Pe vremea când „tovarăşul” ocupa cele 2 ore de program al singuraticei televiziuni române, lumea mergea la cinematograf să mai vadă şi să mai audă şi altceva, adică filme artistice. Înaintea filmului, erau 10-15 minute de reportaje, documentare scurte, desene animate cu teme istorice, etc., într-un cuvânt rula un jurnal după care urma filmul. Mi-aduc aminte că înaintea unui film am văzut nişte desene animate cu eroi care participau la cursa de la Maraton. Toată lumea de pe margine îi aplauda pe sportivi, inclusiv iubitele, soţiile, fetele alergătorilor. Ele ţineau pasul cu bravii atleţi. Din loc în loc sportivii beau apă care pe traseu era dusă în fuga mare de femei! Ele fugeau cot la cot cu bărbaţii, dar nimeni nu le aplauda, nimeni nu le băga în seamă. Era ceva firesc ca doar domnii să fie admiraţi. Ele munceau mai mult (fugeau cu carafele pline cu apă pe lângă bravii lor bărbaţi!), dar munca lor trecea neobservată şi deci neadmirată.
Acum, revenind în zilele noastre, când a trecut deja 8 Martie, ar trebui ca bărbaţii să se gândească serios cât munceşte o femeie care are şi serviciu şi trebuie să facă de mâncare acasă şi încă multe altele. Cred domnii că ar putea rezista unui asemenea ritm?…
Să ne întoarcem în timp şi să vedem ce scria în 1883 revista „Familia” despre femei şi bărbaţi. Precizez înainte că toate citatele din articol le-am luat din ziarele şi revistele de pe vremuri, care sunt acum digitalizate pe https://adt.arcanum.com/ro/ şi că am transcris exact aşa cum apare în digitalizare.
„în inima femeii nu este ambiţiunea nebună pentru nume nemuritor, care pe bărbat adese-ori îl face un egoist nefericit; pretensiunile ei sûnt mai efemere: a fi admirată momentan, a fi plăcută în giurul unui cerc ângust sunt modestele dorinţe ale femeii”.
„Bărbatul se luptă cu lumea esternă împintenat de ambiţiune şi silit de cuvêntul aspru al datoriei, care adese-i strafórmă viéţa într’o osêndă adevărată. Dar spiritul vital al femeii este iubirea, acésta este sufletul ei, acésta este resortul nervilor sei […]. Înzestrată cu acésta decóre trimese natura pe femeie în lume, concredendu-i sublima chiemare, de a educá generaţiunile cu iubire pururea gata spre jertfă, de a împăcá, de a consolá şi a însufleţi la ce e bun şi măreţ”.
Femeia din 1883 nu seamăna deloc cu cea din 1901. Începe emanciparea! Revista „Tribuna poporului” din 1901: „Adevărata femee econoamă nu va sta nici când locului, ca să-i vină toate de a gata, ci după un plan bine chibzuit al ei va fi activă pentru prosperarea economiei. Înţelepciunea femeii este cumpăna fericirei; şi ce noroc este acolo, unde bărbatul se vede sprijinit în acţiunile sale din partea consoartei!”
Deja femeia se implică în economia familiei şi a societăţii. Aceeaşi sursă spune că „femea bună economică, pune casă fericirei casnice. Şi iată cum: Cassa ei se înmulţeşte, casa ei e cea mai curată, grădina ei e cea mai productivă; şi ce e mai mult, copiii ei îi vezi crescuţi în cele mai bune moravuri; iar iubirea familială e la culmea destinaţiunei ei. Unde trebue mai mare fericire?”
Foarte bună întrebare pusă la început de secol XX!
Tot la început de secol XX emanciparea femeii devine şi mai puternică. Acum începe să se sărbătorească 8 Martie. Apar şi alte aspecte până atunci de neconceput. În ziarul „ Adevěrul” din ianuarie 1925 apărea articolul „În chestiunea părului tuns”: „În alt oraş o doamnă merge la bărbier şi se tunde, însă nu este mulţumită obiectând că părul este prea scurt tăiat şi cheamă în judecată pe bărbier care este pedepsit cu amendă pentru atentat la bunele moravuri, — părul femeii fiind considerat ca o podoabă naturală care nu poate fi distrusă”.
Întâmplarea nu-i din România, dar, zice ziarul amintit, „și la noi se nasc asemenea neînţelegeri în unele căsnicii, pornite tot din acelaşi motiv, şi nu rareori se recurge la violenţe atunci când femeia — fără voia bărbatului sau o prealabilă anunţare, — şi-a tăiat părul”.
Adică bărbatul trebuia să fie anunţat şi chiar să i se ceară permisiunea pentru ca soţia să se poată tunde!
Ce vremuri… Tot din ziarul „ Adevěrul” din ianuarie 1925 aflăm că tunsoarea, „Practicată întâi la femeile cu moravuri uşoare ca un capriciu, —sau pentru a face senzaţie atunci când nu era generalizat acest uz,—astăzi vedem foarte multe femei,—chiar dintre cele culte, — că se acomodează acestui obicei”.
Ziarul „Adevărul” de acum apropape 100 de ani punea intrebarea dacă părul tuns al femeilor e un capriciu al modei, sau unul din efectele luptei duse de femei pentru emancipare, de rupere de starea ei socială din trecut.
Întotdeauna a existat un „conflict între generaţii”.„ Adevărul” din 1925 spunea că „Bătrânii, se împotrivesc considerând ca un sacrilegiu această pornire, — căci majoritatea femeilor pe atunci — la adăpostul grijilor vieţei, erau foarte puţin reacţionare, — lupta pentru existenţă şi egalitate era aproape necunoscută”.
Mă gândesc că „bătrânii” din 1901 erau cei care în 1883 prezentau atât de poetic femeia… La începutul secolului XX femeia se „rupe” de starea socială din trecut. Presa din 1901 relata: „Mi s’a întâmplat într-un oraş de provincie să văd un bărbier care din admiraţia pentru părul bogat al unei doamne — a refuzat s’o tundă, — totuşi doamna deşi tremura de emoţie, a luat cu hotărâre foarfecele şi l’a tăiat singură, legându-l apoi cu panglicuţe ca pe o sfântă amintire, — şi abia atunci bărbierul a îndrăznit să desăvârşească tunsoarea; şi cu toate acestea încă îi şedea bine cu părul tuns, ondulat acelei femei. — care citind uimirea pe feţele tutulor celor prezenţi îşi justifică brutalitatea gestului prin cuvintele: —„In exercitarea ocupăţiunei mele de doctoriţă, îngrijirea acestui păr bogat îmi cerea mult timp, —pe care-l câştig prin acest sacrificiu”.
Ce lupte au dus femeile ca să-şi aranjeze părul aşa cum doresc. Azi le vedem mergând la coafor, le vedem aranjându-şi părul în fel şi chip. În 1901, zice acelaşi ziar „Adevărul”, bărbatul îşi vedea „orgoliosul rol de stăpân îngenuchiat şi nu admitea ca femeia să-l egaleze. Tunzându-se, femeia va lipsi pe bărbaţi de acel val unduios parfumat, atât de mult divinizat de poeţi şi îndestul de apreciat de firile sensuale. Intr’un cuvânt nu va ceda atât de uşor unei porniri, care dacă este spre interesul femeii, loveşte însă simţitor pe bărbaţi. În susţinerea cauzei bărbatul recurge la toate mijloacele, dar uită că femeia nu s’a împotrivit niciodată, atunci când au căzut bărbile şi mustăţile sale sub nemilosul brici — când bărbatul se tunde vara, — deşi poate femeia l-ar vrea cu mustaţă, barbă şi păr mare”.
Concluzia pe care o pot trage bărbaţii „răsfoind” presa din sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX nu poate fi decât că femeile, când îşi doresc, nimeni şi nimic nu le poate sta în cale!
Respect şi o floare din partea mea! La mulţi ani, doamnelor şi domnişoarelor!
Horia PICU
„Les femmes, les piliers de la Terre…”
Femeile, Stâlpii Pământul, așa îmi place să le numesc, deși mulți bărbați cunosc rolul femeii in societate puțin sunt cei ce îl recunosc.
În numele femeilor pe care le cunosc și le admir, vă mulțumesc pentru floarea, respectul și gândul bun ce l-ați avut pentru noi in această zi de 8 Martie.