La capătul depărtării…
… la un an din veșnicia prietenului Radu Țuculescu
În orașul care respiră distant anotimpurile trecute
un nume rămâne în lumina stinsă
dimineața devreme –
aici cândva s-a făcut liniște
dar prietenii au învățat să ocolească absența.
Pe strada fiecărei clipe cineva încă
își amintește râsul veselia provocatoare
ca o pagină nerăsfoită –
cuvintele n-au dispărut dar s-a făcut seară
și s-au ascuns în vocile altora
iar umbrele le poartă spre casa care nu mai recunoaște
indisciplinata oboseală de după-amiază
în pauza dintre partituri
când tăcerea devine infidelă
și transmite recviemuri.
Prin Sighet nu se trece o singură dată
nu se uită niciodată
străzile se aliniază și pleacă împreună
spre ferestrele închise-n paranteze
între memorie și ascunzătoarea
care șterge viața din toți
în manuscrise pe care nu le mai vedem crescând.
Ion Mariș
Adaugă comentariu