Vreau să relatez câteva evenimente legate de un săliștean, despre care s-a păstrat o tăcere nepermisă, deși acesta a luptat eroic cu regimul de teroare încă de la instalarea lui, îndrăzneală ce a plătit-o cu viața.
Eu am amintit despre el în cadrul grupului celor trei partizani ce s-a format în Săliștea de Sus: Pașca Gheorghe, Iuga Dumitru a lui Anuță și Vlad Gheorghe a „Împăratului” (nu știu de ce avea acest adaos la nume). Au început acest „protest” din 1945-1946, fiecare cu motivația lui, justificată, s-au reunit în grup armat și au luat drumul codrilor. Împreună se puteau proteja și supraveghea mai bine, rezistând o lungă perioadă de timp, dar până la urmă au fost eliminați toti prin împușcare, fără somație.
Primul căzut a fost Iuga Dumitru, prin trădare, fiind toți trei la o famile de la marginea comunei, mai pe deal. Se pare că era puțin băut și a fugit direct spre ei, fiind inpușcat de securistul Ardelean, care a ajuns în partea finală șeful Securitătii din Baia Mare. „Merita!” După el a urmat Vlad Gheorghe, ucis pe dealurile comunei Romuli, și el prin trădare (o calitate parcă specifică românilor; au fost multe sute de mii cu astfel de „calități” și practici), unde se pare că era cioban la oi, împușcat fără somație. Ultimul a fost împușcat și desfigurat Pașca Gheorghe, tot prin trădare, tot prin zona Romuli; el, care cunoștea toate cărările și potecile pe dealuri și munți, pe unde tot umbla la vânătoare, a și condus micul grup de partizani. Au hotărât cu toții să nu tragă în urmăritori, decât în caz de pericol, ceea ce au și făcut. Pașca Gheorghe, înainte de a fi eliminat, a fost descoperit și înconjurat de securitate într-o mare „scobitură” a pământului, cu dublă intrare-ieșire, unde s-a instalat „familial” și pentru a scăpa a doborât de acolo câțiva securiști, ofițeri și subofițeri, apoi a fugit.
Cât timp au acționat împreună, mai coborau prin comune și potoleau zelul celor mai înfocați activiști, făcând cu ei exerciții la sol. I-au cam ascultat, pentru că au lăsat avertismentul: dacă nu vă potoliți, când mai trecem pe aici nu va fi nevoie să vă mai ridicați de la sol! Oamenii îi și protejau, le dădea sau îi lăsau să-și ia mâncare de pe unde aveau. Securitatea și miliția erau mai cu rezerve în a ieși pe dealuri după ei, având teamă de pușca cu lunetă a lui Pașca și de precizia lui extraordinară.
În aceste condiții, cei doi care erau cu Pașca erau mai „puțin văzuți”, fiind dominați total de personalitatea acestuia, prin curajul si colaborarea lui cu mai multe grupuri de fugari, elevi, studenți, țărani, fiind și armurier și având un „depozit” de armament din care îi aproviziona.
Pentru Vlad Gheorghe necazul a pornit de la alegerile din 1946, la care s-a furat cel mai mult din istoria tuturor alegerilor. Comuniștii ilegaliști, doar 800 de inși, la care s-au mai putut adauga câteva „racolări” au câștigat alegerile, făcând parte din „Blocul Democrat”, în centru cu acel mic grup de comuniști cu racolările lui și garanția succesului dat de prezența Armatei Roșii în țară, care-i proteja. Un cetățean din comună, a furat urna întreagă cu voturi (se fura cu urna nu cu votul, izolat sau în serie!) și a fugit cu ea, urmărit de Vlad Gheorghe, neînfricat și cu spirit de dreptate, împotriva acelui fals grosolan. S-a ascuns și nu l-a prins, dar el a intrat în vizorul securității, fapt semnificativ deosebit de relevant prin acestă acțiune plină de demnitate și curaj, dar care i-a pus informatorii pe urme, până când a căzut eroic, travestit în cioban. Prin această fermă si periculosă acțiune, Vlad Gheorghe și-a câștigat dreptul de a fi pus la un loc cu eroii și martirii acestui neam, aici pe pământ, în Ceruri având locul lor toți cei ce au luptat până la sacrificiu pentru dreptate, credință și neam, în răsplata Domnului.
În aceeași luptă eroică neînfricată au fost și Iuga Dumitru, pe care l-au fost „alergat” până la exterminare, datorită unei dispute mai agresive cu secretarul de partid comunal și Pașca Gheorghe care nu s-a putut despărți de arma lui cu lunetă, primită cadou de la nemți ca vânător neîntrecut, altfel un om pașnic, cinstit și demn.
Vlad Gheorghe a fost obligat să fugă pentru a-și proteja viața, în primă instanță, fiind acuzat că a devoalat și compromis grav procesul electoral în noul regim, „hoțul”, acum în demnitate publică, era și el pe urmele lui.
A rămas fără sprijin familia, soția lui fiind obligată să se descurce singură cu mare greutate în administrarea gospodăriei, având în supraveghere și creștere cei trei copii și suportarea persecuțiilor murdare ca soție a unui fugar politic primejdios. El nu o putea sprijini cu nimic și chiar atunci când „funcționa” ca cioban, decontarea „serviciului” se făcea o singură data în natură, la sfârșit (haine, un animal sau două) în luna octombrie, de „Sâmedru” și nici aceasta nu a prins-o, fiind împușcat.
Desigur și celălalt „hoț-erou” a fost răsplătit, fiind înscăunat primar al comunei, unde n-a stat mult în fotoliu, păstrându-și „năravurile”. A exercitat căsătoria unui cuplu sau două sub statut de bigamie (cred că nu pe gratis) și a sustras din cerealele adunate prin cote, făcând din acestea „țuică”. A fost condamnat la ani de închisoare unde la fel n-a stat mult, oameni cu astfel de apucături fiindu-le necesar și i-au folosit din plin „calitățile”.
Gheorghe Bărcan
Minneapolis Minnesota USA
Foto: Ion Mariș
Adaugă comentariu