Actualitate Politică Social

Insuportabilul „profesionalism” al sinecurilor (autor, Ion Mariș)

image_printPrinteaza

În spațiul public românesc (și nu doar la noi), există un „cod” aparte de carieră, unul care nu se sprijină pe merit, competență sau etică profesională, ci pe un amestec toxic de relații, docilitate și… influență politică. Aceasta este sinecura, locul călduț, bine plătit și lipsit de responsabilități reale, destinat celor care trebuie răsplătiți pentru loialitate politică, nu pentru rezultate. Sinecurile au depășit – în pragmaticele abordări post comuniste – postura angajaților „discreți”, plasați în poziții anonime, „invizibile”, în organigramele instituțiilor de stat „concentrate” sau deconcentrate, poziții unde nu era nevoie să faci absolut nimic. Astăzi asistăm la transformarea lor într-o formă perversă de… „profesionalism”. Cei care ocupă astfel de funcții mimează competența, generează hârtii, participă la conferințe, merg în delegații, chiar semnează contracte prin delegare de atribuții, dar în realitate contribuie la stagnare, ineficiență și – adesea – corupție sistemică.

Această iluzie a „profesionalizării” sinecurilor este una dintre cele mai insuportabile ipocrizii a vremurilor noastre (a se vedea episodul Bolojan din Parlamentul României, când „profesioniștii” trecuți prin toate cotloanele bine plătite ale democrasției, și-au evidențiat trăinicia și… stabilitatea eternă printr-o demonstrativă grevă spontană).

Simplist vorbind, sinecura este un post care aduce un salariu bun, fără a presupune o muncă bine delimitată, având o fișă de post fluidă și fără o responsabilitate autentică. De fapt, sinecurile sunt protejate și recompensate de putere pentru serviciile „secrete” aduse „comandanților” zilei/ zilelor. Nu trebuie să facem mari eforturi pentru a identifica locurile „călduțe” – sinecurile sunt peste tot! – în agenții de stat, companii naționale, consilii de administrație, instituții publice și chiar în organizații private bine conectate politic, în general beneficiare de „dodoloațe” contracte cu statul.

Sinecurile nu sunt doar etalonul „descurcatului” și incompetenței, au… „evoluat”. Ele reprezintă un mecanism eficient, complex, prin care resursele statului sunt drenate către grupuri de interese, printr-o rețea de relații obscure, contracte supraevaluate și decizii menite să favorizeze clientela politică.

În zilele noastre, sinecurile nu mai sunt ocupate de indivizi care pur și simplu nu fac nimic. Dimpotrivă, cei care le ocupă sunt „eficienți” și „pro-activi”, dar activitatea lor este lipsită de… plusvaloare pentru societate. Avem destule exemple „standard”, manageri care „implementează strategii”, experți care „analizează tendințele pieței”, consilieri care „oferă suport decizional” , asistenți/ asistente pe comunicare (și – nota bene – mai ales marketing),  toate acestea în timp ce economia reală suferă, infrastructura șchioapătă iar unele instituții sunt grevate de cheltuieli care favorizează… incompetența.
Acest nou tip de sinecurist este mai periculos decât predecesorii săi (din „iepoca” de aur), deoarece el întreține iluzia unui sistem funcțional. Cu CV-uri umflate, spectaculoase titluri academice obținute pe filiere dubioase și un discurs preluat din jargonul corporatist, sinecuristul modern poate părea, la prima vedere, un profesionist autentic. Însă în spatele acestei fațade nu se află performanță, ci o rețea de relații și interese care mențin statu-quo-ul.
Sinecurile nu sunt acordate oricui, ci doar celor care demonstrează loialitate și abilitatea de a juca după regulile… sistemului. Pentru a supraviețui într-o astfel de poziție, sinecuristul trebuie să fie „capabil” de obediență absolută, retorică bombastică, muuultă influență inter-instituțională și o capacitate „modernă” în a-și diversifica veniturile.  Majoritatea sinecuriștilor  nu se mulțumesc cu un singur… job. Ei ajung să fie membri în mai multe consilii de administrație, să aibă funcții de conducere în mai multe instituții simultan și să beneficieze de contracte de asistență/ consultanță pe bani publici.

Păi, vor spune oamenii de bine, au și ei – „săracii!” – dreptul să trăiască! Doar copiii Celui de Sus suntem toți! Să trăiască, vrem, dar fiecare la locul și pe locul pe care-l merită prin profesionalism real și nu de fațadă!

Din păcate, prezența sinecurilor în sistemul public (și, uneori, în cel privat) are efecte devastatoare asupra economiei și încrederii în instituțiile… tradiționale.  În primul rând dispare încrederea populației în accesarea multor joburi pe fundament meritorcratic (oare de ce pleacă tinerii din țară?). Iar „rezultatele” se observă „pas cu pas”, deciziile sunt luate pe criterii politice, nu pe baze raționale, ceea ce duce la proiecte inutile, cheltuieli uriașe și lipsa reformelor. Sub masca unor contracte de consultanță, studii de fezabilitate sau chiar proiecte europene, banii publici sunt direcționați către grupuri de interese, fără rezultate durabile. Iar populația privește și se crucește (a se înțelege că-și face multe cruci, de obicei doar cu limba/ vorba!). Oamenii percep cu neîncredere orice inițiativă guvernamentală de reformă, presupunând (de prea multe ori justificat) că în spatele fiecărei potențiale bune intenții există interese strict mercantile.

De aceea, tentativa președintelui Senatului – pornind în mod firesc de la vârf – de-a elimina anumite locuri „călduțe”, pentru stoparea birocrației excesive, a generat o incredibilă solidaritate sinecuristă în care au fost implicate inclusiv sindicatele și „profesioniștii” care s-au insinuat în structurile statului prin intermediul celebrului și autohtonului „instrument – partid” PCR (pile – cunoștințe – relații). Pentru o ancorare reală a sistemului în contextul crizei/ crizelor care ne amenință în următorii ani este indiscutabil necesară o reformă „curată – de îndată” – in integrum – a statului (inclusiv sau mai ales o reformă administrativă).

„Survolând” în special ultimii ani ai „crudei” (la prospețime mă refer!)  noastre democrații, analizând statisticile oficiale, conștientizăm că s-a diminuat modelul meritocratic în societatea noastră („detaliul” observabil ni-l oferă creșterea spectaculoasă a birocraților –  sinecuriști  din sistem/e, comparând cifrele cu alte țări dezvoltate, funcționale). Aici vorbesc strict de fenomenul sinecurist și nu mă refer la „birocrații” necesari și utili. Vă invit să observați cu atenție evoluția (sau mai bine zis involuția) gradului de îndatorare al țării, deficitul bugetar nesustenabil și structura importurilor României pentru a ne face o idee despre managementul spectaculos al SC (Societate Constituțională) România SA (Sinecurist Autoimună).

În acest context să nu ne mire gradul crescut de nemulțumire al populației, surpriza votului (așa zis) suveranist (care se întinde de fapt în întreaga Europă) și „încrâncenarea” inter-umană generalizată care a cuprins țara.
Să urmeze oare resetarea sănătoasă a instituțiilor statului pe principii meritocratice și neartificiale sau așteptăm soluția… IA (nu I-HA!)?

Ion Mariș

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Datorită lor, celor inconștienți, celor incompetenți, celor cu pile și șpagă, celor fără scrupule sau compasiune am ajuns sa fim, să fiți, aliniați către ascensiune/evoluție în planul divin.
    Totul se aliniază așa cum trebuie pe scara evoluției noastre.
    Probabil sentimentele și emoțiile fiecăruia în fața colapsului social sunt bine „scuturate” dar este din păcate necesar pentru a învăța sau conștientiza că nimeni și nimic nu poate să ne facă să ne întorceam la puterea noastră interioară, la esența noastră divină decât „o moarte” socială și individuală.

    Lumea întreagă evoluează.
    Unii mai repede ca și alții.
    Dar toți evoluam in ritmul nostru.
    Suntem în cea mai bună versiune a noastră, totdeauna.

    Fiecare la locul și momentul potrivit.
    „Răi și buni”.

    Ionița N

oferta-wise