trece
toată strălucind
*
nouă zi de Mai –
alte aceleași vederi
pe vreun chip vechiu…
*
stradă în soare –
în praf, un zăvod negru
ori numai umbra

                                 Marin SLUJERU

 

Foto: Marius Voinaghi




Suntem Vocea Lor… suntem vocea sighetenilor! (autor, Noemi Boje)

Adesea ne întrebăm: cum putem dobândi bucuria/ fericirea/ împlinirea sufletească?

E atât de simplu… TOTUL e la o aruncătură de băț. Cu toții știm că Dumnezeu lucrează cu și prin oameni. Poate că nu de puține ori trecem pe lângă semenii noștri fără măcar să-i privim, fără să le citim tristețea de pe chip sau din ochi. Oare doar lacrimile descriu suferința unui om? Evident că nu! Dacă am reflecta un pic ne-am da seama că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii la fel de mult. Nu pentru că am făcut noi ceva bun pe pământ sau că merităm, ci pentru că El este izvor de iubire. De ce să nu dăm mai departe ștafeta fericirii, a iubirii, a bucuriei, celor mai puțini norocoși?…

Astăzi, noi, cei din Asociația SUNTEM VOCEA LOR, am ales să fim IUBIRE/ BUCURIE/ SUSȚINERE pentru mai bine de 17 copilași din medii defavorizate.

Am reușit să le facem baie, i-am schimbat în haine curate și confortabile, am mâncat împreună, iar mai apoi am vizionat un film, a fost cu adevărat ca o… Duminică în familie.
Pentru a ajunge la sufletele lor am avut de parcurs multe etape. Nu-i singura noastră întâlnire de acest fel, dar nici astăzi nu putem mărturisi că este simplu. Nu este simplu, însă e înălțător ca la finalul zilei, când inima ne zburdă de fericire, să fim împăcați pentru ceea ce am reușit să învățăm și să realizăm.

Am învățat că respectul pentru semenii noștri rămâne fundamental în relaționarea noastră cu ei.

Am învățat că adevăratul „Mulțumesc!” vine din priviri înlăcrimate şi că recunoștința nu are grad de măsurare.

Am învățat că a oferi celor sărmani hrană și accesul la duș, precum și hainele de care au atâta nevoie nu înseamnă milă sau pomană, ci un sprijin real, un prim pas spre o normalitate pierdută sau „furată” de circumstanțe de neimaginat, de drame marcante.

Am învățat că suntem egali în fața neșansei – care poate lovi în orice moment al vieții, spulberându-ne puterea de a ne apăra de vicii și pericole.

Am învățat ce înseamnă Iubirea/ Pacea și Liniștea sufletească: să ne metamorfozăm în „pielea” celor sărmani, iar mai apoi, dacă la finalul zilei reușim să găsim o fărâmă de care să ne agățăm pentru a zâmbi din suflet, înseamnă că a meritat toată osteneala.

Împreună însă, atât cât este necesar, este posibilă redobândirea treptată a unui echilibru interior și a unei autonomii personale care să ducă la creșterea calității vieții beneficiarilor serviciilor noastre, scopul principal al asociației noastre.

ASTĂZI a meritat! Nu-i nici prima și nici ultima zi în care motivul bucuriei noastre sunt chiar ei: cei de pe „tărâmul celor nevăzuți”. Exact așa se dobândește Fericirea! Iubind, sprijinind, îmbrățișandu-i pe cei în suferință!

MULȚUMIM domnului Andrei Tivadar pentru donația făcută; Părintelui Eugen și Fraților Franciscani Capucini din Sighet, voluntarilor noștri Negrea Florentina, Opriș Alexandra, Boje Bogdan, Boje Noemi, Nicu Hendri, plus alți peste 30 de voluntari ai asociației care au venit cu idei și susținere necondiționată.

Ziua de azi, acțiunea de azi nu ar fi fost posibilă fără implicarea doamnei Opriș Ionica – Viorica, președinta Asociației Suntem Vocea Lor!
ÎMPREUNĂ suntem mai buni… pe zi ce trece!

Noemi Boje

Duminică, 30 mai 2021




Alți deținuți maramureșeni din perioada comunistă (autor, Marius Vișovan)

În urma articolului nostru din 14 mai a.c. intitulat „Rezistența anticomunistă din Maramureș – deținuții politici pe localități” (care poate fi văzut aici) am primit mai multe informații care completează fericit documentația asupra rezistenței maramureșene. Cele primite în ziua publicării articolului le-am introdus pe loc în listă (cu acordul redacției), dar ulterior modificarea listei nu ar mai fi avut relevanță (majoritatea cititorilor parcurgând deja textul) de aceea am decis să le includem într-un nou articol, împreună cu alte precizări necesare.

Este vorba de un număr de țărani gospodari din satele Maramureșului, care au suferit temniță pentru refuzul de a acepta colectivizarea sau pentru neplata cotelor mari impuse de autoritățile comuniste (tot o formă de a lichida  țărănimea fruntașă și de a intimida restul gospodarilor pentru a-i determina să intre în colectiv). Ne-au fost semnalate numele: Ancuța Matilda (Berbești), Chiș Mihai Burla, Vlad Ion Horea și Țurlaș Grigore (Săliștea de Sus), Arba Ion și Arba Ioana (Vadu Izei), dar cu siguranță cazuri similare sunt și în alte localități, asteptăm în continuare informații de la cititori. De asemenea daca există undeva studii de specialitate despre represiunea asociată  colectivizării din Maramureș rog să ni se semnaleze, pentru a completa documentația rezistenței anticomuniste.

Un capitol cu totul aparte, puțin cunoscut și studiat (dar care obligatoriu trebuie scos la lumină) îl constituie etnicii maghiari din Maramureș care au suferit în închisorile comuniste, ca urmare a unor atitudini individuale sau a apartenenței politice din trecut. Nu am văzut niciodată o listă a acestora (dacă există undeva), nu știm dacă sunt mulți sau puțini, dar cu siguranță există și merită cunoscuți. Singurele informații certe de care dispunem actualmente sunt cele privitoare la frații Szöllösy din Sighet, Tiberiu și Anton, ambii decedați în detenție (la Văcărești, respectiv Canal ). De asemenea, nu dispunem  de informații despre deținuți politici de etnie ucraineană sau evreiască din Maramureș; etnicii germani din Vișeu de Sus au fost cu siguranță incluși în deportările sovietice din 1945 dar ar fi bine să avem date concrete și analize concludente.

În încheiere doresc să reafirm limitele demersului exprimat prin aceste articole. O listă incompletă de nume și localități este doar un prim pas, foarte superficial, de explorare a unui fenomen istoric complex (politic, economic, spiritual, psihologic) cum este cel al rezistenței maramureșene și scopul nostru este acela de a trezi atenția tinerilor din zona noastră asupra istoriei locale recente și a valorilor care merită apărate având ca model jertfele generației precedente.  Am pus numele în ordine alfabetică tocmai pentru a arăta că nu facem (aici) niciun fel de clasificări sau ierarhizări. Munca de aprofundare pe care vă provoc să v-o asumați (alături de studiile deja existente) va scoate în evidență diversitatea situațiilor, în privința cauzei detenției (orientări politice asumate, simpatii sau doar reacții spontane  în fața unor probleme concrete), lungimea foarte diferită a detenției (între 3 luni și 16 ani ), statutul juridic diferit ( cu una sau mai multe condamnări sau fără condamnare deloc), regimul de detenție (condițiile și tratamentul din închisori sau lagăre diferite, dacă deținutul a fost torturat sau nu), calibrul spiritual și intelectual al deținuților (reflectat în atitudinea din detenție sau ulterioară) precum și statutul fostului deținut după eliberare, marginalizarea, șicanarea și supravegherea depinzând deseori de zelul, mai mare sau mic al Securității locale (dar și de numeroși alți factori uneori greu de evaluat), cazul special al preoților greco-catolici, etc.

E o comoară de suflet pe care o dezgropăm cu grijă și o punem la loc de cinste. Este efortul nostru și al generațiilor viitoare.

preot prof. Marius VIȘOVAN

 

 

 




Dincolo de orizont în Maramureș… pe „calea” benzilor desenate | VIDEO

Evenimentele dedicate împlinirii a 40 de ani de la înființarea Muzeului Satului au continuat și azi, 26 mai 2021.
Una dintre activitățile zilei de azi, a fost lansarea cărțe de benzi desenate „Dincolo de orizont în Maramureș”, povestită de scriitoarea Adina Popescu și ilustrată de artistul Alexandru Ciubotariu.
https://www.youtube.com/watch?v=4VIqAMVYjcM
Foto & Video, Sorin MARKUS



Dincolo de scenă… cu prietenii lui Gheorghe Mihăiescu!

Luni, 24 mai 2021, de la ora 16:00, în sala de spectacole a Centrului Cultural din Sighet s-au întâlnit, într-o atmosferă caldă, cordială, prietenii fostului dansator și fost sighetean Gheorghe Mihăiescu, activ în binecunoscutul Ansamblu Folcloric Mara în perioada 1978 – 1992. Nu s-au întâlnit pentru  a exersa pași de dansuri „populare” și nici pentru a propune un nou spectacol ci, pur și simplu pentru a se bucura de amintirile  „deconspirate” de Gheorghe Mihăiescu, autorul cărții „Dincolo de scenă” (apărută la Editura Valea Verde, la sfârșitul lunii aprilie a.c.).

„Dincolo de scenă”, cartea mult așteptată, a fost motivul esențial al întâlnirii la care s-au depănat multe și frumoase amintiri, toate în conexiune cu performanțele atinse de Ansamblul Folcloric sighetean Mara în special la sârșitul secolului XX. S-au întâlnit – unii după foarte mulți ani! – dansatori, instrumentiști, conducători de foste instituții, iubitori ai folclorului dar și ai… culturii.

Au fost rostite cuvinte frumoase, cuvinte de apreciere, de către managerul interimar al Centrului Cultural Sighet, Ioan Tivadar, de către prefațatorii cărții, Ioan Ardeleanu – Pruncu, Echim Vancea, Ion Mariș, lectorul de carte, Brîndușa Oanță, dar mai ales de către spectatorii – prieteni ai autorului volumului „Dincolo de scenă”.  Au mai vorbit – incitați de dragostea pentru Ansamblul Folcloric Mara – Gheorghe Mihai Bârlea, Ioana Dăncuș, Marius Julean, Anton Rohian, Marin Slujeru, Gigi Sârbu, Mariana Șimon,  Emil Berczi, Ghiță Rednic.

Momentul cel mai emoționant a fost interpretarea melodiei „De-ar fi mândra-n deal la cruce” o rememorare a unui „popas” solemn petrecut în Catedrala din Soller (Insulele Baleare – Spania, 1980).  Interpretarea a aparținut actualilor continuatori ai Ansamblului Mara, Ileana Matus – voce, Mihai Chișu – vioară și Adi Bența – zongoră, fiind urmată și de un scurt moment de reculegere, în memoria membrilor ansamblului, plecați mult prea devreme la ceruri.

Finalul întâlnirii a aparținut autorului volumului lansat, Gheorghe Mihăiescu, iubitor al dansului și al tradițiilor nepervertite care, după ce a menționat câteva amănunte din derularea nașterii „alesei scriituri”, a împărțit „la liber” cartea și a ostenit plăcut caligrafiind autografe numeroșilor participanți.

Întâlnirea a fost moderată de coordonatorul Editurii Valea Verde, într-o după amiază plăcută, agreabilă, care a mai spulberat un pic din „prea multul colb” (vorba fostului prefect al Maramureșului, A. Rohian) de pe imaginea Sighetului.

Ion Mariș

Foto & video: Brîndușa Oanță




Sigheteanca Andrea DOBEȘ, istoric, a lansat o lucrare (în două volume) de referință!

Sâmbătă, 22 mai 2021, de la orele 11:30, în sala de conferințe a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet, în prezența unui numeros public, a avut loc lansarea cărții „SPAȚII CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ PENITENCIARUL SIGHET (1950 – 1955)”, lucrare masivă, în două volume, aproape 1100 pagini, semnată de istoricul dr. Andrea DOBEȘ (coordonatorul lucrării fiind conf. univ. dr. Liviu Țîrău – Facultatea de Studii Europene, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca).

Andrea Dobeș este cercetător al Muzeului Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet, fiind preocupată, încă de la începutul muncii în această instituție, de drama victimelor comunismului, în special din categoria elitei politice interbelice și a bisericii (greco – catolice și romano – catolice), încarcerate în orașul nostru.

La eveniment au participat și au rostit alocuțiuni Octavian Bjoza (Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România), conf. univ. dr. Valentin Orga (Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca), prof. univ. dr. Virgiliu Țârău (Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca), conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea (Centrul Universitar Nord, Baia Mare), conf. univ. dr. Fabian Doboș (Facultatea de Teologie Romano-Catolică, Universitatea „Al.I. Cuza”, Iași), dr. habil. Cosmin Budeancă (Fundația Culturală Memoria, București).

Din public au mai luat cuvântul preotul Marius Vișovan, Ilie Gherheș, Ion Mariș.

A moderat cu discreție și eleganță Robert Fürtös, istoric, soțul autoarei volumului, implicat și el în munca de cercetare.

Lucrarea este efortul unei munci intense, consecvente, bazată pe studiul documentelor deținute de Arhivele din Maramureș, Cluj, CNSAS, Administrației Naționale a Penitenciarelor, etc. fiind structurată pe câteva capitole relevante, dintre care amintim: Evoluția sistemului penitenciar din România (1945 – 1964); Arestarea elitei politice interbelice; Ofensiva împotriva bisericii catolice; Victimele Sighetului; Detenție și post detenție. Repere biografice (Demnitari ai României interbelice, Prelați și clerici catolici), etc.

Pentru profesorii de istorie sigheteni dar și pentru cercetătorii interesați de istoria recentă a României, lucrarea deosebit de valoroasă, (apărută la Editura Argonaut Cluj – Napoca), este și trebuie să fie un reper bibliografic prioritar.

Foto & text: Ion Mariș




Sighet – Muzeul Satului în sărbătoare | VIDEO (autor, Sorin Markus)

Sub genericul „Muzeul Satului în sărbătoare”, duminică, 23 mai 2021, a avut loc ceremonia oficială de deschidere a evenimentelor ocazionate de aniversarea a 40 de ani de la inaugurarea Muzeului Satului din Sighet. Evenimentele se vor încheia duminică, 30 mai 2021.

Ceremonia de azi a cuprins două momente dedicate personalității prof. dr. Mihai Dăncuș, respectiv, expoziția In memoriam Mihai Dăncuș și sfințirea unei troițe închinate memoriei fostului director al Muzeului Maramureșean din Sighet (1977-2011). De azi, Muzeul Satului poartă numele „Mihai Dăncuș”.

 

Foto & Video, Sorin MARKUS