„Marele blond cu un pantof negru” şi „Omul cu un pantof roşu” sunt două filme care ne-au făcut să zâmbim. Pe unii i-au făcut să râdă. Atât de mult, că râsul lor continuă şi azi, amintindu-şi de ele sau uitându-se la ştirile tv.
Într-unul din filme apare un blond mare cu un pantof negru. În celălalt omul nu mai e aşa de mare şi are într-un picior un pantof roşu.
Văzându-le, se poate trage deja concluzia că sunt unii oameni săraci care, din spusele lor la televiziune, trăiesc din ajutorul dat de Dumnezeu. Cu banii, ei îşi cumpără câte un pantof negru şi unul roşu. Uneori marele blond se micşorează şi nu mai e nici blond. E un blond decolorat (cam tare). Dar se vrea mare şi asta e ceva bun. „Per aspera ad astra” ziceau dacii, strămoşii romanilor, adică „Pe căi anevoioase către stele”.
Căile pot fi atât de anevoioase că visătorul la stele are în posesie (pentru deplasări în afara casei) o pereche de pantaloni roşii. N-am avut posibilitatea să îmi dau seama dacă acea pereche din material ultrarezistent are ceva fermoare pe la genunchi care-i fac purtabili ba toamna-iarna, ba primăvara-vara, după cum e vremea.
Rezumatul dat de https://ro.wikipedia.org/wiki/Marele_blond_cu_un_pantof_negru zice că „ Șeful serviciilor secrete franceze, […], plănuiește un complot pentru a-l discredita pe adjunctul său, […] (care, la rândul său, plănuiește să-l discrediteze pe […] pentru a-i lua locul la conducere).”
Cu alte cuvinte, în film e ilustrată lupta „care pe care”. Şi la noi e lupta asta. Din cinci în cinci ani. Are şi arbitru, care poate opri meciul în orice moment fără să dea socoteală. În schimb, dă amânări.
Dacă nu e pantalon, e pantof. Tot roşu. Şi filmul ăsta e cu agenţi secreţi şi cu ciondăneli cu gândul la discreditarea celuilalt. În prezentarea filmului „Omul cu un pantof roşu”, pe https://www.cinemagia.ro/filme/the-man-with-one-red-shoe-omul-cu-un-pantof-rosu-6478/
scrie: „Deoarece un prieten i-a făcut o glumă, Richard (Tom Hanks) trebuie să poarte la întoarcerea dintr-o călătorie un pantof roșu și unul negru. Un agent CIA trebuie să scape de cei care îl urmăreau și îl indică pe Richard ca fiind un curier important, datorită pantofului său roșu.”
Vedem că şi de data aceasta personajul principal vine de undeva. A stat acolo cu banii daţi (probabil) de Dumnezeu, şi când s-a hotărât să fericească poporul cu înţelepciunea sa traco-geto-dacico-carpato-danubiano-pontică, a ales ca semn distinctiv culoarea roşie. La pantaloni, în prezent. Pantofii încă nu se bucură de aceeaşi atenţie. Rămân amândoi de aceeaşi culoare.
Pentru filmul „Omul cu pantof roşu” inspiraţia a venit de la „Marele blond cu un pantof negru”. Omul poartă un pantof roşu pentru că n-are doi la fel, nici negri, nici maro, nici roşii. Se adaptează la situaţia dată. Are parte de clipe frumoase alături de Maddy. Nu ştim dacă frumoasa domnişoară are obiceiul să se arunce în zăpadă, pe spate, îmbrăcată în costum de baie. Poate nici nu contează asta, cât contează ce se spune în cronica de film de pe https://procinema.protv.ro/filme/omul-cu-pantof-rosu din care m-am inspirat pentru rândurile pe care tocmai le-aţi citit şi care se încheie aşa: „Richard are de facut faţă unor situaţii incredibile – care-i vor schimba total viaţa.”
Vedem, prin urmare, că purtatul a ceva roşu schimbă viaţa purtătorului.
Dar cu a noastră cum rămâne?
Horia Picu
Adaugă comentariu