Maramureșul are aproape de toate, dar cele mai rare sunt casele sale de lemn cu adevărat vechi de prin sate.
Cândva, aici existau zeci de mii de astfel de locuințe, dar azi ele pot fi numărate pe degetele de la mâini.
Astfel, pe întreaga vale a Izei, azi mai există 5 (cinci!) case de lemn construite înainte de anul 1800, la Săliștea de Sus, Dragomirești, Bogdan Vodă, Bârsana și Vadu Izei.
Fiind așa puține, acestea au o valoare inestimabilă și trebuie să fie cunoscute și promovate peste tot.
Cea mai deosebită dintre ele este fosta școală confesională din Bârsana, care are o istorie fabuloasă.
Ridicată în anul 1758, a servit ca trapeză a vechii mănăstiri Bârsana, de unde a fost strămutată apoi în centrul satului, după părăsirea forțată a lăcașului, în anul 1795.
După mutare, casa a servit ca școală și casă parohială, iar, mai recent, a devenit muzeu școlar (momentan închis), aflat în subordinea Muzeului Maramureșean din Sighetu Marmației.
Construcția, monument istoric, se află în curtea școlii generale, la doi pași de primăria comunei.
Când treceți prin Bârsana, opriți-vă s-o vedeți și să vă imaginați cum învățau acolo pruncii carte, la lumina opaițului cu seu ori, în cel mai bun caz, la flacăra lumânării. Și priviți apoi peste drum, la școala contemporană, cu termopane, lumini LED, încălzire centrală și internet, acolo unde sunt instruiți azi – spre binele lor! – urmașii acestora…
Rareori mai poți vedea undeva în țară un asemenea instructiv contrast, față în față…
Text & foto: Teofil Ivanciuc
Adaugă comentariu