Mă uit aproape în fiecare zi la tine, pădure, şi te văd schimbându-ţi înfăţişarea. Acum ai frunze galben-ruginii…
E felul tău de a ne spune că a venit toamna, că ne-am întors unde am fost şi anul trecut şi poate (poate…) vom fi şi la anul.
Pădure, tu semeni cu omul. Îţi schimbi înfăţişarea cu fiecare anotimp ce vine peste tine. La fel face şi omul. E vlăstar de primăvară, e puternic de vară, e mai domol cu păr mai rar, mai cărunt, de toamnă, e de iarnă-n plină vară, până când… până când…
Oamenii – sigur ştii asta, pădure – au binecuvântarea limbajului pentru comunicare. Mai este încă unul, al semnelor care se văd pe feţele noastre, pe capul nostru, pe mersul nostru. Ne uităm unii la alţii şi ne-aducem aminte cum am fost, cum a fost. Ştim ce va urma, dar ne prefacem a fi veseli. Uneori chiar uităm şi ne bucurăm de clipa cea efemeră.
Pădure (acum) cu frunze galben-arămii, şi tu comunici. Poate şi cu omul care, grăbit fiind cu treburile lui, n-are timp să înţeleagă ce vrei să-i spui. Sau… poate vrei să stai de vorbă doar aşa… de la copac la copac. Din aproape în aproape, ca oamenii care se întâlnesc pe stradă şi stau de vorbă, ceilalţi trecând pe lângă ei doar cu intenţia de a depăşi un obstacol întâlnit în cale.
Copacii tăi, pădure, nu se plimbă. Ei stau pe loc, dar comunică unii cu alţii. Rădăcinile îşi transmit semnale „ prin filamente subterane de ciuperci (miceliu/ hife), formând ceea ce s-a numit metaforic „Wood Wide Web”.” (sursa: I.A.)
Aceeaşi sursă mai spune că membrii nenumărabilei tale familii vegetale pot trimite, pe cale subterană, nutrienţi copacilor care suferă.
Oamenii sună la 112 când au nevoie de ajutor. Copacii trimit semnale de atenţionare prin „Wood Wide Web” către semeni când apare un pericol, pentru activarea mecanismelor de apărare, de exemplu fabricarea de toxine care resping insectele. Atenţionarea între copaci poate veni şi prin aer. În caz de pericol, se pot emite substanţe gazoase care alungă omizile.
Oare ce simte un copac când vecinului lui i-a venit rândul la tăiere? Oare cel tăiat strigă după ajutor ? De ce suntem atât de siguri că nu suferă într-un mod care nouă ne este total necunoscut?
Tu, pădure, prin mecanismele tale de existenţă, ne asiguri nouă, oamenilor, viaţa. Eşti frumoasă în toate anotimpurile. Acum e toamnă. Oare înţelegi tu versurile lui Nichita Stănescu… „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/ cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.”?
Şi eu… „Mă tem ca n-am să te mai văd, uneori,/ că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori.”
Trec aproape în fiecare zi pe lângă tine şi-ţi spun, în gând: eşti atât de frumoasă, pădure!…
Horia Picu
Adaugă comentariu