Actualitate Calendarul zilei Cultură

Hollosy Simon, fondatorul Şcolii băimărene de pictură, s-a născut la Sighet într-o zi de 2 februarie

image_printPrinteaza

Hollosy Simon 2Hollosy Simon, fondatorul Şcolii băimărene de pictură, s-a născut la Sighet într-o zi de 2 februarie. Tot într-o zi de 2 februarie i-a fost furată lucrarea „Cetatea Hustului”.

Pentru istoria Sighetului, data de 2 februarie este semnificativă datorită a două evenimente legate de numele fondatorului Şcolii băimărene de pictură, una dintre cele mai mari personalităţi ale artelor plastice maramureşene, Hollosy Simon: pictorul s-a născut la Sighet, la 2 februarie 1857 şi tot într-o zi de 2 februarie, în anul 1992, a fost furată una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, „Cetatea Hustului”.

Născut într-o familie de armeni înstăriţi, după absolvirea gimnaziului în oraşul natal, studiază artele plastice la Budapesta şi München, unde va deschide o şcoală particulară de pictură ce va deveni curând celebră în întreg Imperiul Austro-Ungar. Împreună cu câţiva prieteni pictori, printre care Réti István şi Thorma János, în anul 1896 fondează, în Baia Mare, o colonie de pictură unde îşi va petrece verile alături de elevii şcolii müncheneze. Fire sensibilă, din cauza unor neînţelegeri cu colegii plasticieni, se desparte de colonia băimăreană, mutându-se cu elevii la Teceu, unde va şi muri la 8 mai 1918.

Hollosy Simon nu a fost un pictor prolific, preferând să-şi găsească satisfacţii în pedagogie: personalitate puternică şi carismatică, va imprima elevilor un stil interiorizat, liric şi realist în acelaşi timp, stil care va fi marca Şcoalii băimăreane de pictură chiar şi după dispariţia sa.

Huszt Una dintre lucrările cele mai cunoscute semnate Hollosy Simon, ce poate fi admirată şi azi la Casa memorială „Dr. Mihaly de Apşa” din Sighetu-Marmaţiei, este „Cetatea Hustului” – ulei pe pânză de 1,5 pe 2 metri – lucrată în anul 1896. Vreme de patru decenii, tabloul a fost expus în clădirea municipalităţii. În anul 1940 tabloul este ascuns într-o pivniţă din Turda, fiind recuperat în anii ’50 de Francisc Nistor, directorul de atunci al muzeului sighetean, şi expus publicului abia în anul 1990, la galeria de artă a Casei „Dr. Mihaly de Apşa”. De aici, alături de alte obiecte de valoare, la 2 februarie 1992, este furat de doi indivizi care l-au vândut câteva zile mai târziu în Ungaria. După doi ani, tabloul este recuperat, restaurat şi redat proprietarului de drept, Muzeul Maramureşean.

Ioan J. Popescu

 

 

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise