Anna avea un talent de speriat. Deși era doar în clasa a VIII-a. Cînd desena ceva, era totul expresiv ca într-un film. Dinamic. Sugestiv.
Avea o grămadă de dioptrii. Dar desena ca-n povești. Nimic static. Totul avea dinamică. Și să fi fost o vază de flori ofilite…
Dorea să meargă la Facultatea de Arte Plastice. I-au respins dosarul. Prea multe dioptrii!… „Dacă va orbi, în timp?… Ce ne facem?…”
Grijulii cu viitorul ei oamenii sistemului o protejau… Așa că i-au respins dosarul…
Anna a venit acasă. Trebuia să trăiască. Așa că s-a angajat. Ce noroc pe ea să fie acceptată la P.T.T.R.!…
Lucra șase zile pe săptămînă. Tot scria și calcula pe niște state de plată. Noroc de neonul din tavan. Te orbea, nu alta! Masa pe care lucra era acoperită, pentru protecție, cu un fel de linoleum gri deschis lucitor, care accentua lumina din tavan reflectată perfect, din linoleum, în ochii ei, acoperiți de ochelarii cu sticla groasă ca fundul de borcan.
Nu știu cît a lucrat acolo. N-am mai văzut-o de 50 de ani. Am aflat de ea prin jocul absurd al întîmplării care-și face loc prin șirul logic al necesităților.
Acum era într-un salon, la cardiologie, unde i se puseseră trei by-pass-uri la inimă!
Anna nu orbise! Inima, săraca… Așa am aflat de ea după mai bine de jumătate de secol. Mai lung decît un veac dacă vorbim de viața unui om…
Am aflat că absolvise totuși Artele Plastice. Cum? Cînd? Poate voi ști cîndva…
Anna n-a orbit. Deocamdată… Refuzată atunci, o fi lăsat locul altcuiva.
O fi meritat asta? „Cine?”, mă întreabă Demonul. Îi răspund: „Diavolul sau Bunul Dumnezeu”. Nu știu cum să aflu. Mi-o fi dat să?…
Nu cunosc ce s-o fi ales de ăi care i-au frînt destinul. Sper ca MARELE INCHIZITOR, în mărinimia SA fără de margini, să fi pus lucrurile acolo unde se cuvine.
Prin fereastra închisă, privesc negrul nopții adînci dimprejur. Chipul Annei, îmbrăcată în halatul albastru al Poștei Române, se uită la mine, îngăduitor. „De mult i-am uitat pe toți”, pare să-mi spună. „Mă obosește VIAȚA…”
În lumina zorilor, văd mîna ei de fetiță de clasa a VIII-a cum desenează competent, din cîteva tușe de creion, ceea ce ar fi putut fi dacă n-ar fi avut șansa de a fi evaluată de niște profesioniști ai distrugerii VISULUI…
Nicolae RĂDOI
Foto: „Portret de fetiță” de Nicolae Grigorescu
Adaugă comentariu