Sighet – Album retro (XLVIII)

Azi ne îndreptăm atenția spre o clădire din centrul vechi al Sighetului de care ne amintim „dulce” cu toții.

În perioada interbelică, dar și după cel de-al Doilea Război Mondial, până în jurul anului 1989, la parterul clădirii funcționa o foarte apreciată cofetărie. O perioadă, cofetăria s-a numit Kovacs Laszlo, iar ulterior, în perioada comunistă, până prin anii ’90, cofetăria s-a numit Liliacul.

Azi, locația se numește tot Liliacul, dar nu mai oferă… delicioasele cremeșuri și înghețata Fram :). Cât despre locuitorii Sighetului din zilele noastre ei sunt extrem de ocupați. Nu prea au timp de privit „forfota” orașului de la balcon….

 

Sunt binevenite completările cititorilor la această fotografie.

NR: Fotografie (stânga) din colecția privată a scriitorului sighetean Gabriel Boros (Germania).

Salut, Sighet!




Sighet – Album retro (XLVII)

O zonă a Sighetului foarte cunoscută și agreată de către iubitorii orașului nostru. Pe la mijlocul secolului XX și până prin anii ’80, acolo se putea mânca cea mai bună înghețată de la „Turcu”.

În imagine (posibil anii ’40), în stânga fotografiei, se poate observa o mulțime de cetățeni care, probabil, așteptau vreun mijloc de transport în comun sau… era o întrunire civică :)…?

 

 

 

Sunt binevenite completările cititorilor la această fotografie.

NR: Fotografie din colecția privată a scriitorului sighetean Gabriel Boros (Germania).

Salut, Sighet!




Sighet – Album retro (XLVI)

Piața centrală din Sighetul Marmației în perioada interbelică cu Statuia Fecioarei Maria în plan apropiat, văzută dintr-o altă perspectivă. Detalii despre Statuia Feciorei Maria găsiți aici.

 

Sunt binevenite completările cititorilor la această fotografie.

NR: Fotografie din colecția privată a scriitorului sighetean Gabriel Boros (Germania).

Salut, Sighet!

 




Sighet – Album retro (XLV)

În secolul al XVIII-lea, pentru a-i feri de epidemia de ciumă, sighetenii au apelat la ajutorul Fecioarei Maria. Astfel, cu suportul financiar al directorului Rudnyánszki Farkas şi al enoriaşilor romano – catolici, în anul 1776, în piaţa centrală este înălţată statuia Preacuratei Fecioare Maria.

În imagine se poate observa obeliscul octogonal deasupra căruia, plutind pe nori, se afla figura Fecioarei Maria cu coroană. De remarcat de asemenea şi micul gard de fier forjat care împrejmuieşte statuia. În cele patru colţuri, pe piedestaluri de piatră erau montate lampadare din fontă. Cu ocazia sărbătorilor, lumânările adăpostite de aceste lampadare degajau lumină şi căldură. Pentru sigheteni, monumentul era „Státua” sau „Statuia”.

După tragica moarte a reginei Elisabeta, la 1898, în cinstea mult iubitei şi îndrăgite regine, sighetenii au hotărât ca piaţa din centrul oraşului să-i poarte numele, dorind ca amintirea ei să rămână şi în conştiinţa generaţiilor viitoare.

(Text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

 

Sunt binevenite completările cititorilor la această fotografie.

Fotografie din colecția privată a scriitorului sighetean Gabriel Boros (Germania). 

Salut, Sighet!

N. r.: În urmă cu un an, a fost inițiată la Sighet o petiție prin care se solicita reamplasarea statuii Fecioarei Maria în centrul municipiului. Rezultatul… îl așteptăm!




Sighet – Sinagoga Mahazike Tora

Construită la intersecţia străzilor Timár şi Hajnal, sinagoga Mahazike Totra a fost una dintre cele mai impozante şi artistic realizate sinagogi din oraş. Înălţarea ei se datorează muncii asidue a rabinului Lejb Joszovitz.

Fiind singura sinagogă din zona numită “Felszeg” şi datorită măreţiei arhitectonice, nu trecea neobservată de cei care veneau dinspre Vadul Izei.

Războiul nu a dus la distrugerea ei, cu toate că, asemeni celorlalte lăcaşuri de cult evreieşti, a fost folosită de armată ca depozit de porţelanuri şi obiecte din sticlă confiscate din casele evreilor, iar în balconul femeilor au fost depozitate băuturi alcoolice.

Armata sovietică sosită în oraş a jefuit sinagoga: având în vedere că interesul era axat doar asupra alcoolului, obiectele fragile au fost distruse în întregime.

În anii ‘60, sinagoga a fost demolată: pereţii dintre ferestre au fost legaţi cu sârmă şi cu ajutorul unui tractor au fost dărâmaţi, ceea ce a dus şi la prăbuşirea tavanului. După demolare, localnicii şi-au însuşit materialele de construcţie pentru a le folosi în interes propriu.

Singura încăpere care a rezistat mult timp demolării a fost baia rituală, folosită după dărâmarea sinagogii ca centru de colectare a sticlelor şi borcanelor.

Astăzi, în locul sinagogii Mahazike Tora se află staţia de autobuz de la „Big”, precum şi succesiunea de blocuri de după staţie.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)




Sighet – Statuia Fecioarei Maria

În secolul al XVIII-lea, pentru a-i feri de epidemia de ciumă, sighetenii au apelat la ajutorul Fecioarei Maria. Astfel, cu suportul financiar al directorului Rudnyánszki Farkas şi al enoriaşilor romano – catolici, în anul 1776, în piaţa centrală este înălţată statuia Preacuratei Fecioare Maria.

În imagine se poate observa obeliscul octogonal deasupra căruia, plutind pe nori, se afla figura Fecioarei Maria cu coroană. De remarcat de asemenea şi micul gard de fier forjat care împrejmuieşte statuia. În cele patru colţuri, pe piedestaluri de piatră erau montate lampadare din fontă. Cu ocazia sărbătorilor, lumânările adăpostite de aceste lampadare degajau lumină şi căldură. Pentru sigheteni, monumentul era “Státua” sau “Statuia”.

După tragica moarte a reginei Elisabeta, la 1898, în cinstea mult iubitei şi îndrăgite regine, sighetenii au hotărât ca piaţa din centrul oraşului să-i poarte numele, dorind ca amintirea ei să rămână şi în conştiinţa generaţiilor viitoare.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)




Sighet – Biserica Reformată (IV)

Data de 4 mai 1872 marchează izbucnirea unui nou incendiu devastator, care distruge oraşul, biserica reformată fiind şi ea grav afectată. Lipsa fondurilor necesare pentru refacerea ei a determinat pe pastorul bisericii, Szikszay Zoltán, să plece prin ţară pentru a cere sprijin confraţilor.

Turnul cu clopotniţă a fost refăcut la doi ani dupa incendiu de către Asociaţia Pompierilor Voluntari din oraş, care a primit dreptul de a-l folosi ca punct de observaţie pentru prevenirea incendiilor. Restul bisericii a fost reconstruit între 1891-1892, sub supravegherea arhitecţilor Kassay Endre şi Krupás Károly, care au adus unele modificări aspectului clădirii.

Turnuleţele octogonale aflate în capul scărilor în spirală sunt modificate în turnuleţe cu patru laturi, fiind în acelaşi timp consolidate şi contraforturile.

Cele mai frumoase ornamente sunt reprezentate de garguie: cele aparţinând turnuleţelor fiind în formă de câini, iar cele aferente turnului cu clopotniţă având forma unor balauri cu aripi de liliac. Interiorul este refăcut în stil eclectic.
Biserica a fost sfinţită în data de 11 septembrie 1892 de către episcopul Kiss Áron.

În anul 1887, în partea de est a bisericii este ridicat un obelisc dedicat memoriei a doi eroi paşoptişti, Asztalos Sándor şi Móricz Samu. Banii necesari ridicării monumentului au provenit din donaţii publice şi din partea Asociaţiei Honvezilor, iniţiatorii proiectului. Materialul utilizat este granitul suedez, asigurat de firma „Gerenday és Fia” din Budapesta. În colţul din nord-est a bisericii a fost înălţat un alt obelisc, de această dată din marmură albă, în memoria revoluţionarei Leövey Klára, ridicat iniţial în grădina Liceului Reformat şi mutat în locul ei actual în anul 1899.

În anul 1910, parcul din jurul bisericii este împrejmuit cu un gard din fier forjat, în stil neogotic, demontat în 1942. Astăzi, acest gard înconjoară piaţa de alimente din localitate şi diferite şcoli din judeţ, ca de exemplu cea din Rozavlea.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)




Sighet – Biserica Reformată (III)

În data de 11 august 1859, un puternic incendiu pornit din strada Bastionului (azi Dr. Ioan Mihalyi de Apşa), care a mistuit o mare parte dintre clădirile din oraş, a provocat bisericii reformate distrugeri aşa de grave încât presbiteriul ia decizia demolării.

Proiectul noii biserici este realizat de Mozer József, un inginer din Sighet, iar reconstrucţia s-a bazat doar pe voluntariatul enoriaşilor sub coordonarea inginerului proiectant. Zidurile sunt demolate în totalitate, rămânând doar jumătatea turnului cu clopotniţă, care a fost întărit cu două contraforturi: a rămas neatinsă biserica de la subsol şi cripta, locul de veci al oamenilor de vază ai oraşului.

Punerea pietrei de temelie a avut loc în cadru festiv la 15 iunie 1862.

Anul 1867 marchează terminarea acoperişului, iar anul următor se finalizează tavanul în boltă al navelor. Prima slujbă a fost celebrată la 21 august 1870, an în care au fost terminate lucrările interioare.

Imaginea prezintă partea de sud-est a bisericii, construită în stil gotic anglo-saxon, specific gustului epocii. Scările în spirală, ce se termină în turnuleţe octogonale, duc spre balcoanele interioare. Pentru construcţie a fost folosită piatra sedimentară, adusă de pe dealul Solovan din cariera de piatră a familiei Várady.

 

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

 

 




Sighet – Biserica Reformată (II)

Desenul evidenţiază sacristia gotică ataşată părţii de nord a absidei. În secolul al XVII-lea cele două nave laterale sunt dotate cu câte o intrare, astfel că biserica are trei căi de acces. Elementul specific al clădirii este reprezentat de acoperişul turnului relizat în stilul baroc târziu.

În 1524, la Sighet a activat Ramaschi Mátyás din Sibiu, un pastor adept al reformei, care a convins populaţia să treacă la religia protestantă, la început la cea luterană, iar ulterior la cea calvină. Schimbarea religiei majoritare din localitate a dus la modificarea interiorului bisericii: pereţii au fost zugrăviţi în alb. Cu această ocazie, frescele au fost acoperite, ele fiind scoase la lumina zilei de cutremurul din anul 1844.

În 1633 tavanul este casetat pe cheltuiala contelui Bethlen István. În anul 1668 este terminată renovarea turnului cu clopotniţă, sferă şi steaua din vârf fiind montate la 23 iunie.

În anul 1774, la porunca reginei Maria Tereza, acoperişul turnului este coborât pe scripeţi: ocazie cu care o parte din structură se frânge, turnul rămânând nefinalizat până în 1796, când va fi construit un acoperiş nou.

Pagubele suferite de biserică în timpul cutremurului din 1844 vor fi remediate abia în anul 1855.

Frescele descoperite în urma cutremurului din 1844 prezintă momente din viaţa Sfintei Ecaterina de Alexandria şi din legenda Sfântului Gheorghe. Ele acopereau peretele nordic/ sudic al bisericii. În urma cercetărilor, ele au fost datate ca aparţinând secolului al XIII-lea.

În absidă se aflau două portrete, realizate în secolul al XIV – lea, unul reprezentând o femeie şi celălalt un bărbat, probabil ale donatorilor.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)




Sighet – Biserica Reformată (I)

În cel mai înalt punct al oraşului din acea vreme s-a aflat biserica romano – catolică, sfinţită în cinstea Sfântului Imre (St. Emeric). În privinţa construirii bisericii, părerile sunt împărţite: unii istorici o datează 1050, alţii în jurul anilor 1150.

La acea dată, biserica a fost cea mai mare şi impozantă clădire de piatră din comitatul Maramureş. Planul de construcţie este cel al unei bazilici cu trei nave, nava principală fiind mai înaltă decât cele două nave laterale. În jurul bisericii a fost construit un zid de piatră în formă ovală, cu bastioane, prevăzut cu două porţi, una spre vest şi alta spre est. În lipsa unor săpături arheologice, existenţa bastioanelor se bazează pe numele de atunci al străzii, respectiv strada Bastionului. Mai târziu ea îşi schimbă numele în strada Lyceum, pentru ca astăzi să fie cunoscută sub numele de strada Dr. Ioan Mihalyi de Apşa.

În secolul al XIII-lea, absida bisericii care avea formă de semicerc specifică stilului romanic, este reconstruită într-o absidă cu cinci laturi, pe exterior fiind întărită de contraforturi specifice stilului gotic. În acelaşi timp, se construieşte şi un turn nou cu clopotniţă, în stil gotic, cu portal, fereastră gotică şi o fereastră luminator în formă de rozetă. Tot în această perioadă se poate data şi construcţia sacristiei, cu fereastra tot în formă de rozetă.

Sub ocupaţia trupelor moldoveneşti, biserica este jefuită, frescele şi mobilierul distruse; pentru refacerea bisericii, locuitorii oraşului sunt nevoiţi să ceară sprijin financiar regelui Matei Corvin.

Accesul în biserică se făcea prin poarta turnului cu clopotniţă, la vremea aceea fiind şi singura cale de acces.

Desenul alăturat este realizat pe baza unei gravuri de epocă ce reprezintă biserica aflată în reconstrucţie, probabil după un incendiu. Se poate observa că, în partea superioară, turnul cu clopotniţă are deja forme specifice stilului baroc, iar buştenii sunt pregătiţi pentru refacerea acoperişului. Interesant de remarcat prezenţa celor şase pietre de moară, folosite la măcinarea tencuielii căzute, materialul urmând a fi refolosit.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)




Sighet – Biserica greco – catolică ruteană

Între anii 1803-1804 locul unei mici bisericuţe de lemn a fost ocupat de o biserică în stil baroc, înălţată în cinstea Naşterii Maicii Domnului din donaţiile enoriaşilor greco-catolici români şi ruteni. Datorită divergenţelor dintre credincioşii celor două etnii, biserica a rămas în folosinţa rutenilor, devenind astfel cunoscută drept „biserica greco-catolică ruteană”.

În jurul anului 1900, este splendid pictat interiorul bisericii de către pictorul băimărean de origine sigheteană Kádár Géza. Pe cupola bisericii, susţinută de console aurii, a fost reprezentat un cerc de sfinţi. Iconostasul a fost realizat în stil baroc, fiind bogat decorat cu ornamente florale aurite.

Anul 1894 aduce cu sine schimbarea hramului bisericii. Episcopul Firczák Gyula din Ungvár sfinţeşte biserica şi îi dăruieşte hramul Înălţării Sfintei Cruci. Construcţia mică alipită faţadei a fost realizată ulterior, având trei uşi de acces, tavanul fiind pictat în stil rococo, înfăţişând doi îngeri purtând un coş cu trandafiri.

În faţa bisericii a fost înălţată o cruce de piatră sculptată, pe piedestalul căreia a fost inscripţionat în limba maghiară următoarea frază: „A fost înălţată cu prilejul jubileului anului sfânt la 1900 septembrie 21, în timpul preotului Balogh Mihály şi îngrijitorului Hostsuk János”.

Biserica deţine singurul vitraliu original din Sighet, de o frumuseţe compoziţională şi calitate aparte.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)




Locale (XI) – autor, Marin Slujeru

A LEVES
Vară, amiază toridă, o casă pe o stradă izolată. Pe fereastra deschisă se revarsă un val de căldură, duduie teracota.
– Marikaa! Gyeere! Forro a leves! – se aude glasul unei bătrâne, de după perdelele grele.

VARA LUI MIHÁLYI
Cafenea, sâmbătă, înainte de-amiază. Verdele se sforţează în soarele noiembrin.
– Bune-ziua! …Ha-ha, lányok! V-am salutat pe româneşte! Nu mai ştiu de capul meu! – zice o tânără pensionară, intrând.
– Akár hogy –, nici un bai! – o liniştesc fostele colege de şcoală, făcându-i loc la masă.

CONVERSAŢIE
– Csupa tiszta! – exclamă alcoolistul, contemplând paharul umplut-ochi cu vodcă 33 de chelneriţă.
– …Dacă şi viaţa asta ar fi aşa… – îl acompaniază ea.

BINEȚE
– Ce mai faceți?
– Hát, ősze visza…

ÎNCÂNTARE
– Vigyáz, ne szái le! – îi zice bunica nepoţelului, care o zbughise spre mijlocul autobuzului (de Hossúmező, desigur).
– Neem!… – o linişteşte acesta, cuibărindu-se în scaunul rabatabil de lângă uşă: „S-a eliberat locul meu secret”!
Rămaşi pe locurile lor, bunicii nu mai pot de încântaţi.

CRIZA
În preajma Sf. Paşte catolic, pe autobuzul de Câmpulung, două gospodine se conversează.
– … Egy kis saláta…, egy kis húsvéti sonka levében főzve…, tojás…,torma…, töltött bárány…, töltött káposzta…, mákos és diós és almás és turós kalács…, kifli… és… cam atât!
– Hát, e criză…, a cholesterol…, mai încet cu mâncatul!…

SÉTALNI…
Mica telefonistă poftește o prăjitură: „Halló! Gyere, mért it vagyok az „Illona” előtt!”

ACCEPT
Admir Duminică de Duminică doamnele şi domnii oraşului, cu vestimentaţia lor istoric diversă, ţinuta ireproşabilă. Azi-dimineaţă, mergând spre centru, m-a depăşit o astfel de pereche. Înclin capul. Doamna se întoarce uşor, se-nclină la rândul ei şi-mi răspunde: „…kivánok !”. În sfârşit, după atâta amar de vreme, calc şi eu a sighetean!

ÎNȚELEPCIUNE
„A pénzt meg kell invesztjálni!”

***
Foste textiliste la pensie, despre anii de muncă în loan:
– Egy lei spor de noapt’e! Igy soktunk dolgozni…

NATALITATE
– Cât are? – întreabă o doamnă individa cu cărucior.
– Păi, o venit pe 1 Iunie – aproape o săptămână… Apoi, alintă bebelușul:
– …gura ta! Pântru tine să umblu io la ciordit?!

DIVERSITATE
” – /…/ că electromotăr ’cela, iară mi-o făcut figură!” * „Am primit csomágu de la nagy mama… Nici și eu… Fai o ˈburtițam!… Menyunk a-fàra!” * La Festivalul Sighetului, o mămică negustoreasă: „Ahmed! Treci la tarabă!” (&IJP)

PROSTITUATA
Mátyas bácsi, un grădinar septuagenar, trăiește de-o viață printre românii de la marginea orașului. Nu a reușit să învețe românește. „Când fost tânăr nu fost doare” – filosofează el pe marginea bolilor care-l năpădesc. Sau, către niște femei aflate în nevoie, la câmp: „Pișe liniștit, că ș-așa nu uit!…”
N.B. Nevastă-sa îl compătimește la toată strada: „Are bai cu prostituata, săracu’!”

MEMENTO
Septembrie, sâmbătă. Nişte amici ies încărcaţi, pe culoarul pieţei:
– Am cumpărat oare toată lista?
– El ne felejts a virágok!

Marin Slujeru (din culegerea în manuscris „CAPTURI DE MARAMUREŞ”)




In Memoriam – Monica CHIFOR, șlefuitoarea de talente, A PLECAT dintre noi!

Stimată doamnă profesor Livia Monica Chifor, onoraţi foşti şi actuali profesori ai Şcolii Gimnaziale de Arte, mă adresez dumneavoastră şi corpului didactic auxiliar şi nedidactic.

Mă gândeam că aș putea vorbi despre dascălul Livia Monica Chifor, dar probabil aș spune lucruri pe care cei mai mulți dintre dumneavoastră le cunosc, pentru că marea majoritate a avut privilegiul de a activa în preajma domniei sale. Aș putea spune ceva despre pianistul Monica Chifor, dar, cu siguranță, sunt alții mult mai bine plasați decât mine pentru a face o descriere a carierei Domniei Sale. Și atunci, cred că din postura deținută astăzi, cel mai potrivit ar fi să spun câteva cuvinte despre dascălul Monica Chifor. Și dacă ar fi să spun în foarte puține cuvinte ceva despre asta, aș spune că a fost omul potrivit, la locul potrivit şi la momentul potrivit.

Participăm astăzi cu emoţie şi deosebită bucurie la un distins eveniment: pensionarea doamnei profesor Livia Monica Chifor.

Doresc să subliniez că ne aflăm în compania unei personalităţi marcante a învăţământului din şcoala noastră şi nu numai. Timp de 40 de ani, doamna Livia Monica Chifor a onorat catedra de pian a şcolii pe care a slujit-o cu dăruire şi mai ales cu pasiune şi competenţă.

Suntem îndreptăţiţi să afirmăm că doamna profesor este înzestrată cu talentul de dascăl, fiind şlefuitorul a zeci de generaţii de pianişti şi a contribuit la consolidarea şcolii. Prin activitatea depusă, a reuşit să revoluţioneze actul de predare al pianului. Prezenţa deosebit de activă a doamnei profesor în plan pianistic, şi nu numai, i- a adus o înaltă recunoaştere a meritelor şi o deosebită apreciere din partea colegilor şi a unui public larg, elevi, părinţi, autorităţi publice, ceea ce na face să afirmăm că, domnia sa, întruchipează personalitatea unui pedagog de mare valoare, recunoscut la nivel local, naţional şi, de ce nu, şi la nivel internaţional.

De asemenea, traseul didactic s-a împletit armonios cu funcţiile deţinute de-a lungul carierei didactice: membră în juriul mai multor concursuri; membră în consiliul consultativ al profesorilor de muzică; membră a echipei RODIS; profesor corepetitor al elevilor la toate concursurile; membră a corului Cristos Rege; membră a grupului Voces; voluntară la Casa Madre Colomba a surorilor Benedictine de Caritate; responsabil catedră din 1985 până în 2015.
A obţinut peste 260 de premii cu elevii clasei la diferite concursuri interne şi internaţionale.

Dragă doamnă colegă Livia Monica Chifor, întâlnirea de astăzi, reprezintă, pentru noi toţi, cei care au activat şi activează la Şcoala Gimnazială de Arte, prilejul de a vă arăta preţuirea de care vă bucuraţi pentru excepţionala dumneavoastră activitate didactică şi umană.

(prof. Nicolae Paraschiv, director al Școlii Gimnaziale de Arte – fragment din alocuțiunea rostită în data de 5 iunie 2017 la pensionarea doamnei profesor Monica Chifor)

***

Draga noastră Monica… Îmi spuneai mereu râzând „tu ai întotdeauna vorbele la tine” fiindcă găseam mereu ce să scot în evidență în orice situație. Dar azi… n-a fost nevoie de vorbe, nici ORGA nu s-a auzit în biserică… s-a auzit foarte clar corul deși toți plângeam în hohote. TE CÂNTAM PE TINE, de fapt! A fost cea mai tristă liturghie din viața noastră dar, sunt sigură că tu ne auzeai de pe norii albi care brăzdau cerul privirii mele… doar eu eram cu fața spre cer și cred că te zăream fiindcă gândurile mele au curs doar spre tine, de-a valma cu lacrimile.

Știu că o să ma cerți că sunt atât de siropoasă, tu cea pragmatică și atât de sigură pe-o partitură. Aici însă, vorbesc de partitura VIEȚII care ni te-a răpit fără explicații, fără să ne dezmeticim din nebuloasă!

Ți-am cântat azi „RUGĂCIUNE” de Eminescu, apoi „CUM SUNT, PRIMEȘTE-MĂ”  ca Dumnezeu să te adăposteacă în grădinile lui nesfârșite în care, vei învăța îngerii să cânte la pian… îi vei învăța cum să atingă clapele ca ele să sune DUMNEZEIEȘTE așa cum ne-ai încântat tu pe noi toată viața!
Corul CRISTOS REGE te va însoți pretutindeni în cântări iar eu, te-am cuibărit în sufletul meu pe veci… când am întrebări, îmi mângâi sufletul și te aștept la sfat!

ODIHNĂ VEȘNICĂ, SCUMPA NOASTRĂ! 
(Rodica Gheorghiu – profesor, coleg)

***

Nu pot să cred, nu pot accepta gândul că profesoara Monica Chifor ne-a părăsit pur și simplu. S-a retras din activitate în urmă cu doar câteva zile, avea în sfârșit planuri pentru a se ocupa un pic și de sine însăși, după o viață de muncă remarcabilă, cu rezultate excepționale. Discretă, cu mult bun simț, iubită de către prieteni și cunoștințe, atentă la cei din jur, așa am cunoscut-o atât din întâlnirile Clubului Rotary Sighet – din care soțul ei, Alexandru Chifor face parte – dar mai ales am admirat-o, mult mai îndeaproape, la Roma, integrată într-un grup care s-a solidificat prin plimbările lungi, dar deloc obositoare, din Piața Sfântul Petru și prin spiritul Vaticanului.

Doamna Monica Chifor a plecat lăsându-ne roadele muncii de zeci de ani, elevi – pianiști realizați, a lăsat o școală cunoscută pe plan național și internațional, a lăsat colegi, prieteni îndurerați, dar mai ales, ne-a lăsat imaginea dascălului de “modă veche”, dedicat total muncii, pianului, muzicii. Din păcate, de azi înainte doamna profesoară va avea parte doar de acompaniament celest.

Dumnezeu s-o odihnească în pacea Cerurilor! 
(Ion Mariș – Rotary Club Sighet)

***

Sunt alături de colegul nostru Alexandru Chifor, membru al Rotary Club Sighet, past – president, în momentele acestea deosebit de grele, când se desparte de soția lui, profesoara Monica Chifor, o doamnă din familia noastră rotariană, care și-a dedicat viața educației muzicale a copiilor din comunitatea sigheteană. Condoleanțe familiei îndoliate!

Dumnezeu s-o odihnească în pace!
(Emil Sopoian – Guvernator 2017 – 2018, District Rotary 2241, România & Republica Moldova)

***

Mi-este greu să aștern câteva gânduri concise despre doamna Chifor la atât de scurt timp după ce am aflat tragica veste… Tot ce mi-a trecut azi prin cap a fost, mereu și mereu: „Fără dânsa, eu nu aș fi eu, cea de azi”. Și, spunând asta, nu ma refer doar la faptul că dânsa mi-a deschis calea muzicii și m-a îndrumat să continui. Ci, poate și mai important, felul în care a făcut-o în acei primi ani cruciali ai dezvoltării unui copil. Am început studiul pianului cu dânsa la vârsta de 5 ani, însă mi-am dat seama abia după ce am plecat de la dânsa, cât a fost de valoroasă educația pe care am primit-o. Din punct de vedere al bazelor educației muzicale, cred că foarte greu s-ar fi găsit un profesor asemănător cu ea la noi în țară. Pe lângă asta însă, dânsa ne-a făcut să ne simțim bine pe scenă, să privim activitatea noastră ca pe ceva firesc – lucru pentru care îi voi fi recunoscătoare toată viața. S-a stins din viață un om care, prin faptul că a insuflat dragostea de muzică și de artă atâtor copii talentați, a adus o rază de lumină miilor de oameni care au ajuns și vor ajunge să asculte această muzică din mâinile și sufletele celor pe care i-a îndrumat.

Dumnezeu s-o odihnească!
(Aurelia Vișovan, asistent universitar, Universitatea de Muzică, Viena)

***

Am primit cu mare durere vestea morții doamnei Chifor Monica. Îmi aduc aminte cu nostalgie de momentele frumoase petrecute împreună, descoperind tainele muzicii și ale pianului. A dăruit din timpul ei, din resursele ei, investind în mine așa cum nimeni altcineva nu a fost dispus să o facă. Azi pot să sper la un viitor mai luminos datorită ei, de aceea, dragă doamnă profesoară, vă mulțumesc din suflet!
(Cadmiel Boțac, student, Conservatorul „Gheorghe Dima”, Cluj – Napoca)

 

N.R.: Ceremonia funerară va avea loc miercuri, 21 iunie 2017, ora 12:00, la Capela Romano – Catolică, Sighetu Marmației.

Echipa “Salut, Sighet!” transmite sincere condoleanțe familiei!