a doua zi
prietenului Mihai Borodi, sculptorul dăruit
maluri în lanțuri
coloane de ierburi
furtuni pe dinăuntru
norii nu sunt pentru tine
culoarea pietrei în loc de spaimă
când a nins ți s-a spus că macii nu te iubesc
plecând din lutul trist urmând propria-ți umbră
bombăneai la fiecare pas
„ce-mi tot arăți drumul
și nu mă pui la număr?”
„ce mă tot întrebi
de piatra insolentă
ce nu se poate despărți de drum?”
„ce sunt eu însumi mie
de când am fost «mușcat de linia vieții»
știi că drumul duce-n lazul baciului
și nu vine nimeni
și mai departe țipă noaptea”
tot mai departe-i teiul
măsurând după tine drumul scurt
pe firul apusului
stropi mari de ploaie
fac enorme eforturi
numai să fie-n siguranță
în noaptea ce bate cu pietre
și alte nedemne aiureli
■ Echim VANCEA
Adaugă comentariu