Trăim zile pline de tensiune. Peste tot și toată lumea discută despre ce se întâmplă și foarte mulți sunt cei care cred că adevărul și dreptatea sunt de partea lor. Arareori auzi pe câte cineva zicând șovăielnic: „Oare cum ar fi mai bine?” sau „Dați-mi un sfat”. „Adevărul este că, ori de câte ori am fost cu Rusia, ne-a mers bine!”, îmi spune unul. Mă uit la el cu o față care-l face să nuanțeze inclusiv tonul, ezită o clipă și continuă: „… în 1877, la Războiul de Independență…în primul Război Mondial … dacă nu eram cu rușii, se mai făcea România Mare?!” Am rămas o clipă siderat, apoi am replicat pripit ceva despre regele Carol I și ostașii români, care au salvat la Plevna onoarea armatei rusești … și ne-am despărțit. Comunicarea dintre noi s-a tăiat brusc. Dar discuția de mai sus mă urmărește de atunci obsedant. Oare câți dintre cei din jurul meu, de lângă mine chiar, gândesc la fel și de unde li se trage, li se hrănește această… gândire. Cineva spunea-român și el-că românilor nu le place istoria, sau mai de grabă, aș adăuga, le place doar istoria lor, adică cea pe care o știu, cum o știu. Sau cum o înțeleg! Și nu pe cea care ne dovedește cu documente – multe scrise cu sânge! Câți știu (și cred) că din anul 1739 și până la Unirea cea Mică, cea din 1859, Rusia a ocupat militar cele două Principate Românești de 11 ori! Ținta politicii țariste a fost (și este) să ajungă la gurile Dunării și-apoi la Bosfor și Dardanele.
Iată câteva dintre cele mai importante momente:
– În anul 1806, țarul Alexandru I a dat ordin armatei sale să ocupe Princiapatele Române.
– În 1810 le-a cerut în mod agresiv turcilor, a căror putere era în declin vizibil, Valahia și Moldova întreagă, dar, pentru moment, s-au mulțumit cu partea de peste Prut, pe care au anexat-o în 1812 și, în același an! Țarul a dat un „Ucaz” prin care a scos din administrație, din școli și din biserică limba română: „În imperiul meu nu există decât o singură limbă, cea rusă!”. Sărmană Basarabie!
– În 1828, domnitorii din Principate au fost înlocuiți cu generali ruși ca guvernatori. La scurt timp după aceea, Țarul i-a oferit Sultanului în schimbul lor suma de 36 milioane franci/ aur. Voia – nici mai mult nici mai puțin! – să le „întabuleze” pe seama imperiului său, cum făcuse deja cu Basarabia. Dintre generalii ruși care au guvernat Principatele istoria îl reliefează pe Kisselef care, împreună cu Nicolae Șuțu, a elaborat „Regulamentul Organic”, ca primă formă a unei constituții. În realitate, activitatea sa „pozitivă” era doar îndeplinirea datoriei de trimis al Țarului, și iată dovada: „Eu mă străduiesc aici să câștig pentru Rusia bogățiile acestei țări și să-i supun pe valahi și pe moldoveni obiceiurilor și regulilor noastre”, îi scria Kisselef în 1830 omologului său de la Moscova, generalul Zakrevscki.
– În anul 1834, nemaiputându-și apăra eficient frontierele și având nevoie de trupe în alte zone, le-au retras pe cele din Principate, dar și-au păstrat „protectoratul” prin numirea domnitorilor și printr-un control „polițienesc” asupra acestora, obligându-i să trimită Țarului raporte periodice de activitate.
– În 1848, când turcii au intrat în Moldova și rușii în Țara Românească și au înăbușit Revoluția, cei doi invadatori s-au înțeles la Balta-liman să stăpânească împreună Principatele: domnitori numiți de turci, pe timp de 7 ani, câte un comisar rus în fiecare Principat și încartiruirea a câte 30.000 de oșteni din cele două armate, care să asigure liniștea.
– În 1852, la izbucnirea Războiului Crimeiei, profitând de ocazie, rușii au invadat Principatele cu gândul de a nu le mai scăpa din mână, dar Rusia a fost înfrântă și Principatele au fost ocupate pe timpul războiului de armatele Austriei. Nevoiți să se retragă, rușii n-au mai putut împiedica Unirea de la 1859.
– În 1877, după ce armata română condusă de regele Carol I a salvat la Plevna onoarea armatei țariste, în loc să ne restituie Basarabia luată cu japca, ne-au luat și sudul acesteia, pretinzând că ne dau în schimb Dobrogea, pe care armata noastră o cucerise prin luptă, cu jertfe de sânge. Adicătelea, ne-au luat ce era al nostru și ne-au dat ce nu era al lor. Harașo tovărășie!
– În primul Război Mondial România „n-a fost cu Rusia, ci cu Antanta, în care era si Rusia, ale cărei trupe cuprinse de molima bolșevică, în momentele cele mai grele ale războiului au părăsit frontul, lăsând armata nostră singură în fața dușmanului.
– Cât despre ce s-a întâmplat după 23 august 1944, să nu mai vorbim! Adică, nu mai vorbim noi, cei care au trăit și simțit din plin cât de bine ne-a fost alături de „marea noastră prietenă-Rusia Sovietică”. „Acesta a fost fatalul destin al istoriei noastre!” (Dimitrie Onciul)
Și totuși, acest neam și această țară, România –„ O enigmă și un miracol istoric: poporul român” (Gheorghe Brătianu) – în pofida tuturor nemulțumiților și nemulțumirilor românilor săi, este într-unul dintre cele mai favorabile momente ale devenirii sale și drumul pe care merge, acum, este cel bun.
P.S. Și, fiind un om care n-a trecut, în cei peste 80 de ani! cu ochii închiși prin viață și prin lume, îmi asum total această afirmație și sunt gata să o și argumentez.
Ioan Ardeleanu-Pruncu
5 spre 6 decembrie, 2024
Sursă foto: adevarul.ro
Totdeauna suntem pe drumul cel bun, sora mea mi-a zis odată, și sigur are dreptate.
Că e rău sau bun, că e plin sau gol drumul pe care umblăm, suntem acolo unde avem nevoie să fim.
Am citit undeva, nu-mi aduc aminte bine unde, că… știrile sunt fake, d-apoi istoria…
Rămâne pentru fiecare să le/o conștientizeze și evalueze la nivelul de înțelegere și cunoștințe pe care îl are.
Dar ce pot să afirm și să conștientizez la nivelul meu de înțelegere actual a tot ceea ce se întâmplă pe planetă, nu numai în Romania, și după studiul meu mai profund în metafizică, este că nu decidem absolut nimic, astrele decid, Creatorul nostru decide. Și dintotdeauna El a decis. Suntem actorii propriei noastre vieți, propriei noastre „piese” de teatru, a vieții noastre. În planul Divin tot ce ne aparține este decizia de a fi fericit sau a suferi. De a controla sau a lăsa viața să decurgă de la sine. De a se agăța de un viitor imposibil sau a căuta unul nou… de a rămâne în trecut sau a merge mai departe. Nu ne rămâne decât să decidem. Nimeni nu decide pentru noi decât noi înșine.
Am venit pe pământ să ne bucurăm de ceea ce această planetă poate să ne ofere, să experimentăm viața în sensul cel mai profund, aceasta era țelul si planul Divin suprem.
Până când omul nu va învăța să trăiască în pace, iubire și armonie „războiul” va continua. Până când omul nu va învăța să-și iubească aproapele „războiul” va continua… până când omul nu va înceta să cucerească și controleze, „războiul” va continua.
Pe când in unele părți ale planetei încă e „război” și trăiesc în trecut, in alte părți evoluția își urmează cursul și oamenii obișnuiți au ajuns să facă călătorii astrale, să călătorească în timp să facă quantum jumping… trăim pe aceeași planetă dar în dimensiuni total diferite.
E a fiecăruia dintre noi decizia în care dimensiune alegem sa trăim.
Ionita N.