Profesor Dr. IACOB DERMER
S-a născut în 1891 la Ipoteștii Sucevei, a absolvit studii juridice la Cernăuți, a continuat studii filologice la Viena, a revenit la Cernăuți și a făcut un doctorat în filosofie, apoi a fost mobilizat și trimis pe front. După terminarea războiului, în urma absolvirii unor noi cursuri și examene, în 1920 a fost repartizat profesor de geografie și istorie la Liceul „Dragoș Vodă” din Sighet. Fire deschisă, comunicativă, mare amator de drumeții și bun cunoscător al tainelor naturii, tânărul profesor Iacob Dermer, care venea și dintr-un mediu multicultural asemănător, și-a câștigat repede simpatia noilor săi elevi, pe-atunci numai băieți.
A fost și un pasionat și bun fotograf, multe din pozele sale au fost folosite în publicațiile vremii. Sesizând nevoia acută a unui manual de geografie pentru elevii de aici, a pornit la documentarea și elaborarea unui astfel de manual, dar bogăția materialului adunat și colaborarea cu inginerul Ion Marin de la Vișeu, îl determină să-l transforme într-un adevărat studiu monografic, tipărit sub semnătura celor doi la „Cartea Românească” în 1934, sub titlul „Maramureșul românesc”.
A bătut cu pasul întreg ținutul, a făcut diverse măsurători și schițe, hărți, tabele și sute de fotografii, o parte dintre ele completând fericit textul lucrării, a cules informații din arhive, din instituții ale administrației, dar și de la simpli cetățeni de-ai locului, rezultând o lucrare foarte necesară atunci Maramureșului și poate și mai necesară țării și noilor instituții, Maramureșul fiind atunci un ținut prea puțin cunoscut acestora. După câțiva ani avea să scoată totuși, împreună cu învățătorul Petre Lenghel-Izanu, și un manual de geografie a Maramureșului pentru clasa a IV-a primară, cel pentru clasele secundare fiind elaborat tot în anii aceia de către profesorul Gheorghe Vornicu de la Școala Normală.
Dar Iacob Dermer a fost o prezență activă și în conducerea Astrei maramureșene, în Asociația Presei, fiind mulți ani bibliotecarul Clubului Ziariștilor dar și un prolific ziarist, mereu prezent în coloanele „Gazetei Maramureșene”, ale „Astrei Maramureșene”, ale „Graiului Maramureșului” sau „Frontul Maramureșului”, dar și în publicațiile naționale: „Lumea românească”, „Dimineața”, „Adevărul”, „Cuvântul” sau „Die Stimme” din Viena, al căror colaborator (corespondent) local a fost. Deși evreu de origine, ziaristul Iacob Dermer a fost unul dintre cei mai virulenți combatanți ai baronului local, Groedel, al modului în care acesta exploata pădurile și, mai cu seamă, al căilor și mijloacelor prin care acesta a ajuns în posesia lor. A scris, în 1932, în „Astra”, aproape vizionar despre Hitler: „Se poate întâmpla ca acest Adolf Hitler să rămână numai un episod în istoria atât de zbuciumată a Germaniei învinse, dar se poate și ca Hitler să însemne, nu numai pentru Germania, ci și pentru toată lumea, începutul unei epoci noi, adică trecerea de la un sistem parlamentar la un sistem de conducere a statului printr-un singur partid, într-o formă sui generis, diferită de cea încercată de Lenin și Mussolini.”
În câteva articole din „Graiul Maramureșului” a criticat atitudinea excesiv de tolerantă a autorităților față de „Boicotul împotriva limbii române”, numit așa într-un articol din 1934, publicat în „Graiul Maramureșului”, din care cităm: „Cerem ca școala să-și facă pe deplin datoria în ce privește menirea ei ca factor al culturii românești. Cerem sancțiuni aspre împotriva tuturor acelora care întrebuințează sau admit întrebuințarea limbii maghiare în școlile românești. Vom fi neîmpăcați urmăritori ai tuturor acelor care nu se vor conforma acestei juste cerințe, le vom publica numele și vom insista să fie mutați de aici și înlocuiți cu alții mai conștienți de menirea lor”.
Demn de relevat este și faptul că numele lui n-a fost găsit pe nici o listă electorală și n-a fost înscris în niciun partid și n-a fost implicat în niciun proces de presă. După august 1940, a fost obligat să se refugieze. Fiind un bun cunoscător al locurilor și munților de pe granița de nord, a încercat să ajungă, pe jos, la Cernăuți și i s-au pierdut urmele. Se zvonise că a fost prins prin munți de soldați ucrainieni și fiindcă s-au găsit asupra lui aparatul de fotografiat și ceva hărți ale zonei, a fost crezut spion și împușcat. Nu suntem siguri că așa s-a întâmplat și nici că ar fi fost evreu. Știm însă că activitatea sa de profesor la liceul nostru și articolele sale din presa vremii, deci întreaga sa activitate desfășurată timp de două decenii și pusă în slujba Maramureșului, constitue dovada cea mai clară că profesorul Iosif Dermer a fos un bun cetățean român și merită să ne amintim din când și de el.
Ioan ARDELEANU-PRUNCU
Adaugă comentariu