„Singurătatea aduce înțelepciune dar, pentru persoane nepregătite, poate fi nociv” (Mircea Danieliuc)
Singurătatea, acest sentiment care, vrînd-nevrînd, a existat și există dintotdeauna, a ajuns ca azi să constituie un adevărat flagel în lumea toată. E legat de orice ieșire din normal, de orice derapaj de la calea unei conduite dintr-o societate sănătoasă.
Abundă informații de genul: sinucideri, atacuri armate, jafuri, violuri, care la urmă se dovedesc a fi rezultatul unor acțiuni, a unor dezaxați, frustrați, care oricum nu mai au ce pierde. În mintea lor, doar așa mai pot să atragă atenția asupra lor, că nu mai pot să se ascundă, că au o suferință(psihică) că poate nu au fost ascultați la timp, că poate au fost singuri!
Noi, cei de pe margine zicem că nu aceasta este calea, dar nu toți dispun de discernămînt și se manifestă cum cred ei de cuviință. Din păcate, cam nimeni nu are timp să-și aplece urechea și inima la cel care ar avea nevoie să fie ascultat. Alergăm bezmetic, fiecare în direcția lui, rare sunt ocaziile în care să ne oprim față în față cu cineva, să facem o pauză pentru a-l asculta și apoi s-o luăm iar din loc, fiecare către Singurătatea lui…
Singurătatea are două fațete: una, atunci cînd prin anumite conjucturi nefaste, rămîi chiar singur, sau atunci cînd, cu toate că ești înconjurat de mulțime, tot singur ești. Eu zic că în primul caz încă mai ai o șansă să ieși la lumină, să te vindeci. Totul e să te repliezi, să te regăsești tu pe tine și să cauți soluții. Dacă știi să-ți gestionezi bine singurătatea, ești salvat! Să cauți să-ți drămăluiești timpul, să te ancorezi în niște activități care-ți aduc mulțumire și pe care, poate, le-ai tot amînat. Să-ți fructifici niște talente lăsate în fază latentă, să reînvii niște conexiuni de care n-ai avut timp, să refaci niște punți lăsate în paragină, dar de care acum ai în sfîrșit nevoie.
Altfel, te paște cea de-a doua fațetă a singurătății, aceea de a te simți singur în doi, sau chiar într-o mare de oameni.
Poți să fii un singuratic și un neînțeles cu toată gălăgia lumii! Tu cu Tine ești Singur! Văd din ce în ce mai des cupluri care nu mai au ce-și spune. Sunt secați de orice sentiment sau dorință de comunicare. Fiecare cu gadgetul său în față, trăind într-o lume iluzorie. Copiilor li se aplică aceeași metodă de alienare închizîndu-li-se gura nu cu biberonul ci cu telefonul (de ultimă generație!). Și așa, fiecare în lumea lui, trăiește într-o „bulă” , care-i separă de viața adevărată, trăită și simțită pe viu.
Ilean PISUC
Imi exprim cateva ganduri legate de acest articol, nu pentru ca as fi in acord sau dezacord cu continutul lui, ci pentru ca dreptul la „libera exprimare” este deosebit de important si se poate folosi de catre oricine. Imaginea foto de la acest articol si cea de la un articol al meu sunt identice, dar in mod evident continutul si interpretarea lor poate fi si trebuie sa fie diferita, nu se copiaza unul pe altul. Fiind aceasta o legatura intre ele, poate unul a influentat aparitia celuilalt, pe aceeasi tema.
Notiunile de singuratate si nesinguratate au un aspect cu totul specific si, oricat le-am aborda, ele nu se pot incorseta intr-un numar de cazuri.
Am precizat acolo ca relatarea mea este cu totul particulara, influentata doar de cele constatate de mine, pe traseul parcurs in viata cu atatea involburari. Nici nu puteam altfel gandi, pentru ca nu puteam patrunde in spiritualitatea si constiinta altuia, manifestarile exterioare ale acestuia putand fi diferite de interiorul lui, fiecare avand felul propriu de a se proteja.
Pot spune doar ca eu nu am fost nicicand in singuratate, deoarece atunci cand cele din jur imi erau potrivnice, intr-un fel sau altul, imi construiam un „acasa” al meu, unde discutam cu mine insumi despre proiecte, idealuri si altele de perspectiva. Numai asa se explica faptul ca am trecut peste toate zidurile ridicate, am incheiat cu brio studiile, desi cu prelungiri si mi-am realizat idealurile profesionale si familiale, asigurand copiilor nostri o pregatire solida, universitara, de care se folosec acuma. Singuratatea fizica sau in multime le-am inlocuit cu nesinguratatea, fiind mereu „acasa” la mine. Privind tragediile si acela manifestari condamnabile amintite, afirm ca ele nu se datoreaza, in general, din cauza multor restrictii de viata, ci au loc in bogatie de satisfactii, in care acele persoane s-au deformat in multiple placeri, droguri s.a. si sunt rebuturi sociale. In prezent, spun ca varsta de aproape 92 de ani se bazeza pe faptul ca m-am aflat mereu la un „acasa” al meu, amintit.