Actualitate Ce-o zîs?

De pe sate (VI) – consemnări, Marin Slujeru

(foto: Alin Pontoș, Bârsana, Maramureș)
image_printPrinteaza
Marin Slujeru

SLUGĂ LA DIRECTOR
Prin anii ’50, directorul unei şcoli de lângă Sighet, învăţător, îi convocă la el acasă pe cei trei profeori suplinitori locali. Avea de săpat beciul la casa în construcţie. După câteva ore de muncă, veni prânzul: coleşe cu sămăt’işă.

– Apoi,  aiasta  nu-i  mâncare  în  lucru! – protestă  unul  dintre zilieri.

– Atunci, Mamica, pentru domnul profesor să faci papară dintr-un ou! – dispuse directorul neveste-sii.

Fiică de preot, aceasta se văieta deseori: “Io, Regina balului de la Coroana, din Sighet, mi-am luat di’bolul acesta!” (Despre ea, un vechi camarad venit în vizită la director remarca: “Toate bune, măi Mitică, da’  tare  hâdă  slujnică  ţi-ai găsit!”)

*

CONFESIUNE RATATĂ
Tot pe atunci şi tot în satul acela, acelaşi învăţător-director se îmbătă la bufetul din centru.
Suplinitorul de matematică şi miliţianul îl petrecură acasă, cu grijă. Îl duceau de umeri, din lateral, pe cărare. “Am nişte problem, măi băieţi…” – se scuză oarecum învăţătorul, ajuns în livada casei. Suplinitorul sări isteţ:
– Cam des, domn’ director, cam des…
– Soarele vost’! Di’p’ce-mi păşiţi iarba, mă? – se stropşi la ei domn’ director.

*

LA EST DE OCNĂ
…  Armeanul  băuse  toată  noaptea  în  crâşma  lui  Feri  din  Şugatag.  „Na, Isten,  Isten!” salută  el ieșind şi  o  luă  împleticindu-se  pe  drumul Budeştiului,  pe  care-l  cunoştea  cu  ochii închiși. „Manyika,  Rózinéni, Pistabácsi, Málcsinéni, Joszi… Julcsa…” mormăia în dreptul porţilor, fără a  întoarce  capul.
Într-un  târziu,  ajunse  la  cimitirul  catolic  de  la  capătul satului. Mai avea de mers. Se așeză pe un bolovan și scoase din buzunar un pachet mototolit de țigări, pe care le împrăștie pe jos. „Hogy az a…!” înjură  omul  şi  se  lăsă  în  genunchi, piăpăind  prin  iarba  umedă. Găsi  o ţigare, o răsuci în dreptul urechii şi se spijini de piatră, să se ridice.
– Jeszus  Mária! – exclamă  el  deodată. În vale i se arăta satul  vecin, în vâlvătăile Soarelui. Se ridică şi o luă în goană spre casa lui Baciu Vasile, prima de lângă cimitir, bătând cu cizma în poartă şi strigând:
– Ard’e Sârd’i! Ard’e Sârd’i!..
Şi aşa i-a rămas numele, „Ard’esârd’i” –  lui şi urmaşilor lui.
( & I. J.P.)

Consemnări, prof. Marin Slujeru

Foto: Alin Pontoș

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise