A doua arestare
O parte dintre membrii „lotului Vișovan” din Sighetu Marmaţiei, după executarea primei condamnări au fost din nou arestaţi în 1958, de această dată pe baza unor acuzaţii complet inventate. În toată ţara aveau loc arestări, sub pretexte care de care mai fanteziste. Toţi opozanţii reali, potenţiali sau imaginari ai regimului comunist trebuiau anihilaţi; Securitatea încerca să împiedice o evoluţie asemănătoare celei din Ungaria din 1956.
Dintre tinerii maramureşeni, elevii din 1948, o parte reuşiseră, în cei câţiva ani de libertate, să-şi întemeieze o familie. Arestarea şi condamnarea soţilor a însemnat pentru tinerele soţii un calvar greu de imaginat. Pe lângă şocul psihologic şi durerea sufletească, au urmat percheziţiile şi şicanele Securităţii, necazuri la locul de muncă, marginalizarea socială, greutăţile materiale duse la limită, batjocură şi umiliri la tot pasul.
Situația paradoxală a lui Gheorghe Bulacu
Absurdul anchetelor și proceselor din acest nou val de teroare comunistă îl vedem și din cazul lui Gheorghe Bulacu din Budești (numit Gicu de către prieteni, fiul cunoscutului învățător Bulacu), care a pătimit în total 7 ani în temnițele și lagărele Sighet, Cluj, Jilava, Târgșor, Poarta Albă, Satu Mare, Balta Brăilei. Îl lăsăm pe acesta să relateze la persoana întâi.
„În 1958 am fost arestat din nou, la câteva luni după ce m-am căsătorit. Am fost acuzat că am continuat activitatea dușmănoasă la adresa regimului, că în închisoare am refuzat reeducarea, că am ținut legătura între noi după eliberare, că am ascultat posturi de radio străine, că am încercat să organizăm o mișcare similară celei din Ungaria din 1956, ba chiar că am fi constituit deja o organizație „Familia maramureșeană”…
De data aceasta nu era nimic adevărat, ba mai mult în cazul meu era chiar ridicol, deoarece în perioada incriminată eu fusesem în armată! Îmi amintesc că ni s-a reproșat și infracțiunea deosebit de gravă că la un Crăciun am cântat în casa preotului din Budești o colindă pe versuri de Radu Gyr!
În fine, când anchetatorii securiști au văzut că nicio acuzație nu se susține, mi-au spus așa: Ți-au fost mai dragi ei (ceilalți deținuți) decât noi, așa că stai cu ei (în închisoare). Și am mai făcut încă 4 ani… (mărturia domnului Gheorghe Bulacu din lucrarea Mărturii ale rezistenței anticomuniste din Maramureș, 2008, coordonată de subsemnatul)
Calvarul unei familii
Momentul arestării și ce a urmat după aceea sunt relatate de doamna Maria Bulacu: „Eu m-am căsătorit cu Gheorghe Bulacu la 8 septembrie 1958, şi la mai puţin de o lună, Gicu – cum îi spuneam în familie – a fost dat afară din serviciu şi s-a anganjat ca muncitor necalificat la un depozit. Locuiam în vremea aceea la Crăciuneşti, în satul meu natal. Ştiam deja de arestarea mai multor camarazi de-ai lui, aşa că ne așteptam la ce e mai rău. La 1 noiembrie l-au arestat şi pe el şi l-au adus acasă la 2 noaptea. Trei securişti au răscolit toată casa căutând materiale compromiţătoare, au căutat şi prin grajd, ne-au confiscat bicicleta. A apucat să-mi spună doar atât: „Să ştii că nu am absolut nici o vină. Nu ştiu de ce mă arestează”.
N-am ştiut nimic despre el mult după aceea. M-am dus la Securitate de mai multe ori şi cu greu am aflat că e închis la Baia Mare. Nu l-am mai văzut până la proces când am reuşit să stau puţin de vorbă cu el. Unui securist care încerca să mă oprească şi m-a bruscat i-am răspuns revoltată să mă lase în pace. Am fost luată şi dusă într-o cameră timp de două ore şi păzită de doi militari înarmaţi. Când a venit mai târziu acelaşi securist şi mi-a dat drumul de acolo eram atât de nervoasă şi cu un curaj greu de explicat i-am strigat: „Nu se ştie unde o să ne mai întâlnim noi !” Am aflat mai târziu că era chiar comandatul Securităţii din Baia Mare.
Soţul meu a fost condamnat la 15 ani de închisoare, sentinţa redusă la 4 ani după recursul de la Satu Mare din 1961, unde am putut vorbi mai mult cu el; atmosfera parcă se schimbase oarecum… Eu am fost însă dată afară din învăţământ şi am dus-o foarte greu, dar am fost ajutată mult de socrii mei şi așa am supravieţuit. După eliberarea soţului, Dumnezeu ne-a învrednicit să avem două fetiţe şi să ne bucurăm de familia noastră până la o vârstă frumoasă. Anul acesta (2008) Dumnezeu l-a chemat la El… Înconjurat de dragostea camarazilor aflaţi încă în viaţă, el se gândea la Aurel Vişovan şi la ceilalţi fraţi de suferinţă care s-au mutat la cele veşnice şi spunea: „Nu mă duc în loc pustiu… ei mă aşteaptă” (mărturia doamnei Maria Bulacu, în lucrarea Maramureșul în lupta anticomunistă, 2012, coordonată de subsemnatul)
Domnul Gheorghe Bulacu a fost un om de mare deschidere sufletească, corectitudine exemplară dar și un umor reconfortant. L-a ajutat pe Aurel Vișovan (ieșit din închisoare în 1964 bolnav și traumatizat) să se reintegreze în societatea sigheteană. A rămas mereu un prieten adevărat căruia i-am arătat un sincer și constant respect.
Veșnica odihnă și memoria binecuvântată!
Preot prof. Marius Vișovan
Adaugă comentariu