Actualitate CNDV 100

#CNDV100 – Promoția 1950 – 1951

image_printPrinteaza

Absolvenții Liceului Mixt ”Filimon Sârbu” (azi, Colegiul Național „Dragoș Vodă”), promoția 1950 – 1951.

Cei care recunosc personajele din imagini sau sunt doritori de alte comentarii (pozitive) sunt invitați să ne scrie pe adresa redacției: office@salutsighet.ro

Salut, Sighet!

Fotografii din arhiva personală a doamnei Monica Iablonschi.

oferta-wise

5 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • In randul de jos Mihai Popsa, fratele partizanilor eroi ai rezistentei anticomuniste Vasile si Ion Popsa

  • Multumiri pentru Salut,Sighet! si D-nei Monica Iablonschi, pentru bucuria ca reusesc sa-mi revad unii dintre distinsii profesori, colegii de clasa, dupa multa vreme, fie si numai in acest tablou de absolvire, unde, in mod firesc, trebuia sa ma regasesc si eu. Multi elevi din clasa din care faceam parte au fost arestati, unul sau doi in lotul Visovan, in 1948, iar altii in lotul Popsa, in 1949, mai multi (8 sau 10) si, astfel, efectivul clasei s-a diminuat si clasele a IX-a s-au reconfigurat; de aceea cred ca unii dintre elevii din tablou imi sunt numai colegi de liceu si nu si de clasa. Cu cativa dintre ei m-am mai intalnit, de mai multe ori, peste ani.
    Nu am reusit sa descifrez multe nume, chiar cu o lupa ce o am la dispozitie; varsta, vederea… M-as bucura daca s-ar putea si s-ar pemite scrierea numelui la toti, pe acest Site, si pentru cei cunoscuti din cele doua tablouri de mai jos.
    Cu siguranta ca cei trecuti in cele 3 tablouri sunt majoritatea trecuti si la cele vesnice si-mi exprim un omagiu pentru acestia, cu rugamintea ca Domnul Sa-i aiba aproape si Sa-i ocrotesca. Felicitari pentu cei care au razbit si au ramas in viata, cu toate greutatile cu care aceasta ne insoteste si le doresc inca multe victorii in lupta cu ea (de acuma este cu adevarat o lupta, tot mai grea), numai in liniste si bucurii, impreuna cu cei dragi. Ar fi frumos sa se prezinte cat mai multi la aniversarea de 100 de ani ce o pregatesc profesorii CNDV, Sighet, in asocierea cu administratia locala, cred. Ar fi printre cele mai reprezentative si asteptate exemple ale generatiilor acestei scoli, dovada de rezistenta, de sarguinta neintrerupta, de batalie, de cucerire a lumii cu ale ei taine si nu ma indoiesc de faptul ca vor avea multe si exceptionale „trofee” de aratat.

    Noi suntem in USA, cu statut de rezidenta, cu domiciliul la fiica noastra si nu am putut merge in tara, ca in fiecare an, din cauza unei fracturi ce am facut la o mana, acuma fiind in recuperare. Pot si eu sa ma laud cu cateva lucruri : Cu famila intemeiata mai tarziu, doi copii cu pregatire solida, un nepotel si doua nepotele; incheierea totusi a liceului si a facultatii, cu multe greutati, si acestea tarziu, reusind sa predau matematica la un liceu, dupa varsta de 33 de ani. Intre timp, am reusit sa obtin „diploma de puscariasi”, politic, de mai multi ani; deci cateva realizari, unele modeste.

    Barcan Gheorghe, prof. de matematica, pensionat, fost elev al Lic. Dragos Voda, Sighet.

  • Amintiri tarzii, ramase in memorie, din scoala, despre profesori, colegi…
    – Domnisoara Dr. Irina Berinde, situata pe poza in randul 1, pozitia 4, stanga, cu doctorat in matematici, asa cum atunci se obtineau doctoratele, preda matematica la Lic. Dragos Voda, dupa 1944; am avut onoarea si norocul sa audiez cursurile dansei, cu un mare impact in materie, dar si prin comportamentul sau uman de exceptie. Dansa, impreuna cu D-na prof. Kindris Aurelia, rand 2, poz. 5, dreapta intretineau o atmosfera spiritual religioasa in scoala, in acea peroada in care se forta spiritul ateu in politica vremii. Conducea asociatia religioasa „Reuniunea Mariana”, ca pavaza impotriva protestantilor ce contestau cultul sfintilor, in special al Fecioarei Maria.
    – Am avut ca profesor de matematici si pe D-l Balea Grigore, situat in poza nr. 2, primul rand, un exceptional metodist si pedagog in predarea cu mult succes a acestei discipline. Absolvent al Facultatii de Teologie Gr. Catolica, a fost impiedicat sa-si implinesca chemarea si, desi cu o familie f. frumoasa, a refuzat sa se converteasca si a urmat cursurile Facultatii de Matematica, la fara frecventa, cu examen de licenta. La dansul mergeam saptamanal pentru o ora de religie, impreuna cu colegul de clasa si prieten cu mine, Ionica Hotea, dupa suprimarea si sanctionarea predarii religiei in scoli, pana la plecarea noastra la necazuri.
    Cat de eficienta, formativa si autodidactica a fost pentru mine pregatirea facuta de cei doi profesori, mai ales, ca si de ceilalti profesori de altfel, rezulta din continuarea studiilor ce le-am facut dupa 5 ani de intrerupere, cu greutatile si uitarile ei. Imediat dupa eliberarea din martie 1954, am promovat in acelas an clasele a IX-a si a X-a,cu examen de maturitate, in lunile mai-iunie, respectiv in luna iulie, in mod onorabil. Dar am continuat si cu admiterea la Facultatea de Matematica-Fizica, imediat, cu examen din Matematica, Fizica, L. Romana si L. Rusa. Am reusit pe locul 60, din 180 de locuri, cu peste 600 de candidati.
    La intai octombrie eram student si am continuat studiile pana in semestrul I al anului IV, inclusiv, dupa care am fost abuziv exmatriculat din facultate, din acest ultim an, pe baza de minciuna, adevaratul motiv fiind refuzul meu de a colabora cu securitatea; eram unul din cei mai buni studenti din an, neavand nici-o nota sub 8, majoritatea lor fiind de 10. Subliniez ca situatia n-a fost intamplatoare si ca, in afara efortului si determinarii mele, a fost pregatirea solida, logica si stabila ce mi-au fact-o profesiorii de la acest liceu, cu toata competenta, daruirea si chiar dragostea lor, care mi-au format si deprinderea „cum sa invat”, pe langa cele insusite, fapt ce m-a facut sa trec peste intreruperi, uitari, lasandu-ma intr-un fel de continuitate, ca intr-o forma aproape fireasca.
    – D-na profesoara Irina Bleotu, situata pe prima poza in randul 1, pozitia 2, dreapta, care preda Biologia, ne respecta mereu, chiar si atunci cand ne certa putin si lectiile dansei erau o placere sa le audiezi. Am avut odata o surpriza aparte; la o lucrare scrisa a propus un subiect de sinteza si a rezultat ceva mai neobisnuit: cea mai mare nota a fost de 8, una singura, a subsemnatului, toate celelalte mai pe jos. Eram un elev constiincios, dar nu aveam ambitii de fruntas si poate nici nu aveam aceste posibilitati, conditii, dar doream sa fiu in partea de mai sus a clasamentului, pe unde ma gaseam in mod obisnuit; nu proteja pe nimeni, indiferent cine si a cui era elevul.
    – Nu pot sa nu-l amintesc pe D-l prof. Ioan Biltiu Dancus, situat pe poza in randul 1, pozitia 3, stanga, licentiat de Sorbona la l. franceza, deosebit de iubit de elevi. Dansul ne citea „model” lectia, ne explica gramatica, vocabularul. Pretindea, pentru nota minima de promovare: cititul corect, vocabularul si gramatica la zi; mai departe, nota se modifica, crestea, dupa cat erai de original in rezumatul vorbit al lectiei, cu cat mai putine expresii din text. Foarte des ne dadea si explica fraze de constructie deosebita din l. franceza, pe care sa le memoram. De exemplu, expresia : „il n’y a rien de tel que d’avoir une bonne conscience”, n-am uitat-o pana azi, desi n-am prea folosit-o. Cu evenimentele din timpul lui Odoviciuc, se pare ca a fost dus prin Ucraina, dar la scoala n-a mai venit!
    Nu stiu de ce nu se afla pe tablou D-ul Mihail Tomoiaga, care a predat l. romana la clasa, un timp si a fost si director, pana in 1950. Expunerile dansului erau f. atragatoare, parca visatoare, avand si preocupari poetice; mi se pare ca a publicat si poezii, in versificatie. Nu iubea poezia „alba” si o critica, o numea poezie „neputincioasa”. Nu si-a pierdut sentimentele patriotice in transformarile socialiste brutale de atunci si a fost chiar avertizat pentru unele iesiri ale sale, ca director, in niste manifestari ce le jigneau pe acestea. Din cate stiu, o fiica a dansului a facut logodna cu un arestat politic, la inchisoare si l-a asteptat mult timp, pana la eliberare, dar, in cele din urma, evenimentul n-a mai avut cursivitate, in mod sigur in consens reciproc, onorabil de ambele parti, din motive doar de dansii stiute.

    Nici Domnul T. Turda, care a predat istoria si a fost si dansul director, nu se afla pe tablou. Avea un har deosebit in predare, folosind un grai simplu, de la tara; a dus cu dansul, la studii inalte, vocabularul taranesc din Sapanta, putin ajustat. Avea o metoda specifica de a suprima copiatul la lucrari de control, sau la teza; cine copia odata si era prins, nu mai copia altadata si nici spectatorii ceilalati, prezenti.
    -Popsa Mihai, situat pe poza in randul 4, pozitia 2, stanga, fratele „Fratilor Popsa”, eroi ai Maramuresului, care au mobilizat populatia de pe Mara, de pe Vaile Izei, Viseu si Borsa, cu arma in mana, impotriva „cotropirii” comuniste. Mihai imi era prieten, era un elev f. bun si constiincios; de multe ori avea o figura tematoare, speriata si era cu gandurile duse in alte parti. Vasile, fratele lui, a spus elevilor pe care-i organiza: „Pe Mihai lasa-l in pace, sa mearga la scoala si sa vina acasa; sunt destule doua jertfe pentru o familie”! Cat de repede i s-a implinit predictia: in luna aprilie 1949, Vasile a fost impuscat mortal la Ieud (turnatorie!), fratele lui, Ion, scapat atunci, a fost destul de repede arestat si se pare ca a murit pe la Penitenciarul Tg. Ocna. Au fost prinsi atunci si elevii Dunca Gv. „Sfaca”, Dunca Gv. „Drodu” si Tand. In curtea Casei Muzeu, unde a fost impuscat Vasile si arestati si ceilalti, donata de Dunca Gv. Patu din Ieud, se afla Monumentul reprezentat printr-o Troita din stejar, care aminteste si omogiaza, peste timp, locul acelei tragedii, a acelei ucideri, platite pentru fapte de inalta maretie nationala si pentru credinta.
    Mihai a facut Politehnica si, mai tarziu, a fost un timp detasat si pe la Viseu de Sus, unde eram si eu incadrat ca prof. de matematica, la liceul din localitate si la fel colegul si prietenul Ionica Hotea, incadrat ca magazioner la Trustul de Constructii, avand licenta in Drept, insa fara drept de a pleda la bara. Cat de placute erau intalnirile noaste pe acolo, la o cofetarie, un local, intr-o libertate pe care o largeam cat puteam din ingustimea ei, cu toata precautia necesara in comportament si discutii, pentru ca toti eram „muscati”, intr-un fel sau altul si, in mod sigur, sub observatie; era placerea „fructului oprit”.
    – Aurelia Chindris, situata pe poza in randul 3, pozitia 3, dreapta, o colega cu care m-am reintalnit dupa mai multi ani, tot ca si colegi, in anul IV al Fac. de Matematica-Mecanica, fiecare ducandu-si pana acolo suferintele si persecutiile lui, de un fel sau altul. Colegialitatea a fost din nou suprimata, eu fiind exmatriculat dupa primul trimestru din facultate si de peste tot, printr-o ticalosie a Securitatii, reusind sa-mi reiau studiile dupa 5 ani, prin Instanta. Colega Chindris, impreuna cu un alt coleg, Ilnitchi Felician, situat pe poza in randul 3, pozitia 2, dreapta, s-au intors la liceul de la care au plecat, care i-a trimis la studii prin pregatirea temeinica facuta si au intors aceasta pregatire, ceea ce li s-a dat, tinerilor elevi din noile generatii. Au facut-o cu pasiune, cu multa daruire, competenta si dragoste, pana la sfarsit, chiar cu un bonus, spre cinstea lor si onoranta aducere aminte. Au facut multi elevi ai acestei scoli acest nobil gest de recunostinta. Eu, dupa terminarea studiilor, prelungita, m-am incadrat tot in Maramures, la Liceul din Viseu de Sus, in vecini, tot pana la pensionare.
    – Marioara Ona, randul 2, pozitia 2, stanga, a urmat Biologia si nu stiu sigur pe unde a fost incadrata; se pare tot prin Maramures, cu aceeasi „misiune”.
    – Berinde Alexandru, randul 1, poz.1, stanga, un coleg disciplinat, solidar cu colegii lui si organizatorul multor actiuni placute cu colectivul clasei. Era premiantul clasei si nu stiu care a fost rezultatul confruntarii, dupa aparitia lui A. Ivassiuc. Avea conditii bune de studiu, cu laborator de chimie acasa. Tatal lui, invatator si inspector scolar, impreuna cu familia, ii asigurau un mediu foarte potrivit pregatirii, avand si potentialul intelectual pentru aceasta. Foarte ambitios, nu admitea sa fie depasit, in nici un domeniu. Jucam destul de bine sah si, intr-un joc cu el, i-am luat mai multe partide. Dupa vacanta, m-a provocat la revansa si cu greu i-am luat cate o partida, o remiza. Imi spune la sfarsit: am studiat teoria deschiderilor si a finalurior in partidele de sah! F. perseverent, cu o pregatire de exceptie, a acces la o Institutie de stiinta de varf din tara: „Institutul de Fizica Atomica Bucuresti”, unde a si ramas pana la sfarsit. Nu l-am intalnit niciodata dupa despartire, m-am interesat doar de el si sper ca traieste si se va prezenta la aniversare.

    – Oros Vasile, randul 2, pozitia 3, dreapta, bunul meu prieten si coleg de banca. A facut jurnalistica in URSS si a fost mult timp reprezentant al ziarului Scanteia, pentru politica externa, la Rio de Janeiro. Casatorit cu o fata din Viseu de Jos; dupa pensionare a lucrat un timp la Firma de Constructii de Case din lemn a patronului Vasile Pop, Rachita, un nepot de al meu, pe unde l-am intalnit de mai multe ori. S-au mutat la Vadul Izei si de mult timp nu mai stiu de ei.
    – Feher Gheorghe, randul3, poz. 1, stanga, talentat sportiv, fotbalist, a devenit profesionist in echipa Sighetului.
    – Minica Stefan, aflat in poza a doua din randul de jos, spre mijloc, cu figura lui specifica, mereu vesela si conspirativa, in apropierea lui fiind si Lica Oros. A facut ani grei de inchisoare si persecutitii, schingiuiri. Era si el cu grupul Popsa si se pare ca el a fost cu organizarea printre elevii, majoritate fiind colegi de clasa; discutii, nu cunosc bine problema.
    – Eugenia Nebuneli, randul 4, poz.3, dreapta, functionara la oficiul postal; am intalnit-o de cateva ori prin Sighet.
    – Potarca Mircea, randul 3, pozitia 4, dreapta, coleg bun, constiincios la invatatura si un sportiv performant, disciplinat. Executa cate 80 de flotari la paralele, de toata frumusetea. Eu m-am prabusit intre ele la prima incercare, dar am ajuns la 25, pana la urma si mai progresam, dar m-a oprit securitatea.
    – Melnic Felicia, randul 3, pozitia 3, stanga, tatal ei fiind profesor de l. rusa. A fost prietena a colegului Cucu, din Moisei, un matematician de forta. Din pacate, un incident bizar, stupid, petrecut ceva mai inainte, l-a trecut la cele vesnice, in grea suferinta; a fost inmormantat in Sighet, fiindu-le interzis parintilor sa-l duca la Moisei. O multime imensa l-a condus la cimitir. Medicul scolii avand mare vina in aceasta tragedie, a si plecat din tara, neputand suporta reprosul public; sotia lui era romanca, de pe Iza.
    – Simion Biltiu, randul 3, pozitia 1, stanga, un coleg disciplinat si silitor cu cartea, simpatizat de toti colegii.
    – Marina Victor, rand 3.poz.2. stanga, se pare provenit din Apsa, de peste Tisa. Era un coleg mai aparte; daca avea o surpriza, sau intervenea ceva neasteptat, sau putin asteptat, se rosea la fata, precum sfecla, un rosu cu totul deosebit; probabil se emotiona repede, in profunzime.

    Dupa plecarea de la scoala si urmarirea noastra de securitate, eu ma deplasam, impreuna cu tata, spre munte, pentru a ridica de acolo cantiatea de branza cuvenita pentru oile ce le aveam acolo. Mergeam cu multa discretie, pentru a nu fi prinsi si ne aflam deja in localitatea Borsa. Peste caruta aveam un coviltir, tata era in fata, cu vederea inainte, iar eu stateam in spate, supraveghind ce venea din urma. La un moment dat, observ pe trotuar, langa caruta, o fata rosie, care exprima surprinderea colegului Marina, cand m-a vazut. M-am intors spre tata si i-am spus ca m-a recunoscut un coleg, intorcandu-ma apoi spre el, sa-l salut. Dar nu mai aveam pe cine: blondina cu care era a ramas singura, in mijlocul strazii, iar mai departe, in josul acesteia, Marina galopa cu mare viteza spre centru,imbrancind lumea. Ma gandeam ca, fara indoiala, prietena lui a uitat ceva sa ia cu ea si a plecat, numai el, sa recupereze. Dar cum totusi am plecat mai demult, am luat-o pe trasee mai secundare si dupa mai multe invarteli am gasit un loc mai retras, de popas, unde caii se hraneau, se odihneau, la fel ca si noi. Dupa popasul mai prelungit, am iesit din incurcatura drumurilor si am urcat pieptis spre munte.
    M-am mai intalnit odata cu el prin Cluj, intamplator, cand eu eram student. I-am spus salut si el mi-a raspuns din nou cu roseata specifica, plecand ambii mai departe, in sensuri opuse; privind in urma, am vazut ca nu mai alerga; acum eram liber si nici nu era potrivit pentru un locotenent de armata, ce era, sa alerge pe strazi.
    Daca persecutiile criminale, draconice, nu se abateau asupra tarii, asupra credintei, a scolilor si asupra a toate cele ale noastre, pe tabloul de absolvire se aflau si elevii Hotea Ionica, Pop Ion Arvinte, Cora Alexandru, Bizau Ioan, Minica Stefan, Micu Vlad, subsemnatul si probabil si altii, asa cum se aflau la fel si pe mai multe alte tablouri, de la Licee si Universitati, spre cinste si nu spre rusine. Amintindu-i aici, ca si buni colegi, de clase, de scoli, de generatii, nu cred ca fac un abuz de exprimare, pentru ca acestia au onorat statutul de elev, de student, de om, au aparat credinta, sentimentul national, libera exprimare, libertatea, impotriva asupririlor de tot felul, multi platind cu grele sacrificii,cu jertfa suprema aceasta demnitate umana. Cei mentionati in lipsa pe „tabloul de absolvire”, se bucur de alte certificari de diferite incercari, rezistente, „recorduri” , uneori de viata.
    Alexandru Ivasiuc, randul 2, pozitia 3, stanga, tatal lui prof. de biologie. Cand am plecat din clasa, a IX-a, el era in cls. a VIII-a, nu eram colegi de clasa atunci; au dat insa cativa elevi examene peste vara si au trecut in clasa superioara. Era de o inteligenta sclipitoare, a avut premiul I pe scoala si facea la multi elevi din ultima clasa lucrarile, mai ales la literatura.
    Uneori parea imprevizibil, intr-un neastampar continuu, mereu in prospectare, cautare, tocmai din cauza acestui puternic potential intelectual; astfel, a participat cu elevul Coman Stefan la imprastierea prin oras de lozinci impotriva regimului. Colegul lui de aventura era din Moisei si mai tarziu, dupa eliberare, s-a stabilit cu familia in Viseu de Sus. Bolnav, a trecut prea curand la cele vesnice, in ocrotirea Domnului. A fos o inmormantare de toata maretia; era mai pe la inceput si traiam mai multi din cei chinuiti de acel regim prin temnite si munci de exterminare. Au fost prezenti colegi de suferinta, iar, in drum spre cimitir, sicriul lui a fost gardat pe lateral, in fata si in urma de acestia, iar langa mormant s-a auzit cantecul de despartire, trist, emotionant si profund, cantat la plecarea spre cele vesnice ale unui fost detinut politic, intr-o reculegere si liniste de mormant.
    Elevul Ivasiuc a intrat la Filozofie, unde, in timpul unei prelegeri, a combatut o teza marxista si a fost exmatriculat. A urmat medicina si nu stiu in ce an a abandonat-o; poliglot, a fost angajat ca translator si interpret la Oficii Consulare, apoi, in sfarsit, si-a gasit locul potrivit si cuvenit in domeniul literaturii, reusind numai in cativa ani sa realizeze multe romane, deosebit de apreciate de crtica de specialitate, interna si internationala, mult gustate de public. Fara tragedia cutremurului din 1977, ar fi devenit, fara indoiala, unul din cei mai prestigiosi romancieri, sau cel mai de seama, din mai multe puncte de vedere.

oferta-wise