Romina Noghiu a plecat din Sighet pentru a găsi… altceva, căutând ceea ce nu a obținut acasă la Sighet. Imaginea Rominei, fusese câțiva ani parte din “amprenta” jurnaliștilor – reporteri de la TV Sighet. La un moment dat (precis identificabil), conjunctura socio – politică, dar și dorința de progres vizibil, meritocratic, au determinat-o să-și asume calea străinătății. A poposit în Italia, iar azi locuiește la Bologna, unde face parte din personalul de la sol al Companiei Turkish Airlines.
Ion Mariș: Romina, ești de ceva vreme în Italia și cred că te-ai acomodat destul de bine cu patria de adopție. Cum și în ce condiții ai putea reveni acasă, la Sighet?
Romina Noghiu: În primul rând, mulțumesc mult pentru această oportunitate. Am fost mereu de cealaltă parte a baricadei, cea care lua un interviu nu viceversa. Da, m-am acomodat, deși la început nu a fost tocmai ușor. M-a ajutat mult faptul că vorbeam deja limba italiană când am început să lucrez în aeroport. Am ales să plec pentru că într-un moment neașteptat, mi s-a oferit această oportunitate de a încerca ceva nou și, probabil, simțeam nevoia de a înfrunta o provocare. Deocamdată îmi este foarte bine aici unde sunt – sunt, însă, o persoană care va rămâne mereu deschisă oricărei ocazii care poate să îmi aducă o dezvoltare personală și profesională. Sunt de principiul „niciodată să nu spui niciodată”. Sighetul este și va rămâne pentru mine, acasă.
Ion Mariș: Spune-ne mai în detaliu cu ce te ocupi, care sunt responsabilitățile tale în echipa Turkish Airlines?
Romina Noghiu: După ce am absolvit cursurile de pregătire ale Academiei Turkish Airlines am început să lucrez în 2012 ca Operations Supervisor, adică trebuia să supervizez toată partea operativă a unui zbor, de la aterizare și până la decolare. Trebuia să gestionez întârzierile sau zborurile anulate și, mai ales, furia pasagerilor. Mult dinamism și multă responsabilitate, dar mi-a plăcut enorm. După un an, mi s-a propus să lucrez în departamentul de Marketing și Corporate, probabil și datorită studiilor pe care le aveam. Am hotărât să accept și această provocare și, de atunci, fac parte din echipă. Mă ocup de comunicarea cu agențiile de voiaj, organizarea diverselor evenimente și, mai ales, managementul relaţiilor cu clienţii, adică marile companii din zona noastră Emilia Romagna – Marche – Toscana.
Ion Mariș: Te-au ajutat studiile de jurnalism făcute în România?
Romina Noghiu: Da, atât Facultatea de Comunicare și PR, cât și masteratul în Managementul Administrării Afacerilor.
Ion Mariș: Azi, când distanțele nu sunt un impediment în calea niciunei ținte, cum crezi că “arată” visul unui tânăr român? Dar visul tău?
Romina Noghiu: Cred că visul majorității tinerilor români rămâne în continuare acela de a-și crea cariere de succes în state mai dezvoltate. Sfatul meu este să nu se lase totuși prinși de „mirajul străinătății”. Nicăieri nu atârnă colacii pe garduri. Cu siguranță avem nenumărate exemple de tineri talentați care au plecat din Sighet și s-au realizat în străinătate în domenii precum cercetarea, unde știm că România are mult de recuperat, însă există și multe cazuri de tineri rămași în țară care s-au remarcat, de exemplu în domeniul IT-ului, ajungând să fie și răsplătiți financiar pentru performanțele lor. Concluzia e că trebuie să ne obișnuim cu ideea că oriunde am dori să vedem visele noastre realizate, trebuie să fim pregătiți să ne suflecăm mânecile. Visul meu este să am în continuare un loc de muncă prin care să am posibilitatea de a călători.
Ion Mariș: Cum percepi România, de la distanță?
Romina Noghiu: Instabilă politic și asta nu ajută deloc. În schimb, dezvoltarea remarcabilă a orașelor precum Clujul, sunt pași decisivi pentru o Românie cu adevărat europeană. Sunt exemplul faptului că se poate, și că dezvoltarea pornește local, administrația locală având un rol extrem de important. Primăria este primul contact al cetățeanului cu instituțiile, iar primarul, în viziunea mea, are un rol decisiv în comunitate, are posibilitatea de a îndruma și educa cetățenii , cât și cea a schimbării mentalității colective. Părerea mea e că dacă primarii și consiliile locale și-ar lua rolul mai în serios, fiecare zonă în parte ar putea să se dezvolte individual ca apoi să ajungem la un rezultat colectiv. Îmi permit să dau exemplul tinerei doamne primar Irina Onescu din comuna Petriș, județul Arad. Văzusem un material difuzat pe un canal TV cu realizările ei și am rămas impresionată. Cu siguranță sunt și alte exemple pozitive!
Ion Mariș: Ai fost nu cu mult timp în urmă pe acasă, la Sighet, când am avut și discuția publicată azi. Cum ți se pare…. Sighetul de azi?
Romina Noghiu: Așa cum am precizat anterior, din păcate, Sighetul de azi mi se pare că a făcut câțiva pași înapoi. În urmă cu câțiva ani am remarcat schimbări majore: pietonala din zona Primăriei, parcurile mai ordonate și pline de flori, mai multe străzi reabilitate, senzația de curat, numeroase evenimente culturale care animau orașul. Am citit recent câteva proiecte propuse de actuala administrație a orașului, sper să se realizeze curând.
Ion Mariș: Ce ți-ai dori să schimbi la/în Sighet?
Romina Noghiu: Cred că aspectul orașului și infrastructura sunt elemente foarte importante atât pentru locuitori cât și pentru turiști. Sighetul este un oraș care ar putea arăta ca o mică bijuterie. Suntem înconjurați de verde, avem clădiri minunate precum Palatul Culturii, Biserica Reformată, Școala de Muzică, clădirile din centrul istoric care ar trebui întreținute și valorizate. Avem potențial turistic uriaș care merită dezvoltat și, pentru turism, aspectul unui oraș este esențial. Cred că, în general, și starea de spirit a sighetenilor ar fi diferită dacă orașul ar avea un aspect mai îngrijit. Ar trebui schimbată și mentalitatea „las’, numa’ mai rău să nu fie!”. Avem mulți oameni gospodari în Sighet și, cu ceva mai mult spirit civic, s-ar putea aduce schimbări semnificative orașului nostru. Totul depinde de noi și de modul în care acționăm în societatea în care trăim.
Ion Mariș: Pentru italieni noi suntem rude sau… imigranți periculoși?
Romina Noghiu: Nu suntem rude, nici imigranți periculoși. În acest moment, pentru italieni, imigranții periculoși sunt refugiații care ajung în fiecare zi cu bărcile din Africa și Siria.
Ion Mariș: Au românii un renume foarte rău, așa cum sugerează de multe ori presa din peninsulă?
Romina Noghiu: Printre italieni există multe prejudecăți cu privire la persoanele provenite din Estul Europei (români, albanezi, ucrainieni, moldoveni), iar mass media nu ajută deloc, deseori înrăutățind imaginea deja formată a italienilor. Sunt și mulți delincvenți români din păcate, e adevărat, dar fiecare țară are oile sale negre. Situația acum începe să se schimbe de când Italia trebuie să se confrunte cu valurile de imigranți. Nu mai suntem noi în centrul atenției. În orice caz, românii care și-au văzut de treabă au fost dintotdeauna respectați și integrați în comunitate.
Ion Mariș: Cum socializează un tânăr român în Bologna?
Romina Noghiu: Eu, sincer, de câte ori am ocazia, evadez. Îmi place să călătoresc, să cunosc locuri și oameni noi. Din feririce, și locul de muncă îmi permite acest lucru. Bologna, de asemenea, este un oraș multicultural, un centru universitar important în Italia și în lume, care oferă numeroase posibilități de a petrece timpul liber, de la concerte, workshopuri, numeroase evenimente pentru toate gusturile și vârstele.
Ion Mariș: Ai fost aici la Sighet printre membrii fondatori ai Clubului Rotaract. Ai contact cu societatea civilă, orgnizată, din Italia și cât de puternică este aceasta?
Romina Noghiu: Am cunoscut colegii din Bologna și Valle del Samoggia atât din Rotaract cât și din Rotary, persoane deosebite și cu mult simț civic. Am propus o colaborare managementului nostru și așa am avut oportunitatea să sponsorizăm câteva din proiectele propuse de Rotary (un festival internațional de scurtmetraje și o cină de gală în scop caritabil). Sunt în faza de analiză alte două proiecte care ar trebui să fie demarate în noiembrie și decembrie.
Ion Mariș: Ce însemană pentru tine… succesul?
Romina Noghiu: Succesul pentru mine este să faci ceea ce îți place, și să o faci cu pasiune. Asta nu înseamnă că nu implică și multă sudoare, determinare și constanță. Puțini oameni ating un succes fulminant și, de obicei, acel succes se „stinge” repede.
Ion Mariș: Ce sfatuiri i-ai da unui tânăr de vârsta ta pentru a avea succes în viață?
Romina Noghiu: Depinde de fiecare ce își dorește. Din punctul meu de vedere, a avea succes astăzi, nu este ușor deloc. Trăim într-o lume în permanentă schimbare, există o concurență foarte mare și tineri bine pregătiți. Primul pas e să identifici ceea ce îți place, ceea ce te pasionează, pentru ca apoi să poți excela în domeniul în care lucrezi. Dorința de a te reinventa și de a învăța continuu sunt două elemente de asemenea foarte importante în viziunea mea.
Ion Mariș: Regreți despărțirea de televiziune?
Romina Noghiu: Nu regret despărțirea de televiziune, însă mă gândesc cu nostalgie la acele vremuri. Îmi e dor de colegi, eram o trupă faină și lucram cu mult entuziasm.
Ion Mariș: Cum ți se par veștile pe care le primești – cred, constant! – de la Sighet?
Romina Noghiu: M-au întristat foarte mult veștile recente despre trecerea în neființă a unor persoane valoroase și dragi mie, doamna profesor Monica Chifor, profesorul Caius Logojan și Jonny Popescu. O pierdere enormă pentru comunitatea sigheteană.
Ion Mariș: Fă te rog un exercițiu de imaginație și spune-mi ce business ai demara – dacă ai avea resursele adecvate – la Sighet?
Romina Noghiu: Un agroturism care să ofere o gamă largă de servicii și excursii. În ziua de azi majoritatea celor care merg în vacanță, dar și într-un weekend prelungit caută relaxare îmbinată cu activități interesante. Avem o zonă minunată, tradiții, folclor, băi sărate, munte, muzee, biserici din lemn unice în lume. După părerea mea, un turist, după ce părăsește un anumit loc, trebuie să plece cu o poveste pe care să o poată relata mai departe unui prieten, ca mai apoi, acel prieten să fie atât de curios, încât să vină să descopere el însuși acea locație.
Ion Mariș: Ai cochetat un pic și cu politica. Nu te-ar tenta o revenire în… “lupta” politică?
Romina Noghiu: Nu cred că politica reprezintă o opțiune în acest moment pentru mine.
Ion Mariș: Ce crezi că vei face, unde te vei afla, în anul… 2020?
Romina Noghiu: Am învățat să nu îmi mai fac prea multe planuri și să iau lucrurile așa cum vin, având în vedere că în ultimii ani am avut parte de destule schimbări. Singurul lucru pe care mi-l doresc, este să continui munca în domeniul aviației, pentru că mă fascinează și entuziasmează enorm.
Ion Mariș: În virtutea experienței tale jurnalisitce, te rog să-ți formulezi o întrebare foarte – foarte interesantă, vizând o temă sau un aspect pe care eu nu l-am atins și să și… răspunzi!
Romina Noghiu: În ce direcție crezi că ar fi luat-o viața ta dacă nu te-ai fi stabilit în Bologna?
Acum 5 ani poate că aș fi rămas în politică!
Ion Mariș: Mulțumesc, Romina și… pe curând!
Romina Noghiu: Și eu mulțumesc mult și vă doresc mult succes în munca pe care o întreprindeți și în toate proiectele pe care le demarați!
Autor, Ion Mariș







Excelsior!