Gheorghe Mihai BÂRLEA – 75 de ani de… bucurii și mistere! LA MULȚI ANI!

Printeaza

* * *

„Dar mă amenință toamna – / cad frunzele, și ce dacă?”
Iată cum își privește Gheorghe Mihai Bârlea – omul și poetul – trecerea prin vremi. E un fel de semeție aceasta, de refuz al resemnării, al jelaniei, de reconsiderare cu verticalitate a propriei fragilități.
„Fericirea-i ascunsă în condiția mea de muritor” – se destăinuie într-un alt poem o voce mai smerită a personalității sale.
Sunt ipostaze care, laolaltă, îi feresc de încremenire povestea individuală, o prefac în viețuire superioară. Nicidecum în risipire (cum pot părea feluritele sale ieșiri în lume: în poezie, sociologie, istorie orală, memorialistică, istorie politică și chiar prin angajament politic), ci în lucrare intensă și cu rost sub semnul cuvântului. Una care întemeiază, ducând deopotrivă mai departe valorile de durată ale sinelui și ale omenescului.
Cum putem noi să-i întâmpinăm cei 75 de ani ai săi? Îi întoarcem îndemnul: „Stă în puterea ta să rostești”… Iar Gheorghe Mihai Bârlea va ști ce are de făcut.

■ Delia MUNTEAN

* * *

Prietenul Gheorghe Mihai Bârlea împlinește 75 de ani. Nu puțini, dar nici mulți pentru un om ca el, care a știut – și știe!- să nu-i lase să treacă oricum, ci umplându-i cu cărți de tot felul, frumoase și de valoare, și cu fapte bune, ca un om generos ce este. Și spun toate acestea, fiindcă peste 60 din toți acești ani i-am petrecut împreună pe câmpul de bătaie al vieții spirituale din Maramureșul nostru, drag amândurora.
Așadar, la această frumoasă vârstă: de Om, de Tată și de Bunic împlinit și fericit, îi doresc încă mulți ani sănătoși și rodnici, alături de cei dragi.

■ Ioan ARDELEANU-PRUNCU

* * *

Prietenul meu de viață lungă, prietenul întinerit prin vreme, Gheorghe Mihai Bârlea, stă în această zi de 10 februarie în dreptul unui disc solar, care ne-a fost călăuză. Născut în lumina cuvântului vechi, cu legănare de cântec de pe malul Izei, el a întrupat visele într-o victorie a vieții. A cioplit stâlpi pe care se sprijină destinul lui creat cu mintea sfredelitoare și demnitatea cu care a luminat lumea noastră.
Ne-au unit rădăcinile comune dar și zborul păsărilor cântătoare, care ne-au bucurat viața. Dintre prietenii mei vechi, Gheorghe Mihai Bârlea și-a luminat drumul cu literele Limbii Române, dar a ținut pe umeri și ranguri ale cetății. Licențiat în filosofie și drept, doctor în sociologie, prefect al județului Maramureș și senator în Parlamentul României, conferențiar universitar, prodecan și fondator al Fundației  Academia Civică, dar și director al Muzeului Memorial din Sighetul Marmației! A condus și importante instituții de cultură din județ.
A învins eroic opreliștile, dificultățile, având scris pe poarta cetății sufletești îndemnul: doar împreună! Fire proteică, prietenul meu a rămas devotat cuvântului ales. Este autor al mai multor volume, apreciate de cititori. Iubește frumosul lumii, zidește idei și celebrează bucuria de a trăi. Mie, venind de la țară, el mi-a dăruit un oraș liric. Că dacă a fost nevoie să am în biografie un oraș acela este Sighetul Marmației, unde mi-am șlefuit devenirea întru prețuirea cuvântului. Alături de alți prieteni și în special cu fratele, regretatul Vasile.
Ne-a mai unit istoria Maramureșului, oamenii lui, cuvântul Mănăstirii din Peri, dar și dorul de a ne răsfăța într-o prietenie netulburată. Prietenul meu de viță veche are toată splendoarea unui cărturar cu iubire de neam, familie și prieteni. Dimpreună, am descoperit românii din jurul României: Maramureșul Istoric, Bucovina de Nord și Basarabia. Prietenul meu de viță veche și nobilă, rotunjește în 10 februarie vârsta de 75 de ani!

Mulți ani, prietene de viță veche!

■ Gheorghe PÂRJA

* * *

Azi, 10 februarie, poetul, profesorul, omul de cultură, jurnalistul și omul politic Gh. M. Bârlea împlinește 75 de ani, trei sferuturi de veac de la naștere, aproape jumătate din ei într-o altă lume, în alt secol și în alt mileniu, 36 de ani „în vremurile noastre”, în democrația urnită prost și cu greu după Marea Aglomerție din Decembrie 1989.
Îl știu  din anii 80, când l-am cunoscut la Festivalul de Poezie de la Sighet, am fost colegi și mi-a devenit apoi șef la Inspectoratul județean de Cultură Maramureș din Baia Mare, apoi  mi-a fost și mi-a rămas prin ani, apropiat și prieten,  mai ales prin colaborarea culturală pe care am avut-o în atâția ani  și prin participările la nenumărate manifestări culturale la care am participat amândoi ca invitați sau ca organizatori.
La 75 de ani umblă ca un  tânăr  grăbit să-și termine treburile, este și a rămas activ de dragul oamenilor și al culturii maramureșene, este omul politic care a contribuit masiv la desfășurarea și finanțarea multor activități culturale care, fără sprijinul  său, și-ar fi încetat activitatea, dacă ne gândim, de exemplu, numai la ultimele 4-5 ediții ale Festivalului de poezie de la Sighetu Maramației sau la alte  nenumărate finanțări  pentru diverse acțiuni culturale din județ, la desfășurarea unor festivaluri de folclor și  la apariția multor cărți ale autorilor maramureșeni. În felul său, Gh. Mihai Bărlea este un romantic  rămas fidel dezvoltării culturii maramureșene așa cum a visat-o și vrut-o mereu: printre cele mai proeminente, importante și recunoscute din țară.
A avut și păstrează cultul  prieteniei sincere, considerându-i pe poeți, pe scriitori niște pioni importanți ai vieții și lumii acestui spațiu, hrănit în principal, de marele și inegalabilul său folclor.
„Am încercat să zidesc prin cuvânt/ mizând pe adâncimile lui”, spune undeva, într-o poezie. A zidit și cu cuvântul și cu fapta, asta pot depune mărturie, asta o pot spune  ziarele vremii, cronicile și  relatările contemporanilor săi din tot județul Maramureș.

La mulți ani cu sănatate, Gheorghe Mihai Bârlea! Vorba unui cunoscut de-al  tău: Să bați suta!

■ Nicolae SCHEIANU

* * *

Mihai mă impresionează în continuare prin tăria sa de caracter, empatie, sensibilitate profundă, voință clară, deschidere și implicare în problemele cetății și ale istoriei recente, spirit de ajutorare,  exercițiu neîntrerupt al lecturii, revenirea iar și iar la creația poetică, mai nou pe dimensiunea unei etici incantatorii a bucuriei.
Mă impresionează de asemenea prin felul necondiționat în care își iubește familia și cultivă amintirea părinților și a fratelui geamăn Vasile, astăzi decedați.
În ce mă privește, continuă să-mi fie prietenul total și dintâi și, se vede treaba, forever. Și totul a pornit în curtea Liceului „Dragoș-Vodă”, când el, un senior din anul IV a vrut să mă cunoască pe mine, „un boboc”, pornind de la niște poezii…

                                 ■ Marin SLUJERU

* * *

În zorii anului 5711 Osoiul Năneștiului maramureșean tremura în hamul zăpezii. O avalanșă de Cuvinte și Culori s-a abătut asupra casei familiei Bârlea (Anuța și Vasile) a cărei atmosferă fremăta în lumina puternică a lămpii iar zorii s-au pus în slujba nobleții și a frumosului. Zorii și apele Izei, atât de plină de apă și pești și atât de aproape de casă – era peste drum la câțiva pași – răsuflară ușurați. Familia Bârlea își luă dreptul de a privi prin ferestrele inimii pedepsindu-se, la soroc de zori, cu doi născuți, Vasile și Gheorghe, care unindu-și glasurile au poruncit imediat un mare ospăț. Ursitoarele nu au așteptat mult și coborât de pe dealul Osoiului și au hărăzit ca, Vasile – fiind întâiul născut – să jefuiască culoarea iar Gheorghe să jefuiască cuvântul. Atât Vasile cât și Gheorghe s-au născut gemeni întru binecuvântarea zilei de atunci, de azi și de mâine. Numai că Vasile l-a 17 ianuarie 2017 l-a lăsat pe Gheorghe să care singur mai departe, bărbătește povara ursitoarelor către eternitate…
Cu amândoi mă știu din pruncie…
Vocea memoriei îmi șoptește astăzi, la margine de viscol, un bocet ale cărui vocale se împerechează în culorile picturilor lui Vasile, prea devreme lăsându-ne să vărsăm un pumn de lacrimi pe brațele crucii sub care s-a dus să doarmă în eternitate, și în cuvintele din cărțile fratelui său întru bucuria vieții și a înălțării orgolioase.
Dar jocul vieții și al morții a evoluat de o așa manieră încât am ajuns să ne știm mult mai târziu, după mulți zori, multe luni și multe asfințituri… Prima noastră întâlnire adevărată a fost, cred, pe malul apelor luminoase ale Izei la prima „lecție de îngerească” a copilăriei – scăldatul în bulboana apelor Izei din aproapierea casei lor. Ne-am împrietenit. Făceam feieșuri – sărituri în apă cu capul înainte – de pe răchita care-și plecase trunchiul peste apa limpede a plisei de la punte.
A fost prietenie „dintr-una”. S-a creat între noi o familiaritate de parcă ne cunoașteam de o viață deși ei erau mai „bătrâni” ca mine. Gemenii Bârlea fiind născuți sub semnul zodiei Vărsătorului, eu sub semnul Balanței. An de an legătura dintre noi s-a consolidat, cimentat aș putea spune, și a început să rezoneze în găsirea a cât mai multor mijloace de dialog, nu neapărat… literar-artistic…
La un moment dat, printr-a patra  am fost îngenuncheat de îndoială și gelozie. La amândoi ne „curgeau ochii” după o frumoasă învățatoare, ademenită în satul natal. Cel câștigat era, de fiecare dată, Gheorghe (în sat îl strigam Mihai, după ce a fost „vândut” pe fereastră  după numele unui frate de-al mamei sale, Mnihaiu’ lu’ Negrea). Îi scria poezii (încă din acea vreme!) pe care i le strecura în sertarul catedrei. Am încercat și eu „șmecheria”. Nu a ținut. Căci pe deasupra era și mai bun la carte decât mine. Era și mare jucăuș. Îmi aduc aminte că prin clasa a patra sau a cincea am participat, instructor fiindu-ne Profesorul (cu „P” ) și directorul școlii Vânătoru la inaugurarea Căminului Cultural din Baia Borșa, cartierul minier al orașului Borșa. Echipa năneștenilor a fost compysă din „jucăuși” din tot satul și numai „jucăuși” de  parte bărbătească,  „de la cel cu barba sură pân’ la cel cu țâța-n gură”. Îmi amintesc că la un moment dat că podeaua scenei  a început să cedeze pe alocuri sub „bărbătescul” năneștenilor (22 de „jucăuși”). Spectatorii distrându-se de minune la strigăturile lui Vasile Bârlea: „Nu vă uitați că-s mnicuț/ C-am durnit la oi desculț/ Și-s a dracului pruncuț” sau „Place-mi mnie a juca/ Cu mândruța altuia/ Că să uită pă sub gene/ Și de mine că ș-o t’eme.”

Anii au trecut…

La un moment dat familia Bârlea s-a mutat la Sighet (fără Marmației!) și am rămas de unul singur să măsor ninsorile și gerurile. Nemai având „adversar” am uitat și de poezie și de învățătoare. Eram deja hăt mărișor, apucându-mă de lucruri mai serioase (nu că poezia ar fi neserioasă!). Coasă, sapă, lemne, datul cu sania, pescuit, schiat și câte altele, multe dintre ele așezate sub umbra tainelor de dezlegat…
Nu după multe vreme ne-am regăsit în clasa a IX-a a Liceului de cultură generală (azi Colegiul Național „Dragoș-Vodă”) din Sighet (fără Marmației!).Prietenia nostră reaprinzându-se și mai puterncă. Acestei prietenii i s-au adăugat altele noi. Așa s-a întâmplat să creăm, fărăsă ne dăm seama, un „grup” în care ne unea aceleași pasiuni, mai ales pentru poezie, pentru literatura în general. „Frăției” noastre s-au atașat, din prima: Andrei Făt, Marin Slujeru, Lucian Perța, Ileana Mihai (Ștefănescu), Emil Cristescu și nu în ultimul rînd pedagogistul Gheorghe Pârja ajuns la Oraș cu „un tren forestier”… Eram sub îndrumarea și „supravegherea” unor profesori minunați: Eracle Titircă, Ion Vancea, Eusebia Negrea (profesoara de literatură universală), poetul-librar Simion Șuștic. Citeam Trakl, Esenin, Rilke, poeții greci (mai ales că noi eram „umaniști”), dar și literatură română, mai ales contemporană…
Nu am suficiente cuvinte pentru a descrie/ scrie despre un timp atât de lung al prieteniei noastre. Vocea memoriei reține multe întâmplări și fapte din cei 75 de ani petrecuți împreună. Da!  Astăzi sunt 75 de ani înțesați de fapte, vorbe, istorie, anecdote, petrecuți împreună! Cred că nu greșesc cu mult când spun că ne leagă chiar un destin petrecut împreună!
Cărările vieții ne-au ademenit prin te miri ce locuri. Dar ne-am adunat imediat ce ne-am săturat de cele „străinătăți”.
Astăzi cei 75 de ani ai noștri au desenul lumii care a trecut, a lumii care vine, a iubirii, a speranței, la urma urmei forma unui cântec!
Prietenia noastră, fără a exagera, o putem numi „o citadelă” a ceea ce înseamnă PRIETENIE, căci „dacă norii nu s-ar risipi,/ dacă noaptea nu s-ar face zi,/ dacă ziua nu s-ar face noapte/ să visăm că iar veni-va zi,/ nervii inimii s-ar bătrâni,/ ar muri dorința de-a iubi,/ robi între a fi și a nu fi.”

La mulți ani Gheorghe Mihai Bârlea, am crescut 75 de ani într-o  prietenie în care au intrat și bucurii și mistere, o prietenie plină de oglinzi fermecate în care mereu ne-am văzut „pururi tineri”!
LA MULȚI ANI!

■ Echim VANCEA

* * *

Acest mic grupaj aniversar „Gheorghe Mihai BÂRLEA – 75…” s-ar fi putut transforma într-un volum masiv dacă am fi solicitat mesaje-urări-amintiri din partea tuturor prietenilor pe care-i are sărbătoritul zilei… prin totate „cotloanele” țării (și chiar prin lumea largă). Ne-am oprit doar la câțiva prieteni maramureșeni apropiați, oameni de cultură, în speranța că „volumul aniversar” se va tipări peste… cinci ani, când va avea 80 de „capitole”.
Derulând „arhiva” amintirilor cu niște ani în urmă, trebuie să recunosc că l-am „cunoscut” pe (pot să spun și eu așa) prietenul Gh. M. Bârlea de prin anii demarării proiectului „Memorialul Sighet”, când, alături de Doamna Ana Blandiana, s-a implicat în acest capitol al ridicării orașului nostru pe harta neuitării. Să tot fie vreo 25 – 30 de ani de atunci.
Și-apoi ne-am „intersectat” – în special – pe palierul Poeziei, în activități culturale, în alte întâmplări comunitare, sesizându-i… treptat, treptat și nedisimulatul simț al umorului.
Pe lângă profilul politic, universitar, umanist, am descoperit și un profil civic la fel de important pe care îl cultivă constant.
Prietenii lui apropiați îl cunosc mult mai bine, îi cunosc nu doar vorbele ci – mai ales – faptele, eu mă bucur că ne împărtășește optimismul, verva și energia contagioase, dar mai cred, așa cum ne spune poetul Gh. M. Bârlea că… „Neliniștile/ pe nepregătite ne invandează viețile!”

Fie ca anii ce vin să-ți fie roditori, să-ți aducă inspirație și prieteni aproape și „…crede că-n visele tale/ ești fără de moarte…”
La mulți ani… (mai) liniștiți!

■ Ion MARIȘ

* * *

Gheorghe Mihai BÂRLEA s-a născut la 10 februarie 1951, în satul Nănești, comuna Bârsana, Maramureș. Este absolvent al Liceului „Dragoș-Vodă” din Sighet, al școlii Postliceale de Biblioteconomie din București, al Facultății de Filozofie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și al Facultății de Drept din cadrul aceleiași Universități ieșene. În perioada 1972 – 1990 a fost bibliotecar, bibliotecar șef, coordonator și director al Bibliotecii Municipale Sighetu Marmației, profesor la liceele din municipiu.
În anul 2000 obține titlul de Doctor în sociologie.
A deținut, de asemenea, funcțiile de consilier șef al Inspectoratului pentru Cultură al județului Maramureș, director al Muzeului Victimelor Comunismului și al Rezistenței Sighet (prin cumul de funcții), prodecan al Facultății de Litere (Universitatea de Nord Baia Mare), prefect al Maramureșului (din 01.09. 1997 până în 15.10.2000).
În perioada 2008-2012 a fost senator (Parlamentul României).
Este membru al mai multor asociații culturale, membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru al Uniunii Sociologilor din România.
Dintre volumele publicate (poezie), amintim: „Din penumbră”, „Lasă-te prădat”, „Ceremonia clipei”, „Umbra lucrurilor”, Sigilii de sare”, „Doar împreună”.
La Mulți Ani, Gheorghe Mihai Bârlea!

Salut, Sighet!

Foto: Ion Mariș