În primăvara anului 2019 eram la Baia Mare, la o întâlnire a ziariștilor maramureșeni cu președintele UZPR, (regretatul) Doru Dinu Glăvan, activitate găzduită într-una dintre sălile Bibliotecii județene „Petre Dulfu”. În holul de la intrarea în sala destinată am fost întâmpinați de câțiva tineri. Pe o masă se aflau farfurioare și pahare de unică folosință și vreo două peturi cu suc, iar pe o alta niște liste și pxuri. Prin preajma lor, câțiva tineri și tinere, care ne-au informat că adună semnături pentru unul dintre ei, care vrea să intre în cursa pentru alegerile europarlamentare ce se apropiau, dar „n-are bani… și-a vândut apartamentul pe care l-a avut în Focșani și a pornit prin țară după semnături…” L-am cunoscut și eu pe respectivul: un tânăr obișnuit, ten măsliniu, un zâmbet spășit dar o privire pătrunzătoare, ne-a spus că ideea pentru care luptă și pe care vrea să o ducă la Bruxelles este „revenirea Basarabiei la patria mamă, România!”. Firește, toți cei care eram acolo, i-am dat semnăturile noastre de susținere. Și, fiind legătura mea cu frații de peste Prut una mai specială (fiul meu cel mare căsătorit cu o moldoveancă din Chișinău și primii lor doi copii se născuseră acolo), după întoarcerea acasă le-am vorbit alor mei despre cele întâmplate și le-am sps că-l voi vota la alegeri. După câteva zile, când prima impresie s-a mai așezat, am căutat informații despre respectivul tânăr, dar n-am găsit… ceva îmi spunea să nu mă grăbesc… și nu l-am votat. Nu după mult timp informațiile au năvălit din toate părțile, și-a făcut partid și a urmat o ascensiune politică uimitoare. Acum e la vârf, cu un picior pe ultima treaptă a scării, dar e cu totul alt om, alt personaj într-un alt rol. Joacă într-un spectacol la care privește toată lumea, unii cu speranță, alții cu teamă, și ne spune mereu, sentențios, că e vocea poporului, voința poporului, alesul poporului.
Mă gândesc acum, dezamăgit, la lecția de viață pe care am primit-o, la „palma” pe care acest om a dat-o pretinsei mele experiențe de viață și închipuitei mele priceperi de a-i „citi” pe oamenii care mă interesează. Cineva – nu mai știu cine – spunea: „cel care laudă mereu poporul, se pregătește ori să-i vândă ceva, ori să-i fure ceva”. În cazul de față, omul (și cei de lângă el) ne vinde iluzii și se pregătește să ne fure libertatea abia câștigată.
Ce vasăzică și cu cameleonii ăștia!
Ioan Ardeleanu-Pruncu
Sursa foto: Internet
Adaugă comentariu