În clasa a V-a curs de zi, el era entuziasmat de cîte cunoșteau profesorii săi, mulți fiind în pragul pensionării prea multă vreme întîrziate, deși ar fi trebuit de mult să se „ejecteze” anticipat, scutindu-se pe ei de penibil și făcîndu-i pe „beneficiarii” serviciilor oferite să răsufle ușurați, văzînd că speranța n-a murit și că mai există o șansă în viitor…
Ajungînd nițeluș mai mărișor și adăugînd ani de școală (profesională!) pregătirii sale, punea la îndoială trăirile imature avute cîndva. Ba chiar „realiză”, (fără a face nimic!), penibilul din puerilitatea lui incipientă. La un moment dat văzuse cu certitudine găunoșenia celor mai mulți dintre foștii săi profesori, atît de adulați de toți colegii săi. Profi care aveau o cunoaștere parțială și o viziune tulbure asupra esențelor vieții, fiind „limitați” (!) și limitîndu-se doar la domeniul lor de definiție, atît de precar deservit…
Grăbiți să „se salte” din mediocritatea în care băltiseră întreaga lor viață, făcuseră o școală, acoperind lipsa de viziune asupra a orice prin aroganță; sau printr-o infatuare agresivă; uneori prin ambele… Dar ce nu face omul…
Lucrul devenise o certitudine imposibil de contestat la întîlnirea de 50 de ani de la absolvirea liceului de cultură generală, devenit acum „colegiu”, (!) în care se trag toți de brăcinar pe la mesele întinse de părinții sponsorizînd generos proasta creștere a progeniturilor obraznice și agresive.
Colegii de odinioară, acum pensionați, depănau amintiri prăfuite din anii de liceu, fiind extaziați de amintirea profesorilor pe care el îi știa prea bine cît valorează.
Nu poți înțelege ce înseamnă INCOMPETENȚA decît atunci cînd ai vectorul-suport, INCOMPETENTUL, rămas în puerilitatea imatură deși a procreat copios (după unii, „inconștient”!…) și promovînd, în epoca transplanturilor și a nanotehnologiei, jocul dezvoltator de creier mic, atît de îndrăgit de învățătoarele din anii ‘50 ai mileniului trecut dar încă exersat copios prin 2010 după spusele unor elevi în preajma bacalaureatului: „Zboară, zboară!” sau „Aș mînca o portocală…”
Ați remarcat că niciodată nu vine vreunul să ceară: „Transplant de creier, vă rog!” Pentru nimic în lume n-ar dori creierul unui „ratat”, gen NIKOLA TESLA…
Lipsindu-i vectorul-portant, adică IMATURUL, indiferent de vîrstă, IMATURITATEA devine mai „absconxă” decît posesorii de ștaif prăfuit, adică doctoratul de cumetrie, luat prin universități renumite prin graba acordării nemeritate a acestui titlu. Universități tare precaute atunci cînd vine vorba de lepădarea ca de Satana de progeniturile unor potentați ai prezentului, debitînd la drăcovenii de se luminează la față pînă și ÎNTUNECIMEA SA, LUCIFER…
Nicolae Rădoi
Foto: Ion Mariș
Concordo pienamente… majoritatea profesorilor de liceu… submediocri,lipsiti de vocație!