Actualitate Cultură Diaspora Editorial

„Federația” Informatorilor  (autor, prof. Gheorghe Bărcan)

foto: CNSAS
image_printPrinteaza
prof. Gheorghe Bărcan

*Lecturând cartea universală a lumii, Biblia, în toate cele 4 Evanghelii ale apostolilor, referitor la patimile lui Isus, nu se aminteşte nicăieri cine I-a bătut piroanele în mâini şi picioare, cine I-a pus cununa de spini pe cap sau cine I-a străpuns coasta cu suliţa. În schimb, în toate Evangheliile se pomenesc două nume: Iuda şi Pilat, informatorul, trădătorul şi judecătorul. De ce numai aceştia sunt amintiţi în Evanghelii? Pentru că ei au determinat toate suferințele Mântuitorului, I-au pus în spate Crucea, cu toată desfăşurarea cumplită a chinurilor ce au urmat până la răstignire, până la moarte. Acest nărav urât s-a revărsat peste veacuri, în continuitatea lor şi, ca neghina, ca sămânţa cea rea dusă de vânturi, a prins rădăcini în manifestările umane, producând alte atâtea suferinţe semenilor lor. Acest „Iuda” şi acest „Pilat” au format o unitate în răul profund ce l-au facut, umăr la umăr. S-a răsfrânt blestemul acestei sinistre unități și în vremurile trăite de noi, când turnătorii și magistrații au determinat adevărate tragedii umane. „Profesia” de informator este veche de când lumea și reprezintă conținutul celei mai abjecte practici umane, este mâna murdară de care s-au folosit „cumpărătorii”, pentru a produce răutăți profunde. Aceasta a determinat multă suferință, multe ucideri și din acest motiv s-a consfinţit şi adoptat numele de „Iuda”, pentru un informator, delator.

* La începutul acestui lanţ al torţionarilor erau aceşti informatori, le aparţineau lor, aflându-se în orice grup social închegat: ascultători, provocatori, denunţători, recrutaţi prin şantaj sau remunerație; unii cu nume conspirative. Nu fac referiri aici la cei ce au făcut mărturisiri în anchete, în cazne ce nu le mai puteau suporta. Chinurile groaznice la care au fost supuşi au avut pentru unii o limită a suportabilităţii. Poate ei au vrut să moară pentru a nu face dezvăluiri, dar nu puteau sau nu erau lăsaţi să moară. Au fost mulţi care s-au stins în demnitate, alţii au cedat mai greu sau mai uşor, au scăpat și au ieşit și cu sănătatea compromisă (Piteşti, Gherla, Canal etc); sunt care au rezistat până la capăt, la fel cu sănătatea zdruncinată, dar cu conștiința curată. Martirajul primilor este de sfinţenie iar celorlalţi nu li se pot face reproşuri; unii dintre ei şi le vor face singuri cât vor trăi, dacă leziunile de pe conştiinţă le va permite.

*Elitele ţării, din toate domeniile, erau cunoscute, ieşiţi la rampă în spaţiul public. Ei au fost de îndată capturaţi, duşi la închisoarea din Sighet, mai ales, sau în alte locuri din ţară. Câţi au fost aceştia? 10000, …, 20000? Dar victimile regimului sunt evaluate la 1,5 milioane, 2 milioane şi chiar 2,5 milioane. Aceştia erau necunoscuţi şi cum au ajuns la aşa mari necazuri? Aici esta truda informatorilor, „meritul lor”. În statistici, numărul acestor informatori este evaluat la 800000, sau peste acesta. Din cauza lor, a fost o mare greutate în organizarea clandestină, subversivă a unor acţiuni împotriva regimului ce se instala la noi, cu sprijin sovietic. De aceea, datorită acestor informatori, arestările se făceau în masă, în grupuri mari, organizaţii întregi, cât şi individual. În rapoartele securităţii aflate în Dosare am găsit referiri precum: „omul nostru din grup…”. Ei credeau că se mai aranjau cu o descurcăreală de viaţă, că sunt oarecum colaterali atâtor persecuţii îndurate de români. Dar sunt în inimile lor, a torţionarilor, o formațiune de „elită”a acestora!

*Dacă cineva omoară un om care mai putea trăi ani, zile şi chiar ore, este considerat şi încadrat ca şi criminal: a stins o viaţă înainte de sorocul ei! Informatorii sunt complici în stingeri de vieţi în detenție, în drum spre casă sau mai apoi, prin împuţinarea zilelor de trai din cauza greului suferinţelor îndurate, continuate şi în aşa numita libertate, întru-un fel sau altul. Deci, într-un grad mai mare sau mai mic, aceştia pot fi numiţi criminali prin complicitate, individual sau în serie. Îmi amintesc de un caz când eram în lagărul de exterminare de la Capul Midia; a venit un arestat direct în acest lagăr de muncă, după o scurtă anchetă. Motivul a fost acuzaţia că a criticat şi vorbit de rău un membru marcant de partid, pentru comportamentul şi activităţile lui. Avea nu ştiu ce situaţie mai deosebită pe acasă, că nu s-a putut deloc acomoda cu viaţa de prigoană şi munca de acolo. Nu prea muncea, având aproape o poziţie de contestatar. I s-au suprimat mese, a fost bătut şi torturat şi se vedea cum se stinge încetul cu încetul, deşi la sosire avea un fizic robust. În mai puţin de 3 luni, s-a dus, a plecat la cele veşnice şi a rămas definitiv pe acolo; „a murit trăind”. Oare nu şi informatorul era părtaş la această crimă? Şi câţi n-au mai fost care au trecut prin anchete şi chinuri groznice, mulți sfârşind la fel, din cauza acestor colaboratori; au fost sute de mii, multe sute de mii, pe umerii cărora s-a pus atâta caznă, iniţiată de aceşti trădători. Mărturisirea mai târzie a delaţiunii, în cine ştie ce condiţii, nu schimbă esenţa problemei. Ea poate avea efect spiritual, în faţa preotului, pentru cele veşnice, dar nu-i poate da înapoi viaţa celui ce i-a pierdut-o, nu i-o mai poate prelungi nici celui ce i-a împuținat-o şi nici nu-i poate alina suferinţele ce le-a îndurat. În acest fel, ei reprezintă o verigă de bază în lanţul torţionarilor, au bine conturată amprenta lor şi, oarecum, cu sprijinul lor au pornit caznele.

*Sunt unii care au căutat sau acceptat diferite funcții de onoare, cum ar fi „Cetățean de Onoare” al unor localități sau alte „onoruri”, în loc să stea în anonimat și să reflecteze că onoarea și delațiunea nu pot avea loc pe aceeași medalie, că n-au niciun punct de aderență, precum lumina și întunericul, virtutea și păcatul, precum viața și moartea. În acest fel s-a înnobilat delaţiunea cu atributul de „onoare”; dar, de fapt, „onoarea, demnitatea politică” diferă mult de cea real umană. Promisiunea eliberării mai devreme sau anumite avantaje şi oportunităţi „de afară” i-au motivat pe unii și în detenție pentru astfel de „decizii”, de colaborator al securității; multe alte situaţii s-au manifestat în acest spaţiu vast al trădărilor. După fractura din decembrie 1989, mulţi dintre ei au fost recuperaţi şi redistribuiţi în marile structuri, urmând trendul torţionarilor cărora le aparţineau, cu toate beneficiile, într-o protecţie reciprocă.  Foștii deținuți politici care au practicat afară delațiunea, reprezintă cea mai degradantă pervertire umană, care a așternut peste ceva atât de nobil, altceva atât de murdar. Rezistența, prin suferința enormă, la toate procedurile de chin și schigiuire, dau în schimb bucuria enormă a unei conștiințe curate, a unei demnități depline, un briliant de neprețuit, purtat în existența rămasă sau dusă cu ei „dincolo”. Deci s-a manifestat existența unor alegeri și au ales destui. Diferit!

De ce „Federaţia” acestora? Printre ei au fost tineri şi vârstnici, oameni simpli sau cu pregătire înaltă, bărbaţi sau femei, din viaţa laică sau clerici din toate confesiunile, de o naţionalitate sau alta ş.a., o adevărată adunătură din toate sferele de existenţă umană, având ca patroni şi îndrumători de „meserie” securiştii, organizați în evidența lor, formau astfel o „comuniune” cu aceste blestemate năravuri, oarecum o „Federaţie”.

* Această murdară „ocupație” a pătruns în cele mai intime structuri sociale, de cunoștințe, de prietenie, de serviciu, de rudenie, chiar și în familii; s-au găsit delațiuni între frați, între părinți și copii și chiar între parteneri de viață. Astfel, unul dintre ei putea lua drumul caznelor, a pătimirilor și să nu se mai întoarcă din pribegie sau temniță, dezvăluindu-se o cumplită realitate: constatarea că persoana pe care o credeai cea mai apropiată ție, a devenit dușmanul tău cel mai mare, de moarte, de viață! Au compromis, au dezmembrat și distrus  familii, instituții de bază, sfinte într-o societate. Copiii celor arestați și cercetați nu puteau urma o școală peste cea elementară, pentru a-și valorifica potențialul intelectual ce-l aveau și pentru a se forma profesional. Părintele, în grija căruia se aflau, era pus în situația inumană de a alege: sacrificarea, lăsarea copilului acasă, fără pregătire, sau divorțul! Au fost parteneri de viață care au acceptat și care au rămas cu această blamă, fie că cel plecat nu s-a mai întors, fie că cel întors acasă nu a acceptat acel compromis, demnitatea „protejării” lui și a familiei nefiind acceptată cu acel preț; se ajungea la astfel de anomalii de viață, la astfel de tragedii cumplite, iar informatorii își semnau prezența și aici. Avem astfel aspectul abject, diabolic al moralei și ideologiei comuniste.

* Dar în afară de acest mare rău, de această enormă vină a delatorilor, simțită direct prin lipsirea de libertate atât de multă, cu chinurile groaznice ce i-au urmat, cu atâtea jertfe și ucideri determinată de această participare a informatorilor la procesul de comunizare a țării, alături de torționari, vreau să mai remarc un aspect al activității lor, la fel de eficient și criminal. Datorită acestor provocatori, ascultători, denunțători și trădători s-a distrus comportamentul de solidaritate umană, de protecție, de salvare, de ajutor, necesare între oameni, au determinat o atmosferă în care nimeni nu mai credea în nimeni, atunci când observau cum dispar dintre ei prieteni, cunoscuți s.a. dintre care unii nu se mai întorceau, ajutând astfel, indirect, la suprimarea libertăților de exprimare în acel regim de dictatură, sub toate formele ei, toate aceastea întemnițând societatea românească într-un comportament uman nefiresc, de supușenie, de turmă, de roboți sociali, contribuind astfel la sprijinul existențial așa de îndelungat a acestui regim roșu, de teroare și ucideri.

*Acest blestemat sistem, cu această enormă mulțime de informatori, a făcut ca numărul celor întemnițați sau supuși la atâtea altfel de forme de prigoană să fie la noi atât de mare, mult peste cel al țărilor vecine dominate de ruși, a făcut ca procesle brutale și ilegale de exercitare abuzivă a realităților socialiste să fie mult mai repede încheiate la noi. Costul a fost cu sute de mii de victime, cu atâtea vieți mutilate după prăpăd, pentru mult timp, aici fiind iarăși fruntași între vecini; toate acestea s-au realizat cu ajutorul semnificativ al delatorilor. Fără această lipsă de solidaritate, astfel determinată, năpasta peste țară n-ar fi fost atât de amplă, lipsa umui comportament social firesc n-ar fi fost atât de profundă. Ieșirea din această situație extrem de grea a fost și ea altfel decât la ceilalți: pe cale sângeroasă, prin diversiune, cu atâte consecințe nefaste, prelungită până în zilele noastre…

Gheorghe BĂRCAN
fost elev al Liceului „Dragoș Vodă”, Sighet

sursă foto: CNSAS

oferta-wise

4 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Domnule profesor,Gheorghe Bărcan, din nou ne dați lectii despre viata, lectii care pe unii ar trebui sa-i puna pe gânduri, degeaba sunt astăzi traitori in societate si le merge bine cand in trecut au fost o „Javră” de om, s-au strecurat ca șerpii printre oameni, sâsâind in stanga si-n dreapta, trădând încrederea celui apropiat, în schimbul usurarii vieții lor. Din ce ne-ati relatat cu exemple si exprimări pertinente despre deosebirea între trădare și onoare, multi dintre romanii care au trăit si s-au născut înainte de ’89, astăzi ar trebui sa va ceara iertare, dumneavoastră si celor ca dumneavoastră, care ati înfundat pușcăriile bolșevice pentru un crez, care venea in contradictie cu politica vremii. Acesti oameni, acești nevrednici, nu-și merita titulatura de „om”, ei au fost „scursurile” societatii, au trăit în dezonoare, tradandu-si prietenul, vecinul, cunoscutul, colegul sau ce-i mai rau, părintele sau fratele, netinand cont de nimic, crezând că asa-i bine, provocând suferință și tristețe, chinul indurarii opresiunii, bolsevic-securiste, contribuind din plin la suprimarea de vieți omenești nevinovate! Onoare si trădare, doua cuvinte, unul iti face placere, celălalt iti provoacă sila si scârba! Cand tradezi iti pierzi onoarea, verticalitatea se îndoaie, ajungi un garbovit, apasat de pacate, manjit cu sângele celui tradat, vinovat de pierderea de vieți omenești!
    Domnule profesor, ati trăit și cunoscut asemenea specimene, ati suferit si îndurat chinurile provocate de dezumanizatii ce se credeau puternici, în schimb erau oameni slabi, labili, psihopati, fara caracter, dumneavoastră ca si deținut politic v-ati deosebit cu mult de asemenea ”taratoare”, ati iertat dar nu ati uitat si asta demonstreaza noblețea caracterului, educația primită, vointa de oțel, rezistenta la chinuri si, in primul rand verticalitatea si onoarea care v-au însoțit tot timpul, însușiri pozitive, care va da dreptul sa condamnați regimul comunist si sa ne dați lectii de viata, noua, care niciodată nu am fost la înălțimea si frumusetea caracterului pe care îl aveti! Sa ne trăiți multi ani în sanatate si fericire, sa puteți scrie mult despre ce ati îndurat, ca sa ne fie adevărate lectii de viata si conduita!

  • Draga prietene S.O. Luscalov,
    Iti multumesc mult pentru amplul comentariu asupra aricolului, dar poate cam cu prea multe aprecieri asupra-mi. Imi place in schimb modul general, global de abordare, peste spatiu si timp, asupra acestei categorii, totusi, abjecte de neoameni, care au determinat atata suferinta. Daca poti avea anumita intelegere pentru unii care n-au putut trece peste greul surghiun si au cedat, in diferite forme (Pitesti, Gherla, Aiud, Canal..), nu poti admite argintii, favorurile, usuratatea celorlalti, care si-au decontat ghiftuiala, confortul, pe suferintele altora, beneficii ce au mers pana la pretul atator ucideri, crime.
    Eu am renuntat practic la totul din aceasta viata materiala, concreta, platind refuzul pentru aceea monstruoasa colaborare cu securitatea, refuzul asocierii cu criminalii. Am renuntat la libertate, care putea fi si renuntarea la viata, am renuntat la studii, cu dezinvoltura, care au fost cu atata migala pregatite si aceasta era toata bogatia mea pentru aceasta lume, atunci neavand familie. Mi-au ramas insa neatinse sentimentele interioare, cele mai de pret, credinta in Domnul si demnitate umana, sentimentele de libertate, de dreptate, de respect national, care n-au fost si nici nu puteau fi obiect de santaj, erau ale mele, doar ale mele. La al doilea refuz, in recidiva, stiam ce ma asteapta, dar aceasta n-a avut nici-un efect asupra Deciziei mele ferme.
    Aceste „bogatii” uriase, frumoase, angajate si platite atat de scump, nu pot si nu vor putea fi cu nimic si nicicand cumparate, pentru ca sunt fara pret, sunt unice si uriase, „sculptate in viata insasi” si raman si dupa ce aceasta se stinge si o urmeaza in alte lumi, in vesnicie.
    Cu amicitie si mult respect.

    • Poate supăr redacția ca insist asupra scrierilor domnului profesor Gheorghe Bărcan, dar o rog sa ma scuze, motivația mea de a-i răspunde acestui OM este caracterul dansului!
      Domnule profesor Gheorghe Bărcan, sunteti modest, nu va apreciati la valoarea reală, caracterul pur, curățenia comportamentului dumneavoastra, vericalitatea de care dati dovada, tineretea eroica prin care ati trait si suportat chinurile iadului bolsevic-securist, intalnit in hrubele beciurilor comuniste si in fata cărora ati rezistat cu stoicism, depasindu-le prin multa durere si suferinta îndurată dar cu un comportament neintinat, curat, neinfluentat, doar sprijinit de credinta in Dumnezeu! Va admir si ma gandesc cum ar arata Romania, daca toti cetatenii ei ar fi fost sau ar fi in prezent, asemeni dumneavoastra. Raspunsul este: o tara minunata, cu un popor brav, ce-si iubeste nația, istoria, hotarele, casa si locul natal! Va iubiti tara, v-ati da totul pentru ea, chiar si viata, sunt sigur de asta! Un OM ca dumneavoastră, demn, corect in gândire și fapte, credincios și cu frica de Dumnezeu, curajos, trecut prin greutățile vieții, nu poate fi decât un exemplu pentru noi românii, care ne iubim tara si eroii, jertfa lor, pentru mine este sfântă! De felul meu sunt nationalist, iubesc tot ce aparține românismului, iubesc acest pământ si oamenii oameni, iubesc pe toti acei care iubesc Tara si atunci,cum sa nu vorbesc laudativ la adresa dumneavoastra, meritati din plin, sunteti o personalitate pentru mine, ma bucur ca existați si ne cunoastem si, din cand in cand dialogam, datorita bunăvoinței redacției, „Salut,Sighet!” căreia îi mulțumesc pentru înțelegere!
      Va doresc domnule profesor sanatate si mult bine, sărbători fericite, un salut cordial din partea unui prieten virtual, care va stimeaza mult!

oferta-wise