Mi s-a întâmplat, nu de puține ori, să fiu întrebat de ce scriu Sighetul Marmației și de ce nu, Sighetu Marmației. Am încercat să-mi argumentez alegerea cu „armele” profesiei. Unii au priceput, alții, dimpotrivă, își ziceau: „Uite-l și pe ăsta, crede că a descoperit apa de ploaie!”.
În prima parte voi încerca să prezint punctul de vedere al profesorului universitar Gligor Gruiță de la Facultatea de Litere a Universității „Babeș – Bolyai”. Lucrarea sa „Gramatica normativă” are ca subiect scrierea și exprimarea corectă în limba română. La paginile 118-120, autorul abordează problema articulării substantivelor românești.Voi extrage citatele care ne interesează.
I. A. „Toponimele românești cu structura substantiv + atribut determinativ se supun regulii articulării sintactice a termenului regent, indiferent dacă atributul este: 1. substantival: Sighetul Marmației, Izvorul Crișului; 2. adjectival: Ceanul Mare, Târgul Secuiesc; 3. adverbial: Vișeul de Sus, Timișul de Jos. Toponimele de tipul Târgu-Mureș, Târgu-Neamț, Turnu-Severin, Râmnicu-Vâlcea, compuse pe principiul nominativ+nominativ, marchează prin linioară absența articolului „-l”.
B. Ideea că vocala „-u” poate prelua funcția articolului hotărât este corectă, DAR NUMAI PENTRU EXPRIMAREA ORALĂ. Fenomenul are o manifestare identică și la substantivele comune. Toți pronunțăm, de pildă, „omu nu-i mașină”, dar scriem „omul nu-i mașină”. Prin urmare, putem avea varianta scrisă și varianta pronunțată: 1. Clujul trebuie vizitat. (varianta scrisă); 2. Cluju trebuie vizitat. (varianta pronunțată); 3.Vișeul de Sus trebuie vizitat. (varianta scrisă); 4.Vișeu de Sus trebuie vizitat. (varianta pronunțată). Variantele 1 și 3 le raportăm la NORMELE ORTOGRAFICE, variantele 2 și 4 le raportăm la NORMELE ORTOEPICE.
C. Nomenclatorul localităților din țară „oficializează” varianta pronunțată a toponimelor cu structura substantiv+atribut determinativ. Panourile indicatoare de la intrarea și ieșirea din aceste localitați, popularizează și ele, DIN PĂCATE , forme ca: Sighetu Marmației, Izvoru Crișului, Cristuru Secuiesc. CONSIDERĂM CĂ SE IMPUNE O ADECVARE A ACESTOR DENUMIRI LA RIGORILE GRAMATICALE ȘI ORTOGRAFICE ALE LIMBII SCRISE: SIGHETUL MARMAȚIEI, VIȘEUL DE JOS, CRISTURUL SECUIESC.
II. În partea a doua voi încerca să explic „mai pe școlărește” cele afirmate mai sus de autor.
1.Problema „articulării sintactice” a toponimelor cu structura substantiv+atribut determinativ. Toponimul Sighetul Marmației are structura: substantiv în nominativ+substantiv în genitiv cu funcția sintactică de atribut substantival genitival. Când atributul substantival genitival determină alt substantiv, acesta este obligatoriu articulat cu articol hotărât, indiferent dacă este simplu sau compus: băiatul vecinului, verișorul colegului, Izvorul Mureșului, Șimleul Silvaniei.
2.Să încercăm să declinăm în propoziții substantivul SIGHETUL MARMAȚIEI, incepând, însă,cu cazurile genitiv și dativ: G. Împrejurimile Sighetului Marmației sunt pitorești. D. Sighetului Marmației i s-a acordat statutul de municipiu. N. Sighetul Marmației este un oraș de frontieră. Ac. Ne plimbăm prin Sighetul Marmației. Observăm că la cazurile G-D, prezența articolului hotărât „-lui” este obligatorie. Atunci se pune o întrebare firească: dacă la G-D prezența articolului hotărât este obligatorie, de ce n-ar fi obligatorie și la cazurile N-Ac?
Domnilor, dumneavoastră ați mai văzut ca în decursul declinării un substantiv să fie articulat numai la anumite cazuri, iar la altele, nu? Dacă ați văzut, arătați-ni-le! Eu minuni de astea n-am văzut. Situația toponimelor feminine este identică: Vatra Dornei, Gura Humorului (și nu Vatră Dornei, Gură Humorului).
Vasile Pop







D.le profesor,
Daca mai ieri limba si ortografia romana se „supunea” unor norme gramaticale introduse de academicieni si ideologi rusi sau evrei, chiar si greci ( a se intelege ca nu am nimic nici cu rusul nici cu evreul si nici cu grecul dar aveau in comun faptul ca nu cunosteau limba romana!) astazi cine mai impiedica Academia Romana sa puna piciorul in prag cu norme lingvistice unitare, in spiritul limbii romane, mai ales a celei scrise?
Îi mulțumesc doamnei profesoare Laura Simion pentru gestul dumneaei de a readuce în discuție această problemă . Eu propun chiar o emisiune la TV Sighet ,emisiune la care să fie invitați profesori de specialitate ,chiar universitari din Baia Mare sau Cluj .Eu m-am săturat să le tot explic unora sau altora ceva ce am învățat la facultate .
Problema de mai sus e ,în primul rând , una de gramatică ,iar GRAMATICA este o știință , ȘTIINȚA care studiază reguli privitoare la modificarea formei cuvintelor și la îmbinarea acestora în propoziții și a propozițiilor în fraze.
Închei cu un citat din lucrarea profesorului universitar G. Gruiță : ,,Considerăm că se impune o adecvare a acestor denumiri la rigorile gramaticale și ortografice ale limbii scrise : VIȘEUL DE SUS , VIȘEUL DE JOS ,SIGHETUL MARMAȚIEI , CRISTURUL SECUIESC ”etc.
Vă mulțumește ,prof. Vasile Pop
Personal nu comentez care e varianta corecta pentru ca nu sunt in masura dar in cartea de identitate emisa de autoritatile statului e scris Sighetu-Marmatiei, sí toate documentele emise de aceleasi autoritati trebuie sa fie la fel.
Asta inseamna ca gramaticeste suntem in ilegalitate.
SIGHETU-MARMATIEI? Pare corect. Era „ilegal gramaticeste” SIGHETU MARMATIEI. Asa cred.
Ai dreptate MARLENE, am pus liniuta de legatura la numele orasului in celalalt comentariu si aia schimba total situatia, am facut aceeasi greseala pentru care am umblat sa schimb un certificat, intr-un loc era numele cu liniuta si in certificat era fara si la biroul de copiat acte mi-au atras atentia.
Dar in discutie era „l” de la sfarsitul Sighetul sau Sighetu fara „l”, ín CI e trecut fara „l” iar corect se pare ca e cu „l”.
Multumesc pentru ca mi-ai atras atentia.