Actualitate ONG

Cluburile Rotaract și experiențele mele pe traseul Sighet – Cluj!

image_printPrinteaza

Anul trecut am devenit studentă în Cluj-Napoca, ceea ce a însemnat o sumedenie de experiențe noi, locuri și evenimente, trăiri și… prietenii în curs de consolidare. Alături de toate acestea a apărut o decizie foarte grea: găsirea unu club Rotaract în care să activez.

La Conferința Regională Rotaract de la Cluj, care a avut loc doar la câteva zile după ce mi-am transferat activitatea în acest oraș minunat, l-am întâlnit pe Christian Roth care mi-a făcut cunoștință cu colegii noștri din Rotaract Cluj-Napoca. După multe povești, am participat la prima mea ședință rotaractiană la Cluj. Niște oameni atât de faini, de deschiși și de naturali, m-au primit cu brațele deschise „în casa lor”! Aveam emoții, sigur! M-am bâlbâit puțin, dar a fost parte din efectul momentului meu de nesiguranță, moment în care am realizat că mai sunt atât de mulți oameni ca și mine. Am ales să îmi desfășor activitatea rotariană în cadrul Clubului Rotaract Cluj-Napoca. Aici am găsi ceva ce caut încă din momentul în care am rostit primul cuvânt. Am găsit tradiție. Fiind al doilea cel mai vechi club din Districtul 2241, am observat un oarecare protocal de care aveam nevoie, o anumită sobrietate pe care eu o căutam. Bine, dacă ar fi după mine, în fiecare săptămână aș merge la alt club, fiindcă mi-s dragi toți și absolut fiecare membru Rotaract are ceva special. Nu degeaba sunt patru cluburi Rotaract în Cluj. Ai oportunitatea de a alege ce ți se potrivește foarte ușor și, tot să fii rotaractian! Deși, repet, am senzația că aș putea funcționa la fel de bine și la Cluj-Napoca, și la Visio, SAMVS sau Cetățuie. Toți sunt faini și parte din sufletul meu!

La Clubul Rotaract Visio am ajus prin intermediul Ioanei Marin și al lui Mihnea Țintea. La Visio am dat de foarte mulți foști interactieni cu care m-am mai intersectat pe la evenimentele districtuale Interact, oameni pe care am fost foarte fericită să îi revăd, oameni care m-au ajutat să îmi mai stăpânesc emoțiile pentru că măcar aveam habar de numele lor. Aici m-am simțit cuprinsă de o căldură care emana „acasă”, datorită dezimvolturii și a naturaleții surprise în cadrul întâlnirii.

După câteva săptămâni, i-am scris Mihaelei Hetea de la Clubul Rotaract SAMVS. Mihaela, dintr-o suflare, a răspuns pozitiv dorinței mele de a participa la una din ședințele lor. Foarte speciali oameni la SAMVS! Doamne, ce dragi mi-au căzut! M-am simțit în largul meu, deloc emoționată, ținând cont de experiențele anterioare. Tot așa, oameni dornici să creeze. Îmi aduc aminte cu mare drag de momentul în care am ieșit împreună după ședință, iar toată lumea voia să mă cunoască și îmi adresa întrebări. Eram atât de bucuroasă că erau atât de deschiși!

La Rotaract Cetățuie încă nu am ajuns, dar cu siguranță voi reuși să îi conosc și pe ei anul acesta. Mi-am propus să ajung la fiecare club, pentru că îmi doresc foarte tare să îi cunosc pe toți!

Primul proiect la care am participat, proiect marca Rotaract la Cluj, a fost „O cană de fericire”. Până acum nu am avut curajul să mă implic activ în niciun proiect. Am simțit că trebuie să stau deoparte și să privesc, pentru că totul era diferit față de acasă. Pe când mi-am luat inima în dinți, un coleg din Rotaract SAMVS, Cristian Zaharia, mi-a spus că toate cluburile Rotaract din Cluj au plănuit o zi în care să renoveze un foișor de la o casă de copii din oraș. M-am oferit să propun o serie de activități pentru copiii de acolo, ca să îi și destindem puțin pe cei mici. Când mi-a spus Cristian că activitățile propuse sunt super și că îi place ce am plănuit, mi-a dat încredere în mine și m-a motivat să mă implic activ în viitoarele proiecte organizate de Rotaract Cluj, el fiind un project manager foarte bun, a cărui părere sigur a contat. Cam asta a fost “intriga”, momentul în care am auzit cuvântul „Super!”.  Cred că asta-i deosebit la Rotaract, oamenii care se motivează reciproc și cresc împreună!

Rotaract înseamnă același lucru peste tot: prietenie, muncă în echipă și dorință (irelevantă e natura dorinței, atâta timp cât de pozitivă). Asta am întâlnit și la Cluj, și acasă. Proiecte frumoase, entuziasm, oameni care sunt cu adevărat oameni și multă muncă pentru un țel ce vizează comunitatea. Mă gândeam că Rotaract Sighet este o excepție, dar după ce m-am mutat la Cluj, am realizat că e ceva general valabil pentru Rotaract. Nici nu știu de ce îmi puneam asemenea probleme, atâta timp cât vezi un rotaractian o dată și povestiți de parcă sunteți prieteni din copilărie.

Frumos Rotaractul ăsta! Mă bucură că suntem din ce în ce mai mulți și încurajez pe oricine are posibilitatea să fie rotaractian, să nu ezite. E o oportunitate pe care nicio asociațe sau niciun club nu ți-o poate oferi, decât Rotary. Acestea ne sunt valorile și principiile și ne ținem de ele ca de ceva sfânt. În Rotaract nimeni nu e mai bun sau mai rău, în Rotaract se încearcă motivarea fiecăruia și exploatarea potențialului membrilor – colectiv și individual!

 

Oana Maria MARIȘ
PR & Social Media Officer – Rotaract Club Sighetul Marmației

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise