Ne-am văzut pentru prima dată în urmă cu câteva luni, când Ioan Bălin se deplasa prin Maramureș și-a ajuns pe la Sighet pentru a rezolva în primul rând probleme “tehnice” dar, a combinat revenirea acasă cu momente de…. relaxare.
Deosebit de sociabil și amabil, absolventul Liceului “Dragoș Vodă”, Ioan Bălin, îmi dezvăluie o parte dintre rezultatele deosebite pe care le-a obținut, îmi descrie etapele pe care le-a parcurs spre performanță. Facultatea de Fizică a absolvit-o la Iași, la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” unde a și activat ca asistent universitar și lector între 1992 – 1997 la Facultatea de Fizică – catedra optică spectroscopie și lector cu delegație la Facultatea de teologie ortodoxă. După o specializare în domeniul investigațiilor științifice în restaurare-conservare la Paris, în 1997 a primit o bursă federală în Elveția unde a făcut un master de doi ani în Științele Mediului și a continuat cu doctoratul în Științe Atmosferice, la faimoasa EPFL (Ecole Polytechnique Federale de Lausanne). La Laussane s-a ocupat de poluarea aerului și de schimbările climatice fiind implicat pe această direcție încă din anul 1999, iar în 2004 a obținut titlul de doctor la EPFL în științele atmosferice. Teza lui s-a focalizat pe tehnica laser (LIDAR) de măsurare a atmosferei terestre și a fost implementată la cel mai înalt observator atmosferic din Europa, cel de la Jungraujoch la 3.600 m altitudine în Alpii elvețieni.
Fizicianul cu doctorat în științe tehnice lucrează deja de mai mulți ani în Elveția, acolo predă cursuri de fizică aplicată la Înalta Școală de Inginerie și Gestiune din cantonul Vaud (HEIG-VD), dar mai are și un business de succes, vechi de 12 ani, derulat prin firma EnviroScopY SA din Elvetia și SC EnviroScopY SRL din România (Iași). Ambele firme s-au focalizat pe diverse proiecte de cercetare și dezvoltare, dar oferă și o gamă largă de echipamente pentru monitorizarea mediului. Mai nou, firma lui Ioan Bălin și-a transferat filiala din România de la Iași la Ocna Șugatag și speră ca și Maramureșul să beneficieze de proiecte inovative în parteneriat public-privat.
La prima vedere, Ioan Bălin poate părea un om nemulțumit cu anumite aspecte din activitatea lui, dar, de fapt, așa l-am perceput, este doar încărcat cu foarte mult entuziasm și energie. Este o persoană, în mod sigur, în continuă căutare și “alergare”. Își dorește mai mult, cercetează, se întreabă, caută soluții pentru a face ceva și pentru Maramureș, pentru Sighet. Am stat de vorbă destul de mult timp și, la final, ne-am propus să demarăm împreună niște proiecte. Nu știu ce vom reuși, dar am mare încredere când tratez cu un absolvent eminent de… ”Dragoș Vodă”. Știu că suntem mici în lumea asta relativ imensă dar, fiecare acțiune, idee, pentru care luptăm și pe care ne dorim să o concretizăm e un pas pentru a mișca lucrurile, pentru a ne bucura de schimbări pozitive.
Ion Mariș (IM): Domnule Ioan Bălin, cum s-a întâmplat, cine v-a facilitat apropierea de fizică? A fost… dragoste la prima vedere?
Ioan Bălin (IB): E foarte clar că entuziasmul tânărului proaspăt numit profesor Ioan OPRIȘ a aprins flacăra interesului pentru fizică. Ambianța competitivă de studiu din acele vremuri și dorința unui copil de la Budești de a deveni „domn” au întreținut și ele focul pasiunii. Dragoste la prima vedere cu fizica nu știu, dar, sigur, de 30 de ani pare o căsnicie durabilă. 🙂
IM: Profesorul de fizică de la Liceul ”Dragoș Vodă”, dr. Ioan Opriș căruia i-ați fost elev, azi profesor universitar la Universitatea de Medicină Veterninară București și profesor asociat la Universitatea din Miami – USA, mi-a vorbit, în urmă cu câteva luni, deosebit de elogios despre dumneavoastră. Colaborați?
IB: După mulți ani ne-am revăzut la Lausanne, în 2018 și am depănat amintiri frumoase. Domeniile noastre sunt complementare, dar putem avea interese comune. Dânsul e în mod „turbo” în mediul academic și de cercetare în biofizică în timp ce eu în fizica aplicată și business pe mediu. Prof. Opriș circulă cu avionul pe tot globul, în timp ce eu cu mașina și doar în Europa. El merge cu viteză spre Nobel eu sunt cu „încet, dar sigur” în spirit de cetățean elvețian.
IM: Ați absolvit Liceul ”Dragoș Vodă” în anul 1987 și apoi ați ales Iașul. Nu era mai convenabil Clujul?
IB: Aici e o poveste mai lungă. De fapt, eu am picat la București în vară și cum erau rămase niște locuri pe toamnă la Iași am decis să merg la loterie (zeci de candidați pe loc). Culmea e că am reușit și atunci am realizat cât de important e să poți să te ridici din “groapă” și să continui lupta, că gropi viața îți pune destule la dispoziție.
IM: Domnule Ioan Bălin sunteți un om de… poveste. O televiziune din România v-a găsit în Elveția și v-a distribuit în “rolul principal”. Ce făceați acolo, în creierul munților?
IB: Da, era nu o televiziune din România, ci chiar Televiziunea Română, dra. Irina Nistor de la emisiunea „Cu ochii în 4” prin 2003. Eram, de fapt, la Observator, la 3.600 metri pe final de teză. Cameramanul era cel care a filmat în studioul 4 la revoluție. Eu am crezut că emisiunea va fi despre schimbări climatice. Până la urmă am jucat rolul, fără să realizez, unui bun român (super-maramureșeanul de pe acoperișul Europei), exemplu pentru migrația românească foarte blamată la acea vreme, înainte de intrarea României în EU. Cu toate acestea am reușit să transmitem încă de acum 15 ani de zile că plouă la 3.600 m, în anul 2003, și ghețarul Aletsch, cel mai lung din Europa, se topea în ritm accelerat!!!
IM: Sunteți specialist în schimbări climatice și poluarea aerului. Aveți un puternic background. Vă ajută asta în relația cu România?
IB: Da, dar de fapt e invers. Asta a ajutat România. Deși nu-mi place să mă laud, chiar detest, nu am cum să nu vă spun ca în anii de după teză am încercat și reușit să conving un grup de tineri cercetători ambițioși de la Măgurele (INOE) să se lanseze în cercetarea atmosferică și acum sunt lideri europeni și mondiali în ceea ce fac. Au obținut multe finanțări și mă mândresc cu realizările lor. Am avut și vreo 3-4 colaboratori pe care i-am îndrumat să ajungă și ei doctori în științe tehnice. În fine, prin implicarea în România în acest domeniu, am reușit să creez și să păstrez în acești 12 ani, în medie, vreo 10 locuri de muncă.
IM: Ați avut destul de multe proiecte implementate în România. În ce au constat acestea?…
IB: SC EnviroScopY SRL de prenume ESYRO, născută în 2006 la Iași, a avut proiecte de cercetare, dezvoltare, inovare, mai ales în partenariat public-privat. Am ales ca exemple primul și ultimul proiect. În 2007 am reușit să cartografiem cu înaltă precizie toată albia Dunării de la Drobeta la Tulcea. Un șantier faraonic cu două avioane și echipe la sol. Rezulatele sunt folosite de Ministerul Apelor pentru a identifica zonele inundabile și măsurile de protecție a populației și de reabilitare economică și ecologică a luncii Dunării (proeictul REELD).
În 2019, vom finaliza un proiect comercial privat mandatat de către ESA (European Space Agency). Este vorba de realizarea unui telescop zis „ Fly-Eye” (ochi de insectă), care trebuie să vadă o minge de tenis la 1.000 de km pentru a fi capabil să detecteze un asteroid de zeci de metri dimensiune cu 2-3 săptămâni înainte de a lovi planeta noastră. ESYRO a fost responsabilă de modulul opto-mecanic, oglinda principală, care este deja executată și livrată la partenerul italian. Multe din proiectele noastre pot fi consultate pe www.enviroscopy.ro.
IM: Cum a apărut ideea unui business în paralel, Elveția – România? Este totuși România atractivă?
IB: Da, a fost o perioadă intensă și încă mai este nevoie, mai ales în domeniul mediului, de multă tehnologie și know-how din Elveția spre România. Sigur că acum au apărut foarte multe firme pur comerciale concurente, unele chiar oportuniste. EnviroScopY combină cercetarea cu soluția. Diferența este exact ca între dispensar și spital. Dacă e serios și grav mergi la spital, adică vii la noi.
IM: În oferta firmei EnviroScopY se menționează că sunteți “activi în domeniul produselor și serviciilor de monitorizare a parametrilor de mediu”. Dați-ne mai multe detalii, vă rog!
IB: Sigur, adică monitorizarea elementelor de mediu aer – apă – sol. De exemplu, stații meteo sau de măsură a poluării aerului. Măsurători de radon (nu prea se știe), un gaz radioactiv cancerigen care se strecoară în casele oamenilor și soluții de a scăpa de el. Noi efectuăm și eșantionări și analize de apă și sol, iar o bună perioadă am fost lideri în bilanțuri de mediu și studii de impact.
IM: Cum se împacă business-ul cu activitatea didactică, de cercetare și dezvoltare?
IB: Se împacă doar dacă lucrezi zi și noapte, inclusiv în week-end. E un avantaj, totuși, să fii la catedră și să dai studenților exemple reale pe care le-ai făcut tu. Eu, de fapt, am înțeles acum că la modul ideal, un profesor ar trebui întâi să activeze în economia reală și apoi să aibă pretenția că are ce sa învețe pe alții. Din păcate, școala e paralelă de multe ori cu viața economică, de unde ni se trag toate problemele social – economice. Noi avem, de exemplu, probleme de sănătate, economice, relaționale, societale, de minorități, educație civică, gestiunea informațională, de resurse energetice, climatice și de nutriție. Ori, noi facem zeci și sute de probleme de fizică, chimie, biologie, matematică etc., fără a explica de ce și motivația pentru ce!!!
IM: Schimbările climatice sunt chiar atât de… agresive în acest moment sau e vorba, mai mult de… prevenție?
IB: După mine, DA, e o problematică reală. În schimb, nu știu dacă prea-incriminatul CO2 este buba problemei. Eu consider că mai importantă este molecula de apă H2O și problematica perturbării ciclului apei în natură, care este capitală pentru că e non-lineară, mai complexă și mai palpabilă ca efect direct. De fapt, apa este o moleculă cu efect de seră și, cu cât e mai cald, cu atât avem mai multă apă în atmosferă, care generează căldura și tot așa un ciclu infernal. Acest ciclu numit și feedback pozitiv, în termeni științifici, duce la inundații și secete, adică la fenomenele extreme cu care ne confruntăm. De fapt, fenomenele extreme sunt de genul rar și rău. Asistăm la un fel de digitizare 0-1 a atmosferei. Ori murim de cald ori de frig, ori nu avem deloc zăpadă ori munți de aur alb, ori nu plouă deloc luni de zile, ba avem indundații severe etc. Unde sunt fenomenele soft de mică intensitate și mai dese? Ar mai fi doi alți parametrii de urmărit, ozonul (vara) și aerosolii (iarna), care afectează direct sănătatea oamenilor și care sunt exacerbați de schimbările climatice. Remarcați că eu folosesc termenii perturbare – schimbare și nu încălzire globală, după mine, un termen ”politiquement correct”, baza de lucru, aș zice, a unor secte de sorginte ecologică. Ca simplu observator pe o bază de timp de jumătate de secol, pare-mi-se că diversitatea climatică s-a redus simțitor, parcă cele patru anotimpuri au devenit două. Ghici ciupercă care sunt acestea?!
IM: Elveția mi se pare a fi o țară destul de reticentă cu străinii. Cum sunt priviți românii? Cum i-ați… “convins” pe elvețieni?
IB: În pofida unor idei preconcepute, Elveția nu este reticentă deloc pentru că, un sfert din elvețieni sunt străini sau foști străini deveniți cetățeni elvețieni după cam 10-12 ani de sejur. Deci, nu există nicio țară în lume mai primitoare ca Elveția. Aș înlocui termenul „reticență” cu „exigență”. Da, Elveția este extrem de exigentă cu respectarea legii și a regulilor de viață și de muncă. Comunitatea română din Elveția este în mare parte o elită (nu doar intelectuală) a diasporei românești și este foarte apreciată. Personal, nu știu dacă am convins, dar am încercat să respect regulile elvetice și am muncit foarte mult. A contat și faptul că din prima secundă m-am îndrăgostit de sistemul democratic și civic elvețian și de întreg setul de valori. Apropo, eu nu am să înțeleg niciodată de ce EU nu „plagiază” acest sistem de democrație directă participativă, de vot prin corespondență și de guvernare proporțională votului care excelează de la 1291 într-un mediu multietnic cum este Elveția?! Dar am putea vorbi mult despre acest model politic care, se pare că devine din ce în ce mai cerut pe piața democratică europeană.
IM: Cu puțin timp în urmă ați inaugurat sediul firmei de la Ocna Șugatag. Cum poate beneficia Maramureșul, Sighetul de know-how-ul dumneavoastră?
IB: În 2018 am mutat firma din Iași la Ocna Șugatag, chipurile, să moară acasă. Însă, eu sper că altfel n-o spovedește nimeni că e păcat mare să nu încercăm un nou ciclu și în Maramureș cu proiecte specifice zonei. În primul rând, am luat contact cu Universitatea de Nord din Baia-Mare și UBB din Cluj pe partea de cercetare – dezvoltare – inovare. Apoi, cred că mi-aș dori mult să ajutăm la relansarea învățământului profesional cu un proiect pilot în parteneriat cu un liceu din Sighet pe o meserie necesară și cerută pe piața muncii sau tradițională specifică. Apoi, sunt câteva urgențe: restaurarea – conservarea patrimoniului în lemn al Maramureșului, dezafectarea minelor, mai ales a celor radioactive (radonul) și a altor zone poluate, o stație de analiza calității aerului și apei și de meteorologie la Sighet și… de idei chiar nu duc lipsă, doar că nu mai am 25 ani.
Fizicianul doctor Ioan Bălin continuă să îmi vorbească foarte convingător despre perspectivele extraordinare pe care le are România, Sighetul. Oportunitățile trebuie… exploatate, mă avertizează cu o retorică tipică omului de afaceri, iar discuția noastră ar trebui – așa cădem de acord! – să aducă și rezultate extra jurnalistice. Continuăm în aceeași notă optimistă. Am devenit prieteni!
IM: După pasiunea ta extremă pentru fizică, ce urmează pe locul doi?
IB: Strict pe partea profesională și a centrelor de interes, eu sunt din fire foarte curios și deci, tot ce ține de fizica aplicată mai ales în domeniul mediului și al patrimoniului cultural, mă interesează. Deviza firmelor mele este, de altfel „Să construim viitorul, păstrând trecutul!”
IM: Care sunt atuurile unui cercetător?
IB: Un cercetător în domeniul cercetării aplicate trebuie în primul rând să fie capabil să identifice o problemă societală reală și să caute soluții. Dacă elaborarea soluțiilor e costisitoare, trebuie să fie capabil să obțină finanțări sau măcar co-finanțări, să facă parteneriate și să fie atent cu proprietatea intelectuală a rezultatelor cercetării. Trebuie să fie așa de pasionat încât să lucreze zi și noapte, pe ploaie și zăpadă, pe caniculă și în week-end și să reușească în aceste condiții să aibă și o viață de familie. Să știe să comunice, să publice și să vândă rezultatele și, ideal, să le aplice în produse și servicii cu parteneri industriali sau să lanseze un start-up care să valorizeze. În fine, ideal ar fi să fie cu adevărat inovativ (să rupă gura târgului de genul celor de la mărul mușcat) sau măcar să facă o treabă de tip 3A: Altfel – Altundeva – Altceva.
IM: Bugetul pentru R&D trebuie să fie… consistent?
IB: Din păcate, pentru cercetarea aplicată trebuie pe lângă pasiune, voință și idei, și materiale și echipamente. Oamenii trebuie să fie motivați și de salarii și trebuie să aibă „jucării performante” cu care să lucreze. Inovativ aici ar fi să poți face mult cu puțin, nu e exclus și ține de eficiență.
IM: Ești specialist LIDAR. Spune-ne mai simplu, despre ce este vorba?
IB: Văleu! Apoi LIDAR-ul ăsta e văr din frați cu RADAR-ul. Diferența e că tehnica Radar se folosește de micro și radio unde, în timp ce tehnica Lidar e pe bază de laser (adică, de lumină de fapt). Instrumentul are un emițător laser pulsat și ca receptor un telescop. Laserul trage într-o țintă sau în atmosferă, de exemplu, și telescopul recuperează ecoul/retro-difuzia. Aplicațiile Lidar sunt multiple. Se pot determina dimensiunile geometrice ale unui aerosol – cristal de gheață – nor, dar și proprietățile optice și concentrațiile lor. De exemplu, cu Lidar-ul folosit pe avionul din proiectul cu Dunărea, am reușit să facem topografia albiei, dar se poate determina și anvergura vegetației (biomasa). Practic, avionul tocmai sosea din Georgia unde a măsurat arborii dintr-o pădure. Dar nu cred că e nevoie în Maramureș de Lidar pentru păduri din motiv că se pot număra câți arbori au mai rămas și manual de către pădurarii noștri. (Râde)
IM: Te consideri un om împlinit?… În ce constă împlinirea individuală?
IB: Pe partea profesională cât de cât e OK. Deși aș fi vrut să fiu actor, oameni ca profesorii Opriș, Vișovan, Motogna, m-au plasat pe altă orbită. Nu-i bai! Sunt bucuros că am o mică familie și m-aș fi considerat împlinit cu adevărat dacă aș fi avut o șatră de plozi. Acuma am rezolvat oarecum partea cu “plozii”, că am avut mii de studenți atât în România, dar mai ales în Elveția, în cei 10 ani de catedră academică. Toți studenții mei sunt de fapt copiii mei, dar soția mea nu știe și nici ei. Pe frustrarea cu actoria mă duc la cursuri ca pe scenă. Atâta timp cât nu dă nimeni în mine cu ouă stricate sau ”porodici”, continui așa. Împlinirea individuală în viața în care nu am ales să venim și nici nu prea dorim să plecăm, oricum, e să ai un job care să-ți placă și să știi să-l faci bine, o familie cu urmași și cât mai multă lume care să te pomenească pentru lucrurile bune, pentru ajutor sau, pur și simplu, pentru că te-au cunoscut. Ideea e să lăsăm cât mai multe urme pozitive, materiale și imateriale, generațiilor viitoare.
IM: În ce țară ți-ai dori să te stabilești, la un moment dat, definitiv?
IB: Nu știu, pentru că eu sunt stabilit în Elveția, dar e dificil, pentru că eu, de fapt, încă nu cred că am plecat cu adevărat din România. E o stare de ambivalență pe care cred că cei din diaspora o cunosc: trăiesc în Elveția cu problemele din România!
IM: Ce gen de business ai iniția la Sighet – Ocna Șugatag, făcând abstracție de preocupările actuale?
IB: La Sighet, poate un birou de consultanță de mediu pentru privat și instituții publice sau/și un parteneriat public – privat cu un liceu pentru un proiect pilot de învățământ profesional. La Ocna, mai adecvat ar fi un micro-centru de sănătate pentru detoxifiere și prelungirea speranței de viață a maramureșenilor.
IM: Se spune că Maramureșul are un peisaj asemănător cu cel din Elveția. Adevăr sau… mit?
IB: Puțină geografie helvetică. Elveția are trei mari elemente geografice: Munții Jura (1.600-1.800 m max), Munții Alpi (peste 4.000 m) și între cele două lanțuri muntoase este Podișul Elvețian (400-800 m) care se întinde de la Geneva la Zürich. Maramureșul duce mult cu Jura. Ghiciți unde stau? La St-Croix (Sfânta Cruce), o localitate la 1.000-1.500 m în Jura (partea din canton Vaud) unde sunt și piste de ski de fond și alpin. Peisajele, vara, sunt verzi și toamna, adevărate acuarele. Deci, adevărat pentru Jura elvețiană și mit pentru Alpi, care sunt granitici, impresionanți, dar fără verdeață.
IM: Întreabă-te ceva… super interesant!… și răspunde!!
IB: De ce am răspuns la acest interviu?… De plăcere și din respect, în amintirea unor vremuri (adolescența) – locuri (Sighet) – oameni (dascălii mei de la ”Dragoș-Vodă”) care marchează o viață de om.
IM: Mulțumesc mult domnule Ioan Bălin pentru discuția deosebit de interesantă pe care ai… întreținut-o. Sper să reușim și să colaborăm cu diverse proiecte!
IB: Deja am început cu acest interviu! Vă doresc un 2019 fericit cu multă sănătate necesară punerii în fapte a multor gânduri bune și ”La mulți ani!” de Sf. Ioan la toți ionii pozitivi și negativi…
Numa’ bine, rău la nimé!
Ion MARIȘ
Adaugă comentariu