De multe ori, în viață, ne credem superiori. Avem gânduri arogant exprimate, cuvinte spuse în contratimp si intenții care nu se pun în practică. Ne credem invincibili, simțim că nimeni și nimic nu ne poate opri. Ei bine, există momente în viață când Dumnezeu are alte planuri, când acesta ne arată unde ar trebui să fim. Faptul că asculți păsărelele, te bucuri de natură, râzi, plângi, suferi, iubești, urăști, toate acestea sunt sentimente care trebuie trăite și asumate.
Am venit pe această lume cu un scop și vom pleca atunci când misiunea noastră se va îndeplini. Nu sunt adepta superficialului, vreau să cred că viața trebuie trăită la maxim. Asta nu înseamnă să sari cu parașuta sau să faci lucruri extravagante care îți periclitează sănătatea. Viața este o artă pictată în cea mai frumoasă formă. Viața fiecăruia este tabloul propriei persoane. Tu alegi ce culori merită să fie pe paleta ta. Ce amintiri, ce oameni, ce sentimente și trăiri. Când spun că viața trebuie trăită intens, mă refer la plăcerea de a de a progresa, plăcerea de a explora. Când zic intens, mă refer la trăiri reale, substanțiale, nu concepute (doar) în mintea noastră.
Intens înseamnă să simți profund lumea din jur. Să simți emoțiile dinaintea unei provocări, să simți natura și tot ce te înconjoară. Să iubești cu adevărat, să râzi până îți dau lacrimile, să plângi de bucurie. Avem și multe încercări, trebuie să trăim și emoțiile mai puțin plăcute, pentru a ne dezvolta și a crește. Empatia e darul cel mai de preț pe care îl poți primi de la viață. Oamenii nu își vor aminti ce acțiuni „mărețe” ai realizat, ci cum i-ai facut să se simtă în preajma ta. Așa că fii bun, onest și cinstit. Poate nu vom avea parte de bucurii mereu dar… ce rost are viața fără mici supărări?…
Clara Fotache
Studentă Facultatea de Drept
Universitatea Babeș – Bolyai Cluj-Napoca
Sursa foto: https://pxhere.com/en/photo/2526
Adaugă comentariu