Joi, 19 mai 2022, seara, sighetenii au fost surprinși și nedumeriți de apariția pe cerul orașului a trei elicoptere care au „produs” diverse speculații și discuții. De fapt (și) pe calea aerului soseau în orașul nostru o parte dintre membrii familiei binecunoscutului om de afaceri american Joel Landau care au participat la reluarea – după 78 de ani! – la Sighet a unei vechi tradiții evreiești.
Au ajuns în orașul nostru un grup de 60 de evrei, toți din comunitatea New York, care au participat la Sinagoga Nouă Ortodoxă din Sighet la sărbătoarea Lag Baomer sau Lag Ba’Omer.
***
Lag Baomer sau Lag Ba’Omer este o sărbătoare evreiască care se celebrează în a 33 – a zi a numărătorii Omerului, în ziua de 18 a lunii ebraice Iyar. Zilele se încadrează între Paște și Shavuot – de obicei în mai sau iunie. Această perioadă de timp este cunoscută sub numele de „omer”. Un omer este o măsură ebraică antică a cerealelor. Echivala cu puțin peste 3 litri și jumătate de cereale.
Cartea Leviticului oferă baza biblică pentru celebrarea acestei perioade de timp. Nu ar permite nicio utilizare a noii recolte de orz decât după ce un omer a fost adus ca ofrandă în Templu. Leviticul 23:15-16 a poruncit ca de la momentul aducerii jertfei să fie numărate șapte săptămâni și să fie încheiate.
Cele patruzeci și nouă de zile de numărare aveau să înceapă în a doua zi a Paștelui și să se încheie la Shavuot. Lag Ba’Omer este o expresie care indică ziua a treizeci și treia a Omerului
Sărbătoarea este menționată pentru prima dată în literatura rabinică medievală referitoare la Rabbi Akiva. O tradiție o asociază în mod deosebit cu Rabbi Shimon bar Yohai, legendarul autor al cărții Zohar, fiind uneori accentuată legătura sărbătorii cu răscoala antiromană de sub conducerea lui Shimon Bar Kohba.
Lag Ba’Omer este una din sărbătorile iudaice cele mai îndrăgite, fiind celebrată prin focuri de tabără. În Israel multe mii de credincioși fac în această zi pelerinaj la mormântul presupus al lui Rabbi Shimon Bar Yohai pe Muntele Meron, în apropiere de orașul Tzfat (Safed).
Foto & Video: dr. Sorin MARKUS
Salut, Sighet!







Adaugă comentariu