A apărut pe www.salutsighet.ro, pe 11 septembrie a.c., articolul „Cu un ghiozdan nu se face şcoală…”, semnat de „Un părinte (neafiliat politic) de absolvent”, articol la care vreau să adaug câte ceva sau să lămuresc nişte confuzii.
În primul rând, în spatele anonimatului putem scrie orice. Putem scrie despre orice şi despre oricine, chiar dacă facem sau nu facem parte din viaţa politică a ţării, a urbei. În fond, tot ce s-ar fi putut întâmpla dacă partidul s-ar fi supărat, ar fi fost ca semnatarul articolului să fie dat afară din partid. Dar, acest lucru nu se poate întâmpla pentru că părintele autor al articolului scrie că nu-i afiliat politic. Rămâne nerezolvată problema anonimatului. E doar „un părinte […] de absolvent”. Nici aici nu-i clar ce nivel de studii are absolventul.
Presupun că e vorba de un absolvent de liceu, care are un părinte revoltat pe starea învăţământului românesc, sau poate doar pe cel sighetean, la început de an şcolar 2023-2024.
De accord cu părintele neafiliat politic, prea sătul şi el, ca mulţ alţii, că de fiecare dată deschiderea anului şcolar adie sau chiar miroase atât de tare că îţi vine să faci un test de menţinere a respiraţiei ţinând nasul blocat. Când începe anul şcolar, musai să se ducă domnul X, doamna Y, reprezentantul partidului *** sau al partidului ƍ ƍ ƍ la deschidere, să spună ce grijă are statul, cum face, cum drege ca să fie bine tuturor factorilor implicaţi, dornici de noi şi măreţe succese.
Se laudă politichienii (n-am scris gresit!) că s-au renovat școli, au fost dotate cu grupuri sanitare – oare la ce ne așteptăm în secolul XXI? Sau noi suntem tot în epoca medievală…”
Exact. Lucruri normale, scoase în evidenţă în cuvântări stupide.
Părintele neafiliat politic zice că oferta ghiozdanului – cadou pentru clasa zero să nu fie un element de laudă, să fie o normalitate, iar cele necesare studiului să fie gratuite. Reiau aici o observaţie făcută de mai multă lume pe facebook. La Sighet, e deja imposibil să mai înţelegem cine le-a făcut cadou, pentru că cele două persoane care au pus poze cu ghiozdanele celor mai mici şcolari ai Sighetului zic, fiecare pe limba lui, cu partidul lui, că le-a cumpărat. Interesantă e observaţia cititorilor că ghiozdanele par a fi la fel… Cumpărate la fel, şi de ea, şi de el. La fel!
Despre normalitatea evocată de autorul articolului, eu consider că normalitatea acestei ţări va începe când fiecare părinte va putea cumpăra un ghiozdan copilului sau copiilor săi, nu să se ocupe obştea locală de problemă.
Procesul de învăţământ înseamnă mult mai mult decât manualele şcolare. E vorba de tot felul de culegeri de texte, de exerciţii şi probleme de matematică. Toate se găsesc în cărţi pentru care s-au investit nişte bani pentru a fi publicate. Sunt importante auxiliarele astea, dar pentru ele trebuie de dat bani, adică părintele să dea bani, că altcineva nu poate s-o facă. Trebuie un atlas la geografie, un echipament la sport, un dicţionar, cine să dea bani pe ele, dacă nu părintele? Trebuie să se înţeleagă că învăţământul nu va fi niciodată total gratuit!
…„ce înseamnă să faci performanță în laboratorul școlii – unde ai cu greu acces pe vacanță – cu păturile pe tine și caloriferul pe masă ca să nu îngheți?”se întreabă şi ne întreabă mai departe părintele de absolvent.
Nu cred că în Sighet există acum vreo şcoală unde elevii stau cu păturile pe ei. Le aduc de-acasă? Pleacă înapoi cu ele în fiecare zi? Le ţin la şcoală cât ţine frigul iernii? Unde? Caloriferul, ca să fie pus pe masă, ar trebui să fie doar electric. Cine plăteşte curentul? De pe masa de experimente ştiinţifice, unde se lasă apoi caloriferul? Vine elevul experimentator cu el de-acasă şi pleacă înapoi cu el?
Sigur, e posibil ca unii elevi intraţi acum în clasa zero să nu termine nici măcar învăţământul primar, cum bine zice părintele de absolvent, care nu mai are treabă în mod direct cu învăţământul, dar e îngrijorat de soarta elevilor care nu vor absolvi nici măcar primele patru clase. În caz că se întâmplă, asta ţine de elevii în cauză „şi de capacităţile lor intelectuale”. Când vom învăţa că nu suntem toţi făcuţi pentru a termina patru, opt, zece, douăsprezece clase? Suntem diferiţi şi aşa vom rămâne.
„Ar fi bine de știut cine își asumă acei copii care au un ghiozdan de vise pe care nu-l pot împlini și nu întotdeauna din motive care țin de ei și de capacitățile lor intelectuale”. Vise, sau visuri?… Dormim şi avem vise, aspirăm la ceva bun, interesant în viaţa noastră şi avem visuri! Dacă ghiozdanul cu visuri(!!!) nu se transformă în concret, nu e oare şi pentru că singurul vis al celui care acum intră acum în clasa zero este să scape cât mai repede de şcoală?
Învăţământul dual. O fi mai dezvoltat în Maramureşul celălalt, dar şi pe partea aceasta de Gutin există. Nu vreau să dezvolt subiectul, dar părintele de absolvent se poate interesa la liceele din Sighet.
Vedem, aşadar, că pentru a face şcoală trebuie mult mai mult decât un ghiozdan. Nimeni, niciodată, n-a zis sau n-a lăsat să se-nţeleagă că ar fi suficient un ghiozdan pentru a face şcoală.
Interesant rămâne faptul că ghiozdanele pot fi aceleaşi, la diferite şcoli. Diferiţi rămânând şi donatorii, iar beneficiarii… aceiaşi!
Horia Picu
Adaugă comentariu